7.5 C
Braşov
Acasă Sport A dat lovitura! Brașoveanul Daniel Isăilă și-a prelungit contractul cu arabii

A dat lovitura! Brașoveanul Daniel Isăilă și-a prelungit contractul cu arabii

Autor: Adi MARICA

l Tehnicianul și-a prelungit angajamentul cu Bani Yas până în 2023

Daniel Isăilă (48 de ani) este cum nu se poate mai fericit în Emiratele Arabe Unite. Reușitele pe care le-a avut alături de echipa Bani Yas, i-au adus aprecieri din partea șefilor clubului. Tocmai de aceea, șeicii au decis să-i prelungească contractul antrenorului român. După câteva runde de negocieri, Isăilă a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului pe încă doi ani. Isăilă a primit un nou contract cu o mărire considerabilă a salariului până în 2023. În staff-ul lui Isăilă la Bani Yas sunt și brașovenii Dumitru Stîngaciu, Gabi Kajcsa și Marian Ungureanu. Toți cei din staff au semnat și ei prelungirea contractelor.

La un pas de Champions League

Isăilă spune că se simte bine la Bani Yas unde este apreciat de conducere și fanii echipei.„Rezultatele bune din acest sezon, dar și jocul prestat de echipă i-au mulțumit pe cei din conducerea clubului, dar și pe fani. Am semnat prelungirea contractului și sunt mulțumit. În campionat suntem în grafic și ne batem pentru un loc de Champions League. Noi suntem pe 3 acum, iar primele două clasate merg direct în grupele Champions League Asia. Locul trei se califică pentru play-off-ul competiției. Mai sunt opt etape în campionat și totul este posibil deși avem un program foarte greu pe final“, a spus Isăilă pentru Monitorul Expres. După 18 etape disputate în campionatul Emiratelor Arabe Unite, lider este Al – Jazira cu 40 de puncte. Al Sharjah e pe doi cu 37 de puncte, iar Bani Yas, echipa lui Isăilă e pe trei cu 36 de puncte.

„Naşu’“ Isăilă a confirmat şi ca antrenor

Daniel Isăilă este cel mai galonat antrenor braşovean de după Revoluţie, cu cele două trofee câştigate cu Astra: o Cupă şi o Supercupă a României. Daniel Isăilă a obţinut licenţa UEFA PRO în 2012. Isăilă a preluat naţionala U21 a României în iarna lui 2016, după ce în prealabil fusese unul dintre secunzii lui Anghel Iordănescu la naţionala mare care s-a calificat la EURO 2014. Isăilă şi-a început cariera de jucător la Tractorul Braşov, dar consacrarea ca fotbalist a cunoscut-o la FC Braşov unde a fost un lider al generației sale. Cariera de antrenor şi-a început-o în 2006, la Săcele, apoi a antrenat-o pe FC Braşov. „Ca jucător nu-mi plăcea să pierd, la fel şi ca antrenor. Muncesc foarte mult pentru a obține ceea ce-mi doresc. Mă axez pe disciplină tactică în joc şi încerc să-i fac pe jucători să dea randament maxim“, spunea antrenorul braşovean. De-a lungul carierei, Daniel Isăilă a mai antrenat pe Sportul Studenţesc, FCM Târgu Mureş și pe Al- Hazem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND DEMARAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI „Dezvoltarea și diversificarea serviciilor topografice ale FUNCIARA SRL prin achiziția unor echipamente și soft-uri performante”

Data publicării 06.05.2021 FUNCIARA SRL, cu sediul în România, Municipiul Brașov, Str. 15 Noiembrie, nr. 62, sc. B, ap. 17, județul Brașov, derulează în perioada...

Într-o arie naturală protejată: Cel mai mare urs din România, împușcat de un Prinț austriac

l Organizațiile Agent Green și VGT (Austria) condamnă uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee, Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein l ONG-urile...

Cristian Macedonschi acuză: Restaurantele din Brașov „sunt ținute în mod abuziv închise”

l Asta în timp ce prefectul cere redeschiderea piscinelor acoperite Cristian Macedonschi, antreprenor în domeniul ospitalității și fost consilier local, spune că, de 10...

Evaluare gratuită post-COVID pentru stabilirea gradului de afectare cardiacă

Tot mai multe studii sugerează că persoanele care s-au vindecat de COVID-19 pot prezenta diverse tipuri de afectare cardiacă, chiar și în cazul în...

COMENTARII RECENTE