9.1 C
Braşov
AcasăSportLiga 1 / Attila Hadnagy: „Ne retragem și gata!“

Liga 1 / Attila Hadnagy: „Ne retragem și gata!“

l Sepsi OSK cere măsuri radicale după derapajele xenofobe de la meciul cu Farul

Farul a câștigat, luni seara, meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, scor 1-0, în etapa cu numărul 4 din Liga 1. La finalul întâlnirii, portarul Roland Niczuly a răbufnit și a povestit prin ce a fost nevoit să treacă pe parcursul meciului. „Au fost scandări xenofobe, m-am dus după o minge care era a noastră, trebuia să degajez din șase metri, au sărit zece suporteri de la Farul și m-au scuipat toți. Nu mi se pare un lucru normal ca în 2021 să se întâmple lucruri de genul. Cred că FRF sau LPF ar trebui să se sesizeze. Cred că și noi facem parte din campionatul românesc și totuși suntem o echipă participantă în cupele europene. Nu văd de ce acest comportament împotriva noastră.  Noi nu cred că am supărat pe nimeni, dar dacă supărăm pe cineva, trebuie să ne anunțe și ne dăm la o parte”, a spus Roland Niczuly.

„Nu mai accept!“

Attila Hadnagy (40 de ani), directorul general al lui Sepsi, cere sancțiuni aspre împotriva derapajelor xenofobe. „Înainte de toate, felicit Farul pentru victorie. Am jucat bine, dar ei au câștigat. Se întâmplă, ăsta-i fotbalul. Însă cu xenofobia nu mai pot! Nu mai accept! Domnilor, a ajuns să ne fie frică să jucăm cu echipele cu galerii puternice. Îi felicităm pentru fani, dar să-și susțină echipa, nu să ne dea pe noi afară din țară. Pe Niczuly l-au făcut în toate felurile, au aruncat cu de toate în el! Gata! Nu mai acceptăm! Vă deranjăm cu ceva? Ne retragem și gata. Cu ce-am greșit? Să ne zică nouă cineva că a fost tratat urât la Sfântu Gheorghe. Nimeni nu o să spună asta, pentru că la noi lumea nu are grija altora. Reprezentăm România! La tragerea la sorți din Europa a scris Sepsi Sf. Gheorghe (ROU). Suntem din România! Sfântu Gheorghe e în România. Cerem sancțiuni aspre! Așa nu se mai poate. Mereu am tăcut, însă nu mai putem așa”, a spus Attila Hadnagy, pentru GSP.

Reacția LPF

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, şi-a exprimat punctul de vedere. „E clar că trebuie să așteptăm verdictele Comisiei de Disciplină pentru a înțelege cu exactitate ce s-a întâmplat acolo. Cu siguranță, însă, dacă lucrurile stau așa, trebuie că pe viitor să evităm aceste lucruri. Nu aș vrea să generalizăm, să cădem în capcană că romanul este xenofob, dar cu siguranță că este nevoie de comunicare între cluburi și asociațiile de suporteri pentru a împiedica acest lucru în viitor“, a declarat oficialul la Pro X.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române