10.3 C
Braşov
AcasăSport„Nu vreau să păcălesc handbalul“: Simona Gogîrlă a plecat în lacrimi...

„Nu vreau să păcălesc handbalul“: Simona Gogîrlă a plecat în lacrimi de la Corona Brașov

Autor: Adi MARICA

l Antrenoarea nu și-a ascuns sentimentele la ultimul antrenament și a plâns alături de jucătoare
l „Am fost copleșită de emoții“, a spus Simona Gogîrlă
l Alina Bondar a condus ieri primul antrenament la Corona

Simona Gogîrlă s-a despărțit de Corona Brașov. Antrenoarea a avut luni, o ultimă discuție cu cei din conducerea clubului. Șefii Coronei au rămas pe poziții și i-au comunicat antrenoarei încheierea colaborării.

„Plecam după baraj“

Simona Gogîrlă spune că marele său regret este că nu a primit șansa să meargă la baraj. Concluzia antrenoarei este că „la Corona nu se dorește performanță“. „Am discutat cu cei din conducerea clubului și mi-au spus că angajamentul meu se încheie pe 31 mai. Degeaba le-am spus că sezonul competițional se încheie după baraj. Mi-au dat decizia și asta a fost tot. Eu am vrut să fiu alături de aceste fete până la final. Nu s-a putut. Am mai spus că eu nu țin de scaun. Indiferent dacă reușeam sau nu promovarea, eu plecam de la Corona! Mi-am dat seama că nu se dorește cu adevărat performanță. Eu nu vreau să păcălesc handbalul“, a spus Simona Gogîrlă.

„Plângeam împreună cu jucătoarele“

Luni, antrenoarea a condus ultimul antrenament la Corona, iar Gogîrlă a fost pur și simplu copleșită de reacția jucătoarelor. „Am mers la sală și am condus ultima ședință de pregătire pentru că am vrut să fiu profesionistă până la capăt. A fost dureros și în același timp copleșitor. Au venit la antrenament și cele 7 junioare 1 care au obținut sâmbătă titlul național. Am rămas fără cuvinte. Ce să vă spun, erau fete care plângeau în timpul antrenamentului. Am fost copleșită de emoții, iar la final plângeam împreună! Cu aceste fete am împărțit și rele și bune de aceea s-a închegat această relație. Am fost alături de ele atunci când au avut probleme și de aceea nu a fost o simplă relație antrenor – jucătoare. Vreau să le mulțumesc pentru tot și le urez tot binele din lume“, a spus Gogîrlă, care a plecat acasă, la Vâlcea. „Am oferte, dar deocamdată am preferat să merg acasă, la Vâlcea, și să mă liniștesc. Am nevoie de liniște după tot ce s-a întâmplat în ultima vreme pentru că toată această situație m-a afectat mult“, a declarat fosta antrenoare a Coronei. Litigiul dintre Simona Gogîrlă și Corona nu va ajunge pe masa Comisiilor FRH. „Nu voi merge la Comisii. Dumnezeu e sus și vede. Eu îmi văd de treabă și nimic mai mult“, a încheiat antrenoarea Coronei.

Și Alicia Gogîrlă va pleca!

Alicia Gogîrlă (18 ani), fiica Simonei Gogîrlă, va pleca de la Corona după barajul de promovare. „E frustrant să vezi că Alicia e dorită de alte echipe, dar la Corona nu a discutat cu nimeni despre un nou contract. Cred că nu i-a interesat pentru că altfel nu-mi explic. Asta este viața!“, a spus Simona Gogîrlă.

Bondar debutează la Buzău

Ieri, la prânz, Alin Bondar, noul antrenor al echipei, a condus prima ședință de pregătire. Corona va juca un baraj pentru promovarea în Liga Națională. FRH a încredințat Buzăului organizarea turneului de baraj pentru promovare sau  menţinere în Liga Naţională de handbal feminin. Competiția va avea loc la Sala Sporturilor din municipiul Buzău, în perioada 7-9 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE