10.8 C
Braşov
AcasăStiri Brasov„Atac” la Turnul virtual al viitorului aeroport de la Ghimbav! Și la...

„Atac” la Turnul virtual al viitorului aeroport de la Ghimbav! Și la aliat!

Deputatul USR de Brașov Tudor Benga a readus în discuție subiectul turnului virtual al Aeroportului Internațional de la Ghimbav, îndelung așteptat pentru a fi dat în folosință.
Parlamentarul susține că povestea turnului virtual prezentată de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, este o „jonglerie”. „Țineți minte cum acum trei săptămâni președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, dojenea toți scepticii și anunța triumfător, citez, «Am primit astăzi decizia ROMATSA cu privire la turn, iar turnul virtual este soluția aleasă!»? Țineți minte cum vă spuneam că aș prefera să văd decizia în integralitate și că eu, personal, nu mai am nici un fel de încredere în comunicare conducerii CJ BV din cauza tuturor jongleriilor? Și cum vă spuneam că trimisesem cu câteva zile înainte o adresă parlamentară la MT și Romatsa ca să lămurim lucrurile? Ei bine zilele trecute am primit răspunsul oficial de la MT și Romatsa. Și, așa cum mă temeam, avem de-a face cu o nouă jonglerie de comunicare a președintelui CJ. Anume, deși conducerea CJBV ne-a lăsat
să credem că Romatsa a luat decizia privind turnul virtual, de fapt această decizie aparține consultantului angajat de CJ. Romatsa nu a luat această decizie, ci doar a hotărât, în baza punctajului stabilit de consultantul contractat de CJBV, ca turnul virtual de la Brașov să fie operat de la Arad. Unde e problema? Păi permiteți-mi să explic. Problema e că asupra soluției cu turnul remote planează încă niște semne de întrebare. În primul rând legate de disponibilitatea operatorilor aerieni de a opera pe un aeroport fără turn fizic, dar nu numai. Dacă decizia ar fi aparținut explicit Romatsa, o parte din aceste dubii s-ar fi risipit, dat fiind că Romatsa are expertiza aviatică incontestabilă. Însă decizia a fost luată de consultantul contractat și plătit de CJ, un SRL despre care e complet neclar dacă are calificarea necesară pentru o decizie atât de importantă. Așa cum bine am văzut de multe ori, cine plătește pune muzica, și tare mi-e teamă că CJ-ului i s-a livrat exact ce comandase, nu ceea ce ar fi fost optim pentru proiect. Repet: nu mă opun principial soluției cu turnul virtual, deși consider că era mai chibzuit să facem unul fizic din capul locului. Vreau însă ca această decizie să fie asumată explicit de cineva, nu driblată pe dedesubt. Și aș vrea ca ea să fie luată după ce avem confirmarea explicită a operatorilor aerieni că vor decola și ateriza pe Brașov – Ghimbav și dacă turnul este remote. Fiindcă acest model nu este nici pe departe atât de răspândit cum sugerează conducerea CJBV. Așa că, repet, apelul meu ca absolut toată comunicarea CJ Brașov cu Romatsa, Eurocontrol și operatorii aerieni să fie făcută publică. Au fost prea multe jonglerii și artificii procedurale în acest proiect ca să mai acceptăm lipsa de transparență din managementul acestui proiect. Aeroportul Brașov este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale județului, din păcate este deja mult întârziat față de termenele asumate, și până în ziua de azi nu avem o orizont de timp asumat pentru finalizarea lui. Conducerea CJBV trebuie să înceapă să dea niște răspunsuri clare despre aeroport, nu să tot imbrobodească publicul după cum îi cere interesul politic și electoral al șefului”, a scris Tudor Benga pe contul său de Facebook.

Răspuns acid de la Consiliul Județean: „Toți ne pricepem la fotbal”

În replică, directorul executiv al Direcției Implementare Aeroport din cadrul CJ Brașov, Alexandru Anghel a venit cu precizări: „Tot ceea ce facem cu privire la implementarea Aeroportului Internațional Brașov se fundamentează pe analize tehnice temeinice, prioritară fiind analiza de siguranţă. […] Pentru dezvoltarea serviciilor de navigaţie aeriană, CJ Braşov a contractat serviciile unei asocieri din care fac parte subcontractanţi englezi şi spanioli cu experienţă globală dovedită atât în designul spaţiului aerian şi proceduri de zbor, cât şi în echipamentele necesare dirijării, inclusiv soluţii de turn de control. Prima instituţie cu care ne-am consultat în ceea ce priveşte soluţia de turn a fost Eurocontrol, care, în urma analizei efectuate pentru Aeroportul Braşov, a comunicat că soluţia de Remote Tower este optimă din punctul de vedere al siguranţei şi al flexibilităţii.[…] Pe durata întocmirii studiului de fezabilitate am fost în contact cu specialiştii ROMATSA şi cei ai Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), care au cunoscut în permanenţă stadiul documentării şi al soluţiilor analizate. Decizia privind soluţia de turn a fost luată la nivelul conducerii ROMATSA şi comunicată Consiliului Judeţean, ea fiind fundamentată pe baza rapoartelor întocmite de specialiştii proprii. În interiorul ROMATSA a avut loc o competiție internă între subunitățile de control de trafic (Arad, Cluj, Constanța, Bacău, Sibiu și Craiova), care și-au dorit să asigure serviciile de dirijare pe soluția de turn virtual, din locațiile în care funcționează, ceea ce arată interesul angajaților ROMATSA pentru această soluție și viabilitatea ei. Dirijarea la Brașov se va face din Centrul de Dirijare a Zborurilor (CDZ) Arad, cel mai mare centru regional după CDZ București, și nu din turnul de control de la Aeroportul Arad.[…] Considerăm deplasată presupunerea că decizia ROMATSA în privința modalității de dirijare a zborurilor pe Aeroportul Brașov a fost influenţată de Consiliul Judeţean Brașov. De asemenea, afirmația că operatorii aerieni sunt reticenți în a opera pe soluția adoptată este fără fundament, fiind doar o presupunere a celor care nu sunt suficient informați. Constatăm că o serie de persoane emit aprecieri strict subiective, care ne demonstrează încă o dată că toți ne pricepem la fotbal, că nu reușim să ne debarasăm de obiceiul de a ne da cu părerea chiar și acolo unde specialiștii au soluții bine fundamentate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE