-3.2 C
Braşov
AcasăStiri BrasovOpriți abuzul parcărilor!

Opriți abuzul parcărilor!

Autor: O.S.

l Locuitorii din zona străzii Traian, dar și alți brașoveni, fac apel la primarul Allen Coliban pentru a corecta „hoția pe cale să se producă“ prin noul regulament de parcare impus de firma P&P, printr-un contract semnat pe final de mandat de fostul primar

Locuitorii din zona străzii Traian, în special proprietarii de case de pe străduțele adiacente acestei artere, sunt pregătiți să înainteze o petiție la Primăria Brașov pentru a cere „corectarea hoției pe cale să se producă“ prin noul regulament de parcare impus de firma P&P SRL, concesionarul pentru 10 ani a peste 10.000 de locuri de parcare publică din Brașov. Nemulțumiți sunt mulți alți brașoveni care și-au văzut străduțele din fața caselor transformate peste noapte în parcări publice cu plată. Riveranii acuză că, prin noul regulament, chiar dacă vor plăti un abonament nu vor avea un loc de parcare rezervat.
Allen Coliban spune că l-a desemnat pe viceprimarul Sebastian Rusu să facă o analiză și să vină cu explicații zilele viitoare pentru a vedea ce se poate face cu acest contract, semnat de exprimarul George Scripcaru în ultimele zile de mandat.

Proprietari, pentru a doua oară victimele unui abuz

Cu ani în urmă, pe vremea lui Ceaușescu, la o sistematizare a zonei prin care s-au lărgit straduțele adiacente străzii Traian, Gem Eremia Grigorescu, Săcelelor sau Sf Mihail și Gavriil, o parte dintre propretarii de case au pierdut terenul situat la frontul stradal, până a zidul caselor. Norocoși au fost doar cei care aveau deja zidul casei la linia trotuarului. Pentru că pe vremea comuniștilor, Sfatul Popular nu te despăgubea, ba chiar amenințau cu demolarea căsuțelor, consfiscarea terenului a devenit ,,donație“. Iar majoritatea proprietarilor ,,au donat“ cam 20 mp, în medie. După revoluție, orice modificare sau renovare care avea nevoie de certificat de urbanism devenea un moment în care proprietarul, sau noul proprietar, era obligat să semneze o rectificare prin care recunoștea că proprietatea sa e mai mică. De pildă, în 2010, pentru a construi patru trepte la intrarea în casa sa, un proprietar de pe una din străduțele amintite a semnat o astfel de rectificare, prin care proprietarea sa rămânea cu 20 de mp mai mică. Acum, după ce au trecut la pierderi o bucată de teren, cam cât o parcare, proprietarii se văd nevoiți să suporte din propriul buzunar noi pierderi. Ei sunt puși să plătească, dacă au nevoie pe parcare, niște abonamente, dar firma P&P SRL nu le asigură însă locul de parcare.

Riveranul cu abonament plătit nu are rezervat locul de parcare

Strada Traian și parte din străduțele care fac legătura între această stradă și Calea București devin zone de parcare publică. Iar proprietarii din zonă trebuie să plătească, dacă vor să parcheze în fața casei, un abonament. Asta, până la urmă, ar fi de acceptat. Numai că, și aici apare practic ,,hoția“. Riveranul cu abonament plătit nu are rezervat locul de parcare. Dacă, să zicem, omul vine acasă la ora 17.00, iar pe locul lui este parcată o mașină, pentru care șoferul venit de oriunde a plătit deja pacarea, posesorul abonamentului nu are decât să-și caute alt loc pe stradă. Și dacă nu găsește, să plătească parcare în altă zonă, unde abonamentul nu e valabil. Și unde, dacă plătește tarif normal de parcare P&P, poate ocupa liniștit locul unui alt riveran cu abonament. Cum poate fi numit, dacă nu ,,hoție“ rezultatul acestei operațiuni financiare prin care un client nu beneficiază de serviciul plătit. Poate înșelătorie? Sau, conform DEX, escrocherie, fraudă?

Primarul Allen Coliban vrea ,,o clarificare pe acest subiect“

„Cred că este foarte importantă o clarificare pe acest subiect. Este vorba de un contract semnat în luna septembrie, prin urmare de precedenta legislatură , un contract care își produce efectele începând din 13. Am discutat și cu domnul viceprimar cu atribuții delegate pe problema aceasta, nu există o soluție imediată cu care noi să intervenim direct, să suspendăm acest contract acum, dar cred că este nevoie de dezbatere în spațiul public cu privire la intervalele orare în care să se tarifeze această parcare și poate chiar și la tarife. La ora actuală, avem niște marje și niște obligații contractuale pe care trebuie să le respectăm”, a declarat vineri, în ședința CL, primarul Allen Coliban.

După 3 ani de amânări, contractul a fost semnat de Scripcaru pe final de mandat

Firma P&P SRL, care a gestionat și până acum parcările din oraș, a câștigat licitația, demarată acum 3 ani, pentru concesionarea acestui serviciu. Procedura de licitație, care viza  concesionarea, pentru o perioadă de 10 ani, a 10.200 de locuri din parcările publice cu plată din municipiul Braşov, a fost lansată de Municipalitate încă din prima lună a anului 2018. Procedura a fost suspendată în februarie și reluată în mai 2018 și din nou suspendată pentru clarificări. Numărul parcărilor în noul contract este de cinci ori mai mare față de locurile de parcare gestionate până acum de operatorul privat P&P, cu care Primăria Brașov a avut contrat și până acum  Noul contract a fost semnat de primarul George Scripcaru pe final de mandat. Contractul este valabil pentru 10 ani, perioadă în care Primăria ar urma să încaseze o redevență  de 55% din veniturile totale lunare realizate de concesionar din exploatarea parcărilor, dar nu mai puţin 400.000 lei/lună. Odată cu intrarea în vigoare a acestui contract de concesiune se aplică și prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov, aprobat în 2017, prin HCL nr. 282, prin care se stabilesc noi tarife, noi zone de tarifare și un nou orar de funcționare a parcărilor.

Ce zice regulametul P&P

În cazul cetățenilor care locuiesc în zonele în care există parcări publice și doresc să aibă acces la aceste parcări, beneficiază de un tarif de parcare de riveran, egal cu cel din parcările rezidențiale, cu următoarele precizări:
– riveran este persoana fizică cu domiciliul în zona sau pe strada pentru care se solicită acest tip de abonament.
– pentru cetățenii care locuiesc în zona 0, autoturismul trebuie să fie înmatriculat la acea adresă și să fie pe numele solicitantului;
– pentru cetățenii care locuiesc în zonele 1și 2, autoturismul fie este pe numele proprietarului, înmatriculat la adresa de domiciliu, fie, în cazul în care este proprietatea unei persoane juridice, persoana fizică prezintă un document din partea proprietarului autoturismului că are dreptul să îl utilizez în afara programului și să îl parcheze la domiciliu;
– riveranii nu vor avea un loc rezervat pentru parcarea mașinii. În cazul brașovenilor care locuiesc pe străzile incluse în zona 0, deținătorii abonamentului tip riveran pot parca pe oricare loc de parcare din această zonă. În cazul celor care din zona 1 și 2, abonamentul de riveran se va elibera doar pentru strada pe care își are domiciliu.

Zonele de tarifare

Zona 0 – tarif 3 lei/oră
Str. Vlad Țepeș, Str. Nicolae Iorga (lângă SIF) & Biserică, parcarea dintre Primărie, Poștă & Parcul Eroilor, B-dul Eroilor – de la giratoriu până la Str. Vlad Țepeș, B-dul Eroilor – Hotel Capitol, Colegiul Unirea (de la Modarom la Str. N. Bălcescu + Prefectură), B-dul Eroilor – Cristiana, între Cercul Militar – fostul Cinema Astra, Biblioteca Județeană, B-dul Eroilor – Str. M. Sadoveanu, Str. Postăvarului, Str. Politehnicii, Str. N. Bălcescu, Str. Grigoraș Dinicu, Str. Poarta Șchei, Str. Cibinului, Șirul Gheorghe Dima, Șirul Mitropolit Andrei Șaguna, Aleea Tiberiu Brediceanu + Cimitirul Eroilor – Platou, Str. Gheorghe Băiulescu, Str. Castelului, Str. Lungă (de la N. Iorga – Str. De Mijloc), Str. Bisericii Române (Str. Lungă – Str. De mijloc – Str. Avram Iancu), Str. Colonel Ion Buzoianu, Str. Maior Cranța, Str. Alexandru Ioan Cuza, Str. Poiana Soarelui, Str. Poiana Ursului, Calea Poienii km 11 – km 11.5.

Zona 1 – tarif 2 lei/oră
Str. Prundului, Str. Băilor, Str. Lungă – Unitatea Militară, Str. De Mijloc, Str. Mihai Viteazul, Str. Nicopole, Str. Școlii, Str. Bisericii Române, Complex Bartolomeu, Calea Făgărașului, Gara Bartolomeu, Șos. Cristianului – Complex Brintex, Str. Memorandului, Str. Carierei, Str. Turnului, Str. Independenței, Str. 13 Decembrie, Str. Pavilioanelor CFR, Str. Hărmanului de la nr. 70A la nr. 74, B-dul Alexandru Vlahuță, Str. Tâmpei, B-dul Valea Cetății, Str. Someșului, Str. Molidului, Calea București nr. 53-63, Str. Traian, Str. Sf. Arhangheli, Str. Săcelelor, Str. Gen. Eremia Grigorescu, Str. Hermann Oberth, Str. Uranus, Str. Prelungirea Crinului, Str. Zizinului, Str. Carpaților, Str. Poienelor, Str. Berzei, Cantina Roman, Str. Zorilor, Str. Agrișelor, Str. Grădinarilor, Str. Castanilor, Str. Izvorul Rece, Str. Munteniei, Str. Olteniei, Str. Aurel Vlaicu, Str. 13 Decembrie, Str. Mircea cel Bătrân, Str. Pictor, Ștefan Luchian, B-dul Griviței, Str. Mihai Viteazul, Str. Sitei, Str. Dr. Alexandru Davila, Str. Lungă (de la Str. Carierei la Str. Crișan), Str. Ioan Socec, Str. Morii, Str. Basarabia, Str. Târnavei, Str. Zizinului, Str. Traian, B-dul Gării Parchete,    B-dul 15 Noiembrie, Str. Mihail Kogălniceanu, B-dul Iuliu Maniu, Str. Lucian Blaga, Str. Nicolae Titulescu, Str. Zizinului, Str. Toamnei, B-dul Victoriei, B-dul Gării, Gara Brașov, Str. Prahova, Str. Crișana, Str. Dobrogea, Str. Moldovei, Str. Oașului, Str. Maramureș, Str. 9 Mai, Str. Transilvaniei.

Zona 2 – tarif 1,5 lei/oră
Str. Brazilor, Str. Paltinului, Str. Gorunului, Str. Prunului, Str. Lungă – lângă parc și pasaj, CF Str. Dimitrie Anghel, Calea Feldioarei – Remat – Unitatea Militară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE