6.6 C
Braşov
AcasăNationalMesajul unui profesor pentru părinți, după publicarea rezultatelor la Evaluarea...

Mesajul unui profesor pentru părinți, după publicarea rezultatelor la Evaluarea Națională

Au fost doar 120 de medii de 10 în acest an la Evaluarea Națională, 13 dintre ele fiind obținute de elevi din București. Profesoara de Limba română Cristina Tunegaru, a transmis un mesaj pentru părinți, imediat după publicarea rezultatelor.
Profesoara îi îndeamnă pe părinți să aprecieze eforturile copiilor lor, chiar dacă aceștia nu au obținut note de 9 sau de 10. Potrivit Cristinei Tunegaru, trebuie ținut cont de faptul că generația care a susținut anul acesta Evaluarea Națională este prima care a avut programe noi, subiecte noi și a fost nevoită să se pregătească în condiții speciale în pandemie. „Dacă aveți un copil care a terminat clasa a VIII-a, trebuie să fiți mândri. Nota de la examen nu trebuie să fie 9 sau 10 ca să-l felicitați. Pentru ei a fost primul examen național serios, prima încercare. Copiii aceștia au trecut prin toate: programe noi, manuale mereu întârziate, subiecte noi de examen, aproape un an și jumătate în pandemie. Chiar și gramatica s-a schimbat odată cu generația lor. S-au trezit la mijlocul clasei a opta cu noi subiecte de examen. Și mulți copii n-au avut suficient timp să se pregătească temeinic. Ei au deschis drumul noilor generații, ei ne-au pregătit inclusiv pe noi, profesorii. Anul acesta am lucrat cu sute de copii prin orele online pe care le-am realizat. A fost o bucurie să îi pot sprijini și am simțit emoțiile examenului mai mult ca în alți ani. Orice notă a obținut un copil astăzi, fiți mândri, e o notă muncită”, este mesajul profesoarei.
Contestaţiile privind notele obținute la Evaluarea Națională pot fi depuse până pe 30 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.
Potrivit Ministerului Educației, rezultatele finale vor fi anunţate în data de 4 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE