Acasă Blog Pagina 4846

Școala începe pe 14 septembrie

0

• Majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală l Există trei scenarii în funcţie de situaţia îmbolnăvirilor în comunitate
Preşedintele Klaus Iohannis (foto) a anunţat ieri că noul an şcolar preuniversitar începe pe 14 septembrie, precizând că aceasta înseamnă că majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală. Sunt totuşi trei scenarii care se aplică în funcţie de situaţia îmbolnăvirilor doar acolo unde situația o cere. Decizia privind modul în care va începe şcoala se descentralizează şi se ia la nivel de judeţ. Preşedintele a explicat că elevii vor merge efectiv la cursuri şi aşa se va întâmpla în cea mai mare parte a localităţilor, dar că situaţia va fi evaluată periodic. „Am avut o întâlnire foarte importantă cu premierul şi mai mulţi miniştrii şi secretari de stat. Tema discuţiei a fost începerea anului şcolar, situaţia învăţământului din România şi măsuri specifice în vreme de pandemia. S-au luat câteva decizii şi vă voi comunica datele cele mai importante pe care le avem acum şi deciziile luate astăzi, urmând să fie detaliate săptămânile care urmează. Primul lucru important pentru elevi, părinţi – pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor”, a declarat președintele Iohannis.

Care sunt cele trei scenarii pentru școli

Scenariul verde – înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană la mia de locuitori detectată cu COVID-19, în ultimele 14 zile;
Scenariul galben – între 1 şi 3 persoane la mia de locuitori detectate cu noul coronavirus;
Scenariul galben înseamnă că grădinițele și clasele primare merg la școală, clasele a VIII-a și a XII-a merg la școală, iar restul claselor, în funcție de decizia școlii, o parte merg la școală, o parte nu, pentru a permite distanțarea socială.
Scenariul roşu – unde au apărut mai mult de trei bolnavi noi la mia de locuitori în localitatea respectivă, în ultimele 14 zile. Înseamnă scenariul de avarie când nu se face şcoală fizic, ci se face şcoală online.
„Aceste scenarii se folosesc pentru a descrie ce se întâmplă în şcoală. Felul în care va funcţiona fiecare unitate şcolară va fi decis local. Deci decizia se descentralizează la nivel de judeţ şi în funcţie de situaţia concretă locală se va decide dacă va funcţiona după scenariul 1 – verde, scenariul 2, galben cu risc mediu sau scenariul 3, roşu, care înseamnă că şcoala se închide de tot. Pentru fie­care judeţ Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia privind scenairul”, a explicat preşedintele.
Conform lui Iohannis, se ţine cont de situaţia concretă din localitate, chiar şi din şcoală, şi în funcţie de asta vom avea o decizie corectă pentru fiecare unitate şcolară în parte.

„Dacă va fi foarte rău, evident vom amâna începerea şcolii“

Întrebat, în scenariul în care se închid şcolile, ce ce se întâmplă cu părinţii care merg la serviciu, Iohannis a declarat: „Este în discuţie un scenariu similar pe care l-am avut în starea de urgenţă, când ,părinţii vor primi un ajutor pentru a putea sta cu copiii acasă“, a explicat Iohannis. Dacă va fi foarte rău, evident vom amâna începerea şcolii, dar numai dacă specialiştii ne spun „Acum se poate, acum nu se mai poate”. E o decizie care se va lua foarte aproape de data începerii şcolii.

Oana Zăvoranu și-a scos pisica la plajă

0

Oana Zăvoranu este una dintre cele mai surprinzătoare vedete din showbiz-ul românesc. Atunci când își face apariția în locuri publice, „Querida” reușește să atragă toate privirile. Așa s-a întâmplat și în wekeend, la Mamaia. Oana Zăvoranu a apărut pe una dintre cele mai renumite plaje din stațiunea de fițe cu pisica. Micuța felină, pe care Oana o iubește cu toată imima, a avut parte de un tratament aparte din partea soțului vedetei, Alex Ashraf, care părea să joace rolul de bonă.
Copiii de pe plajă, dar și adulții din preajma Oanei Zăvoranu, au făcut ochii mari atunci când au văzut-o pe Oana cu pisica. Unii spun că nu au mai văzut așa ceva de pe vremea când Iulia Albu ieșea la plimbare prin Capitală cu găina. Pisica a fost instalată comod pe un șezlong sub supravegherea lui Alex Ashraf. La un moment dat, soțul Oanei Zăvăroanu a dorit să își facă și câteva fotografii mai inedite pe malul mării. Așa că a intrat puțin în apă cu simpatica pufoșenie, iar cu ajutorul unor puști, Alex Ashraf a adăugat în albumul familiei câteva poze inedite de la mare.

