4.7 C
Braşov
AcasăStiri BrasovAutoturismele și documentele șoferilor, verificate ieri noapte - aproape 10.000 lei...

Autoturismele și documentele șoferilor, verificate ieri noapte – aproape 10.000 lei amenzi

La data de 03/04 iulie , în intervalul orar 19.00 – 05.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, Secțiile 1 – 5 Poliție, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român – Reprezentanța Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca obiectiv depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule, care circulă sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, verificarea respectării regimului legal de viteză, precum și starea tehnică a vehiculelor.
Polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 21 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. privind circulația pe drumurile publice și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de peste 9.400 lei. În timpul acțiunii au fost reținute 2 permise de conducere, reținute 3 certificate de înmatriculare și a fost constatată 1 infracțiune la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiind întocmit dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE