8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovPlin de ”pantofari” în Postăvarul. Își pun viața în pericol

Plin de ”pantofari” în Postăvarul. Își pun viața în pericol

Salvatorii montani din Brașov le reamintesc turiștilor care vor să urce în Postăvarul că au nevoie de echipament adecvat pentru o excursie pe munte, chiar dacă urcarea se face cu telecabina. Atenționarea transmisă de Salvamont Brașov vine în contextul în care, în această perioadă a concediilor a crescut mult traficul montan în zona Poiana Brașov – Vârful Postăvarul, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile (ploi, vânt , descărcări elecrtice), iar mulți dintre cei care pleacă în drumeție nu se echipează corespunzător, riscând tot felul de accidentări. „Din păcate, majoritatea turiştilor care sunt prezenţi pe munte sunt echipaţi inadecvat, chiar dacă vorbim de turişti care aleg ca mijloc de urcare telecabina. Fără echipament adecvat, cei care părăsesc zona peroanelor instalaţiilor de transport pe cablu se expun riscului de a se accidenta”, a transmis Salvamont Braşov. De altfel, chiar în acest weekend, salvatorii montani au intervenit în cazul unei accidentări provocate de nepurtarea unui echipament potrivit pentru munte. Sâmbătă, o turistă a alunecat şi a căzut, în timp ce cobora de pe masivul Postăvarul. Aceasta a suferit un traumatism de membru inferior în zona gleznei. Salvatorii montani prezenţi la locul solicitării au preluat persoana în cauză şi au transportat-o la baza muntelui. Fiind vorba doar despre un traumatism minor, nu a fost nevoie de intervenția echipajelor Ambulanţei sau SMURD-ului. „Vă reamintim că urcarea pe Vârful Postăvaru presupune deplasarea pe o zonă stâncoasă înclinată, cu balustrade de susţinere instalate, unde pietrele sunt extrem de tocite, rotunjite şi alunecoase, făcând ca aderenţa să fie extrem de limitată, chiar şi în condiţiile unor încălţări specifice. Totodată, atragem atenţia că în zona montană vremea este deosebit de instabilă, condiţiile meteo putându-se schimba radical, într-un interval foarte scurt de timp”, a fost mesajul transmis în weekend de Salvamont Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE