18 C
Braşov
AcasăStiri BrasovNu e de glumă ! 23.000 de lei în câteva ore-amenzi date...

Nu e de glumă ! 23.000 de lei în câteva ore-amenzi date de polițiștii brașoveni

În ultimele 24 de ore, Polițiștii Brașoveni au verificat 149 de locații, 75 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 6 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.
Agenții au legitimat peste 2.500 de persoane, au verificat peste 250 de mijloace de transport persoane și 200 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 257 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea
233 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 24 pentru
nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, valoarea totală a acestora fiind de
23.000 lei.
Forțele de ordine au acționat în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum
și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.
Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.350 de persoane cu privire la respectarea
măsurilor de izolare/carantină.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE