11.8 C
Braşov
AcasăSportHANDBAL FEMININ: Un nou sezon în Divizia A

HANDBAL FEMININ: Un nou sezon în Divizia A

Autor: Petra VÂRLAN

l Corona s-a reunit cu noutăți în staff și în lot

Un lot refăcut, un nou staff tehnic și noi planuri de pregătire sunt atuurile pe care echipa de handbal senioare a CSM Corona mizează pentru rezultate importante în sezonul competițional 2021-2022, anunță oficialii grupării brașovene.
Noul antrenor principal al echipei de senioare este brașoveanul Alin Bondar, întors acasă de la echipa masculină CSM Vaslui, cu care a ocupat locul 10 în Liga „Zimbrilor” în ultimul sezon competițional. În campionatul 2019-2020, acesta a antrenat formația de senioare a Universității Cluj, clasată atunci pe locul 12 în Liga Națională.
Antrenor secund este Răzvan Udriștoiu, venit de la CSM București (Divizia A și junioare 1), iar noul preparator fizic este Liviu Dumitru, anterior preparator fizic la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Sosit de la „U” Cluj, Mircea Cucuian este managerul sportiv al secției de handbal.

Obiectiv clar, Liga „Florilor”

Obiectivul principal al Coronei este calificarea în Liga „Florilor”, obiectiv ratat de echipa de la poalele Tâmpei în sezonul trecut. „Echipa de handbal senioare Corona Brașov este echipa fanion a Brașovului, iar locul ei este în Liga Florilor. Vom face tot ceea ce este necesar pentru ca brașovenii să se bucure de meciurile echipei lor favorite în prima ligă valorică a României. Obiectivul nostru este promovarea și sunt convins că vom aduce vești bune la finalul acestui sezon”, declară Alin Bondar, antrenorul principal de la CSM Corona.
Printre atuurile pe care mizează noua conducere tehnică se numără un lot puternic, alcătuit din handbaliste cu vechime la Corona Brașov, dar care a fost întărit cu transferuri ale unor jucătoare de bază, care să contribuie la sudarea unei trupe de valoare.

Trei jucătoare noi, mai așteaptă două

Până în prezent, 3 noi transferuri sunt perfectate de CSM Corona: Diaconu Diana (29 ani) – portar de la CS Rapid București; Voica Bianca (19 ani) – pivot de la CSM București; Dumitrașcu Alexandra (19 ani) – extrema stângă de la CSM București. Voica și Dumitrașcu sunt componente ale lotului național de tineret. Conducerea Coronei se află în negocieri cu alte două jucătoare de la echipe de top din România.
După terminarea sezonului 2020-2021, Corona Brașov s-a despărțit de Alicia Gogârlă (transferată la CSM București), Andreea Bujor (HC Zalău), Sorina Târcă (CS Rapid București), Tatjana Trbovic şi Tamara Smbatian.

S-a schițat seria amicalelor din această vară

Înaintea debutului în noua stagiune, staff-ul tehnic al echipei Corona a planificat o serie de meciuri amicale, de pregătire, cu echipe din Liga Florilor și cu adversare puternice din prima divizie. În această vară, Corona Brașov va disputa 10 meciuri amicale. O parte dintre ele sunt deja stabilite și se vor desfășura după cum urmează: Știința București – Corona Brașov, pe 6 august, la București; HC Zalău – Corona Brașov, pe 15-16 august, la Zalău; Minaur Baia Mare – Corona Brașov, pe 17 august, la Baia Mare; Turneu Târgu Jiu, în 28 – 29 august, la care participă echipe din Divizia A. Corona Brașov va mai avea partide-test cu Măgura Cisnădie, Gloria Bistrița și alte adversare de valoare, ale căror date de disputare vor fi comunicate ulterior.
„Ne dorim meciuri cu echipe puternice, chiar dacă există o diferență de valoare. Nu putem crește decât în compania adversarilor tari și acesta este motivul pe care ne dorim meciuri cu echipe din primul eșalon valoric și echipe puternice din Divizia A”, afirmă antrenorul Coronei, Alin Bondar.

Lotul și staff-ul Coronei

• Alin Bondar – Antrenor principal;
• Răzvan Udriștoiu – Antrenor secund;
• Gică Anton – Antrenor portari;
• Liviu Dumitru – Preparator fizic;
• Jean Soos – Medic;
• Szocs Csaba – Maseur.
• Diaconu Diana – portar
• Ugran Ioana – portar
• Rădoi Raluca – portar
• Iordachi Cristina – extremă stânga
• Păcurariu Medena – extremă stânga
• Dumitrașcu Alexandra – extremă stânga
• Ordog Szidonia – inter stânga
• Iordan Medea – inter stânga
• Barabaș Monica – conducător de joc
• Lăcătuș Carla – conducător de joc
• Marin Raissa – conducător de joc
• Terzic Jelena – inter dreapta
• Berbece Ana Maria – extremă dreapta
• Munteanu Flavia – extremă dreapta
• Soreanu Valentina – extremă – inter dreapta
• Golanu Diana – pivot
• Darie Sarah – pivot
• Voica Bianca – pivot
• Olaru Georgiana – pivot
• Bitay Brighitte – extremă stângă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE