8.9 C
Braşov
AcasăStiri BrasovRectificare bugetară pentru RIAL: sumele pentru acoperirea pierderilor nu „bat” cu...

Rectificare bugetară pentru RIAL: sumele pentru acoperirea pierderilor nu „bat” cu declaraţiile primarului

Autor: Mihaela Parghel

Consilierii locali brașoveni vor dezbate în ședința de plen de mâine un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local. În rectificare este inclusă și majorarea capitalului social al RIAL SRL, societate a municipalității, cu suma de 9,525 milioane lei, pentru acoperirea pierderilor şi pentru capital de lucru. Sumele cuprinse în documentaţie nu „bat” însă cu declaraţiile făcute săptămâna trecută de primarul Allen Coliban şi de noul director al RIAL SRL, Sorin Jula, pierderile anunţate de aceştia, şi care ar trebui acoperite de Municipalitate fiind diferite.

Săptămâna trecută, Primăria anunţa că sunt pierderi de 7,52 milioane de acoperit de la buget

În documentația proiectului de HCL, Municipalitatea argumentează că alocarea celor 9.525.600 lei de la buget, pentru RIAL este necesară „pentru a acoperi pierderile aferente anilor 2020 și 2021 până la data de 30.04.2021 în sumă cumulată de 4.911.710 lei precum și capital de lucru în sumă de 4.613.890 lei, necesar continuării desfășurării activității de administrare imobile și construcții”.
De altfel, faptul că societatea va primi bani de la bugetul local a fost anunțat încă din 10 iunie de primarul Brașovului, Allen Coliban, dar și de directorul interimar al RIAL, Sorin Jula, în cadrul unei conferințe de presă organizate la 10 iunie, imediat după protestul spontan al salariaților. Doar că atunci cei doi au prezentat un adevărat „rechizitoriu” în care au acuzat fosta conducere a societății că nu a avut un management eficient. Iar conform datelor prezentate, la 31 decembrie 2020, „societatea avea o pierdere de 3,27 milioane de lei, pentru ca la data de 30 aprilie pierderea să ajungă la 7,52 milioane de lei, la care se adaugă un necesar de investiții și capital de lucru de 2,4 milioane de lei, pentru a putea fi reluată activitatea în condiții optime”.

În câteva zile, 2,61 milioane „tăiate din pix”

Comparând cifrele anunțate la o diferență de câteva zile, ar rezulta că din evidențele contabile, de la capitolul „pierderi”, a fost „tăiată din pix” suma de 2,61 milioane lei. Deocamdată, primarul şi directorul RIAL nu au precizat când au dat date corecte: în conferinţa de presă sau în documentaţia pentru proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară.
Cert este că tot la şedinţa de Consiliu Local din 17 iunie se va dezbate un al doilea proiect de hotărâre ce vizează RIAL. Acest proiect cuprinde lista de lucrări ce vor fi atribuite companie municipalităţii, în cursul acestui an. Lucrările de la Primărie au fost „deblocate” abia după demiterea fostului director.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE