8.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovBUM, evacuat din catacombe! Două luni a funcţionat doar în baza ...

BUM, evacuat din catacombe! Două luni a funcţionat doar în baza înţelegerii verbale dintre viceprimarul Boghiu şi Asociaţia Amural

Autor: Mihaela PARGHEL

l Consilier PNL: „Faptă de natură penală aici”

După două luni în care Asociaţia Amural a folosit catacombele de După Ziduri gratuit, fără a avea niciun parteneriat cu Primăria Braşov, Municipalitatea a vrut să pună pe masa Consiliului Local documentul care legalizează utilizarea galeriilor subterane de către ONG-ul care a amenajat aici Braşov Underground Museum (BUM). Mai multe neconcordanţe în explicaţiile viceprimarului Flavia Boghiu, dar şi faptul că viceprimarul Sebastian Rusu şi şefa Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial nu ştiu cum au intrat în acel spaţiu reprezentanţii Amural, au făcut ca proiectul de hotărâre să nu adune voturile necesare pentru aprobare.

Două luni fără nicio bază legală

În urmă cu două luni şi jumătate, când s-a inaugurat Braşov Underground Museum (BUM), (un eveniment la care a luat parte şi viceprimarul Flavia Boghiu, care a vorbit despre parteneriatul dintre Municipalitate si organizatori), Primăria Braşov a refuzat să răspundă la întrebările presei, legate de baza legală în care Asociaţia Amural a primit, cu titlu gratuit, spre folosinţă, catacombele de După Ziduri. În plus, nici consilierul Lucian Pătraşcu nu a primit un răspuns la o întrebare similară pe care a pus-o de două ori în şedinţele CL. Acum, primarul Allen Coliban a iniţiat un proiect de hotărâre pe care l-a pus pe masa Consiliului Local. Cu o întârziere de peste două luni, edilul a solicitat aleşilor locali să aprobe protocolul de parteneriat cu Asociaţia Amural, pentru desfăşurarea evenimentului Braşov Underground Museum în galeriile subterane de După Ziduri. Durata parteneriatului, aşa cum era prevăzută în protocol, era de la data semnării, până la data de 31 octombrie. În această perioadă Primăria acorda accesul Asociaţiei la reţeaua de energie electrică, şi ar fi plătit şi curentul consumat.


Doar 10 voturi pentru protocolul de parteneriat

Propunerea iniţiată de primarul Allen Coliban a adunat doar 10 voturi „pentru” din partea consilierilor locali, cinci împotrivă, iar opt aleşi s-au abţinut. De altfel, liberalul Ciprian Chiricheş le-a cerut colegilor săi să nu voteze în favoarea acestui protocol pentru a nu se pune singuri într-o „situaţie delicată”. Chiricheş vorbeşte, în relaţia dintre Primărie şi Asociaţia Amural, de o „chestiune cu iz penal”, în contextul în care Municipalitatea a pus la dispoziţia ONG-ului spaţiile subterane de După Ziduri, fără nicio bază legală. „Putem vorbi de o faptă de natură penală aici. Vorbim, printre altele, de un imobil din zona istorică, iar dacă ne raportăm la Legea 50, orice intervenţie într-o astfel de zonă are nevoie de avize. Doar că organul care ar trebui să constate existenţa sau lipsa unor avize este chiar Primăria Braşov. (…) În plus, dacă am sesiza Curtea de Conturi, cred că suntem pe marginea unei situaţii foarte delicate şi nu cred că vreau să ajungem din nou, cum suntem acum cu P&P. Sfatul meu pentru colegii din PNL este să ne abţinem, nefiind încă elucidată această situaţie”, a spus Ciprian Chiricheş în Consiliul Local.

Cum a fost justificat accesul Amural, fără bază legală, în catacombe

Viceprimarul Flavia Boghiu, care a participat la deschiderea BUM, spune că, de fapt, nu există o problemă, ci, mai mult, s-a rezolvat o situaţie neclară până acum. „Există un contract de finanţare pe un proiect depus în 2020 de Amural la AFCN şi făcut o solicitare către primărie. De asemenea, există un raport de evaluare privind catacombele şi ele nu erau în inventarul nostru. Noi am reuşit să le introducem în inventar şi să le şi exploatăm”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu. În schimb, viceprimarul Sebastian Rusu spune că, desi în subordinea sa se află Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial (SAPUC), nu ştie cum a intrat Asociaţia Amural în catacomb. „Nu ştiu cum au intrat în acel spaţiu, de la noi nu avut cheile. Da, SAPUC este în subordinea mea, dar proiectele culturale au fost discutat direct cu doamna viceprimar (Flavia Boghiu, n.r). Nu am cunoştinţă despre acest proiect, iar dacă doamna Manolache, care conduce SAPUC, ştie mai multe, o rog să dea detalii”, a spus Rusu. Christine Manolache, şefa SAPUC, a confirmat însă ce a spus viceprimarul Sebastian Rusu: „Nu ştiu cum s-a intrat în acel spaţiu. Pe 11 august noi am fost acolo şi nu era nimic”.

Muzeu de artă new media în catacombe

Braşov Undergound Museum este un proiect al Asociaţiei Amural, finanţat printr-un grant al Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN). Intrarea la muzeu costă 20 de lei, cu reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari. Copiii sub 7 ani au gratuitate. La începutul lunii iunie când a fost inagurat, BUM era primul muzeu de artă New Media din România. Lucrările care pot fi văzute la BUM îmbină arta şi tehnologia şi sunt concepute într-un spirit inovativ, care îți captează atenţia, folosind instalații, lumini și sunete, toate acestea redând conceptul de ”new media”. Vizitatorii au posibilitatea de a-și face selfie-uri, își pot manifesta curiozitatea față de lucrări, mai puțin acela de a aprinde lumini sau blițuri care pot fura din efectul dorit al instalațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române