0.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovLimba şi literatura română, proba cu cele mai multe contestaţii la Bac

Limba şi literatura română, proba cu cele mai multe contestaţii la Bac

Limba şi literatura română i-a pus pe jar pe absolvenţii de liceu care s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat. Luni, după ce a afişat primele rezultate ale „examenului maturităţii”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov a deschis şi „sesiunea” de depunere a contestaţiilor la examenele din cadrul Bacalaureatului şi, fără a fi o surpriză – dat fiind că aproape în fiecare an se întâmplă la fel, notele la examenul scris la Limba şi literatura română au fost cele care au produs cele mai multe nemulţumiri. La IŞJ au ajuns 449 de contestaţii la această probă scrisă, 342 dintre ele venind din partea unor absolvenți de liceu cu profil real, iar 107, din partea unora de la uman. Pe locul al doilea în rândul probelor cu rezultate contestate este matematică, unde au fost depuse 280 de „plângeri” – 102 din partea unor liceeni de la profil de ştiinţele naturii, 93 de la profil tehnic, 84 de la profil matematică-informatică şi una de la pedagogic. Anatomia şi biologia vegetală şi animală au creat şi ele unele probleme. Pentru prima dintre probe s-au înregistrat 126 de contestaţii la rezultatele obţinute, iar pentru cea de a doua, 114. De asemenea, la proba de istorie, 86 de rezultate au fost contestate.
Per total, la nivelul judeţului Braşov, IŞJ a înregistrat 1.218 contestaţii, la diferite probe ale Bacalaureatului. Cele mai puţine au venit de la Psihologie (4) şi Economie (3).
Reamintim că, după primele rezultate, promovabilitatea Bacalaureatului în judeţul Braşov este de 73,96% din totalul celor înscrişi să susţină examenul şi 79,8% din rândul absolvenţilor din anul şcolar 2020 – 2021. La nivel naţional, rata cumulată de promovabilitate înainte de soluţionarea contestaţiilor este 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut – 62,9%. Rezultatele finale după contestaţii vor fi prezentate până vineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE