Acasă Blog Pagina 85

Un nepalez și-a recuperat portofelul uitat la bancomat

0

Kahar, un tânăr de 32 de ani venit din Nepal pentru a lucra în România și-a uitat zilele trecute, din grabă, portofelul la bancomat.
Din fericire, următoarea persoană care s-a apropiat de bancomat pentru o tranzacție a fost un polițist brașovean, aflat în timpul liber, anunță Poliția Brașov.

A văzut portofelul, l-a deschis și a realizat că aparține unei persoane străine. Pentru identificarea proprietarului au intervenit și colegii polițistului de la Serviciul pentru Imigrări. După identificare, portofelul a ajuns înapoi la proprietarul său. Ieri, Kahar a reintrat în posesia actelor și banilor și le-a transmis polițiștilor un mesaj despre orașul Brașov.

„Vouă, brașovenilor, vă mulțumim că luați parte la menținerea unui oraș sigur”.

Cimitirul Municipal Brașov va avea geolocalizare

0

Parte a programului de modernizare a cimitirelor aparținând municipalității brașovene, demarat anul trecut, lucrările trebuie să fie finalizate până la sfârșitul acestei luni, atunci când sunt cele două sărbători importante pentru credincioși, Luminația și Moșii de toamnă.
Cea mai importantă investiție derulată în acest moment la Cimitirul Municipal Brașov este cea de amenajare a unei săli pentru priveghi, care va înlocui actuala casă rece, având în vedere că aceasta nu asigura condiții potrivite pentru slujbele de priveghi.
Noua construcție este o extindere a capelei și va fi o construcție modulară, care va permite separarea în două săli a spațiului destinat slujbei de priveghi.

De asemenea, tot în această perioadă se lucrează la amplasarea a 31 de cișmele în toate zonele din cimitir, iar rețeaua de iluminat este modernizată și extinsă. De asemenea, și rețeaua de supraveghere video este extinsă, astfel că, pe lângă cea perimetrală, este amplasată și una mediană.
Se lucrează și la amenajarea rondoului de la intrare și a peluzei din fața capelei, iar rețeaua de coșuri de gunoi este extinsă.
Nu în ultimul rând, sunt asfaltate aleile de acces către locurile de înhumare.
Și parcela pentru pauperi va fi modernizată. Astfel, toate crucile vechi sunt dezafectate, terenul va fi terasat, rândurile din interiorul parcelei vor fi delimitate și la fiecare loc de veci va fi montată o piatră funerară. La final, pe întreaga parcelă va fi plantat gazon, astfel încât imaginea acestei zone va fi asemănătoare cimitirelor americane.

▪ Panou cartografiere

O altă noutate este amplasarea unor panouri interactive, atât în interior, cât și în exterior, cu ajutorul cărora aparținătorii vor ști exact unde este înhumată persoana pe care o caută, precum și traseul pentru a ajunge la locul de veci.
Potrivit cartografului care a realizat platforma cu evidența tuturor locurilor de veci, este pentru prima dată în România când există o astfel de facilitate, de a avea la dispoziție un panou interactiv, care îți pune la dispoziție și un QR code, cu ajutorul căruia poți ajunge la locul de veci, prin intermediul telefonului.

„Ca noutate pentru cetățeni este identificarea locului cu mult mai multă ușurință. Adică administrația cimitirului poate oferi chiar un cod QR pe care îl pot scana cetățenii și pot găsi locul de veci foarte ușor. Cimitirul Municipal Brașov va fi primul cimitir care va avea un infochioșc interactiv, care va permite geolocalizarea persoanelor decedate. Noi am introdus (mormintele, n.n.) într-un proces de foto-scanare, după care le-am digitizat și am făcut o sincronizare a datelor cu datele din calculatorul administratorului, respectiv cu celelalte documente pe care le au dumnealor la dispoziție și cu informațiile pe care le-am luat de pe monumentele funerare. Le-am sincronizat și le-am introdus într-o bază de date geospațială. Au fost actualizate aceste date din 1968 până în prezent. Prin intermediul acestui soft putem să identificăm o persoană, fie că este o persoană decedată, fie că este vorba despre un concesionar, cu foarte mare ușurință. De exemplu, are contract din 11.09.2026 până în 2066, pe numele acesta, a plătit toată taxa la zi, poza locului, dacă este ocupat, suprafața, codul QR etc.”, a explicat Bogdan Andrei, cartograf.

Toate locurile de veci se vor găsi pe panourile interactive montate la intrarea în cimitir, dar și pe site-ul cimitire.ro, unde, cu ajutorul unui sistem de căutare foarte accesibil, ajungi pe pagina cimitirului Municipal. Acolo poți identifica locul de veci după numele persoanei înhumate sau după codul acestui loc de veci.
Odată identificat locul, poți vedea fotografia mormântului și poți selecta traseul către acel loc de veci, astfel încât chiar și celor care nu au mai fost de mult în cimitir le va fi foarte ușor să se orienteze.
Modernizarea celor două cimitire aparținând municipalității, Municipal și Șprenghi, va continua și anul viitor. Astfel, la cimitirul Municipal va fi construită o sală specială pentru desfășurarea pomenilor.

Începând cu sfârșitul anului 2024, cimitirele Municipal și Șprenghi au intrat într-un program amplu de reparații, dotări și modernizare, pentru a putea oferi condițiile necesare înhumării și comemorării celor plecați dintre noi.

Cutremur cu magnitudinea 3,4, la 53 de kilometri de Brașov

0
Cutremur cu magnitudinea 3,4, la 53 de kilometri de Brașov

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 s-a produs joi, 8 octombrie, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la ora 10:48, la adâncimea de 134,7 kilometri.

Cutremurul s-a produs la 53 de kilometri sud-est de Brașov, 50 de kilometri nord de Ploiești și 57 de kilometri sud de Buzău.

Un bărbat de 36 de ani a murit după ce a fost lovit de un tren, în Brașov

0
Foto: Johannes Plenio/Unsplash

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în comuna Sânpetru, a murit după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Brașov-Ploiești, informează salutfagaras.ro. Accidentul s-a produs miercuri seara, în apropierea străzii Minerva din municipiul Brașov.

Potrivit polițiștilor, incidentul a fost sesizat în jurul orei 20.00. Din primele verificări, bărbatul a fost accidentat mortal de tren, în împrejurări care urmează să fie stabilite.

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Incendiu la o fermă din Dumbrăvița. O hală cu paie a fost cuprinsă de flăcări

0
Incendiu la o fermă din Dumbrăvița. O hală cu paie a fost cuprinsă de flăcări

Un incendiu a izbucnit joi la o fermă din localitatea Dumbrăvița, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov.

La fața locului se deplasează patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, un echipaj CBRN, o autocisternă cu apă, o autospecială cu roboți, precum și un echipaj SMURD.

Incendiul se manifestă la nivelul unei singure hale, în care sunt depozitate paie, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Incendiul este localizat și nu există pericol de propagare la celelalte hale din apropiere.

Pompierii acționează pentru lichidarea incendiului.

Trei dosare penale deschise după controale în trafic în județul Brașov

0
Trei dosare penale deschise după controale în trafic în județul Brașov

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale întocmite după ce, în timpul controalelor desfășurate în trafic, au fost identificați pe drumurile publice din județ conducători auto care au încălcat diferite norme rutiere.

Astfel, la data de 7 octombrie, în jurul orei 07.00 dimineața, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit, pentru control, pe o stradă din municipiul Brașov, un autoturism.

Aici, în cadrul verificărilor efectuate, conducătorul autovehiculului, un bărbat de 47 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat și a refuzat recoltarea de mostre biologice pentru a-i fi determinată alcoolemia din organism.

Tot la data de 7 octombrie, în jurul orei 9.30, polițiștii Serviciului Rutier au oprit, în trafic, pe DN 13, la ieșirea din municipiul Brașov, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 62 de ani.

În timp ce efectuau verificări cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că valabilitatea numerelor provizorii montate pe autoturism este expirată.

Un alt caz a fost identificat în trafic, la aceeași dată, în jurul orei 19.00, când polițiștii Poliției Municipiului Codlea au oprit, pentru control, pe strada Lungă, din municipiul Codlea, un autoturism condus de o femeie, de 34 de ani, din aceeași localitate.

Cea aflată la volanul autovehiculului nu a putut prezenta polițiștilor permisul de conducere, astfel că au fost efectuate interogări în bazele de date, context în care s-a constatat faptul că are dreptul de a conduce suspendat.

În aceste cauze au fost deschise trei dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unităților de parchet competente, urmând să fie dispuse măsurile legale la finalizarea anchetelor.

Acțiuni „BLITZ” în Răcădău: 23 de sancțiuni și trei permise reținute de polițiști

0
Acțiuni „BLITZ” în Răcădău: 23 de sancțiuni și trei permise reținute de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat, la data de 6 și 7 octombrie, acțiuni de tip „BLITZ” pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și reducerea consecințelor accidentelor rutiere grave, dar și pentru descurajarea comportamentelor agresive sau neadecvate în trafic, în cartierul Răcădău din municipiul Brașov.

Astfel, în cele două acțiuni organizate, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov, în urma controalelor efectuate, au identificat mai multe situații periculoase, pentru care au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 5.000 de lei.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice trei autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor constatate.

Tot aici, au fost reținute și trei permise de conducere, pentru diferite încălcări ale normelor rutiere.

Poliția Brașov precizează faptul că, aceste acțiuni se desfășoară punctual, într-un interval de timp prestabilit și prin concentrarea unor efective în anumite zone și pe segmente de interes operativ, pentru identificarea cu operativitate a situațiilor care pot afecta siguranța rutieră.

Poliția Brașov va continua să desfășoare astfel de acțiuni și în perioada următoare, atât în scop preventiv, cât și pentru sancționarea comportamentelor care contravin normelor legale.

Performanță istorică pentru ACS Aiki Karate-Do Brașov: 16 medalii de aur la Campionatul European JSKA din Italia!

0

Performanță istorică pentru ACS Aiki Karate-Do Brașov

În perioada 1–4 octombrie 2026, Italia a fost gazda unor evenimente de maximă importanță pentru comunitatea artelor marțiale românești. Delegația Federației Române de Karate- Shotokan JSKA România, formată din peste 100 de sportivi și antrenori, a participat inițial la un stagiu internațional de pregătire de înalt nivel, condus de renumiții maeștri Sensei Mitsuru Nagaki și Sensei Takeshi Naito.Imediat după stagiu, tricolorii au intrat în febra competiției, reprezentând cu mândrie țara la cea de-a 11-a ediție a Campionatului European de Karate Shotokan JSKA.

ACS Aiki Karate-Do Brașov, 16 medalii de aur

Printre componenții lotului național s-au numărat și sportivii de la Asociația Club Sportiv Aiki Karate-Do Brașov. Delegația brașoveană a fost condusă de președintele clubului, Ignătescu George Aristide, și de Sfetcu Ovidiu, ambii în calitate de antrenori.
Rezultatele obținute de clubul din Brașov au fost  excepționale, sportivii reușind să cucerească nu mai puțin de 16 medalii de aur, 5 medalii de argint și o medalie de bronz.
Printre remarcații competiției s-au numărat Raul Ciornei, Elena Denisa Alexandra Ranguș și Ștefania Răileanu, fiecare aducând în palmaresul clubului câte 4 medalii de aur. De asemenea, evoluții excelente au avut și Vlad Ștefan Bujorean și Matei Strut, ambii dubli campioni europeni, în timp ce mezina lotului, Ingrid Macoviciuc, a urcat pe treapta a doua a podiumului continental. Evoluții foarte bune și dătătoare de speranțe au avut și sportivii Anastasia Leonte, Eva Marco, Iustin Leonte și David Diaconiță, care au fost aproape de podium, clasându-se pe locurile IV, V și VI.

UPDATE. Accident mortal pe DN 1, între Perșani și Vlădeni. Un bărbat de 74 de ani a decedat

0
UPDATE. Accident mortal pe DN 1, între Perșani și Vlădeni. Un bărbat de 74 de ani a decedat

Un bărbat de 74 de ani a decedat, în urma unui accident rutier care s-a produs joi pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni.

UPDATE 2. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov a anunțat că, din păcate, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, bărbatul în vârstă de 74 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.

UPDATE. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov a anunțat că, joi, pompierii au fost anunțați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1, între localitățile Perșani și Vlădeni, în care au fost implicate un autoturism și un autocamion.

În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, precum și elicopterul SMURD.

Victima se află în stop cardiorespirator, iar echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare.

Știrea inițială. Poliția Brașov a anunțat că un accident rutier s-a produs joi pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni.

În eveniment au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, iar în urma impactului conducătorul autoturismului, un bărbat, de 74 de ani, a suferit leziuni, pentru care, în acest moment, benecifiază de sprijin medical de specialitate.

La fața locului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto care circulă în zonă să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum, dar și să urmeze indicațiile polițiștilor prezenți în zonă.

Șoferul care a provocat accidentul de pe Mureșenilor, trimis în judecată

0

Șoferul care a provocat accidentul de pe strada Mureșenilor din data de 11 august a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Anchetatorii spun că inculpatul ar fi condus autoturismul pe strada Lungă și apoi pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov, unde ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, ar fi pătruns pe trotuar și ar fi accidentat trei pietoni. Două dintre victime, un cetățean român și un cetățean german, au decedat, iar cea de-a treia, cetățean german, a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol și au necesitat 60–65 de zile de îngrijiri medicale.

Procurorul precizează că inculpatul ar fi cunoscut de mai mulți ani faptul că suferă de o afecțiune medicală incompatibilă cu conducerea autovehiculelor și că nu ar fi adus-o la cunoștința medicului de familie și nu ar fi declarat această afecțiune la preschimbarea permisului de conducere, în anul 2020.

Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit după accident, s-a concluzionat că inculpatul nu este apt să conducă autovehicule pe drumurile publice. Expertiza mai spune că șoferul ar fi condus autoturismul cu o viteză de 39,27 km/h, superioară limitei legale de 30 km/h aplicabile pe acel sector de drum.

În cauză s-au constituit părți civile persoana vătămată supraviețuitoare și mai mulți membri ai familiilor victimelor decedate cu daune morale cuprinse între 100.000 Euro și 2,5 milioane de lei și daune materiale.

De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov cere și el daune contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate supraviețuitoare.