8.7 C
Braşov
AcasăNationalSe întoarce iarna!

Se întoarce iarna!

ANM vine cu vești proaste pentru români. Dacă joi și vineri ne-am bucurat de temperaturi cu mult peste media normală a acestei perioade, începând cu ziua de sâmbătă, iarna își va intra în drepturi. Meteorologii anunță viscol și ninsori în mai multe zone ale țării.
Totodată, temperaturile vor scădea și vor ajunge la -4 grade în anumite părți, pe când altele vor ajunge la 15 grade.
Mai exact, potrivit datelor transmise de ANM, sâmbătă, vremea se va răci semnificativ şi va fi în general închisă, cu ploi pe arii extinse, în jumătatea de nord-est a ţării. În restul teritoriului, temperaturile vor fi în scădere uşoară faţă de intervalul anterior și se vor situa în continuare peste normele climatologice specifice perioadei, cerul va avea temporar înnorări, iar ploile se vor semnala cu caracter local.
Vor fi predominant ninsori în Carpaţii Orientali şi în zona limitrofă acestora, şi precipitaţii mixte în Carpaţii Meridionali şi pe crestele Carpaţilor Occidentali. Pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate, iar trecător pot apărea şi descărcări electrice.
De menționat este faptul că, în aceste zone vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 70 km/h pe creste, viscolind ninsoarea, dar la viteze mai mici, în general de 45…55 km/h, şi în celelalte regiuni. În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea se vor încadra între 7 şi 17 grade, mai scăzute în Moldova şi estul Transilvaniei, dar şi uşor mai ridicate în Oltenia şi Muntenia, iar cele minime, în marea lor majoritate, între -4 şi 4 grade. Dimineaţa, în zonele joase de relief din sud, se va forma ceaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE