28 C
Braşov
AcasăStiri BrasovRecorduri cinegetice: Vânătorile dictatorului

Recorduri cinegetice: Vânătorile dictatorului

l Ceauşescu a ucis un urs blând crescut la un restaurant din Poiana Braşov

Nicolae Ceauşescu a învăţat să vâneze de la colegul său de Comitet Central, Ion Gheorghe Maurer, cel care îl sprijinise atunci când a fost ales în fruntea ţării, în 1965. Maurer, avocat care apărase numeroşi comunişti în perioada interbelică, prinsese gustul vânătorii în primii ani de magisratură, la Sighişoara. Mai apoi i-a învăţat şi pe alţi tovarăşi. Primii au fost Chivu Stoica şi Gheorghe Apostol. Pentru Stoica a fost fatal, liderul comunist alegând, în 1975, să-şi zboare creierii cu arma sa de vânătoare Holland-Holland. Apostol, principalul rival al lui Ceauşescu pentru şefia PCR, nu a dovedit prea mult talent nici la trasul cu puşca. Ba, chiar, pentru că venea însoţit de soţia sa, care folosea apa de colonie în exces, unele vânători au fost ratate. Simţind mirosul, vânatul nu se mai arăta în faţa puştilor.

Organizare temeinică

La vânătorile lui Ceauşescu se puneau la cale treburi importante de stat, pe care nu oricine putea să le audă. Securiştii care-l însoţeau pe dictator erau cu ochi-n patru, de frica unui atentat. De fiecare dată vinul şi ţuica fiartă se aduceau în termos. Totul era analizat la laborator, apoi sigilat şi pus sub pază. De obicei gustarea se servea înainte de plecarea din Predeal. O ambulanţă cu un medic se afla în apropiere, pe un drum forestier lăturalnic. În ultimii ani ai dictaturii, pădurarii prindeau cu plase şi tranchilizante iepuri, fazani şi chiar căprioare, cărora le dădeau drumul din cuşti şi le fugăreau spre puştile vânătorilor. Nici micile petreceri de după nu erau lăsate la voia întâmplării. Jarul se aducea cu o roabă, iar carnea era friptă departe de nasurile sensibile ale înalţilor demnitari.

Vânători aranjate

Ceauşescu ucidea de la mistreţi, la cerbi şi urşi, tot ce merita ca trofeu. Era greu de mulţumit şi toţi erau stresaţi. Ţinea bine puşca în mână, dar, când nu nimerea vânatul, mereu se găsea cineva care să împuşte animalele în locul lui. Ceauşescu ţintea bine şi avea arme sănătoase, verificate periodic. Vânătorile erau ticluite din timp, puse la punct în amănunt de către vânători, gonaci, pădurari şi ofiţerii care se ocupau cu paza. Securiştii se infiltrau şi printre gonaci. Erau verificaţi toţi oamenii şi traseele. Stresul era mare. De obicei, Ceauşescu stătea într-un punct fix, iar vânatul era gonit spre el ca într-o pâlnie. El doar trăgea în ce îi apărea în faţă. Pe lângă foişoare special construite, dictatorul a mai tras din maşina Aro sau, pentru un trofeu de capră neagră, din teleferic. Dacă nu nimerea mistreţii, atunci sigur erau împuşcaţi de alţi vânători, care după partidă îi spuneau lui Ceauşescu că e creditul lui. Trebuia să ştie, fără excepţie, că a nimerit ţinta. Altfel devenea foarte nervos.

Băşcălia lui Maurer

Nimeni nu avea curaj să-i spună adevărul în faţă lui Ceauşescu. Doar Maurer îşi permitea să-l contrazică. La începutul anilor ’70, Maurer, un vânător experimentat, îl lua de multe ori peste picior pe Ceauşescu. Cei care-i însoţeau îşi întorceau privirile şi se abţineau să râdă. La una dintre partidele de vânătoare de mistreţi, Maurer împuşcase trei, iar Ceauşescu doar doi. Nu a fost mulţumit, ba chiar a început să facă scandal, întrebând cine a avut grijă de arme. Pentru a-l apăra pe pădurarul care pregătise puştile, Maurer a dat o replică dură, care a amuţit audienţa. „Nu cumva, Nicule, ai vrea ca şi mistreţii să strige Ceauşescu PCR?”. La o altă vânătoare, Ceauşescu afirmase că el a împuşcat mistreţul pe care, de fapt, Maurer îl nimerise. S-au dus amândoi la vânat să verifice. Maurer a susţinut că gaura de la glonte e a lui. „Nicule, tu ai făcut altă gaură, uite aici!”, i-a spus, arătându-i locul de sub coadă.

Interzis pentru străini

Orgolios, Ceauşescu făcuse din România fondul lui de vânătoare. În 1974, a interzis străinilor să mai vâneze în România, deşi aceştia aduceau bani buni statului. Doar cei din aparatul de partid şi de stat mai aveau voie. Şi asta după ce un francez a obţinut un trofeu mondial cu un cerb vânat în 1969, în munţii Vrancei. Decizia interzicerii vânătorilor organizate pentru străini a fost influenţată şi de Elena Ceauşescu. Venirea unui om de afaceri italian la vânătoare în Carpaţi, însoţit de amanta sa, a ajuns în presa occidentală. Asta a supărat-o foarte rău pe „tovarăşa”, care a cerut ca astfel de incidente să nu se mai repete.

Capriciile dictatorului

Dictatorul era foarte capricios, gata să-şi verse nervii pe cei din jur. Într-o toamnă, la începutul lunii noiembrie, primul secretar al judeţului Covasna, Kiraly Karol, a ordonat organizarea unei vânători pentru „cel mai iubit fiu al poporului”. Ceauşescu a reuşit să împuşte doar doi lupi. Furios că a stat trei ore la pândă, fără să omoare nici un urs, a făcut scandal: „Au vânat ăştia, au distrus tot terenul şi acum mă invită şi pe mine. Să fie anchetaţi şi destituiţi!”. În elicopter, Ceauşescu n-a scăpat ocazia să-l facă troacă de porci pe Kiraly, arătându-i câmpurile cu cartofi nerecoltaţi.

Uşor de enervat

La o vânătoare, dictatorul a reuşit ca, din 26 de focuri trase, să împuşte cinci urşi. Maurer s-a lăudat că a împuşcat şapte. Greşeală mare! Roşu de furie, Ceauşescu a plecat bombănind. Altă dată, dictatorul s-a împiedicat de nişte crengi în pădure, pe un drum forestier. Drept consecinţă, şefii Direcţiei de Drumuri au fost destituiţi. Un alt caz a fost atunci când primul vânător al ţării a împuşcat „mortal” un lup, care a reuşit să fugă în munţi. Câţiva silvicultori au fost cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu, pentru că nu au găsit animalul „mort”. După ce s-au învăţat minte, cei care-l însoţeau aveau grijă să împuşte câţiva lupi şi mistreţi de rezervă, ca să înlocuiască rateurile prezidenţiale.

Nu a ucis niciun râs

Ceauşescu a împuşcat toate speciile de vânat existente în ţară şi a obţinut mai multe recorduri mondiale, în special la trofeele de urs. Însă la râs n-a avut noroc. După înlăturarea lui Kiraly, noul prim-secretar, Nagy Ferdinand, a trasat ca sarcină de partid, tuturor vânătorilor, să întocmească un program special pentru a-i facilita lui Ceauşescu împuşcarea unui râs. La adunarea generală a salariaţilor Inspectoratului Silvic s-a propus acordarea unui premiu de 1.000 de lei celui care va scoate în faţa standului lui Ceauşescu un râs. Pentru a pune planul în aplicare, în minister se preconizaseră acţiuni de creştere în captivitate a râsului. Pînă în 1989, Ceauşescu nu a mai apucat, însă, să împuşte nici un râs.

Trofeul lui Tito

Nemulţumit că, la o expozitie mondială, Iosip Broz Tito, dictatorul sârbilor, a obţinut aceeaşi performanţă la urs şi Todor Jivcov, conducătorul Bulgariei, la cerb, Ceauşescu a decis să împuşte doar el cele mai frumoase exemplare. Pentru a depăşi recordul lui Tito, s-au luat măsuri de suprahrănire a urşilor din Harghita, unde erau cei mai masivi urşi din ţară. A fost perfecţionată tehnica de întindere a pielii vânatului. Dar recordul iugoslavului a rămas în picioare. Salvarea onoarei a venit dinspre Braşov. Din „analizele” făcute de specialişti a rezultat că ursul cel mai mare din ţară se află într-o cuşcă din Poiana Braşov.

Drama lui Lache

Cea mai cunoscută terasă din Poiană era la restaurantului „Ursul”, aflată, pe atunci, la capătul aleii pe care a fost ridicat şi complexul „Favorit”. În spatele terasei, se aflau doi urşi mari, crescuţi în captivitate. De altfel, lângă scările pe care se urca pe terasa restaurantului se afla, mai tot timpul, un afiş pictat manual, după tipicul vremii, pe care scria mare „Mini-zoo”. Lache, cel mai frumos şi blând exemplar era iubit de toţi angajaţii, turiştii şi copiii. Toată lumea îi dădea de mâncare ursului cu ochi blânzi. Cu timpul, a deprins şi viciile oamenilor. Unii dintre clienţi îi mai strecurau în cuşcă câte o halbă, astfel încât Lache a devenit mare amator de bere. Se spunea că, pe timpul cât a stat în cuşca din Poiană, ar fi băut o cisternă de bere.

Dus în pădure la Harghita

Când Lache a dispărut din cuşca lui, în 1983, mulţi au întrebat de el. Cei care ştiau, însă, povestea, se fereau să vorbească. Lache a fost închis într-un ţarc, într-o pădure din Harghita, undeva pe lângă Borsec. Înainte de a fi scos în bătaia puştii, urma să crească şi mai mare. Nu i-a plăcut noua lui casă. Nu se îndepărta prea mult de locul unde i se aducea mâncarea şi dormea toată ziua. I s-a adus cea mai bună hrană, şi chiar o ursoaică. A fost momit cu hălci mari de carne, care erau prinse pe un cablu pe scripeţi şi transportat dinspre vârful muntelui, spre bază. Acolo, într-un foişor complet protejat, aştepta Ceauşescu pregătit. Ajuns în poieniţă, s-a ridicat în două labe.

Blană ajunsă la Muzeul din Posada

Blana lui Lache se află expusă la Muzeul Vânătorii din Posada

Dictatorul l-a executat pe Lache, fără niciun risc, de la câţiva zeci de metri, folosind o puşca cu lunetă, un „Winchester” primit din partea unei firme ocidentale în 1978. După ce a fost ucis, specialişti din Harghita, Covasna şi Braşov au jupuit cu mare grijă pielea lui Lache. În final, vânatul lui Ceauşescu a depăşit recordul lui Tito. Astăzi blana lui Lache, care a înregistrat 687,79 puncte, cele mai multe din lume, pentru un trofeu de acest fel, este expusă la Muzeul Cinegetic din Posada.

Recordmen absolut

Un alt record de vânătoare deţinut de Ceauşescu este un mistreţ de circa 300 de kilograme, din pădurea Ciornuleasa, judeţul Călăraşi. S-a întâmplat în februarie 1978, iar cu acest trofeu, Ceauşescu a doborât recordul naţional la mistreţ, care nu a fost egalat nici până în prezent. Ce de obicei, animalul a fost împuşcat de aproape, după ce mai mulţi gonaci şi lucrători silvici l-au momit cu mâncare. Un alt trofeu valoros a fost numit ,,cerbul cu coarnele de aur”, vânat la Soveja, în judeţul Vrancea. Ceaușescu a aflat despre existența valorosului cerb încă din 1977, dar l-a vânat abia în 1980. Animalul era numit „Guguştiucul”, pentru că avea un glas frumos. L-a nimerit cu un singur foc. Până la sfârşitul vieţii Ceauşescu a adunat zeci de recoruri mondiale şi naţionale la trofee de vânătoare.

Din vânător, vânat

La începutul lunii decembrie 1989, abia scăpat de grijile prilejuite de Congresul al XIV-lea al PCR, Ceauşescu a decis să meargă la o partidă de vânătoare, pentru a se relaxa. Vânătoarea de fazani, programată în pădurea Ogarca, din cadrul Ocolului Silvic Ghimpaţi, trebuia să se desfăşoare iniţial pe 3 decembrie 1989, dar a fost amânată din motive necunoscute pentru 10 decembrie. Atmosfera a fost sumbră. 15 zile mai târziu a ajuns el însuşi în cătarea puştilor. Hăituit până la Târgovişte, într-o vânătoare măsluită aşa cum şi lui îi plăcea să organizeze, nu a fost ratat.

Colecția de arme

Ca orice vânător care se respecta, Nicolae Ceauşescu avea o colecţie impresionantă de arme, multe primite în dar de la oaspeţii săi, în timpul vizitelor de stat, precum Regina Elisabeta a Marii Britanii şi preşedintele sovietic Leonid Brejnev. O parte din ele le păstra în vila sa de protocol, de pe Strada Primăverii.

Armele au fost confiscate la ordinul Ministerului Apărării în iunie şi noiembrie 1990, iar în prezent 20 dintre ele sunt expuse la Muzeul Militar. Ceauşescu avea însă o armă preferată (foto) cu care participa la vânătoare. Era o puşcă de colecţie, care fusese fabricată în 1933 pentru nimeni altul decât Regele Carol al II-lea. Elementele decorative metalice au fost înlocuite cu unele din aur de 18K (aproximativ 200 de grame), iar în partea inferioară a patului s-a adăugat un element metalic inscripţionat cu semnătura „N. Ceauşescu”.

Singurele fotografii cu Lache

În urmă cu douăzeci de ani, profesoara braşoveană Diana Buntoiu a trimis unei redacţii de ziar singurele fotografii cu Lache, care s-au păstrat până în ziua de astăzi. În scrisoarea ataşată celor două fotografii, profesoara şi-a amimtit că, pe vremea în care era doar cât un căţel, l-a ţinut pe Lache în braţe. „În anii ‘70 mergeam regulat în Poiană şi aveam grijă să cumpăr special pentru el bomboane. Am observat că-i plăceau şi biscuiţii, dar pralinele îi plăceau cel mai mult”, rememora braşoveanca.

Rudele lui Lache

Lache se născuse într-o grădină zoologică din Oradea, de unde ar fi fost adus în Poiană în anii ’70. Tatăl lui a fost un urs imens adus de la Circul „Globus” iar mama a fost capturată în Carpaţii Orientali. Din împerecherea celor doi au rezultat cei mai mari urşi care au existat în România în ultimii 100 de ani. Cu puii celor doi s-a încercat repopularea zonelor împădurite din judeţul Bihor, unde talia urşilor nu era prea impunătoare. Încercarea a dat greş. Ursuleţii născuţi în cuşcă erau obişnuiti să fie hrăniţi de oameni şi n-au reuşit să se adapteze vieţii din munţi. Au fost aduşi înapoi la Zoo. Dar Lache şi un frate de-al lui, cei mai blânzi dintre toţi, n-au rămas la Oradea. Unul a ajuns la Buftea, pentru a „juca” într-un film, altul, în Poiana Braşov. Unul dintre urmaşii lui Lache se pare că trăieşte şi azi în rezervaţia de urşi din Zărneşti.

Ursul Cristi (foto) a fost adus de la restaurantul „Poiana ursului” din Poiană, în 2005, atunci când clădirea a fost demolată. Este uriaş la cele peste 400 de kilograme pe care le are. Este şi cel mai bătrân urs din rezervaţie.

Filme ascunse de un braşovean

Datorită unui braşovean, inginerul silvic Lucian Dincă, s-au păstrat mai multe fotografii şi poveşti despre vânătorile lui Ceauşescu. Omul a ascuns numeroase filme developate, timp de mai mulţi ani, într-o valiză de lemn în podul casei sale de pe strada Nehoiu.
CARTE ÎN FRANCEZĂ. După ’89, a scris o carte, pe care a publicat-o în străinătate, despre pasiunea fostului dictator de a împuşca animale. “Ceauşescu, dictateur et chasseur” a apărut în limba franceză. Dincă l-a cunoscut pe Ceauşescu încă din 1958, când acesta era adjunct al ministrului Forţelor Armate. Tânărul – pe atunci – oficial comunist i-a fluturat o autorizaţie şi l-a obligat să-l însoţească la o vânătoare de cerb în zona Lacului Roşu.
PROTEJAT DE MAURER. Ulterior, după ce silvicultorul braşovean i-a câştigat încrederea primului ministru Ion Gheorghe Maurer, a devenit singurul căruia i se permitea să fotografieze escapadele cingetice ale celui care a devenit între timp dictatorul României. Braşoveanului îi era foarte frică să-şi arate pozele. Chiar şi la 10 ani de la Revoluţie, Lucian Dincă era speriat că l-ar fi urmărit serviciile secrete pentru a-i confisca filmele. Era convins că unele dintre acestea ar compromite unele personaje din politica şi afacerile acelor timpuri. Inginerul silvic avea mai multe imagini în care apăreau nomenclaturişti comunişti de rang înalt însoţindu-l pe Ceauşescu la vânătoare, dar şi instantanee cu vânătorile lui Maurer în care apăreau generali de Securitate împreună cu fostul tenismen Ion Ţiriac.
DOSAR DE SECURITATE. După ce a reuşit să-şi vadă dosarul la CNSAS, s-a lămurit că a fost permanent urmărit. Telefoanele i-au fost ascultate, iar corespondenţa deschisă. Securistul care răspundea de “obiectiv” – numit în documente “ofiţerul 501” – avea numele de cod “Călătorul”. Câteva dintre imagini au ajuns pe Internet prin intermediul presei locale şi circulă şi astăzi pe diferite site-uri. Dar majoritatea fotografiilor s-au pierdut după moartea lui Dincă.

Unul dintre cei mai de seamă oaspeţi ai dictatorului a fost Bernard, regele Olandei (prim plan lângă elicopter). Mascat de Ceauşescu, se observă chipul lui Sergiu Celac, translatorul oficial. După Revoluţie, Celac a fost numit ambasadorul României la Londra.
După vânătoarea de la Rupea, aşezaţi de la stânga la dreapta, Maurer, Ceauşescu, Bobu, Karol Kiraly (prim secretar Covasna), Gheorghe Apostol se retrag la cabană.

Ceauşescu uitându-se la trofeu. În imagine apare şi generalul Pleşiţă, omul de legătură al Securităţii cu celebrul terorist Carlos. Tot Pleşiţă a organizat şi atacul împotriva sediului din Germania al postului de radio Europa Liberă, considerat un pericol pentru regimul Ceauşescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Prosteala de politruc on Iarbă de un metru? „A plouat mult!”