În Biserica Sfântul Nicolae din Șchei există o pictură numită „Roata Lumii“, în care Apocalipsa pare să fie vestită de inversarea polilor magnetici ai Pământului.

Multe predicții despre nenorociri s-au aglomerat în ultimii ani. Dar despre sfârșitul lumii se știe încă din secolul I, când a fost scrisă binecunoscuta, dar și controversata, Apocalipsă după Ioan. Ultimul capitol din Biblie a fost ilustrat în fel și chip. De la pictura laică până la frescele din biserici și mănăstiri, sfârșitul lumii e zugrăvit cât se poate de înfricoșător. În România, avem puține reprezentări ale apocalipsei, iar una dintre ele este la Brașov. În Biserica Sfântul Nicolae din Șchei, mai precis în paraclisul „Buna Vestire“, un loc în care nu a intrat niciun turist de zeci de ani, există nu mai puțin de 13 scene ale Apocalipsei, pictate pe bolta locașului. Plus o frescă năucitoare pe care n-a reușit să o înțeleagă nimeni până acum, dar care seamănă izbitor cu ceea ce vedem în documentarele despre predicțiile apocalipsei: explozii solare și inversarea polilor magnetici.

Din „lăsământul“ fiicei lui Brâncoveanu

Biserica Nicolae din Șchei nu și-a etalat încă toate surprizele. Acest loc de închinăciune, leagăn al limbii române și tezaur de vestigii istorice prețioase, mai ascunde încă multe comori. Una dintre ele este paracliserul de nord, o încăpere aflată în lateralul bisericii care, prin anii ’70, a fost închisă publicului. Este de fapt, tot o bisericuță, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Se pot vedea altarul, iconostasul împodobit cu picturi deosebite, mica turlă pictată. Frescele deteriorate sporesc farmecul, dar și misterul paraclisului. Scenele Apocalipsei, Iisus ținând sabia în gură, ochiul lui David, toate acestea sunt zugrăvite pe pereții locașului, încurcând mințile celor ce încearcă să le deslușească tâlcul.

Istoria picturilor începe cu istoria paraclisului, pe care profesorul părinte Vasile Oltean a izbutit s-o afle, după o îndelungată muncă de cercetare. „Iulie 9 zile, luni, la 7 ceasuri, s-au pus temeliile paraclisului, care s-au făcut pentru treaba ispovedaniei, întru hramul Blagoveștenilor Precestei, care s-au făcut prin îndrumarea și purtarea de grijă a popei Radului, fiul popei Radu Tempea“, spune o cronică din 1733. O inscripție din vechiul catastif al bisericii de la 1759 arată că „fundator“ a fost Costanda lui Manole. „Este vorba de soția lui Apostol Manole, vestit negustor, slujitor al voievodului Constantin Brâncoveanu, care avea la Brașov un han pe actuala Stradă De Mijloc“, explică părintele Oltean. Cert e că această construcție a fost posibilă prin strădania protopopului cronicar Radu Tempea II, în baza daniei domnilor Grigore Matei Ghica și Constantin Mavrocordat, dar și din „lăsământul“ domniței Ancuța, fiica voievodului Constantin Brâncoveanu. „Mormântul ei a fost depistat de curând în paraclisul de nord, ea locuind la Brașov, unde a și decedat în 1730“. Timp de doi ani, șcheienii au făcut demersuri pentru ridicarea acestui locaș.

Ziduri îmbrăcate în scene biblice

Paraclisul are doar 12,6 metri lungime, cu tot cu altar, și 4,5 metri lățime, este dreptunghiular, cu bolți semicilindrice și o turlă în zona centrală. „Purtând hramul Bunei Vestiri, noul paraclis a fost îmbrăcat în pictură murală între anii 1735-1738 de vestiții zugravi craioveni Hranite Grigore, fratele său Gheorghe, fii săi Ioan și Mihail, cunoscuți pentru fresca din naosul Tismanei și a bisericii din Vlădeni“, spune profesorul Vasile Oltean, care descrie astfel picturile: pe bolta turlei este pictat Pantocratorul, adică Iisus Hristos, ca împărat al lumii. Spre răsărit, este reprezentată Maica Domnului cu pruncul pe tron, între doi arhangheli. Spre vest, găsim mai multe scene din Ciclul Patimilor. Este bogat ilustrată tema Învierii, cu zeci de scene. Cu totul deosebită este și fresca înfățișând Întâiul Sinod de la Niceea din 325 al celor 318 Sfinți Părinți, în care împăratul Constantin cel Mare e înconjurat de episcopi. Câteva scene din Vechiul Testament sunt și ele zugrăvite pe pereți.

Picturile au fost realizate în 1737, de către Gheorghe Hranite și fratele său Grigore, pe cheltuiala șcheienilor Hagi Radu și fratele său Șandru, Teodor Ciurcu și fratele său Hagi Dimitrie, după cum e precizat în catastiful bisericii. Icoana de hram a paraclisului păstrează inscripția, confirmând autorul și data: „Iconopiseț Gheorghie Zugrav, 1738“. Pridvorul paraclisului a fost pictat de zugravul Ioan, fiul lui Grigorie, cel care a realizat și scenele din Apocalipsa lui Ioan. Inițial, paraclisul a funcționat ca sacristie (casă de taină) și loc pentru spovedanie, ulterior a devenit capelă funerară, din 1856 până în 1978.

Îngerii inversează polii Pământului

Cea mai interesantă frescă o găsim pe un contrafort. Se numește „Roata lumii“ și „redă o scenă unică a rotirii pământului în jurul soarelui, rotație executată de sfinți, program iconografic surprinzător și apreciat de marii specialiști în domeniu“, după cum mărturisește profesorul Oltean. Nu se poate să treci pe lângă această pictură fără să o remarci. Soarele, în mijlocul căruia este un triunghi echilateral care încadrează „ochiul cel neobosit“, aruncă spre Pământ raze ucigătoare. Este Ochiul lui David, după cum precizează profesorul, dar seamănă și cu simbolul masonic. Pământul este o sferă susținută de patru personaje. Două câte două și la poli opuși, aceste personaje au haine de aceeași culoare. Par să fie doi bărbați și două femei. Nu au aceeași vârstă, nici aceeași rasă nu par să fie. Dar cel mai ciudat lucru este poziția lor. Personajele încearcă să urnească planeta, dar nu în plan orizontal, al mișcării de rotație, ci în plan vertical, de parcă ar vrea s-o dea peste cap.

Dacă această roată a lumii face parte din ansamblul scenelor care descriu apocalipsa, atunci nu se poate să nu facem legătura cu mult vehiculata teorie a inversării polilor magnetici ai Terrei, una din spaimele care anunță sfârșitul lumii. De unde să fi știut pictorul Ioan Hranite de schimbarea polilor magnetici? Dar de exploziile solare, două dintre teoriile care prezic venirea apocalipsei în 2012? Dacă exploziile solare sunt inevitabile, ciclul de 11 ani al activității solare încheindu-se în decembrie 2012, inversarea polilor magnetici nu reprezintă nicio amenințare. Este un fenomen natural, vizibil deja, dar care durează mii de ani, deci e imperceptibil. Totuși, rămâne o enigmă cum de i-a trecut pictorului prin minte să asocieze aceste două catastrofe.

Pictori de icoane plângătoare

Oricum, îngerii care rotesc Pământul e o reprezentare cel puțin bizară, dacă nu chiar unică în lume. La momentul când a fost pictată, Biserica Catolică încă nu admisese revoluționara teorie a lui Galilei, deși trecuse un secol. În 1741, Vaticanul a permis publicarea cărților savantului și abia în 1992 a recunoscut formal că Pământul se rotește în jurul Soarelui. Cu atât mai mult, în 1738, pictorul Ioan Hranite a fost un pionier al științei în Țările Române. Dar, curios lucru, a pictat o teorie științifică într-o biserică. Cu ce scop? „Roata Lumii“ ar trebui să atragă atenția teologilor și oamenilor de știință, deopotrivă, în căutarea unei interpretări. În acest moment, fresca din Șchei e doar un imens semn de întrebare.

Poate că lucrurile s-ar lumina dacă am afla mai multe despre cel care a zugrăvit-o. Ioan Hranite făcea parte dintr-o familie de pictori de biserici. Bunicul său era considerat un pictor faimos, din grupul de la Hurez. Tatăl său, Grigore Hranite (sau Ranite) s-a născut în 1712, în zona Craiovei, deși originea acestei familii nu e pe deplin elucidată. Grigore Hranite a fost unul dintre cei mai talentați zugravi din cea de-a doua generație care a practicat stilul brâncovenesc și unul dintre cei mai apreciați dascăli, în preajma sa formându-se câteva dintre cele mai reprezentative figuri ale artei românești de la mijlocul secolului XVIII. A pictat o icoană la Blaj din care Maica Domnului a lăcrimat în 1764. Icoana s-a pierdut, după ce a fost studiată la Viena. A mai pictat încă două, care, la rândul lor, au plâns. Ioan a învățat tot de la tatăl său, cu care a semnat câteva fresce bisericești. A făcut studii de teologie și, găsim că în 1785, semna cu numele „Popa Ioan zugrav“ o frescă numită Roata Vieții la Rășinari, diferită mult de Roata Lumii din Brașov.

Aceeași viziune ca la Muntele Athos

Deși a pictat câteva biserici și troițe, despre o bună perioadă din viața zugravului Ioan Hranite nu se știe nimic. Cercetătorul Marius Porumb susține chiar că artistul s-ar fi stabilit la Brașov. Este foarte posibil ca Ioan Hranite să fi vizitat mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos, de unde să-l fi inspirat stilul frescelor care tratează Apocalipsa după Ioan. Asemănările dintre reprezentările din Grecia și cele din Șchei sunt izbitoare: aceleași fuioare de nori, simboluri ale îngerilor sau alte făpturi cerești prezente la fiecare eveniment biblic. Picturile cu care Ioan Hranite a decorat zidurile bisericilor din Șchei, dar și din Tismana, conțin și alte ciudățenii care pot fi interpretate drept nave extraterestre, avioane, costume de protecție.

La fel ca „Roata Lumii“, acestea introduc elemente laice, de ordin științific. Mănăstirea Dionisiu sau „Nea Petra“ a fost construită pe o stâncă, la 80 de metri deasupra mării, în secolul XIV, mulți principi români contribuind cu sume importante și obiecte de cult la dezvoltarea locașului care poartă hramul Ioan Botezătorul. Dată fiind apropierea acestei mănăstiri de Țările Române, e posibil ca Ioan Hranite să o fi vizitat și, cu această ocazie, să fi admirat picturile realizate în 1546. Inspirat sau nu de frescele de la Muntele Sfânt, Hranite ne-a lăsat pe zidurile bisericii din Șchei câteva picturi unice, care, din lipsă de fonduri, se degradează cu fiecare zi care trece. Restaurarea lor ar putea scoate la lumină și alte scene la fel de surprinzătoare ca „Roata lumii“. Cât despre semnificația lucrării, descifrarea ei este o provocare care începe abia acum.

Apocalipsa, o singură carte, o sută de interpretări

Apocalipsa lui Ioan (sau Revelația lui Ioan) este ultima carte din Noul Testament. Autorul este de obicei denumit Ioan Teologul din Insula Patmos din Marea Egee. Dar nu s-a ajuns încă la un consens, unele interpretări identificându-l pe Ioan cu Apostolul Ioan. Apocalipsa cunoaște sute de interpretări, de la stimulent moral pentru creștini, până la scenarii complexe asupra viitorului. Unii consideră chiar că nu are niciun înțeles.

Primele tălcuiri teologice asupra Apocalipsei au fost scrise în limba greacă, la începutul secolului al VI-lea, în Capadocia, de către Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Astăzi, ortodocșii consideră că Apocalipsa este un avertisment pentru a fi gata din punct de vedere moral și spiritual pentru sfârșitul vremurilor, oricând ar decide Dumnezeu. În orice caz, acel moment nu poate fi prezis de către muritori. „Nu știe decât Dumnezeu când va veni sfârșitul lumii“, spune și părintele Oltean. Cartea Apocalipsei este singura carte din Noul Testament care nu este citită în cursul slujbelor Bisericii Ortodoxe.

Judecata de Apoi în bisericile românești

Viziunile pictorilor asupra Apocalipsei pot fi întâlnite în puține locașuri de cult ortodox din lume. Cele mai cunoscute și cele mai vechi sunt picturile din Mănăstirea Dionisiou, realizate în secolul XVI de zugravul cretan Tzortzis. Pictura se datorează generozității domniței Ruxandra, fiica lui Petru Rareș și soția voievodului Alexandru Lăpușneanu. Pe mănăstirile din Moldova, ridicate sau împodobite de Petru Rareș, găsim de asemenea scene ale Judecății de Apoi, care e de fapt ultima scenă din Apocalipsă. Alte fresce găsim și la Mănăstirea Văcărești, Biserica Icoanei și Biserica Kretzulescu din București, Biserica „Buna Vestire“ și paraclisul episcopiei din Râmnicu-Vâlcea. Toate au fost realizate în secolul XVIII.