Corina Chiriac crede că are nevoie de o resetare

0

Corina Chiriac a anunțat în luna mai, în plină pandemie de coronavirus, că se retrage de la cârma emisiunii pe care a prezentat-o timp de 12 ani la Național TV. În toată această perioadă, în care nu a mai apărut în fața publicului, interpreta nu a stat degeaba, așa că vine cu o surpriză pentru cei care o iubesc. Corina Chiriac şi-a scris amintirile despre cei 70 de ani de viaţă şi 50 de carieră. „Dragi prieteni, bun găsit. Am terminat cu bine de scris cartea amintirilor, azi am trimis textul la doamna care îmi face tehnoredactarea. Mi-ar plăcea să o lansez la toamnă, de ziua mea! Să vedem…”, spunea recent artista. Astfel că în curând vom citi prima carte semnată de Corina Chiriac. „Îmi doresc un turneu cu viitoarea mea carte, cu conferinţe cu fani, cu oameni pe care să-i văd față în față, pe viu. Eu dacă n-aş fi cântat, n-aş fi avut aşa succes, eu vorbesc cu oamenii, mă confund cu publicul. Dar poate interveni uzura şi trebuie să gă­sesc o altă modalitate de a comunica și cu publicul. Tre­buie să-ţi dai o resetare – am nevoie de o resetare, voi îi spuneţi reinventare”, a spus artista pentru click.ro.

„Nu mai doare” spune Andreea Bălan

0

Andreea Bălan a reușit să depășească perioada grea prin care a trecut, din cauza divorțului de George Burcea. Artista are o nouă relație, iar acum a lansat o piesă care are la bază vindecarea rănilor emoționale. Este vorba despre melodia „Nu mai doare”. După „Inimă de fier” și „Am crezut în basme”, lansate imediat după despărțirea de soț, Andreea Bălan a a venit cu o nouă surpriză pentru fani. „Întotdeauna mi-am dorit să ies din zona de confort și să încerc să mă autodepășesc, să trec peste orice obstacol, să fac lucruri deosebite și să surprind. „Nu mai doare” reprezintă un alter ego, o parte din mine care se simte mai puternică după experiențele avute și pregătită să meargă mai departe. Mi-a plăcut mult viziunea Roxanei Paulică și a lui Vlad Roșca și modul în care au știut să pună în valoare acea latură. Mi-am propus ca împreună cu ei să conturez o poveste emoțională, pe care să o prezint prin muzică. Piese precum „Inimă de fier” și „Am crezut în basme” reprezintă pașii către vindecare și fericire și cu siguranță vor urma și alte povești“, a declarat Andreea Bălan, potrivit VIVA!

Cum alegi cartofii pentru prăjit, fiert sau la cuptor. Secretul oricărei gospodine

0

Cartoful este leguma cea mai populară atunci când vine vorba de feluri principale sau garnituri, astfel că rar există masă fără să conţină o porţie delicioasă de cartofi prăjiţi sau natur. Cum ştii ce fel de cartofi pui la copt, la prăjit sau la fiert. Există în supermarketuri mai multe tipuri de cartofi şi fiecare este destinat a fi gătit într-un anume fel. Ce fel de cartofi se pun la salata de boeuf sau în cea orientală? Cei în coajă roşie sunt ideali, fiindcă acest soi îşi păstrează forma după fierbere. Îi poţi folosi şi la orice fel de salată, fiindcă merg la fel de bine. Iată cum alegi cartofii în funcţie de felul în care vrei să-i găteşti.

Cartofii ideali pentru prăjit

Dacă îţi plac cartofii prăjiţi, atunci trebuie să te decizi cum vrei să fie. Dacă îţi plac cartofii prăjiţi crocanţi, atunci soiul cu coajă roşie e pentru tine. Dacă, dimpotrivă, preferi să ai nişte cartofi prăjiţi tăiaţi mai gros, dar extrem de moi şi de gustoşi în interior, atunci soiul cu coajă albă e pentru tine.

Cartofi pentru copt

Dacă vrei să faci cartofi copţi la cuptor, atunci poţi folosi cartofii cu coajă albă, fiindcă sunt cei mai gustoşi.

Cartofi pentru fiert

Cartofii albi sunt şi cei indicaţi pentru a face un piure pufos şi gustos.
Pentru mâncărurile gătite alege întrei cei roşii care îşi păstrează forma sau cei albi, care se pot sfărâma, dar sunt mult mai gustoşi!

Ce analize trebuie să facem anual

0

Prevenţia este mama sănătăţii, spun toţi medicii. Asta înseamnă că cel puţin o dată pe an trebuie să-ţi faci o serie de analize de rutină pentru a vedea la ce riscuri eşti expus şi a depista afecţiuni periculoase. Analizele se recomandă în funcţie de vârstă, de sex, dar şi de moştenirea genetică şi de stilul de viaţă.

Pentru femei

20-30 de ani. Pentru femeile tinere, pachetul de screening include o consultaţie de medicină internă, o consultaţie ginecologică, în care este inclusă o ecografie transvaginală şi examenul Papanicolau, o ecografie abdominală, una tiroidiană şi una de sân, alături de un pachet de bază de analize de sânge. Dacă avem suspiciuni în privinţa unei posibile probleme de sănătate, continuăm cu alte teste şi investigaţii.
-30-40 de ani. În acest interval de vârstă se pot adăuga, pe lângă analizele de mai sus, şi markerii tumorali.
-40-50 de ani. Pe lista analizelor mai trebuie să incluzi un consult cardiologic, un EKG, mamografia şi consultul gastroenterologic. Dacă e necesar, se pot face mai departe colonoscopia sau endoscopia, la indicaţia medicului specialist.
-După 50 de ani, colonoscopia devine obligatorie. Pe lângă aceste investigaţii, se pot face consultul dermatologic, radiografia toracică sau testul pentru HPV.

Pentru bărbați

-20-30 de ani. Pachetul de screening include o consultaţie de medicină internă, o ecografie abdominală, una tiroidiană şi setul de bază de analize de sânge.
-30-40 de ani. La cele de mai sus se adaugă consultul cardiologic şi EKG-ul.
-La 40-50 de ani, se adaugă consultul gastroenterologic şi markerii tumorali pentru prostată (testul PSA). În funcţie de situaţie, se mai pot face un CT sau o colonoscopie virtuală.
-După 50 de ani, colonoscopia devine obligatorie, iar la indicaţia medicului specialist se pot face şi alte teste precum endoscopia, markerii hepatici sau testul de efort.

Cine trebuie să fie mai atent

Există anumite categorii de persoane care ar trebui să fie mult mai atente la starea lor de sănătate. Astfel, excesul ponderal, fumatul, sedentarismul, dietele bogate în grăsimi şi carbohidraţi, bolile cardiovasculare şi cancerele la rudele de gradul 1 ar trebui să fie tot atâtea motive pentru a respecta programele de teste şi investigaţii. Însă şi anumite simptome trebuie să aducă urgent pacienţii la medic.
Scăderea inexplicabilă în greutate, lipsa apetitului, o stare de oboseală nejustificată, o sângerare la orice nivel sunt simptome care nu trebuie neglijate. O subfebră persistentă, o febră care nu trece ar trebui să ne atragă atenţia că e ceva în neregulă în organism. O modificare de tranzit intestinal, perioadele de constipaţie care alternează cu cele de diaree, modificările aluniţelor, orice leziune nou apărută pe piele, care nu se vindecă, sunt tot atâtea motive pentru a veni la medic, în afara programelor de screening. Se recomandă ca oricare dintre simptomele menţionate să fie investigate suplimentar printr-un set de analize şi prin alte teste precum ecografia, radiografia, tomografia sau rezonanţa magnetică, investigaţii care să ne arate originea acelor simptome.

SPORT FLASH

0

Nadal nu se prezintă la US Open

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial şi deţinătorul trofeului, nu va participa la turneul US Open din acest an.
„După ce m-am gândit bine, am decis să nu joc la US Open în acest an. Situaţia este foarte complicată la nivel mondial din cauza Covid-19 şi se pare că încă nu avem control asupra ei”, a spus Nadal, care a precizat că preferă să nu călătorească în aceste vremuri.
US Open ar trebui să se desfăşoare la datele iniţiale, 31 august – 13 septembrie, iar turneul de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului, programat iniţial între 24 mai şi 7 iunie, a fost amânat pentru 20 septembrie – 4 octombrie. Turneul de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului, a fost anulat.

Turneul lui Țiriac de la Madrid, anulat

Turneul de tenis de la Madrid, care urma să înceapă la 13 septembrie, a fost anulat, au anunţat, marţi, organizatorii.
„După ce au examinat situaţia, organizatorii Mutua Madrid Open s-au văzut obligaţi să anuleze turneul, ca urmar a situaţiei legate de Covid-19”, se arată în comunicatul organizatorilor.
Conducătorii ATP, Andrea Gaudenzi, şi WTA, Steve Simon, s-au declarat dezamăgiţi de anularea turneului, dar consideră că sănătatea are prioritate.
Autorităţile madrilene au recomandat săptămâna trecută anularea turneului organizat de Ion Ţiriac, din cauza pandemiei de coronavirus. Prevăzută să se desfăşoare de obicei în luna mai, competiţia fusese amânată pentru perioada 12-20 septembrie, în calendarul modificat de pandemie.

Mutu, la prima acțiune ca selecționer U21

0

În perioada 4-6 august, selecționerul reprezentativei Under 21 a României, Adrian Mutu, a decis să organizeze un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, unde e programat și un meci amical cu Farul Constanța. Marți seara, Adrian Mutu a condus primul antrenament din funcția de selecționer U21.
Ședința de pregătire a durat aproximativ 90 de minute, lucrându-se în special tactic. Cătălin Itu, de la CFR Cluj, având în vedere că a jucat luni seara, s-a pregătit sepărat, alături de preparatorul fizic Vlad Nicoară, scrie frf.ro.
La finalul antrenamentului, Marian Aioani a părăsit cantonamentul, la solicitarea clubului Chindia Târgoviște. De asemenea, convocați pentru această acțiune, Alex Pașcanu și Alex Mățan de la Voluntari și Jovan Markovic de la Clinceni nu s-au mai prezentat la lot. Astfel, Adrian Mutu are la dispoziție 19 jucători.
La finalul mini-stagiului de trei zile, selecționata U21 va disputa un joc amical cu Farul Constanța, în cursul zilei de joi.

Cristi Chivu este o variantă pentru banca Viitorului

0

Gheorghe Hagi a demisionat din funcția de antrenor al Viitorului! Gică Popescu, președintele constănțenilor, a dezvăluit că fostul căpitan al tricolorilor, Cristi Chivu, are toate calitățile necesare pentru al înlocui pe Hagi pe banca liderului din play-out.
După ce s-a vehiculat varianta Costel Gâlcă pentru postul de antrenor principal al Viitorului, Gică Popescu a declarat pentru Mediafax că fostul jucător al Romei și al Interului, Cristi Chivu, este una dintre opțiunile pe care clubul de la malul mării le ia în calcul pentru a prelua banca tehnică a echipei din sezonul viitor.
„Cristi Chivu este oricând pe lista noastră și pe lista oricărui club. La ce fotbal știe și la ce poate să aducă el în fotbalul românesc, cine nu și l-ar dori pe Cristi Chivu? Îl apreciem enorm și știm că poate să aducă multă plus-valoare”, a spus Popescu.
Cristi Chivu este, în prezent, tehnicianul formației U17 a Interului. În urmă cu doi ani, fostul căpitan al echipei naționale a României, a pregătit echipa U14 a “nerazzurrilor”. Chivu a început cursurile faimoasei Școli de Antrenori de la Coverciano.

Liga 1 va avea, foarte probabil, 16 echipe

0

• LPF insistă pentru această variantă în contextul în care actualul sezon a avut de suferit, pe final, din cauza cazurilor de coronavirus de la Dinamo
Finalul sezonului 2019-2020 în Liga 1 este „în aer”, neștiindu-se clar ce echipe vor retrograda, deși ultima etapă a playout-ului s-a disputat miercuri seară. Federația Română de Fotbal a anunţat, la începutul săptămânii, că barajul pentru menţinerea/promovarea în Liga I, între ocupanta locului 12 din primul eşalon şi ocupanta locului 3 (CS Mioveni) din Liga a II-a se va desfăşura la 9 şi 12 august, ceea ce înseamnă că Dinamo nu va mai putea disputa cele cinci restanţe pe care le are, din cauza cazurilor pozitive cu noul coronavirus din lot.
În acest context, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, afirmă că se impune modificarea sistemului competiţional al Ligii 1, urmând ca din sezonul următor să participe un număr de 16 echipe.
„Îmi pare rău că Federația Română de Fotbal și unele cluburi din Liga 1 au refuzat modificarea calendarului competițional în sensul mutării etapei a 14-a a play-out-ului la data de 18 august. În acest fel ar fi putut fi programate, chiar dacă la un interval foarte scurt, cele 5 meciuri restanță ale echipei Dinamo București, iar campionatul s-ar fi putut încheia pe terenul de joc. Meciul de baraj s-ar fi putut disputa într-o singură manșă, la data de 21 august, iar data de începere a sezonului următor ar fi fost 29 august. Deoarece alegerea oricărei variante de departajare rămase la îndemână determină o modificare substanțială a clasamentului final, apreciez că la finalul sezonului actual nu va putea fi întocmit un clasament bazat exclusiv pe meritul sportiv, așa încât, pentru a nu nedreptăți niciun club aflat în lupta pentru retrogradare, printr-o alegere subiectivă a unei modalități de departajare, se impune modificarea sistemului competițional al Ligii 1, urmând ca din sezonul următor în competiția organizată de LPF să participe un număr de 16 echipe”, a spus secretarul LPF. Acesta precizează că o decizie finală asupra modificării sistemului competiţional al Ligii I poate fi luată doar de către Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, în cursul acestei săptămâni.

Cluburile ar prefera varianta cu puncte per meci în play-out

În cursul zilei de marți, cluburile din playout-ul Ligii 1 au fost înştiinţate că miercuri, de la 17.00, vor juca ultima etapă din acest sezon. Ulterior, reprezentanții echipelor au fost invitați să-și exprime punctul de vedere cu privire la unul dintre cele două scenarii propuse de LPF pentru stabilirea ierarhiei finale. Cele mai multe au ales varianta a doua supusă votului, adică puncte per meci în play-out. Au fost şapte voturi pentru această opțiune, șase şase puncte pentru prima variantă, puncte per meci în sezonul regular şi play-out, în timp ce U Craiova s-a abţinut.
Varianta aleasă de cluburi ar însemna că Dinamo București și Chindia Târgoviște ar retrograda direct iar Sepsi Sfântu Gheorghe ar juca barajul cu CS Mioveni.
Totuși, dacă se va trece la sistemul cu 16 echipe, toată lumea ar fi mulțumită. S-ar salva sigur șapte echipe din cele opt ale playout-ului, iar ultima clasată, Chindia Târgoviște, ar avea în continuare o șansă prin disputarea barajului cu CS Mioveni.

Se caută soluția cu pierderi financiare minime

Pentru a afecta cât mai puțin financiar cluburile din Liga 1 prin creșterea numărului de echipe, LPF va înainta deținătorului de drepturi TV mai multe propuneri prin care acesta să nu aibă la rândul lui prea mult de pierdut. Astfel, cluburile nu ar suporta niciun prejudiciu în urma nedisputării tuturor celor 268 de jocuri programate în aceasta ediție de campionat, valoarea contractului de drepturi TV ar rămâne în continuare 28 milioane euro + TVA / sezon, iar implementarea VAR s-ar face cel mai târziu în sezonul 2021/22, prin suportarea cheltuielilor de achiziție a echipamentului necesar de către deținătorul de drepturi TV. „Totodată, începând cu luna septembrie va deveni operațional în cadrul LPF un departament de evaluare financiară pentru a sprijini cluburile din Liga 1 să devină rentabile. O astfel de rentabilitate financiară va contribui și la creșterea performanței sportive a cluburilor în următoarele sezoane”, a mai spus Ștefan.