28 C
Braşov
AcasăSportGest superb în cinstea simbolului Stelei, Marius Lăcătuș! CSA Steaua retrage numărul...

Gest superb în cinstea simbolului Stelei, Marius Lăcătuș! CSA Steaua retrage numărul 7

CSA Steaua va retrage numărul 7, făcut celebru la roș-albaștri de brașoveanul Marius Lăcătuș! Oficialii echipei care a promovat în Liga a 2-a au decis să retragă tricoul cu numărul șapte. Evenimentul va avea loc miercuri, 7 iulie, chiar la inaugurarea noului stadion Steaua cu amicalul contra celor de la OFK Belgrad. „Ne-am dorit să fie o surpriză atât pentru Marius Lăcătuș, cât și pentru toți steliștii, deși sunt conștient că era greu de dus acest gând la bun sfârșit, tinând cont că momentul a necesitat pregătire și repetiții. Acum, că s-a aflat, da, e adevărat, Steaua va retrage numărul 7!Credem că oamenii valoroși merită aprecierea noastră cât timp sunt în viață. Am trăit acest moment în Olanda, iar exemplul a fost chiar Johan Cruyff”, a declarat George Ogăraru, managerul „militarilor” pentru GSP. Marius Lăcătuş s-a născut pe 5 aprilie 1964, la Brașov. Primul contact cu fotbalul l-a avut pe când abia împlinise 13 ani la juniorii lui FCM Braşov. Pe 28 februarie 1982, Lăcătuş a debutat în tricoul lui FCM Braşov, în campionat, împotriva lui CS Târgovişte. După doar un an la seniorii lui FC M Brașov, Lăcătuș a fost transferat la Steaua unde a cunoscut cele mai mari satisfacții din cariera. Cu un total de 10 titluri de campion al României, 7 Cupe ale României , o Cupă a Campionilor Europeni (1986) şi Supercupa Europei (1987), Lăcătuş este cel mai titrat jucator din istoria Stelei. A participat la trei turnee finale cu echipa națională a României: CM Italia ’90, CM Franţa ’98 şi CE Franţa ’96, jucând de 84 de ori în prima reprezentativă, pentru care a înscris 13 goluri. În 2002 şi-a început cariera de antrenor principal la Oţelul Galaţi, apoi le-a antrenat pe FC Braşov (2002-2003), Ceahlăul (2004), Inter Gaz (2005), UTA (2006-2007), Steaua (2007-2008, 2009, 2010-2011), FC Vaslui (2009-2010), ASA Tg. Mureş (2012) şi CSM Iaşi (2012-2013). Ultima experienţă ca antrenor a fost în Liga a 4-a la CSA Steaua.

1 COMENTARIU

  1. STEAUA BUCURESTI este una singura FC Steaua Bucuresti si nu surogatul asta al Armatei…CSA Armata „Steaua”aparut parca din beciurile fostei securitati

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Prosteala de politruc on Iarbă de un metru? „A plouat mult!”