5.4 C
Braşov
AcasăStiri BrasovIgienizare de urgenţă la Canionul 7 Scări

Igienizare de urgenţă la Canionul 7 Scări

Autor: M.P.

Administratorii Canionului 7 Scări vor începe o acțiune de igienizare în zonă, pentru a se asigura că turiștii care vor veni aici nu sunt puși în pericol. Decizia de a face o igienizare de urgență vine după ce s-a constat la fața locului că mulți arbori au căzut sau stau să cadă oricând, fie pentru că s-au rupt, fie pentru că s-au dezrădăcinat din cauza încălzirii și a topirii zăpezii. „La faţa locului am găsit mai mulţi arbori doborâţi sau rupţi de vânt, uscaţi, dezrădăcinaţi care în orice moment pot cădea în canion. Totodată s-au găsit stânci care datorită fenomenului de îngheţ-dezgheţ şi-au pierdut stabilitatea existând pericolul de cădere, fapt ce face ca traversarea canionului să nu se facă în siguranţă”, spun administratorii Canionului.
La 7 Scări, pe lângă canion, un alt punct de atracţie este sistemul de tiroliene, care în acest moment e cel mai lung din România. Sistemul are lungimea de aproape 4 km, chiar de la Canionul 7 Scări și urmează în mare traseul turistic, până aproape de Dâmbu Morii, fiind compus din două tronsoane principale, unul de 2174 m, iar celălalt de 1700 m. Ecartul de greutate pentru care se poate folosi tiroliana este de 45 – 90 kg. De asemenea, aici este amenajat și un sistem de tiroliene pentru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române