0.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovÎnceput în 1953: 14 concerte la Biserica Neagră din Brașov, sâmbăta

Început în 1953: 14 concerte la Biserica Neagră din Brașov, sâmbăta

l Artiști din SUA, Franța și România

Din 26 iunie până la finele lunii septembrie revin în Biserica Neagră concertele Organ Nights, un festival prin care s-a reușit chiar și în anul 2020 continuarea îndrăgitei tradiții a sezonului estival de orgă, neîntreruptă încă din 1953. După un an în aer liber, festivalul revine în interiorul Bisericii Negre, păstrând farmecul unui festival de seară de vară, obținut anul trecut: va avea loc o dată pe săptămână, în zilele de sâmbătă, de la ora 18.00, cu o durată prelungită de 60 de minute, timp în care publicul va beneficia de sunetele orgilor și acustica deosebită a monumentului. Anul acesta, protagoniști vor fi artiști invitați din SUA, Franța și România, iar programul celor nu mai puțin de 14 concerte va fi unul atractiv și variat, acompaniat de orga Buchholz sau de celelalte trei orgi din Biserica Neagră, cu lucrări ale unor compozitori celebri.
O noutate a acestui sezon o constituie completarea muzicii de orgă cu instrumente solistice precum clarinetul sau alămurile, proiecția live pe un ecran interior, transmisia online și micile incursiuni istorice despre orgile din România – suficiente motive pentru a trezi interesul iubitorilor de muzică, istorie și patrimoniu. Aceste concerte sunt parte integrantă a conceptului INSPIRATIO by history & music, un concept lansat anul trecut de către Biserica Neagră, care are misiunea ocrotirii și punerii în valoare a patrimoniului acestui monument. Cu fiecare participare, publicul își aduce contribuția la păstrarea moștenirii valoroase, printre care restaurarea și conservarea unor obiecte deosebite, reparații, acordaj și întreținere a orgilor, dar și la creșterea ofertelor cultural-istorice pentru publicul larg. În anii ce vor urma, această nouă abordare și nouă perspectivă va consolida, prin acțiuni culturale, brandul brașovean cel mai cunoscut – Biserica Neagră – și va deschide publicului larg noi căi pentru înțelegerea patrimoniului. Costul unui bilet este de 20 lei, copiii până în 18 ani beneficiind de gratuitate.
Biletele se pot achiziționa începând cu ziua de luni a săptămânii în care se desfășoară fiecare concert, de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO gift studio. Se vor respecta toate măsurile legale de protecție împotriva Covid-19 care se impun. În cazul în care concertele nu vor fi permise în interior, ele se vor proiecta live în curte, în spațiul special amenajat.

Program:

26 iunie 2021 – Renée Anne Louprette (SUA)
3 iulie 2021 – Ursula Philippi (Prejmer)
10 iulie 2021 – Ciprian Dancu (Sibiu) – clarinet, Steffen Schlandt (Brașov) -orgă
17 iulie 2021 – Studenți ai clasei de orgă ai Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, coordonator prof. Amalia Erdős
24 iulie 2021 – Steffen Schlandt (Brașov)
31 iulie 2021 – Miklós Noémi (Cluj)
7 august 2021 – Neumarkt Brass Quintet – alămuri (Tg. Mureș), Steffen Schlandt – orgă
14 august 2021 – Erich Türk (Cluj)
21 august 2021 – Antal Eduard (București)
28 august 2021 – Paul Cristian (Brașov)
4 septembrie 2021 – Eckart Schlandt (Brașov)
11 septembrie 2021 – Clasa de orgă a Facultății de Muzică Brașov ,coordonator Steffen Schlandt – Geanina Sălăgean (București) – Iulia Reitu (Ploiești)
18 septembrie 2021 – Domenico Severin (Franța)
25 septembrie 2021 – Brita & Jürg Falch-Leutert (Sibiu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE