14.1 C
Braşov
AcasăStiri BrasovÎntre 250 si 700 lei lunar/ Brașov: În loc de loc în...

Între 250 si 700 lei lunar/ Brașov: În loc de loc în creșă, bani pentru bunici!

l PNL Brașov vrea să introducă vouchere de creşă

PNL Brașov propune introducerea unor vouchere educaționale care să fie folosite pentru acoperirea costurilor legate de serviciile de creșă ale copiilor, în contextul în care numărul de solicitări pentru un loc în creșele publice este mult peste cel care poate fi pus la dispoziție în acest moment. Voucherul va fi acordat în baza unui regulament aprobat de Consiliul Local al Municipiului Brașov care să stabilească în mod clar condițiile de eligibilitate și criteriile sociale în funcție de care acest ajutor se poate obține, pentru a asigura suportul necesar pentru îngrijirea, creșterea, formarea, dezvoltarea și educarea copiilor.
Reamintim că, de anul trecut, ca urmare a modificării Legii educației naționale nr. 1/2011, prin Legea 185/2020, la solicitarea expresă a părinților, în limita numărului de locuri, pot fi înscriși la grădiniță copiii cu vârstă de minimum 2 ani, asigurându-se și finanțarea de bază corespunzătoare, de la bugetul de stat, în baza costului standard per școlar stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Bunicii brașoveni ar putea primi vouchere pentru nepoții de care au grijă

Pentru copiii mai mici de doi ani însă, singura variantă rămâne creșa. „Cu siguranță, trebuie realizată o analiză, pentru a vedea în ce fel se va putea realiza acest lucru și dacă prin această modificare legislativă grădinițele vor putea prelua astfel din numărul copiilor pentru care există cereri de înscriere la creșele din sistemul public. Având în vedere, că din luna mai se vor face noi înscrieri la creșele din sistemul public, mă îndoiesc că această problemă va fi rezolvată. Propunerea noastră vizează, printre altele, acordarea către părinții cu copii antepreșcolari (0-3 ani), care nu au un loc la creșă, a unui voucher cu sume cuprinse între 250 și 700 de lei în funcție de veniturile nete pe membru de familie”, spune Pamela Diaconu, consilier local al municipiului Braşov. Voucher-ul poate fi acordat pentru a achiziționa servicii educaționale la o instituție educațională privată sau primit de bunici, în cazul în care aceștia au grijă de nepoții naturali sau adoptați.
În prezent, municipiul Braşov are opt creşe, care pun la dispoziţia locuitorilor un număr de 805 locuri pentru copii. Din cauza pandemiei, din cele 1.357 de cereri depuse de cetăţeni, doar 514 au fost acceptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române