-4.8 C
Braşov
AcasăCititoriO carte pe zi

O carte pe zi

Rugăciune pentru Cernobîl. O cronică a viitorului

Una dintre sursele mele cele mai valoroase şi fascinante de inspiraţie a fost cartea Svetlanei Aleksievici Rugăciune pentru Cernobîl. O lectură absolut esenţială şi cutremurătoare. Este evident de ce Svetlana Aleksievici a primit Premiul Nobel. – Craig Mazin, creatorul serialului Cernobîl, disponibil pe HBO GO, peste 8 milioane de vizualizări.
In 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobîl. Flăcările au aprins cerul, iar radiaţiile rezultate au contaminat pământul şi au otrăvit oamenii vreme de ani întregi. În timp ce autorităţile sovietice au încercat să muşamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai mulţi ani adunând mărturii de la supravieţuitori – foşti muncitori la centrală, oameni de ştiinţă, medici, soldaţi, pompieri, strămutaţi, văduve, orfani -, ale căror voci compun o istorie orală marcată de frică, furie şi incertitudine, dar şi de umor negru şi iubire. Cronică a trecutului şi avertisment pentru viitor, Rugăciune pentru Cernobîl este o carte crucială care, datorită forţei emoţionale şi onestităţii sale, lasă o amintire de neșters în mintea cititorului.
EDITURA LITERA

Articolul precedentBancul zilei
Articolul următorRețeta zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE