2.2 C
Braşov
Acasă Stiri Brasov Coronavirusul ne face zile negre: Nouă localităţi din judeţ au rata ...

Coronavirusul ne face zile negre: Nouă localităţi din judeţ au rata de infectare mai mare de 3 la mie

l Ieri, numărul deceselor provocate de COVID a crescut cu 7 victime, iar în secția ATI sunt 28 de pacienți

Incidenţa cazurilor de COVID-19 a fost și ieri în creştere în judeţul Braşov, rata de infectare ajungând la 2,61 la 1000 de locuitori, faţă de 2,54 cât fost miercuri. Comuna Părău este în continuare cap de listă în rândul localităţilor cu cea mai mare rată de infectare- 3,9 la mie, la fel ca în ziua precedentă.
209 cazuri de COVID 19 au fost înregistrate ieri în județul Brașov, în timp ce în țară a fost depășit pragul de 6000 de cazuri cu 481.

7 decese într-o zi

Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se prezintă astfel:
■ 7.268 pacienți au fost declarați vindecați la Brașov de la începutul pandemiei, 145 de vindecări fiind înregistrate de miercuri până ieri
■ 349 pacienți sunt internați în spitale, dintre care 28 la ATI.
■ 1.436 persoane cu test pozitiv se află în izolare la domiciliu
■ 1.079 persoane sunt în carantină la domiciliu
■ 0 persoane în carantină instituționalizată
■ 280 persoane au decedat, cu 7 mai mult decât miercuri
În cele 7 centre locale din județul Brașov de testare COVID-19 s-au prelucrat 76.177 teste, dintre care 734 teste în data de 28 octombrie. Acestora li se adaugă testele recoltate în județul Brașov care au fost prelucrate la alte centre din țară.

Creşteri semnificative de cazuri la Dumbrăviţa şi Prejmer

Creşteri semnificative se înregistrează însă la Dumbrăviţa – 3,41, de la 2,27 în ziua precedentă, Prejmer – 3,38, de la 2,97, Ormeniş – 3,26, de la 2,8 şi Predeal – 3,8, de la 3,6 la 1000 de locuitori. Pe lângă acestea, incidenţe de peste 3 la 1000 de locuitori au în continuare localităţile Sânpetru – 3,76, Braşov – 3,52, Hărman – 3,5, Ghimbav – 3,45. Alte 12 localităţi au o rată a infectărilor de peste 2 la 1000 de locuitori: Şinca Nouă – 2,97, Hălchiu – 2,76, Tărlungeni – 2,5, Victoria – 2,45, Bran – 2,42, Săcele – 2,41, Vulcan – 2,29, Cristian – 2,28, Râşnov – 2,19, Poiana Mărului – 2,09 şi Bod – 2 la 1000 de locuitori. Cifrele redau incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile şi se referă doar la rata comunitară de incidenţă, nu şi la cazurile din focare.

Predeal şi Ormeniş, oficial în „Scenariul roşu”

În urma centralizării acestor date, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca pentru următoarele 14 zile, localităţile Predeal şi Ormeniş să intr sub „scenariul” roşu, cu restricţii mai ample pentru limitarea riscului de infecţie. „Potrivit datelor centralizate și comunicate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, în orașul Predeal incidența cumulată la 1.000 de locuitori a atins astăzi 3,80, iar în comuna Ormeniș acest indicator este de 3,26. Ca urmare, potrivit Hotărârii nr. 37/29.10.2020 a CJSU Brașov, începând cu data de 30.10.2020, ora 0:00, în aceste două localități se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în H.G. nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum și măsurile dispuse prin Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov nr. 24 din 07.10.2020 și nr. 30 din 21.10.2020”, se arată în anunţul făcut ieri de Instituţia Prefectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Motan pierdut în zona străzilor Decebal – Zizinului

Motanul din imagini a fost pierdut în Brașov, în zona străzilor Decebal - Zizinului. Are apropae 1 an și jumătate, este bolnav și se...

Marile proiecte ale Brașovului sunt în grafic

l Spitalul regional, extinderea domeniului schiabil şi trenul metropolitan sunt principalele proiecte pentru care se va încerca atragerea de fonduri europene prin planul naţional...

CJ Braşov devine parte în acordul cu BERD pentru realizarea Noului Spital Regional al Braşovului

l Ministrul Fondurilor Europene, Ioan-Marcel Boloş, a făcut o vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov pentru a vedea proiectele de investiţii Ministrul...

Spitalul Militar din Brașov va deveni centru de depozitare pentru vaccinuri anti COVID

Printre viitoarele centre de depozitare ale vaccinurilor anti COVID se află și Spitalul militar „Regina Maria“ din Brașov. Ministerul Apărării Naţionale...

COMENTARII RECENTE