6.4 C
Braşov
AcasăCititoriSfat Expres: Cum să-ţi pregăteşti maşina pentru vară

Sfat Expres: Cum să-ţi pregăteşti maşina pentru vară

E timpul pentru curăţenia de primăvară a maşinii, dacă nu ați facut-o deja. Iată o o listă în cinci puncte minim de bifat pentru cei care doresc să îşi întreţină cu grijă maşina și s-o pregătească pentru o vară fără griji. Dacă nu obişnuiaţi să faceţi o curăţenie generală a maşinii odată cu venirea primăverii, ar cam fi cazul să citiţi aceste sfaturi date de ADAC, auto clubul german, în urma experienţei acumulate pe baza a sute de mii de maşini. Unele sunt de bun simţ, însă la altele probabil că nu v-aţi gândit până acum.
1. Spălaţi complet maşina.
Este esenţial să insistaţi pe şasiu şi pe pasajele roţilor – acestea au acumulat sare şi substanţe corozive de-a lungul iernii şi este foarte important să le curăţaţi bine. Utilizaţi o spălătorie cu apă sub presiune, pentru a îndepărta absolut orice urmă a acestor substanţe. Băgaţi puţin mai adânc mâna în buzunar şi ceruiţi caroseria, dacă afară s-a mai încălzit puţin.
De asemenea, ar fi o idee bună să examinaţi îndeaproape suprafaţa vopselei, dar şi a zonelor expuse, pentru a depista din timp zgârieturile, micile lovituri şi puncte de rugină apărute peste iarnă. Nu neglijaţi acest lucru şi remediaţi imediat problemele dacă vreţi să păstraţi maşina „ca nouă” mai mult timp.
2. Roţile
Dacă afară temperaturile matinale sunt de peste 10 grade Celsius şi în zona în care locuiţi nu mai e riscul să ningă sau să aveţi îngheţ la sol, ar fi cazul să schimbaţi anvelopele de iarnă cu cele de vară. Nu vă grăbiţi însă, dacă mai aveţi drumuri la munte – legea română nu cuprinde vreun termen-limită pentru obligativitatea folosirii anvelopelor de iarnă, ci menţionează doar că dacă sunteţi prinşi cu anvelope de vară pe zone acoperite de gheaţă sau zăpadă, sunteţi pasibil de amendă.
Nu stocaţi roţile murdare, în special dacă au urme de ulei sau alte substanţe străine pe ele. E bine să le schimbaţi imediat după ce aţi spălat maşina. Folosiţi un loc uscat şi întunecos pentru stocare. Dacă au jante (e preferabil), le puneţi una peste alta, la orizontală, după ce aţi curăţat cu atenţie jantele de orice urmă de noroi şi sare. Dacă le dejantaţi, atunci le stocaţi pe verticală, una lângă alta.
3. Parbrizul, geamurile, luminile
După ce aţi spălat maşina, e bine să curăţaţi parbrizul şi geamurile şi pe dinăuntru. Folosiţi o soluţie specială care nu lasă urme grase şi care dizolvă stratul de mâzgă acumulat pe parcursul iernii umede. Verificaţi atent şi starea farurilor şi a stopurilor, pentru a vedea nu doar dacă funcţionează, ci şi dacă prezintă semne de rugină la contacte sau au acumulat umezeală înăuntru.
O notă importantă cu privire la ştergătoare: dacă acestea au fost afectate de îngheţul iernii şi au devenit mai dure sau scârţâie pe parbriz, e cazul să le schimbaţi imediat, pentru că altfel tot ce veţi obţine e un parbriz zgâriat.
4. Interiorul
Nu doar geamurile trebuie curăţate, ci şi întreg interiorul. Pare de bun simţ, însă mulţi fac o curăţenie superficială, iar pe timpul iernii umezeala şi noroiul aduse în maşină au putut pătrunde în locuri pe care nu le vedeţi cu ochiul liber, urmând a provoca rugină. E obligatoriu aşadar să daţi la o parte covoraşele de cauciuc şi să verificaţi sub mochetă dacă totul e în regulă. Dacă găsiţi umezeală, e obligatoriu să lăsaţi interiorul să se usuce complet. Aspiraţi cu atenţie întreg interiorul şi îndepărtaţi orice acumulare de noroi sau praf întărit de pe urma umezelii. E bine să ventilaţi cum se cuvine habitaclul, mai ales dacă e soare afară.
5. Motorul
Nimic nu va face motorul vostru mai fericit decât o talpă sănătoasă pe autostradă, cu turometrul ţinut la peste 3.500 de ture (4.000 la benzinare) timp de mai mulţi kilometri. Veţi consuma câţiva litri de carburant, dar veţi curăţa cu această ocazie toate impurităţile acumulate pe timpul rulării deseori subturate din timpul ambuteiajelor iernii. Înainte de a face asta, verificaţi totuşi vizual starea furtunaşelor de la motor, a stării şi nivelului uleiului, a antigelului şi a lichidului de frână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE