6.7 C
Braşov
AcasăStiri BrasovEroii uitaţi: 105 ani de la primele 40 de zile de stăpânire...

Eroii uitaţi: 105 ani de la primele 40 de zile de stăpânire românească a Braşovului

În iulie-august 1916, în plin război mondial, în urma eliberării orașului de către armata română, în Brașov au fost 40 de zile de stăpânire românească. Au urmat apoi represiunile autorităţilor austro-ungare. Zeci de braşoveni au fost arestaţi, anchetaţi, bătuţi, pentru că au vrut ca Ardealul să se unească cu ţara.

415 şcheieni care au luptat pe toate fronturile

Brașovul a participat activ la pregătirea unirii, tinerii de sub Tâmpa trecând Carpații pentru a se înrola și a pleca la război. În evidențele parohiei Bisericii „Sf. Nicolae“ se găsesc numele a 415 tineri scheieni care au luptat pe toate fronturile europene. Unii dintre cei mai importanți brașoveni care au contribuit la realizarea unirii sunt Sextil Pușcariu, Candid Mușlea, dr. Vasile Saftu (foto) și Tiberiu Brediceanu.

Românii cuceresc Braşovul

În iulie-august 1916, în plin război mondial, în urma eliberării orașului de către armata română, în Brașov au fost 40 de zile de stăpânire românească. Atunci a fost numit primar Gheorghe Baiulescu (foto), iar ca șef al Poliției, directorul de atunci al „Gazetei de Transilvania“, dr. Nicolae Vecerdea. În tot acest timp, brașovenii români sărbătoreau evenimentul, iar pe clădiri era arborat steagul tricolor. În extazul acelor zile au dispărut de pe Tâmpa și ultimele rămășițe ale statuii lui Arpad. Aceasta a fost dinamitată de Ion Cătărău în anul 1913.
Compozitorii Gheorghe Dima (foto) și Nicolae Oancea au fost ulteriori arestați (după retragerea armatei române), pe motiv că au cântat „Deșteaptă-te române“ în timp ce erau dărâmate ultimele urme ale statuii.

Medicii militari ofereau consultații gratuite pentru bolnavii săraci de toate naționalitățile. Doamnele au deschis un azil pentru ocrotirea copiilor orfani. În fruntea societății de binefacere se aflau Maria Baiulescu (foto stânga), sora primarului, Maria Popescu, cumnata lui Nicolae Iorga, și Virginia Braniște (foto dreapta).

Primul braşovean arestat

Primul brașovean arestat după retragerea armatei române, în vara anului 1916, a fost dr. Vasile Saftu, care a fost protopopul ortodox român și parohul primar al Bisericii „Sf. Nicolae“. Împreună cu preoteasa și cu cei doi copii ai lor au fost reţinuţi câteva zile la Cluj, apoi au fost transportați cu trenul în comuna Nagymarton, unde au rămas până la 7 iulie 1918, când au fost eliberați. Protopopul Saftu a fost arestat într-o dimineață, la ora șase, fiind scos din casă cu revolverul în piept și dus la gară printre baionete. În timpul unirii, a fost președintele Casinei Române și al Gărzii Naționale, precum și membru al Marelui Sfat Național, reprezentând Brașovul la Adunarea de la Alba Iulia, alături de alți cărturari de seamă. Preotul Nicolae Stinghe a fost arestat chiar de la altar și a fost deținut până pe 1 ianuarie 1918.

Doi trădători

Doi brașoveni de seamă ai vremii, Arsenie Vlaicu, directorul școlii comerciale, și prof. Nicolae Sulică, redactorul ziarului „Deșteptarea“, au trădat cauza românilor fiind oamenii mitropolitului V. Mangra, cel despre care Nicolae Iorga spunea că este: „un convins al politicii maghiarofile…, un prieten credincios al lui Tisza…, un trădător și un vândut“. Cei doi au plecat din Brașov în timpul stăpînirii românești de 40 de zile și s-au reîntors o dată cu retragerea armatei române. Ei vor vinde austro-ungarilor, pe 2.500 de coroane, „Gazeta de Transilvania“. Aceștia doreau ca Ardealul să devină principat autonom. Numărul 200 din 27 sept/10 octombrie 1916, apărut după reocuparea orașului, semnat „Români brașoveni“, conține un articol șocant, antiromânesc, soldații români fiind numiți: „bande de hoți și ucigași, hienele războiului mondial, urmașii bastarzi ai țiganilor“. Eliberarea Brașovului de către aceștia a fost catalogată drept „o dovadă de cea mai mizerabilă purtare“.

„Tranșeea morții de la Bartolomeu“

Toamna, lucrurile s-au înrăutăţit. În zorii zilei de 8 octombrie 1916 a avut loc un adevărat masacru, cunoscut în istorie cu numele de „tranșeea morții de la Bartolomeu“. În acea zi au fost măcelăriți 250 de soldați români ce apărau zona gării din Bartolomeu, locul de întâlnire a drumurilor ce duceau la Brașov dinspre Stupini, Ghimbav și Cristian. Militarii români erau desfășurați pe o întindere de cel mult 300 de metri și erau înarmați cu puști și o singură mitralieră. Cu o zi înaintea măcelului, regimentul a făcut față cu succes unui atac crâncen, în urma căruia își consumase toată muniția. În cursul nopții, căpitanul Cristescu hotărăște să se retragă, lăsând aripa stângă a companiei, din dreapta gării Bartolomeu, descoperită. Soldații români au fost încercuiți de un regiment maghiar, iar mai multe mitraliere i-au ciuruit până la ultimul om.

Arestarea românilor

După retragerea armatei române și ocuparea orașului de către armatele austro-ungare și germane, situația populației s-a înrăutățit. Familiile de români erau supuse la numeroase percheziții, iar multe arestări se făceau sub acuzația de furt din casele ungurilor și sașilor refugiați. La 14 octombrie 1916 întreaga populație din Schei a fost adunată în Piața Prund și somată, prin amenințarea cu împușcarea, să aducă în curtea Bisericii „Sf. Nicolae“ lucrurile furate. Mai toate bisericile ortodoxe au fost transformate în depozite, iar locuințele preoților erau ocupate de soldații germani. Pentru a ocroti documentele și arhiva din Schei, aceasta a fost ascunsă în turnul Bisericii „Sf. Nicolae“.
Mulți cărturari brașoveni au fost arestați sub pretexte ridicole. Au fost ridicați noaptea și târâți pe jos, sub baionete, mai mulți kilometri, fiind huiduiți și scuipați. Unii brașoveni au fost arestați deoarece au aplaudat intrarea armatei române în oraș, „pentru că i-au pârât pe unguri și au acoperit cu vopsea firmele magazinelor ungurești și săsești“. Cea mai absurdă acuzație este cea de otrăvire a apei orașului.

Torturat şi ciuruit de gloanțe

Măcelarul Vasile Olteanu, convins că armata română va rezista, nu s-a refugiat la timp și a fost prins. Pentru ajutorul dat soldaților români, măcelarul brașovean a fost „legat cu funii de gât, a fost târât pe străzile Brașovului, scuipat și bătut în mod bestial. Sângele se închegase pe obrazul victimei și pe funie (…), a suportat ca un mucenic chinurile și loviturile îngrozitoare (…) legat de o țeapă la marginea drumului, din nou bătut și lăsat bătut timp de trei zile fără mâncare (…) După chinuri de trei zile și-a dat sufletul. Mort și legat de țeapă, era încă maltratat și ciuruit de gloanțe.“ La 26 aprilie 1923, osemintele acestuia au fost exhumate și reîngropate în cimitirul de Pe Tocile.

Martirul din Făgăraş

Mai puţin cunoscută este povestea avocatului Ioan Şenchea. În anul 1919, într-o adunare publică la Făgăraş, Octavian Goga l-a numit pe Ioan Şenchea, „martir al Ardealului“.
Ioan Şenchea (foto) s-a născut pe 7 iulie 1864, la Zărneşti, într-o familie cu stare. Tatăl său fusese primar al localităţii timp de 15 ani. Locuiau la nr. 10 pe strada care azi îi poartă numele. A învăţat la şcoala din apropierea casei, apoi în Braşov, la gimnaziul inferior, şi la Arad.
Ca mulţi alţi tineri de vârsta lui, şi-a continuat studiile la Budapesta şi Viena. Pe timpul studenţiei, Şenchea a fost membru al Societăţii „România Jună“, cea mai bine organizată societate de studenţi români până la Unire.
În anul 1892, Şenchea s-a întors acasă, în Transilvania, şi s-a stabilit la Făgăraş. În scurtă vreme se face remarcat în comunitate, ca avocat practicant, şi ca militant pentru drepturile românilor. S-a căsătorit cu Luiza Boeriu, fiica unui bogat proprietar de mori din Făgăraş.

Tatăl lui Ioan Şenchea
fusese primarul Zărneştiului
timp de 15 ani

Duşmani puternici

S-a implicat intens în viaţa culturală a Făgăraşului. A fost preşedintele Societăţii cultural-teatrale „Progresul“, în două rânduri, 1894-1896 şi 1905-1910. Acesta a mai fost secretarul Despăţământului Făgăraş al „Astrei“ şi membru în congregaţia comitetului Făgăraş. În adunările congregaţiei şi-a făcut mai mulţi duşmani. Din anul 1905 a devenit membru ales al comitetului executiv al PNR.
Ioan Şenche a înfiinţat şi două publicaţii româneşti, săptămânalul Ţara Oltului“ şi „Olteanul“.

Avocatul Ioan Șenchea s-a căsătorit cu Luiza Boeriu, una din cele două fiice ale unui prosper proprietar
de mori din Făgăraş

A vrut să scape de retragerea forţată

În vara anului 1916, în august, trupele române au înaintat în zona Făgăraşului. Autorităţile maghiare au avut timp să-şi organizeze o retragere sistematică, şi să se răfuiască cu adversarii politici români. În dimineaţa zilei de 2 septembrie 1916, când armata română ajunsese deja la Şinca Veche, avocatul Şenchea a fost acostat în stradă de o patrulă de jandarmi care i-a pus în vedere, în mod brutal, sub ameninţarea cu împuşcarea, să se evacueze neîntârziat“, spune istoricul Ioan Vlad.
Ioan Şenchea a încercat să scape, să vorbească cu autorităţile, dar n-a reuşit. A fost nevoit să plece cu un căruţaş spre Sighişoara. Pe drum s-a răzgândit şi a făcut cale întoarsă. Au mers doar noaptea, pe drumuri ocolite, pentru a nu fi prinşi de jandarmi.
În dimineaţa zilei de 6 septembrie au încercat să se adăpostească la Retiş, moşia unui colaborator apropiat, care atunci era prizonier în Rusia. Cei de la moşie nu i-au primit de teama represaliilor.

Ioan Şenchea a fost recunoscut ca lider politic de clasa politică şi de opinia publică românească a Făgăraşului, dar şi de adversarii săi maghiari

Prins de jandarmi

În cele din urmă au fost prinşi de jandarmi, şi au fost predaţi la sediul din comuna Galaţi. Arestarea lui Şenchea nu a rămas neobservată. Ţăranii şi oameni politici importanţi au încercat în fel şi chip să-l elibereze. În noaptea de 7 spre 8 septembrie se presupune că a fost asasinat. Sătenii din Galaţi au fost somaţi de către primarul Petru Lazar, instalat în primărie de către autorităţile maghiare, sub ameninţarea cu împuşcarea fără somaţie, ca nimeni în acea noapte să nu iasă în stradă.
Târziu după miezul nopţii, în curtea şcolii unde se afla jandarmeria, s-au auzit forfotă şi zăngănit de puşti şi unelte de săpat. Jandarmii au plecat către Olt. După un timp s-au auzit împuşcături în salvă. Sătenii din Galaţi au ştiut în acea noapte că Şenchea şi căruţaşul au fost asasinaţi pe malul Oltului. Soţia lui Şechea a fost anchetată ulterior la Cluj, de autorităţile militare pentru pretinsa colaborare cu armata română.

Cartea istoricului Ioan Vlad,
publicată în 2004, aduce la lumină destinul tragic al eroului Ioan Şenchea


Mormânt negăsit

Nu se cunosc cu certitudine detaliile asasinatului. Istoricul Victor Cornea cita din mărturia unui jandarm care a asistant la execuţie, Feher Marton, declaraţie luată în anul 1922. Acesta a făcut parte din patrula de 12 jandarmi care a verificat groapa „cât e de afundă“. Povestea că avocatul Şenchea a solicitat dreptul la o ultimă dorinţă. i s-a dat ca răspuns doar un pumn în barbă, „ca să i se încleşteze gura şi din limbă i-a izvorât sângele“. Şenchea a predat portofelul cu bani pentru a fi dăruit fiicei sale, după care a fost legat la ochi cu o batistă „şi o singură împuşcătură la frunte şi corpul i-a picat în mormântul pregătit“, povestea jandarmul. După Unire, soţia avocatului a încercat să afle unde este mormântul, dar nu l-a găsit niciodată.
În noaptea următoare asasinării lui Şenchea, a fost ucis şi tipograful Constantin Pop, vechiul colaborator al avocatului la publicaţia „Olteanul“.

Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Mulțimile venite la Marea Adunare Națională
au fost imortalizate de către fotograful român Samoilă Mârza.

Unirea cu România

În toamna anului 1918, când Austro-Ungaria se prăbuşise, situaţia românilor din Bucovina s-a înrăutăţit. Din iniţiativa lui Sextil Puşcariu şi a lui lancu Flondor, s-a convocat la 14/27 octombrie 1918 o Adunare a reprezentanţilor populaţiei româneşti din provincie. Aceasta a decis unirea Bucovinei cu teritoriile locuite de români, din Austro-Ungaria.
Prima provincie care s-a unit cu patria mamă a fost Basarabia: la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a adoptat în unanimitate Declaraţia de unire cu ţara. La Cernăuţi, la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat cu majoritate zdrobitoare „unirea necondiționată, pentru vecie, a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul României“. În toamna anului 1918 Partidul Național Român şi-a reluat activitatea. Comitetul său executiv întrunit la Oradea a adoptat la 29 septembrie/12 octombrie 1918 o declaraţie care cerea „independenţa naţiunii române“. Adunarea Naţională de la Alba Iulia a avut loc la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la ea participând 1228 delegați aleşi din toate localităţile Transilvaniei şi peste 100.000 oameni. Vasile Goldiş a proclamat unirea „acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române