Autor: A.A.

l Mircea Eliade credea că doctorul braşovean Martin Honigberger a reuşit să se dematerializeze

Unul dintre cele mai cunoscute personaje ale lui Mircea Eliade este un farmacist brașovean care a trăit, cu adevărat, în secolul al XIX-lea. A fost ucenic într-o renumită farmacie din Piața Sfatului. Doctorul Honigberger este unul dintre eroii cei mai exotici din literatura română. A fost farmacist, medic, numismat și explorator. Savanții occidentali l-au prețuit, chiar dacă în orașul natal a fost considerat un simplu aventurier. A murit în Brașov, dar până și moartea sa e învăluită în mister. În nuvela lui Mircea Eliade „Secretul doctorului Honigberger“, personajul principal, după ce studiază timp de mai mulți ani filozofia hindusă, reușește să dispară pur și simplu, ajungând în Nirvana, o stare ideală în care se spune că oamenii se pot dematerializa.

Moarte sau dispariție?

Există mai multe dovezi conform cărora adevăratul doctor Honigberger a studiat cu adevărat în Asia cazurile de moarte aparentă, de transă yoghină, de levitație și invizibilitate. Chiar dacă nu există mărturii scrise despre dispariția sau moartea doctorului, legenda spune că reușise să atingă performanțe yoghine incredibile. Înainte de dispariția sa ar fi reușit de mai multe ori ca, în urma unor meditații profunde, să plutească în aer. Apoi, într-o bună zi, pur și simplu s-a dematerializat. Nu se știe cu exactitate dacă după așa-zisa dispariție ar fi urmat o înmormântare, dacă există rămășițe ale doctorului sau dacă în urma lui a rămas măcar un monument funerar. Istoricii brașoveni fac doar presupuneri. Unii spun că mormântul său ar fi în cimitirul catolic de lângă Parcul Titulescu, iar alții că s-ar odihni într-o criptă din Biserica Neagră. După o căutare de mai multe săptămâni, am găsit în cimitirul catolic un monument funerar pe care este trecut numele Honigberger. Poate fi o coincidență, sau poate fi chiar mormântul doctorului. Ce ascunde sicriul îngropat în urmă cu mai bine de 100 de ani în urmă, nu se va ști, poate, niciodată.

Nuvela „Secretul doctorului Honigberger“ intră în categoria prozei fantastice. În poveste este vorba de un tânăr orientalist, revenit în țară după o călătorie în India. Acesta este invitat de o doamnă să cerceteze colecțiile orientale ale soțului ei, doctorul Zerlendi. Doctorul dispăruse în urmă cu douăzeci de ani. Cercetând documentele doctorului, pe care le strânsese cu intenția de a scrie o monografie despre viața lui Honigberger, tânărul descoperă un jurnal cifrat. Sustrage jurnalul și continuă să-l citească acasă. Află că, în căutarea intrării în fabulosul regat al Shambhalei, dr. Zerlendi devenise invizibil și nu-și mai putuse recăpăta forma umană. Cu ani înainte, la fel se întâmplase cu dr. Honigberger. Junele orientalist va încerca, fără succes, să restituie jurnalul sustras. Într-un final, doamna Zerlendi, spre stupoarea tânărului, pretinde că nu l-a întâlnit niciodată și că toate cărțile din bibliotecă au fost vândute cu douăzeci de ani în urmă. Mircea Eliade a publicat „Secretul doctorului Honigberger“ în 1940. Sute de mii de cititori au încercat să descifreze misterul acestei nuvele stranii. „Numai un cititor avizat ar fi putut distinge adevărul de fantezie“, spunea scriitorul.

Călător prin Palestina și Egipt

Viața dr. Honigberger ascunde multe secrete. Documentele vremii sunt prea puține și zgârcite în informații. Mulți din cititorii împătimiți au impresia că este doar un personaj inventat de Eliade. Martin Honigberger s-a născut pe 10 martie 1795 și a studiat la „Honterus“. Într-o epocă în care medicina era încă primitivă, a fost ucenic într-o farmacie din Piața Sfatului. S-a stabilit apoi la Bistrița. N-a învățat la școli înalte. Singur a buchisit de prin cărți, tratate de botanică și farmacologie. În 1816 a început să călătorească. A pornit spre Constantinopol, străbătând apoi Anatolia, Siria, Libanul, Palestina și Egiptul.

În anul 1829 este medic și farmacist în Lahore, India, la curtea lui Ranjit- Singh of Punjab. A fost și conducătorul arsenalului și omul de încredere al maharajahului. Fusese invitat la palat, atunci când suveranul era foarte bolnav. Ranjit- Singh fusese impresionat de faptul că farmacistul sas reușise să-i vindece calul preferat. Îl trata cu mare cinste. Descoperirile arheologice ale brașoveanului au fost consemnate de Societatea Asiatică din Paris, care l-a ales membru activ. În anul 1836 era la Viena. S-a îmbolnăvit de holeră și a reușit să se vindece singur, cu ajutorul homeopatiei. A practicat medicina homeopatică la Con­stan­tinopol între 1837 și 1838. Trata bolnavii de ciumă, nu-i păsa că-și primejduiește viața.

Culegător de plante în Kashmir

S-a reîntors la Brașov, după o absență de mai bine de 18 ani. Apoi, o scurtă perioadă, a locuit la Iași, unde a devenit membru al Societății de medici și naturaliști. S-a întors în India. A rămas acolo până în 1849. A stat, în total, patru ani în Asia Mică, un an în Egipt și șapte ani în Siria. În Kashmir, pe cărări de munți, cu desaga în spate, căuta plante miraculoase. A descoperit mai multe plante rare. La Alep, a introdus noi metode de vaccinare. Dorul de ducă nu-i dădea pace. A lăsat în urmă India și s-a îmbarcat într-o călătorie în jurul Capului Bunei Speranțe, luând drumul Londrei. Puțin mai târziu, la Viena, publica o lucrare de specialitate, care cuprinde date biografice, informații istorice și etnografice despre Orient. În «Fructele Orientului» se găsește un dicționar de farmacie cu plante, scris în mai multe limbi. Dr. Honigberger cunoștea 17 limbi, printre care germana, latina, franceza, engleza, turca, araba, persana, hindi și cașmireza.

În Lahore și mai târziu în Calcutta, Honigberger și-a înjghebat singur unul dintre primele spitale unde oamenii sărmani erau îngrijiți fără a li se cere bani. Metodele sale de tratare a cazurilor de holeră și ciumă erau inovatoare. Au precedat descoperirile lui Pasteur și Robert Cook din domeniul bacteriologiei. În anul 1853 s-a reîntors la Calcutta, unde a luptat pentru combaterea unei epidemii de holeră . Din documente, rezultă că ar fi murit în Brașov, în anul 1869. Despre cum a murit, însă, nu se știe nimic. În urma lui nu a rămas decât strania legendă a omului care, cunoscând toate secretele filozofiei hinduse, a reușit să devină invizibil.

Autor a 1.500 de lucrări

Mircea Eliade s-a născut la 28 februarie, 1907, în București. De la 17 ani scrie articole în care tratează cultura Orientului în cadrul revistei „Vlăstarul“. A studiat filosofia la Universitatea București, apoi la Calcutta.

În India a studiat între 1928 și 1931 și a făcut cursuri despre istoria religiilor și a filosofiei indiene. Din 1933 este profesor asociat de filosofie la Universitatea din București. A fost atașat cultural al Ambasadei României la Londra și apoi al Legației române din Lisabona (1941- 1945) . Se stabilește în Franța, la Paris, unde rămâne până în 1957. A predat istoria religiilor, mai întâila „Școala Practică de Înalte Studii“, apoi la Sorbona (1945-1957). Din 1957, când acceptă postul de profesor titular și de coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago, se stabilește definitiv în SUA. Este autor a peste 1.500 de cărți, eseuri și articole de specialitate. A murit la Chicago, în 22 aprilie 1986.

Tincturi de opium și alambicuri

În anul 1580, farmacia Brașovului dispunea de 600 de recipiente pentru păstrarea medicamentelor: borcane de lemn, vase de cositor, lădițe, oale, vase de aramă, căni mici de lut, alambicuri de sticlă.

Eliberarea otrăvurilor, vomitivelor sau a medicamentelor cu conținut ridicat de droguri, de exemplu „Tinctura de opium“, erau urmărite îndeaproape de către reprezentanții administrației orășenești. Unitățile de măsură folosite erau lingura și pumnul.
Multe medicamente, condimente și droguri au fost aduse la noi de negustorii care aveau legături la Veneția, Cracovia, Țările de Jos și Orient.

Felcerii bărbieri

Felcerii bărbieri rezolvau rupturile de membre, puneau ventuze, luau sânge și scoteau măselele.

În regulamentul felcerilor se spunea în 1550: „Bărbierul care va lua o soție, trebuie să aibă o foarfecă nouă și brice duble noi și trei instrumente de fier necesare pentru a face venesecție și chiar să știe să ascută intrumentele, și dacă nu le are, să plătească breslei 25 de dinari pentru fiecare instrument lipsă“. Tot în statut se preciza: „O calfă să fie mereu acasă și să nu plece nicăieri fără știrea și încuviințarea meșterului. Iar dacă nu va fi găsită acasă și astfel se întâmplă vreo omisiune sau pagubă la pansat sau dacă îi pleacă un pacient rănit, atunci calfa să despăgubească meșterul său cu bani pentru paguba pricinuită, după cum se va stabili de drept“.

Ce este levitația

Levitația este un fenomen de psihokinezie în care oameni, obiecte și animale sunt ridicate fără nici un ajutor fizic vizibil, ei plutind sau chiar zburând. Se spune că acest fenomen apare în cazul meditației profunde. Durata acestui fenomen poate varia de la câteva minute la câteva ore. Unii medii, în momentul în care cineva i-a atins, și-au pierdut toată concentrarea și au căzut pe podea. Corpul celor care reușesc să leviteze, este înconjurat, de obicei, de o aureolă luminoasă. Levitația yogină, care constă în salturi ușoare, în timp ce persoana respectivă are o poziție de meditație asemănătoare cu cea a florii de lotus, este atinsă numai de practicanții avansați ai meditației trans – cendentale. Aceștia au avut parte de multî publicitate la nivel internațional. Se spune că această tehnică constă în maximizarea activității undelor creierului, care, astfel, permite acestuia să ajungă la energia cosmică. Scepticii afirmă că această levitație yogină ar fi realizată cu ajutorul acțiunii musculare. Marii yoghini din Himalaya sunt renumiți pentru incredibilele demonstrații de „plutire în aer“.

Nirvana, starea de fericire supremă

În religia budistă, Nirvana este starea de fericire realizată prin eliberarea de grijile vieții, de suferințe, prin contopirea sufletului cu esența divină. Se poate ajunge în această stare numai prin meditație îndelungată și viață austeră.

Despre cei care ajung în timpul vieții să atingă Nirvana se spune că devin invizibili. Filozofia indiană îi învață pe oameni să aibă grijă de ceilalți și să contribuie la bunăstarea celorlalte ființe pentru a putea fi ei înșiși fericiți. Budismul vede viața ca un proces de schimbare continuă, iar scopul celor ce practică această religie este să profite de acest fapt. Asta înseamnă că, în opinia lor, omul se poate schimba în bine, factorul decisiv în această schimbare deținîndu-l mintea omenească. Una dintre cele mai importante metode de antrenare a minții este considerată meditația. Budismul consideră că prin meditație și printr-un comportament moral, se poate atinge Nirvana, o stare de iluminare, de deșteptare, deși înainte de a ajunge aici, omul este subiectul mai multor vieți, unele dintre ele bune, altele rele, depinzând de karma fiecăruia. Karma este definită ca acțiunea intenționată, altfel spus, fiecare gest, vorbă sau faptă făcute conștient și intenționat. Karma înseamnă intenție bună sau rea. Conform principiului cauză-efect, karma dintr-o viață anterioară determină natura vieții prezente.