5.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovSe strânge cercul: Prima localitate în carantină din județul Brașov

Se strânge cercul: Prima localitate în carantină din județul Brașov

Autor: Mihaela PARGHEL

l Comuna Sâmbăta de Sus intră în carantină pentru 14 zile din noaptea de luni spre marți, ora 0.00

Comuna Sâmbăta de este prima localitate din județul Brașov care intră în carantină, din noaptea luni spre marți, respectiv din data de 17 noiembrie ora 0.00. În carantină va fi atât satul Sâmbăta de Sus, cât și stațiunea Sâmbăta și zona Mănăstirii Brâncoveanu. Direcția de Sănătate Publică Brașov a finalizat analiza de risc în ceea ce privește extinderea pandemiei de COVID-19 la nivelul comunității din localitatea Sâmbăta de Sus și a decis să solicite Institutului Național de Sănătate Publică instituirea carantinei în această unitatea administrativ-teritorială. Comuna a depășit duminică incidența de 12 cazuri la 1000 de locuitori va fi prima localitate din județ care are parte de o asemenea impunere, după noile criterii dictate de autoritățile naționale.

Cifrele din weekend au „explodat” la Sâmbăta de Sus

Din datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, rata de infectare în localitatea Sâmbăta de Sus ajunsese ieri la 12,65 la 1000 de locuitori. Creșterea incidenței s-a produs într-un ritm rapid, pe parcursul testărilor din weekend, având în vedere că joi, Sâmbăta de Sus avea o incidență a cazurilor de numai 4,82. Ulterior însă, cifrele au „explodat”, la 9,64 vineri, 11,45 sâmbătă şi 12,65 duminică, probabil şi pe fondul unor testări mai intense.

Încă patru localităţi intră în „scenariu roşu”

În prezent, alte zece localităţi au o incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 de peste 6 la 1000 de locuitori. Este vorba, în ordine descrescătoare, de Sânpetru – 8,71, Hărman- 8,37, municipiul Braşov – 8,14, toate cele trei cu o creştere rapidă a ratei de infectare, la care se adaugă şi Hoghiz – 7,65, Ghimbav – 6m73, Prejmer – 6,64,Râşnov – 6,11, Moieciu – 6,07 şi Predeal – 6,04.  În prezent, media incidenţei cazurilor de COVID-19 la  nivelul judeţului Braşov, cumulat pe perioada ultimelor 14 zile, a trecut şi ea de 6 la mie, ajungând la 6,16. De altfel, din ce în ce mai puţine localităţi din judeţ au o incidenţă sub 3 la mie – pragul de „scenariu roşu” care impune măsuri mai stricte de aplicat pentru reducerea răspândirii virusului. Pe lângă cele care până acum erau oficial în „scenariul roşu”, Comisia Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, reunită ieri, a decis să aplice măsuri mai stricte în alte patru localităţi: Cincu, Hălchiu, Comăna şi Vulcan, pentru că şi aici s-a constatat depăşirea pragului de 3/1000 peperioada ultimelor 14 zile. La ordinul CJSU, aici vor fi aplicate de azi, măsurile prevăzute în HG nr. 967/12.11.2020, precum şi măsurile dispuse prin Hotărârea CJSU nr. 30/21.10.2020.

Un copil de 3 ani răpus de COVID la Brașov

În ultimele patru zile, la Brașov au murit 9 oameni din cauza COVID. Printre ei și un copilaș care s-a stins în weekend și care avea din nefericire comorbidități.
La Brașov, unde în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 452 de noi cazuri de îmbolnăviri. Rata de infectare în județul Brașov este de 6,16 de cazuri la mia de locuitori.
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se prezintă astfel:
► În cele 7 centre locale din județul Brașov de testare COVID-19 s-au prelucrat 88.683 teste, dintre care 1.803 teste în zilele de 13 și 14 noiembrie. Acestora li se adaugă testele recoltate în județul Brașov care au fost prelucrate la alte centre din țară.
10.232 pacienți au fost declarați vindecați (cu 675 mai mulți față de ultima raportare,de miercuri)
355 pacienți sunt internați în spitale (cu 20 mai puțini), dintre care 28 la ATI
3.763 persoane cu test pozitiv se află în izolare la domiciliu (cu 862 mai multe)
1.211 persoane sunt în carantină la domiciliu (cu 195 în plus)
0 persoane în carantină instituționalizată (număr nemodificat)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române