-3.2 C
Braşov
AcasăStiri BrasovCiotul de autostradă Cristian – Râşnov, gata de circulație

Ciotul de autostradă Cristian – Râşnov, gata de circulație

În urma unei discuţii pe care a purtat-o cu constructorul sectorului de autostradă Râşnov – Cristian, parte a segmentului Comarnic – Braşov, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov anunţă că până la finalul anului, această bucată de arteră ar putea fi deja circulabilă. „Mobilizarea este maximă pe Lotul Cristian – Râșnov, parte a Autostrăzii Comarnic – Brașov. Antreprenorul a reușit să finalizeze deja părți însemnate atât din corpul autostrăzii cât și din drumul de legătură, inclusiv cu marcaje rutiere și parapet de siguranță. În acest moment se lucrează intens în zona pasajului de peste DN73A, la ieșirea din Râșnov, la terasamentele de pe rampe, la montarea hidroizolației dar și la așternerea primului strat de asfalt”, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, instituţie care asigură, în această investiţie, serviciile de dirigenţie de şantier. De altfel, DRDP a anunțat că în câteva zile ar urma să înceapă testarea pasajului mare de la Râșnov, care trece peste DN 73A. Pentru a se vedea cum se comportă acest pasaj, pe el vor trece sau staționa utilaje grele și se vor utiliza senzori de mare precizie pentru a se monitoriza fiecare element al construcției. Sectorul Râşnov – Cristian (cu o lungime de 6,3 km plus 3,7 km de drumuri de legătură) este parte a tronsonului Braşov – Comarnic din autostrada Braşov – Ploieşti. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la acest capăt de autostradă  a fost semnat la începutul lunii octombrie a anului 2017, având valoarea de 118.019.701, 80 lei, fără TVA. Constructor este Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL, care a anunțat de mai multe ori că va termina lucrările la căile de rulare în cursul acestui an.  Până la finalizarea lucrărilor la celelalte tronsoane ale Autostrăzii Comarnic – Brașov, segmentul Râșnov – Cristian va fi folosit ca ocolitoare pentru cele două localități. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE