10 C
Braşov
AcasăStiri BrasovSUNT NECESARE MĂSURI EXTREME: Ciorile din oraș vor fi împușcate?

SUNT NECESARE MĂSURI EXTREME: Ciorile din oraș vor fi împușcate?

l Viceprimarul a solicitat ridicarea cotelor de recoltare

Nu doar porumbeii, care murdăresc fațadele clădirilor și trotuarele, ci și ciorile sunt o problemă luată în serios de Primăria Brașov. Dacă pentru porumbei, soluția găsită de municipalitate a fost interzicerea hrănirii acestora, pe domeniul public, în cazul ciorilor e posibil să fie luate măsuri mai drastice, având în vedere că metodele de alungare a păsărilor folosite până acum nu au funcționat pentru mult timp.

Cerere la Ministerul Mediului

Problema a fost ridicată zilele trecute de viceprimarul Sebastian Rusu, într-o întâlnire pe care a avut-o la București, la Ministerul Mediului, cu secretarul de stat Ionuț Banciu. Acesta cunoaște îndeaproape problema, mai ales că este brașovean. Viceprimarul a solicitat ridicarea cotelor de recoltare la păsări, astfel încât la ciori să se poată interveni cu pușca. „Am discutat și analizat ordinul de ministru, privind cotele de recoltă pentru păsări, care urmează să fie semnat. Acest ordin va permite intervenția pentru reducerea numărului de ciori din orașe și implicit din municipiul Brașov, unde această specie de păsări creează probleme serioase și disconfort cetățenilor care merg în parcuri pentru recreere”, a spus viceprimarul Sebastian Rusu după întâlnirea de la București.

Relocare versus recoltare

La fel ca în cazul urşilor, Ministerul poate da acordul pentru relocare sau pentru recoltare. În primul caz însă, intervenția este mai mult decât complicată, pentru că implică utilizarea unor capcane speciale pentru ciori. Astfel, soluția mai practică rămâne recoltarea. Potrivit secretarului de stat Ionuț Banciu, în prezent, ordinul de ministru prin care au fost stabilite cotele de vânătoare pentru mai multe specii de păsări a trecut de etapa de dezbatere publică și urmează să intre în vigoare.
Conform proiectului de ordin de ministru care a trecut de faza dezbaterii publice, în sezonul actual 2021 – 2022, în judeţul Braşov pot fi recoltate legal 1.184 de exemplare de cioară grivă şi niciun exemplar de cioară de semănătură. Acestea pot fi recoltate însă, nu din zona urbană, ci din fondurile de vânătoare din judeţ, ceea ce nu rezolvă problema pe care o are Braşovul.
„Rămâne ca viceprimarul Brașovului să ia legătura cu legătura cu Dan Ionescu, specialist în cadrul Societății Ornitologice Române, pentru a vedea ce soluții sunt pentru rezolvarea acestei probleme”, a precizat Banciu. Pe termen lung autorităţile vor trebui să rezolve legislativ şi această problemă cu care se confruntă mai multe localităţi din ţară. În Braşov, cele mai afectate zone de excesul de ciori sunt parcul Tractorul şi zona Gării.

1 COMENTARIU

  1. Încă nu v au acuzat de rasism?.. aveti grija că dacă articolul ajunde în america v-ați ars la bec!!..,Cum adica să împușcați ciorile??..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local