8.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovO nouă etapă parcursă: Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor aprobat de...

O nouă etapă parcursă: Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor aprobat de consilierii județeni

După ce a trecut prin toate etapele de dezbatere şi a fost avizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor (PJGD) în judeţul Braşov a fost aprobat ieri in plenul Consiliului Județean. Documentul include atât obiectivele în de gunoaie. De exemplu, până în 31 decembrie., trebuie implementat sistemul de colectare separată a biodeşeurilor. Totodată, de la începutul anului 2025 trebuie introdusă colectarea separată a deşeurilor textile.
Nu în ultimul rând, în PJGD se menţionează că în fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să existe cel puţin un centru de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
Autorităţile publice locale, dar şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu (structură asociativă din care fac parte primăriile din judeţul Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov) sunt responsabile de conectarea 100% a populaţiei la serviciul de salubrizare. Aceleaşi instituţii trebuie să facă toate demersurile pentru implementarea principiului „plăteşte pentru cât arunci”, pentru colectarea separată a deşeurilor, dar şi pentru extinderea la nivel judeţean a sistemului de colectare pe fracţii a deşeurilor din poartă în poartă sau a sistemului de colectare separată a deşeurilor textile.
În ceea ce priveşte investiţiile, principalii responsabili pentru realizarea lor sunt Consiliul Judeţean Braşov, primăriile, ADI ISO Mediu şi, unde este cazul, unii prestatori de servicii sau operatori economici.
Principalele proiecte de investiţii menţionate în PJGD sunt cele două centre de management integrat al deşeurilor (unul în zona municipiului Braşov, iar altul în zona Făgăraş), o staţie de transfer la Rupea, dar şi centre de aport voluntar în Braşov, Făgăraş, Rupea, Săcele, Codlea, Râşnov, Zărneşti, Predeal şi Victoria.
În ceea ce priveşte centrele de management integrat al deșeurilor (CMID), sunt amintite cele de pe teritoriile administrative ale comunelor Beclean şi Prejmer, însă, conform ultimelor informaţii ale vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Szenner Zoltan, acestea nu mai sunt de actualitate, în prezent fiind în derulare demersurile pentru identificarea de noi amplasamente. Totuşi, reprezentantul administraţiei judeţene a menţionat că nu este nevoie de o reavizare a planului de către autorităţile de mediu, dacă noile amplasamente sunt stabilite cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Declarația vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Szenner Zoltan:

„Sunt mulțumit că pot să prezint brașovenilor o nouă etapă parcursă pentru realizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID).
Consiliul Județean Brașov, în cadrul ședinței de plen de azi, a aprobat Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor 2020-2025 (PJGD). PJGD este un plan cadru care analizează situația actuală a gestionării deșeurilor pe baza cantităților de deșeuri generate, examinează instalațiile existente și identifică dificultățile care cauzează un management ineficient al deșeurilor. Tot prin PJGD sunt stabilite măsuri de prevenire a producerii deșeurilor și sunt reglementate acțiunile și investițiile care vor fi făcute pentru ca Brașovul să atingă țintele de reciclare impuse de lege.
Acest Plan este un document normativ, componentă a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) și reprezintă un document strategic care stă la baza documentelor anexe cererii de finanțare pentru realizarea SMID.
Trebuie să menționez faptul că realizarea PJGD a însemnat un efort consistent din partea CJ în colaborare cu: autoritățile locale, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI Iso Mediu Brașov, Agenția de Protecție a Mediului Brașov (APM), Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). Timp de mai multe luni, au existat numeroase discuții, întâlniri și raportări, între toți cei care au fost parte din proces.
Mulțumesc tuturor celor care au ajutat la realizarea acestui Plan,
care tocmai a fost aprobat! Gestionarea eficientă a deșeurilor și grija pentru mediu înseamnă grijă pentru brașoveni și viitor“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române