13 C
Braşov
AcasăNationalAzi se votează: Pică moțiunea PSD sau guvernul Orban?

Azi se votează: Pică moțiunea PSD sau guvernul Orban?

• Moțiunea de cenzură susținută de PSD, ALDE și ProRomânia va fi dezbătută și votată astăzi, de la ora 14.00
• „Social-democraţii sunt pregătiţi să preia guvernarea până la alegerile parlamentare”, a declarat ieri Sorin Grindeanu, fostul premier instalat de Liviu Dragnea
• PNL, USR și PMP nu paricipă la vot, iar UDMR se mai gândește
Moţiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, semnată de 205 senatori şi deputaţi, va fi dezbătută şi votată astăzi, de la ora 14.00. Pentru ca moțiunea să treacă, sunt necesare 233 de voturi, iar PSD are în prezent 209 parlamentari.
Moţiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată” a fost depusă săptămâna trecută, cu 205 semnături DE susținere . PNL a depus imediat la Curtea Constituţională o sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituţională determinat de moţiunea de cenzură. PNL susţine că o moţiune nu poate fi depusă într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, cum s-a întâmplat acum, ci doar în cele două sesiuni ordonare anuale ale Legislativului.
PSD nu a mai așteptat însă decizia CCR și spune că vrea să dea jos de urgență guvernul Orban.    „Social-democraţii sunt pregătiţi să preia guvernarea până la alegerile parlamentare”, a declarat ieri prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, primul premier instalat de Liviu Dragnea după alegerile din 2016.

Parlamentarii PNL nu vor participa la vot

Parlamentarii liberali nu vor participa la votul de astăzi asupra moţiunii de cenzură, „pe care PSD a transformat-o într-un ghem de minciuni”, anunță liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.
„Moţiunea PSD ar fi trebuie să se intituleze: PSD vrea să dea foc României, în plină pandemie! Având în vedere faptul ca România este în lupta cu pandemia şi că suntem cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile locale şi parlamentare, gestul PSD nu este doar neconstituţional, ci şi unul profund iresponsabil. După ce au lăsat România cu depozitele goale de medicamente, cu stocuri ZERO, PSD a dus în permanenţă o luptă pentru sabotarea Guvernului”, susține Florin Roman. El mai spune, într-un mesaj postat ieri pe Facebook, că „baronii roşii ai PSD vor să genereze o criză politicaă, să arunce România în haos, doar pentru interese de partid” și că nicăieri în lume un partid nu a forţat un astfel de demers în perioada pandemiei. „PNL nu girează acest demers politicianist al baronilor PSD, unul iresponsabil, neconstituţional şi împotriva intereselor de stabilitate politică a unei ţări aflate încă în război cu pandemia”, adaugă Roman.

„PSD se bazează sută la sută pe voturile parlamentarilor PSD”

„PSD se bazează sută la sută pe voturile parlamentarilor PSD”, a subliniat Sorin Grindeanu. „Eu am convingerea că mâine această moţiune de cenzură va fi votată şi va trece. Cine nu se prezintă mâine (n.r. parlamentarii social-democrați) sau votează invers, dacă nu există o cauză obiectivă, înseamnă că nu mai face parte din echipa PSD. Vreau să fiu cât se poate de clar din acest punct de vedere. Cine din PSD mâine nu votează moţiunea de cenzură sau găseşte cauze nerealiste în a nu fi prezent înseamnă că nu face parte din echipa PSD” a declarat Grindeanu. De asemenea, moțiunea va fi votată și de câțiva parlamentari ai minorităților naționale.

USR și PMP nu vor participa la vot, UDMR se mai gândește

PMP a anunțat deja că nu va participa la votul moțiunii, în timp ce parlamentarii UDMR vor decide astăzi, înainte de moțiune, cum vor vota. USR a anunțat că nu va participa la votul pentru moțiunea de cenzură.

Dan Barna: România nu are nevoie de circul PSD

„Tentativa PSD de a provoca o criză politică cu trei luni înaintea alegerilor la termen e o dovadă de iresponsabilitate pe care nu intenţionăm să o încurajăm în niciun fel”, a transmis, duminică, Dan Barna. „România nu are nevoie de circul PSD. USR nu va participa la votul pentru moţiunea de cenzură. Tentativa PSD de a provoca o criză politică cu trei luni înaintea alegerilor la termen e o dovadă de iresponsabilitate pe care nu intenţionăm să o încurajăm în niciun fel. Argumentul pentru instalarea actualului Guvern a fost acela că ţara are nevoie de un Executiv cu puteri depline care să se lupte cu pandemia şi criza generată de aceasta. La vremea aceea, inclusiv PSD părea să fie de acord. Ba, mai mult, parlamentarii PSD au votat pentru cabinetul Orban 3”, a scris, duminică, pe Facebook, Dan Barna.

Victor Ponta acuză un blat și anunță eșecul moțiunii

Liderul Pro România, Victor Ponta, susţine că rezultatul moţiunii de cenzură ce urmează să fie votată azi a fost negociat deja, acuyând un bșat între PSD Și PNL.   Ponta nu mai dă șanse de reușită moțiunii de cenzură   și spune că luni „nu se întâmplă nimic, rămânem cu Orban și gașca”, chiar dacă formaţiunea pe care o conduce va vota în favoarea moțiunii. „ Din păcate, ca să vă dau o veste proastă, blatul se duce mai departe, până la Parlament. Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de mâine şi chiar dacă noi toţi cei de la Pro România o să votăm pentru moţiune, deja cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămânem cu Orban şi gaşca foarte bine finanţată de altfel din Ilfov”, a declarat Victor Ponta duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor PRO România Ilfov pentru alegerile locale.

Aritmerica

PSD, ALDE și PRO România au împreună 232 de voturi, dar PNL susține că este în negocieri cu aceste partide, iar   și numărul de voturi ar fi mai mic. Iar ultima declarație a lui lui Ponta nu e în măsură să garanteze că vine cu toare voturile la PSD. Pe de altă parte. PNL, USR și PMP au 183 de voturi cumulate, dar aceste partide nu vor vota. Rămân să încline balanța cele   56 de voturi ale UDMR, voturile minorităților și a voturile independenților.

Ce se întâmplă dacă trece moțiunea PSD

Dacă va fi adoptată moțiunea de cenzură, Ludovic Orban este demis alături de întreg cabinetul său executiv. În acest caz, potrivit Constituției, președintele României va chema la consultări pentru desemnarea unui nou Guvern reprezentanții partidelor parlamentare. Scopul este formarea unei majorități parlamentare care să susțină un premier care ar fi ulterior desemnat prin decret prezidențial. Premierul desemnat va avea zece zile la dispoziție să vină în Parlament cu un nou cabinet,moment în care va primi sau nu votul de încredere, potrivit Europa Liberă România. Asta în teorie. Practic, dacă în urma consultărilor de la Cotroceni dintre Iohannis și reprezentanții partidelor parlamentare nu se ajunge la un consens și nu se formează o majoritate, și nici varianta unui guvern minoritar nu va fi luată în calcul, există și varianta să avem un guvern Orban interimar până la alegeri. Această varianta pare cea mai probabilă. Un Guvern interimar nu poate adopta Ordonanțe de Urgență și nici proiecte de lege, dar poate organiza alegerile generale.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române