14.1 C
Braşov
AcasăStiri Brasov16.500 lei amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție Covid-19

16.500 lei amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție Covid-19

În ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.
Au fost verificate 107 locații, 48 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 4 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. Totodată, au fost legitimate aproximativ 3.000 de persoane, verificate 80 de mijloace de transport persoane și aproximativ 200 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 120 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 29 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor și 2 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de 16.500 lei.
Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.600 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române