12.4 C
Braşov
AcasăCititoriSfat Expres: Uleiul de mușețel, un leac bun pentru probleme gastrointestinale

Sfat Expres: Uleiul de mușețel, un leac bun pentru probleme gastrointestinale

Mușețelul este una dintre primele plante pe care oamenii le-au folosit în scopuri terapeutice. Această plantă medicinală este utilizată, de cele mai multe ori, sub formă de ceai, însă uleiul de mușețel poate fi chiar mai eficient decât ceaiul în anumite situații. Uleiul de mușețel ușurează o serie de probleme gastrointestinale precum diareea, constipația și crampele abdominale. Proprietățile sale antiseptice împiedică formarea și multiplicarea microorganismelor nesănătoase la nivel intestinal. Un studiu din 2014 a evaluat efectele extractului de mușețel german asupra diareei. Autorii studiului au descoperit că uleiul de mușețel oferă protecție împotriva acestei neplăceri și a acumulării de lichide în intestine.

Combate anxietatea și depresia

Mirosul de ulei de mușețel are un efect benefic asupra creierului, ajutând persoanele afectate de anxietate și de stări depresive să își îmbunătățească starea de spirit. Pentru a ridica moralul în caz de anxietate sau depresie, uleiul de mușețel poate fi folosit prin aromaterapie ori aplicat direct pe piele. Un studiu din 2017 a evaluat tratamentul pe termen scurt al anxietății generalizate folosind extract de mușețel. Cercetătorii au descoperit că după opt săptămâni, 58,1% dintre participanți au raportat o reducere a simptomelor de anxietate.

Ușurează simptomele alergiilor

Uleiul de mușețel are proprietăți antimicrobiene și antioxidante, fiind adesea folosit cu succes pentru ușurarea reacțiilor alergice. Acest ulei are capacitatea de a atenua congestia nazală, erupțiile cutanate și inflamarea asociate cu reacțiile alergice. Aplicat la nivel cutanat, uleiul de mușețel calmeză erupțiile pielii cauzate de alergiile alimentare.

Calmează durerile

Flavoinoizii și substanțele volatile din uleiul de mușețel penetrează pielea și au efect antiinflamator, deci se poate folosi în poliartrita reumatoidă. Uleiul de mușețel îmbunătățește starea psihică și reduce gândurile negative. Totodată, acesta are efect antispasmodic și poate să atenueze durerile specifice ciclului menstrual.

Tratarea insomniei

Uleiul de mușețel poate combate insomnia, datorită proprietăților sale relaxante. Unele cercetări au arătat că mirosul de ulei de mușețel induce o stare de calm, dar și de somnolență, contribuind la tratarea insomniilor ușoare. Extractul de mușețel conține substanțe cu efect similar benzodiazepinelor, despre care se știe că fac parte din clasa tranchilizantelor ușoare. Pentru un somn odihnitor, folosește ulei esențial într-un recipient pentru aromaterapie. Poți amesteca uleiul de mușețel cu ulei de lavandă pentru a-i potența efectele.

Contribuie la menținerea frumuseții pielii

Uleiul de mușețel oferă o strălucire sănătoasă pielii, combatând totodată iritațiile de la nivel cutanat datorită proprietăților antiinflamatoare și antibacteriene. Mușețelul poate fi folosit pentru tratarea eczemelor, a rănilor minore și a iritațiilor de la nivelul pelii. Aplică un strat de ulei de mușețel pe pielea cu probleme, după ce ai curățat-o în prealabil cu apă călduță, pentru a te asigura că se deschid porii.
Mătreața este o problemă cu care multe persoane se confruntă recurent, iar mușețelul poate reprezinta o soluție naturală și eficientă pentru această neplăcere. Totodată, uleiul de mușețel hidratează scalpul.

Contraindicații

Având în vedere că stimulează circulația sangvină în zona pelvină, uleiul de mușețel nu ar trebui folosit în perioada sarcinii. De asemenea, mușețelul poate interacționa cu medicamente precum ciclosporina și warfarina. Persoanele care sunt în tratament cu aceste medicamente eliberate pe bază de rețetă trebuie să aibă aprobarea medicului curant înainte de a utiliza ulei de mușețel. Acest ulei nu trebuie lăsat la îndemâna copiilor și în locuri în care animalele de companie pot avea acces la el.

(sursa: gds.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE