19.7 C
Braşov
AcasăStiri BrasovReguli noi pentru a preveni carantinarea Brașovului

Reguli noi pentru a preveni carantinarea Brașovului

l Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă face noi recomandări pentru centrele comerciale, în condițiile în care rata de infectare în municipiul Brașov a crescut la 8,62 îmbolnăviri la mia de locuitori

- Advertisement -

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov face mai multe recomandări centrelor comerciale din judeţ, pentru organizarea fluxului de intrare-ieşire, pentru a reduce riscul infecţiilor cu COVID-19. Recomandările vin în contextul în care judeţul Braşov a ajuns ieri la o incidenţă de 6,62 de cazuri de COVID-19 la 1000 de locuitori, iar în municipiul Brașov rata de infectare a crescut la 8,62. Ieri, în județul Brașov au fost raportate 422 noi cazuri de COVID. „Venim cu aceste recomandări tocmai pentru a evita carantinarea oraşului Vom începe şi controale la sânge atât în centrele comerciale, cât şi la sălile de fitness, astfel încât toată lumea să respecte aceste recomandări”, a declarat prefectul Cătălin Văsii.

Fluxuri separate de intrare şi ieşire pentru centrele comerciale

Potrivit recomandărilor CJSU centrele comerciale trebuie să se organizeze fluxurile de intrare-ieşire astfel încât să existe două sensuri bine delimitate, cu păstrarea distanței de minim  un metru între persoane, precum și  cu limitarea numărului de persoane astfel încât să nu se creeze aglomerări. De asemenea, prin hotărârea adoptată ieri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se recomandă sălilor de fitness și aerobic să respecte cu strictețe Ordinul comun al ministrului Tineretului și Sportului și al ministrului Sănătății nr. 1.219/1.634/2020, pentru aprobarea regulamentelor privind condiţiile necesar a fi respectate pentru accesul  în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite  şi în aer liber din România, în vederea desfăşurării activităţilor sportive în spaţii închise, respectiv desfăşurării activităţilor de pregătire fizică în săli de fitness şi aerobic. Hotărârea prevede, de asemenea, că instituțiile abilitate pentru efectuarea de verificări în ceea ce privește respectarea măsurilor privind prevenirea și combaterea COVID-19 vor proceda la intensificarea acțiunilor de control la operatorii economici menționați.

- Advertisement -

Judeţul Braşov, incidenţă a cazurilor de COVID de 6,62 la 1000 de locuitori

Din datele puse la dispoziţie ieri de Direcţia de Sănătate Publică Braşov, incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile în judeţul Braşov era de 6,62 la 1000 de locuitori, faţă de 6,25 cu o zi înainte. În continuare, rata de infectare este în creştere. Cea mai mare incidenţă a fost şi ieri la la Sâmbăta de Sus – 12,67 şi în comuna Sânpetru – 9,02/ 1000, care, se apropie şi ea de carantină la fel ca Sâmbăta. De asemenea, în municipiul Braşov, incidenţa cazurilor de covid era ieri de 8,62/ 1000, tot în creştere. Cifre de peste 6/1000 se înregistrează şi la Fundata (7,13), Cristian (6,98), Ghimbav (6,86), Prejmer (6,85), Moieciu (6,7), Râşnov (6,68), Bod (6,55), Făgăraş (6,35), Hoghiz (6,31), Viştea (6,11), Săcele (6,08).

Ce înseamnă carantina la Sâmbăta de Sus

Ce înseamnă carantina la Sâmbăta de Sus, unde incidența a ajuns la 12.6 cazuri COVID la mia de locuitori? „În intervalul orar 06.00-22.00 (…) se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi; deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00-13:00, iar pentru persoanele sub 65 de ani în intervalele orare 06:00-10:00, respectiv 13:00-20:00”. Cei care se deplasează la serviciu trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere sau legitimația de serviciu. În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri. Mașinile vor putea tranzita comuna, dar se interzice oprirea în comună. Slujbele religioase sunt permise doar în exteriorul clădirilor. Slujbele de înmormântare se vor desfășura doar în exterior și cu participarea a maxim 20 de persoane.
În zilele de sâmbătă şi duminică centrele comerciale îşi vor suspenda temporar activitatea până la expirarea carantinei, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, cu excepţia agenţilor economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curăţătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie. ,,Vor putea comercializa în zilele de sâmbătă şi duminică produse alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu, agenţii economici din centrele comerciale (zona de fast food). Îşi suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă şi duminică, până la expirarea prevederilor prezentei hotărâri, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, inclusiv agenţii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale”.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina