15.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovUSR PLUS susține comunitatea medicală pentru construirea Noului Spital al Brașovului

USR PLUS susține comunitatea medicală pentru construirea Noului Spital al Brașovului

De 4 ani, Brașovul are undă verde să-și facă un spital clinic de urgență modern, multidisciplinar. De 4 ani, bătrânii și bolnavii sunt plimbați între pavilioanele lipsite de dotări, nerenovate, multe din ele cu probleme juridice. Spitalul te omoară, cred foarte mulți dintre brașoveni, mai ales după scandalurile ultimilor ani.
Când frica de a ajunge la spital este mai mare decât cea de boală, e clar că vorbești de un sistem sanitar bolnav. Iar un sistem sanitar bolnav este semnul cel mai clar al unei administrații infectate de corupție.

- Advertisement -

„Deși primăria promite din 2004 construcția unui spital nou, administrația locală nu mișcă un deget invocând chichițe legale, lipsa finanțării, lipsa terenului. De 10-15 ani banii nu mai constituie principala problemă a României sau a Brașovului, în particular. Lipsește viziunea autorităților – fie ele locale sau naționale, profesionalismul în elaborarea proiectelor și capacitatea pentru a le duce la îndeplinire. În contextul pandemiei, sunt și mai multe fonduri pe sănătate care ar ușura efortul comunității brașovene”, a susținut senatorul Allen Coliban, candidatul USRPLUS la primăria Brașov, prezent la dezbaterea organizată luni,21 septembrie, de Asociația Noul Spital Brașov.

Nevoia unui spital nou nu este de azi sau de ieri. Spitalul Județean construit de comuniști la începutul anilor ‘70 a fost subdimensionat în raport cu necesitățile de servicii medicale ale brașovenilor de la bun început.    
Sistemul spitalicesc de stat din Brașov înseamnă clădiri multe, mici, vechi, improprii, răsfirate în teritoriu. Un sistem multi-pavilionar și ineficient din cauza distanțelor dintre aceste unități dispersate pe raza municipiului. 
La dezbatere cu Asociația Noul Spital Brașov despre starea sistemului sănătății din Brașov din 21 septembrie, Allen Coliban, candidatul USRPLUS la primăria Brașov, a vorbit despre lipsa de voință politică a autorităților de a pune în aplicare un plan care este aprobat de 4 ani.
Coliban acuză administrația locală că, în loc să meargă pe mâna medicilor, asistentelor și farmaciștilor din Asociația Noul Spital al Brașovului care susțin construirea unui spital nou cu 2000 de paturi, primăria flutură același plan al spitalului regional, cu doar 800 de paturi, prea puține pentru a rezolva uriașa problemă de sănătate a orașului.
Coliban a amintit tragedia care i-a lovit familia în 2016 când bunica soției, internată la spitalul Tractoru, a fost externată fără știrea familiei și găsită moartă a doua zi, înghețată pe un câmp.

„Vrem ca niciunul dintre pacienții care sunt tratați în spitalele din Brașov să nu se mai gândească, la externare, că de data asta au fost norocoși, nu au luat vreo infecție intraspitalicească dar ar face bine să strângă bani să meargă la tratament în străinătate.
Vrem ca bătrânii noștri să nu mai fie înghesuiți în saloane aglomerate, în pavilioane mizere.
Vrem să avem un sistem sanitar de oraș european, de secolul XXI.
Nu mai avem timp de pierdut.” spune Tudor Benga, candidatul USRPLUS la postul de Președinte al Consiliului Județean Brașov.

- Advertisement -

USR Brașov a inițiat o petiție pe care au semnat-o aproape 5000 de brașoveni.
Coliban și echipa de consilieri locali și județeni USRPLUS sunt printre cei mai activi susținători ai proiectului Asociației Noul Spital Brașov. Flavia Boghiu, Beatrice Moraru, Radu Cențiu, Codruț Bucur, sunt doar câțiva dintre candidații USRPLUS la Consiliile Local și Județean Brașov care au printre prioritățile mandatului, alături de Allen Coliban și Tudor Benga, construirea unui Nou Spital la Brașov corect dimensionat.

Articol comandat de:
Uniunea Salvați România Brașov,
cod AEP: 21200251

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina