8.7 C
Braşov
AcasăStiri BrasovCa la noi: Zăpada vrajbei noastre

Ca la noi: Zăpada vrajbei noastre

l Ninsoarea ne surprinde din nou

Ninsoarea abundentă de la primele ore ale dimineții de ieri a creat haos în circulaţia pe drumurile publice din judeţul Braşov şi, mai ales, în municipiul Braşov. În cazul orașului reședință de judeţ, circulația era mai mult decât anevoioasă, iar utilajele nu se vedeau nicăieri. Viceprimarul Sebastian Rusu, cel care are delegate atribuțiile de deszăpezire, vorbește de un strat care ieri dimineață a ajuns la 30 de centimetri, deși operatorul de deszăpezire ar fi putut interveni mai mult și mai repede, atât în municipiul Brașov, cât și în stațiunea turistică Poiana Brașov.


Primarul Allen Coliban a reacționat primul

De la prima oră, primarul Allen Coliban a ținut să precizeze:
„Este inadmisibil să suferim cu toții din cauza incompetenței celor de la firma de deszăpezire Comprest.
I-am notificat din timp că astăzi va ninge și că trebuie să fie pregătiți să acționeze imediat, cum e nevoie.
Nu și-au făcut treaba cum trebuie și nu au respectat contractul pe care îl avem. În loc să trimită încă de la 4 dimineața cele 78 de utilaje de deszăpezire, au trimis doar 20.
Firma urmează să fie sancționată!
Până atunci, ne-am asigurat că au trimis pe teren mai multe utilaje și lucrăm din răsputeri să ne asigurăm că totul va fi în regulă”.
Deși Primăria Brașov a notificat încă de marți dimineață operatorul serviciului de deszăpezire cu privire la faptul că în următoarele ore vor fi căderi de zăpadă și trebuie să fie pregătit de intervenție, acesta a început deszăpezirea cu întârziere și cu un număr mic de mașini, față de numărul stabilit prin contract. Astfel, la ora 7.30, firma Comprest avea în trafic 20 de utilaje de deszăpezire, deși, conform contractului, până la data de 30 aprilie, la solicitarea Primăriei, trebuia să pregătească 78 de utilaje, a explicat Sebastian Rusu. „Din păcate, firma de deszăpezire nu și-a făcut treaba. Am constatat cu surprindere, la ora 7.30 dimineață (ieri, n.r), când am ieșit pe traseu, că deszăpezirea nu a fost efectuată așa cum trebuia să fie făcută. De la ora 7.30 până la 10.30 am verificat personal, pe teren, împreună cu Poliția Națională Rutieră și Poliția Locală. Au fost artere impracticabile, pe drumul de Poiană unul dintre utilaje s-a defectat, situația nu este deloc una bună și aici este 100% vina prestatorului de servicii. La verificarea de la 7.30 erau doar douăzeci mașini care acționau cu lamă, acum (ora 11.00, n.r.) sunt 35 de utilaje care acționează. Într-adevăr, este o vreme aparte pentru această perioadă, însă ieri (marţi, n.r), noi, Primăria, am trimis notificare către firma de deszăpezire, care astăzi de dimineață, începând cu ora 4.00, trebuia să intervină cu toate utilajele. Avem 78 de utilaje care trebuie să fie la dispoziția Primăriei, și, din păcate, doar 20 de utilaje au acționat dimineață. Acest lucru nu este de tolerat, nu este un lucru demn pentru brașoveni, drept pentru care vom lua măsuri și vom sancționa firma de deszăpezire conform contractului. Ei aveau obligația să deszăpezească”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.
Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov este asigurată de către Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, unde deszăpezirea este asigurată de CNAIR.


Punctul de vedere Comprest

Cităm integral comunicatul online al societății Comprest: „Codul galben a debutat la Brașov cu ninsori abundente în jurul orelor 6.00 care au durat circa 3 ore, perioadă în care stratul de zăpadă acumulat a depășit 30 de cm, în condiții de vânt puternic (viscolind zăpada).
Acest interval s-a suprapus peste perioada de trafic intens al cetățenilor pe arterele principale generând aglomerație si ambuteiaje, care au limitat capacitatea de intervenție a utilajelor operatorului, în condițiile căderilor masive de zăpadă și temperaturilor negative.
În astfel de situații, până la încetarea ninsorii, acțiunea utilajelor de deszăpezire este limitată, indiferent de numărul acestora, circulația desfășurându-se în condiții de iarnă pe carosabilul acoperit.
Așa fiind acțiunea de deszăpezire din data de 7.04.2021 a necesitat o perioadă mai mare de timp până la aducerea arterelor principale la starea de viabilitate obișnuită, urmând a se desfășura pe parcursul întregii zile”.

Consiliul Județean a comandat antiderapant în plus, după ce contractul de deszăpezire a expirat la 31 martie

Pentru deszăpezirea drumurilor județene, Consiliul Județean a apelat ieri la o comandă suplimentară adresată operatorilor cu care a lucrat până acum, întrucât contractul de curățare a arterelor administrate de CJ a expirat la 31 martie 2021.  Potrivit conducerii Serviciului Lucrări de Întreţinere şi Investiţii pe Drumurile Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, în zona Braşov – Zărnești – Bran va interveni SC Eurostrada SRL, care acționează cu trei autocamioane cu lamă şi două încărcătoare. În zona Rupea intervine firma SC Eurostrada SRL în asociere cu SC Morani SRL, care sunt pe teren cu două autocamioane cu lamă şi un autovehicul încărcător, iar în zona Şercaia – Făgăraş – Cincu, SC Consal SRL, cu două autocamioane cu lamă şi un autovehicul încărcător. Utilajele lucrează pe drumurile judeţene pentru curăţarea părţii carosabile şi împrăştierea materialului antiderapant sare şi nisip. Pentru intervenții a fost nevoie și de comandarea unei cantități suplimentare de antiderapant, respectiv 30 de tone pentru zona Făgăraş şi 80 de tone pentru zona Rupea. Bazele de deszăpezire din zona Braşov – Zărneşti – Bran dispun de cantităţi suficiente de material antiderapant. „Comanda pe care am transmis-o firmelor prestatoare este valabilă pentru intervalul 7-8 aprilie, iar în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, vom decide dacă este nevoie sau nu de servicii suplimentare. Facem toate eforturile pentru a asigura condiţii cât mai bune de circulaţie pe drumurile judeţene pe care le avem în administrare”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. 


Intervenţie DRDP pe toate drumurile naţionale din judeţul Braşov

Intervenţii rapide s-au făcut ieri şi pe drumurile naţionale care trec prin jueţul Braşov. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, ieri, în prima parte a zilei, până dimieaţă la ora 7.00, în zona de intervenţie a instituţiei s-a actionat cu 55 autoutilaje şi s-au răspândit 275 de tone de material antiderapant, respectiv sare, precum şi 0,25 de tone de clorură de calciu. Din acestea, Serviciul de Drumuri din Braşov a folosit 16 autoutilaje şi a răspândit 40 de tone de sare pe autostrada A3, DN 1, DN 1A, DN 1E, DN 1S, DN 10, DN 11, DN 13, DN 13E, DN 73, DN 73A, DN 73B, DN 73F şi pe Varianta Ocolitoare a municipiului Braşov (VOB).  Pe una dintre arterele de dimensiune naţională, respectiv DN11, a fost nevoie ieri şi de intervenţia Poliţiei, pentru a opri circulaţia spre judeţul Bacău, pentru TIR-uri, pe zona cu drum în pantă. De altfel, reprezentanţii DRDP Braşov spun că în zona respectivă, ninsoarea s-a depus până la 20 de centimetri în doar două ore. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE