4.8 C
Braşov
AcasăNationalMinistrul Educației: Testările în școli - insucces major

Ministrul Educației: Testările în școli – insucces major

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a transmis duminică pe Facebook că numai 2% din totalul testelor rapide antigen disponibile în școli au fost folosite, în perioada 8 februarie – 2 aprilie, în care majoritatea elevilor au mers în format fizic la școală.
Ministrul pune ”insuccesul major” pe seama a două cauze: lipsa personalului medical care să administreze testele și faptul că ”părinții le consideră a fi invazive, traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei de vârstă mică”. Cîmpeanu consideră că soluția rămâne utilizarea testelor neinvazive și redirecționarea testelor rămase nefolosite în școli pentru testarea adulților.
”Ministerul Educației va putea propune, la finalul lunii mai – începutul lunii iunie, reluarea cursurilor cu prezență fizică pentru toate școlile (fără scenarii diferențiate!)”,a mai scris ministrul, care condiționează redeschiderea școlilor de:
Respectarea regulilor de protecție sanitară în școli. Aceste reguli se respectă mai riguros în școli decât în cele mai multe locații (purtare mască de protecție, respectare reguli de igiena, distanțare adecvată, aerisire spații);
Susținerea continuării campaniei de vaccinare a personalului din învățământ. În acest moment, personalul din învățământ este cea mai numeroasă categorie socio-profesională din perspectiva numărului de persoane vaccinate – echivalent deja cu aproape 50% din totalul celor 350.000 de angajați din sistemul național de învățământ.
Testele non-invazive să fie disponibile în școli în data de 4 mai, la revenirea din vacanță/reluarea cursurilor conform scenariilor verde/galben/roșu pentru toți elevii
Confirmarea ipotezei specialiștilor epidemiologi cu privire la trendul descendent al ratei de infectare în luna mai.
Vineri, când elevii au intrat în vacanța de sărbători, Ministerul Educației a transmis că în ultimele săptămâni s-a constat o tendință de scădere a numărului infectărilor în școli, atât în cazul elevilor, cât și a personalului angajat în școli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE