15.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovReţelele de canalizare şi canalele Timiş şi Graft, înfundate cu deşeuri și...

Reţelele de canalizare şi canalele Timiş şi Graft, înfundate cu deşeuri și pietriş

• La o inspecţie video a reţelelor, imaginile au arătat că blocajele sunt provocate nu doar de deşeuri aruncate la întâmplare, ci şi de alte conducte scoase din uz
După inundaţiile care s-au produs la ultimele ploi abundente în aceleaşi zone „sensibile” din oraş, Compania Apa şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Braşov au pornit o nouă operaţiune de decolmatare a reţelelor de canalizare şi a canalelor Timiş şi Graft. De această dată, pe lângă metodele obişnuite, s-a apelat şi la o inspecţie video a acestor reţele, imaginile arătând că ele erau blocate nu doar de deşeuri aruncate la întâmplare, ci şi de alte conducte scoase din uz.

- Advertisement -

Canalele Graft şi Timiş erau traversate de conducte dezafectate care „nu aveau ce să caute acolo”

Lucările au început săptămâna trecută zona de deversare a celor două canale administrate de SGA Brașov, respectiv după sediul Recon de pe strada Molnar Janos din cartierul Bartolomeu Nord, și au continuat în amonte până după intersecția de la Stadionul Tineretului, unde s-au înregistrat probleme cu acumulările mari de apă, la ploile de luna trecută. „Inspecțiile video au fost realizate cu camere speciale, care au proiectoare și care pot fi controlate de la distanță. Astfel, acestea pot pătrunde inclusiv în zonele unde nu există guri de vizitare. În acest fel am putut observa, unde s-au format colmatări și mai ales care sunt cauzele. Am constatat că au apărut probleme atât din cauza pietrișului, care s-a strâns pe albia celor două canale, cât și din cauza deșeurilor care s-au adunat în anumite puncte, dar și din cauza faptului că atât în cazul rețelei de canalizare, cât și în cazul canalelor Timiș și Graft, existau traversări ale unor conducte dezafectate ale altor rețeliști, care de fapt nu aveau ce căuta pe acolo”, a explicat directorul de exploatare al Companiei Apa Brașov, Teodor Sava.

Colmatări din cauza pietrişului şi a deşeurilor

- Advertisement -

În urma inspecțiilor s-a constatat că pe Canalele Timiș și Graft, în zona de ieșire din curtea Prodlacta spre strada Borzești, secțiunea canalului era traversată de o conductă de mari dimensiuni, cu diametrul 600 mm, care bloca practic scurgerea și unde se adunase o cantitate de pietriș și deșeuri. Respectiva conductă nu mai era funcțională, astfel că a fost tăiată şi eliminată. De asemenea, în decantorul de pe Canalul Timiș aflat în curtea societății Prodlacta, care a fost curățat în urmă cu trei ani, se strânsese din nou o cantitate mare de pietriș și deșeuri și a fost necesară curățarea acestuia, activitate care va fi repetată de către SGA Brașov. O altă problemă constatată după inspecţiile video a apărut pe strada Mihai Viteazul, în zona spălătoriei auto, unde cursul canalului Timiș era obturat de o placă de beton, ce a fost înlăturată, iar în camera de vizitare unde se schimbă geometria canalului, de la dreptunghiular la o formă ovală, erau adunate mai multe deșeuri, inclusiv fier vechi. În ceea ce privește canalizarea menajeră, pe traseul Bartolomeu – Stația de epurare Brașov, principala problemă a fost constată în zona intersecției străzilor Mihai Viteazul cu Morii, unde conducta cu diametrul de 1.000 mm era obturată de două țevi dezafectate care o traversau. Din această cauză s-a adunat mizerie și s-a format un dop care a dus la refularea canalizării. Şi în acest caz, cele două conducte au fost tăiate și a fost curățată secțiunea de canalizare.

Reţeaua din Şchei, înfundată pe str. Ilie Birt, de resturi de la construcţii

Tot spre Bartolomeu, în zona străzii Avram Iancu, există un decantor colmatat în proporție de 90% cu pietriș, care urmează să fie curățat cu ajutorul unui utilaj special de aspirare. Decantorul asigură scurgerea apei pluviale din zonă spre un deversor care merge în Canalul Timiș. Tot cu această ocazie, a fost inspectată video și canalizarea din zona Șchei, de pe strada Ilie Birt, unde au fost înregistrate probleme, luna trecută. În acest caz, situațiile neplăcute au apărut din cauza faptului că rețeaua a fost înfundată cu resturi de materiale de construcții rezultate ca urmare a unor lucrări la un imobil de pe această stradă.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina