Acasă Blog Pagina 4842

De Sf. Maria, pelerinii nu vor avea voie să se apropie de icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula

0

An de an, mii de credicioși din toată țara vin pe 15 august în pelerinaj la Mănăstirea Nicula de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Prefectul Clujului a anunțat măsurile pe care anul acesta credincioșii care vor merge la Mănăstirea Nicula vor trebui să le respecte.
Având în vedere contextul actual cauzat de pandemie, anul acesta a fost stabilită modalitatea de desfășurare a manifestărilor religioase și se au în vedere următoarele măsuri:

– conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.34/05.08.2020, este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toți participanții la evenimentul religios;
– în acord cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj – Gherla, cele 2 procesiuni tradiționale care se organizau anual cu plecare din municipiul Gherla spre Nicula nu vor avea loc în acest an;
– se interzice organizarea de puncte comerciale fixe sau ambulante de vânzare produse de orice natură în incinta mănăstirii și pe traseul înspre mănăstire, cu excepția magazinului cu obiecte bisericești al mănăstirii;
– se interzice distribuirea de hrană în sistem organizat către credincioși sau orice alte formule asimilate;
– se interzice comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în incinta mănăstirii și pe traseu;

– se interzice distribuirea de băuturi non-alcoolice în alte tipuri de recipiente decât cele îmbuteliate;

– vor fi amplasate filtre de control, formate din echipaje mixte ale Poliției Rutiere și Inspectoratului de Stat în Transportul Rutier la toate intrările în județ, precum și în zona municipiului Gherla;

Advertisement

– credincioșii se vor putea închina la icoana făcătoare de minuni de la distanța de 1.5 m, fără a avea contact cu aceasta;

– va fi amplasat un număr suficient de toalete ecologice, distribuite în mai multe locații din incinta mănăstirii, astfel încât să nu se creeze aglomerări de persoane în aceste zone;

– monitorizarea respectării tuturor măsurilor impuse se va realiza prin mijloace specifice, inclusiv drone, coordonarea fiind realizată în cadrul Centrului de Comunicații Mobil amplasat în incintă;

– vor fi amplasate pe traseu mijloace de semnalizare și comunicare de tip panouri led, bannere și alte asemenea, pentru transmiterea de mesaje și comunicări în timp real către participanți;

– măsurile de ordine publică în sistem integrat, pe timpul afluirii credincioșilor spre Mânăstirea Nicula, se vor asigura prin instituirea unor posturi și patrule, pentru prevenirea și descurajarea producerii unor fapte antisociale, pentru îndrumarea persoanelor și supravegherea respectării măsurilor de protecție și a distanțării fizice;

– supravegherea, dirijarea și îndrumarea traficului rutier, inclusiv a mijloacelor de transport în comun se va asigura prin măsuri specifice;

– se va asigura ordinea publică în zona mânăstirii, în timpul slujbelor religioase în perioada 12-16.08.2020, cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare fizică pe timpul accesului la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și în zona verde a mânăstirii, unde pelerinii campează;

– se vor organiza fluxuri separate de intrare/ieșire pentru accesul în anumite zone ale mănăstirii;

– se vor asigura echipaje de intervenție în scopul gestionării unor situații de risc sau pentru decongestionarea unor aglomerări de persoane.

Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a extins programul manifestărilor religioase, acestea desfășurându-se în perioada 12-15 august, fiind organizată liturghie arhierească în fiecare din aceste zile. În acest sens, credincioșii pot participa în oricare din zilele menționate la slujbă, pentru a nu se crea aglomerări. De asemenea, slujbele vor fi transmise în direct de către postul Trinitas TV, existând de asemenea transmisiuni live pe pagina de Facebook a Mănăstirii Nicula.

De miercuri, brașovenii din zona nouă a cartierului Tractorul vor avea transport în comun în cartier

0

Începând de miercuri, 12 august, societatea de transport RATBV va introduce un nou traseu, 2B, Rulmentul – Livada Poștei și retur, care va lega zona nouă a cartierului Tractorul de centrul orașului. În interiorul cartierului au fost amenajate trei perechi de stații, care vor deservi călătorii din întreaga zonă. Pe măsură ce situația juridică a terenurilor aferente străzilor va fi lămurită, traseul liniei 2B va fi prelungit. În următoarele zile pe străzile pe care va circula acest autobuz, Nicolae Labiș, Liviu Rebreanu și Ioan Popasu, se vor executa lucrări de turnare a ultimului strat de asfalt, cel de uzură, și de marcare pe orizontală și verticală a celor trei artere de circulație.„Începând de miercuri, 12 august, va începe să funcționeze traseul de autobuz 2B, cu pornire din terminalul de la Rulmentul, pe ruta 13 Decembrie – str Nicolae Labiș – str Liviu Rebreanu – str Ioan Popasu – 13 Decembrie și zona centrală (Livada Poștei) și retur. Este o primă etapă a transportului care va deservi acest cartier, în a doua etapă urmând să extindem traseul pe o arie mult mai largă, care să cuprindă și restul cartierului, după finalizarea unor lucrări care mai există în zona la care facem referire. Este o etapă bună, am reușit să aducem infrastructura rutieră din cartier la un nivel care să permită utilizarea ei de societatea de transport. Vom vedea dacă sunt anumite modificări de făcut, vom ține cont de sugestiile sau propunerile care vin din partea cetățenilor. Avem o perioadă de 30 de zile de adaptare la necesitățile cetățenilor din zonă, fie că vorbim de o modificare de traseu, un refugiu pentru călători, o stație nouă sau orice altă necesitate pe care așteptăm să ne-o transmită brașovenii din zonă. Răspundem în acest fel necesităților cetățenilor din acest cartier și să facem încă un pas important pentru transportul în comun din municipiul Brașov atât din punctul de vedere al operatorului, cât și al necesităților cetățenilor“, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

„Suntem pregătiți să operăm, începând de miercuri, linia 2B. Este o linie care deservește noua zonă a cartierului Tractorul, vom avea două stații pe Nicolae Labiș, una la intrare și una înainte de intersecția cu strada Liviu Rebreanu,. o stație imediat ce se intră pe Ioan Popasu. Acestea sunt pentru sensul către Livada Poștei, iar pe sensul celălalt, se va face o stație la accesul din Ioan Popasu, după parcurgerea giratoriului de la intersecția cu Henri Coandă, există o stație la intrare pe Ioan Popasu, una înainte de intrare pe Liviu Rebreanu și una la intrarea pe Niciolae Labiș, și încă una pe ieșirea din cartier, în zona Isaran. Frecvența este de un autobuz la 27 de minute, care împreună cu linia 2, asigură o legătură pe zona Tractorul cu o frecvență de aproximativ 13 minute. Această linie va fi operată începând de anul viitor cu autobuze electrice, fiind parte a contractului semnat cu furnizorul SOR, care trebuie să livreze începând cu luna februarie a anului viitor autobuze și pentru această linie“, a spus George Cornea, director general RATBV Brașov.

79 de cazuri noi de COVID la Brașov, 1378 în țară. Record de decese: 50 în 24 de ore

0

1378 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate din 23.946 de teste și 50 de decese raportate în ultimele 24 de ore în România, înregistrând noi recorduri negre de la începutul epidemiei. 7.801 persoane sunt internate, dintre care 446 de pacienți la Terapie Intensivă.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 7 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 59.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

29.289 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.897 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.378 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 794 10
2. Arad 1221 30
3. Argeș 3900 96
4. Bacău 1716 55
5. Bihor 1194 53
6. Bistrița-Năsăud 941 14
7. Botoșani 1195 3
8. Brașov 3547 79
9. Brăila 1005 14
10. Buzău 1493 28
11. Caraș-Severin 370 20
12. Călărași 338 2
13. Cluj 1398 30
14. Constanța 1113 31
15. Covasna 523 11
16. Dâmbovița 2224 86
17. Dolj 921 46
18. Galați 2439 40
19. Giurgiu 439 –
20. Gorj 1023 45
21. Harghita 589 5
22. Hunedoara 1089 15
23. Ialomița 787 3
24. Iași 1668 31
25. Ilfov 1451 28
26. Maramureș 556 14
27. Mehedinți 854 19
28. Mureș 1054 24
29. Neamț 1483 28
30. Olt 862 14
31. Prahova 2483 110
32. Satu Mare 123 7
33. Sălaj 214 6
34. Sibiu 1017 23
35. Suceava 4681 25
36. Teleorman 404 7
37. Timiș 1544 44
38. Tulcea 320 8
39. Vaslui 831 30
40. Vâlcea 595 19
41. Vrancea 1921 26
42. Mun. București 6900 199
43. – 53 –
TOTAL 59273

1378
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 605 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. JUDEȚ PROBE POZITIVE LA RETESTARE
1 ALBA 3
2 ARAD 20
3 ARGEŞ 48
4 BACĂU 15
5 BIHOR 14
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 4
7 BOTOŞANI 3
8 BRĂILA 17
9 BRAŞOV 35
10 BUZĂU 16
11 CĂLĂRAŞI 6
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 28
14 CONSTANŢA 13
15 COVASNA 1
16 DÂMBOVIŢA 15
17 DOLJ 10
18 GALAŢI 8
19 GIURGIU 4
20 GORJ 12
21 HARGHITA 15
22 HUNEDOARA 1
23 IALOMIŢA 1
24 IAŞI 19
25 MARAMUREŞ 0
26 MEHEDINŢI 14
27 MUREŞ 6
28 NEAMŢ 29
29 OLT 6
30 PRAHOVA 50
31 SĂLAJ 3
32 SATU MARE 0
33 SIBIU 34
34 SUCEAVA 9
35 TELEORMAN 9
36 TIMIŞ 3
37 TULCEA 5
38 VÂLCEA 5
39 VASLUI 2
40 VRANCEA 5
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 104
42 ILFOV 13
TOTAL 605
Până astăzi, 2.616 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.08.2020 (10:00) – 07.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 50 de decese (31 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese s-au înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 50 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.801. Dintre acestea, 446 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.343.315 de teste. Dintre acestea 23.946 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.276 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.670 la cerere.

Pe teritoriul României, 6.076 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.031 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.210 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 170 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.027 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 737 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 942 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 198.050 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Câte paturi ATI COVID va avea spitalul modular?

0

• Spitalul modular va avea doar 15 paturi ATI sau 28?
• Deși brașovenilor li s-au promis 28 de noi paturi ATI pentru cazuri COVID, în noul spital modular vor fi doar 14 paturi ATI, a spus ieri Arafat
• Raed Arafat, aflat ieri la Brașov, a dat însă asigurări că imediat după recepția lucrărilor, noul spital modular va fi dotat cu aparatură și echipamente noi din rezerva strategică
• Surse din Județean au lăsat să se înțeleagă că 13 din cele 14 paturi ATI vor fi transferate de fapt din Județean
Spitalul modular de la Braşov va avea, pentru începu, funcţionale, doar jumătate din numărul de 28 de paturi despre care s-a discutat până acum. Pentru prima dată în ultimele luni, această informaţie a apărut în spaţiul public, odată cu sosirea la Braşov a secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interner (MAI), Raed Arafat, care a făcut ieri o vizită pe teren la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, unde a vizitat şantierul secţiei modulare de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI). În prealabil, oficialul guvernamental a avut o întâlnire la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, prefectul judeţului, Cătălin Văsii, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Andrea Neculau, şi inspectorul-şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Lucian Marciu.

Dotarea va fi asigurată din rezerva strategică, spune Arafat

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interner (MAI), Raed Arafat, a dat ieri asigurări că aparatura există, iar după ce vor fi terminate lucrările la spitalul modular, ,, în cel mult două zile“ vor fi trimise echipamentele. „În stocurile noastre există echipamente. Avem ventilatoare, monitoare, injectomate și toate celelalte echipamente de care este nevoie”, a declarat Arafat.
Dotarea viitoarei unităţi modulare de ATI va fi asigurată din rezerva strategică de echipamente, prin intermediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, imediat după ce aceasta va fi gata, susţine preşedintele CJ, Adrian Veştea. „Construcţia secţiei modulare este preconizată să se încheie pe 21 august, astfel că imediat după aceea poate începe instalarea echipamentelor şi aparaturii, iar unitatea poate fi dată în funcţiune chiar la finele acestei luni sau la începutul lunii septembrie. Mă bucur că beneficiem de acest sprijin extraordinar în privinţa dotării cu aparatură a paturilor de terapie intensivă, deoarece ventilatoarele, monitoarele, injectomatele, infuzomatele şi toate celelalte echipamente vitale pentru salvarea vieţii pacienţilor aflaţi în stare gravă, dincolo de faptul că sunt foarte scumpe, sunt aproape imposibil de găsit pe piaţă, în această perioadă dificilă”, a spus preşedintele CJ Adrian Veştea.

Câte paturi noi va avea spitalul modular?

Practic, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, contractul prevede că lucrările vor fi gata în 21 august. „Apoi, în funcție de rapiditatea cu care sunt livrate echipamentele și se realizează montarea acestora se va da drumul unității. Eu sper ca acest lucru să se întâmple la finalul acestei luni”, a declarat Veștea.
În timpul discuțiilor de pe șantier, Arafat a declarat că în primă fază, unitatea va funcționa, cel mai probabil, cu 14 paturi de terapie intensivă. „Dacă va crește presiunea în iarnă, numărul de locuri de terapie intensivă poate fi majorat. Această unitate va funcționa, cel mai probabil, până în primăvara anului viitor sau poate chiar până în vară”, a declarat Arafat. Autoritățile locale au lăsat să se înțeleagă că 13 din cele 14 paturile ATI vor fi transferate din Spitalul Județean, fiind tocmai acele paturi în care sunt îngrijiți acum bolvavii COVID în stare gravă.

Personalul medical pentru ATI, o problemă reală

Şeful IGSU a precizat, însă, că este necesară o planificare clară a celor 28 de paturi, în sensul ca unele să fie destinate terapiei intensive, iar altele, terapiei intermediare, fiind nevoie de ambele tipuri de terapii în tratarea bolnavilor cu forme grave de COVID. Stabilirea cu exactitate a numărului de paturi pentru cele două tipuri de terapii va rămâne în sarcina autorităţilor locale, care vor trebui să găsească inclusiv personalul medical de specialitate şi să stabilească organizarea activităţii din punctul de vedere al gărzilor şi turelor. „În această unitate vor lucra medici anestezişti, ajutaţi de medici din alte specialităţi, care nu vor fi neapărat numai din cadrul Spitalului Judeţean Braşov. Pot fi medici din alte spitale, pot fi detaşaţi, deoarece suntem într-o situaţie excepţională, iar soluţiile nu se pot baza numai pe o singură unitate sanitară. Este normal să ai o colaborare şi cu alte unităţi sanitare, dar factorii de decizie locali vor stabili exact ce personal va lucra acolo, după ce vor discuta şi cu anesteziştii din alte spitale”, a spus Raed Arafat.

Încă un focar de COVID în județul Brașov

0

• La Brașov, ieri au fost înregistrate 55 de cazuri noi de coronavirus
Încă un focar de COVID în județul Brașov a fost confirmat ieri într-un azil de bătrâni din Moieciu, unde 27 de persoane sunt infectate. Cazul a fost confirmat de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, care a cerut o analiză pe fiecare localitate a cazurilor pentru a se putea institui măsuri mai restrictive, inclusiv carantinarea. Arafar a precizat, că, la Moieciu, fiind vorba de un azil de bătrâni, nu se impune carantinarea întregii localități. „Facem periodic această analiză pentru a preveni răspândirea. Se analizează o serie de criterii, cum ar fi transmiterea comunitară, dar și altele, iar în funcție de acestea se poate lua în calcul carantinarea unei localități”, a explicat Arafat.
„Focarul este sub control. Cei care au necesitat îngrijire au fost transportați la spital. Municipiul Brașov este însă locul unde se cumulează majoritatea cazurilor și tocmai de aceea acordăm o atenție deosebită și am impus și măsura purtării măștii în spațiile aglomerate. În rest sunt focare și în diverse companii, case de copii și tocmai de aceea tragem atenția să se păstreze normele de igienă și protecție sanitară, de la dezinfecție, la purtarea măștii și evitarea aglomerării la locul de muncă”, a explicat directorul DSP Brașov, dr. Andreia Neculau.

Primăria Viștea este închisă

O angajată a Primăriei Viştea este internată la spitalul din Făgăraş după ce unul dintre testele COVID-19 a avut rezultatul pozitiv. Toţi cei 16 angajaţi ai UAT Viştea de Jos au fost izolaţi la domiciliu şi primăria închisă timp de 14 zile. ,,Rezultatul ultimului test al angajatei noastre a fost dat luni, 3 august a.c., dar i-a mai fost recoltată o probă pentru a se verifica dacă este infectată. Pentru prevenţie a fost închisă primăria şi toţi angajaţii suntem izolaţi la domiciliu. Problemele urgente se pot rezolva doar on-line” a spus Florin Ioani, primarul comunei Viştea.

Un sătean din Beclean a murit infectat cu coronavirus

Şi la Beclean au fost înregistrate persoane infectate cu coronavirus. Aşa cum susţine primarul Claudiu Motrescu, o persoană infectată a decedat. ,,Nepotul persoanei decedate a fost izolat la domiciliu şi se află sub supravegherea DSP Făgăraş” a spus primarul de la Beclean. Conform informaţilor furnizate de DSP Făgăraş, în Ţara Făgăraşului sunt înregistrate cu teste pozitive la COVID-19, în perioada 27 iulie-2 august, un număr de 7 persoane.

55 de cazuri noi COVID la Brașov

1345 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate în România ieri, din 24.147 de teste prelucrate, iar alte 45 de decese au fost raportate. În total, 7.961 de persoane sunt internate, dintre care 458 de pacienți se află la Terapie Intensivă. La Brașov, ieri au fost înregistrate 55 de cazuri noi de coronavirus.

ARR a dat aviz negativ mai multor autobuze Transbus

0
Autobuzul Codreanu care a luat recent foc

Autoritatea Rutieră Română, filiala Braşov a dat aviz negativ pentru mai nulte autobuze aparţinând operatorului privat de transport Transbus Codreanu. Controalele recente au arătat disfuncţionalităţi majore ale acestor mijloace de transport public. În urma verificărilor s-au constat numeroase deficienţe, a precizat directorul ARR Braşov, George Antohe. Seful Autorităţii Rutiere Române a amintit printre neregulile depistate circulaţia de drumurile publice cu componente de caroserie deteriorate sau sparte, probleme la instalaţia de iluminare şi semnalizare luminoasă sau lipsa foliilor aplicate pe geamurile care au ieşiri de siguranţă, truse de prim ajutor şi stingătoare de incendii expirate, De amintit că, recent, un autobuz al operatorului privat a luat foc în Gara Braşov. „Sunt de scurt timp în funcţia de director al ARR dar pentru mine protecţia pasagerilor şi creşterea calităţii serviciilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate reprezintă o prioritate. În cazul operatorului despre care vorbim, aceste condiţii de transport pe o parte dintre traseele din judeţ sunt mai mult decât nesatisfăcătoare. Pot spune că sunt chiar execrabile, iar acest lucru a fost adus la cunoştinţa noastră şi a altor autorităţi chiar de către călătorii care- unii dintre ei, nu au au alte variante de deplasare dintre-o localitate în alta. Cred că pe lângă multele deficienţe constatate, lipsa truselor de prim ajutor şi a extinctoarelor valabile – în contextul în care de curând un autobuz i-a luat foc, este de neacceptat. Eu încă mai sper la un transport de calitate din partea operatorilor care deţin licenţe de traseu prin judeţ, exact în condiţiile de calitate asumate. În caz contrar, vom fi la datorie”, a declarat George Antohe, directorul ARR Braşov.

Crucea Roşie din Brașov a primit un nou sediu

0

Crucea Roşie Braşov are un sediu nou, pe Calea Bucureşti numărul 15. Crucea Roșie nu mai poate funcționa în vechiul sediu, pentru că zona După Ziduri devine pietonală, iar instituția are o serie de materiale care nu pot fi transportate fără mașină pe distanţe mari. De asemenea, instituţia are şi o maşină de salvare, care nu va mai putea ajunge în apropierea sediului, după transformarea străzii După Ziduri. „Actualul sediu este în regulă, doar că nu l-am mai putea folosi după ce vor avea loc schimbările din zonă. Avem multe materiale foarte voluminoase sau foarte grele, care ar fi extrem de dificil de transportat de la distanţă, dacă nu vom mai putea parca în faţa sediului. În plus, noi deţinem şi o salvare şi nu am avea unde să o parcăm în apropiere de sediu. Pe Calea Bucureşti trebuie să ne apucăm de curăţenie şi să ne transformăm spaţiul de acolo într-un sediu frumos”, a precizat Gabriela Cercel.
Directorul executiv al filialei Braşov a anunţat că ieri că a primit contractul şi cheile de la noul sediu. Fiind vorba despre in fost punct termic, spațiul va trebui amenajat. Gabriela Cercel s-a arătat, însă, foarte mulţumită de primirea spaţiului şi a precizat că, voluntarii vor sprijini lucrările de amenajare.

Sporuri de 40% pentru directorii DSP-urilor și de 30% pentru funcționari

0

• Proiectul de Ordonanță de Urgență pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de azi
Proiectul de Ordonanță de Urgență ce prevede acordarea de sporuri de 40% din salariul de bază pentru directorii executivi și directorii executivi adjuncți ai direcțiilor de sănătate publică și de 30% pentru funcționarii publici încadrați în serviciul de control în sănătate publică se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de vineri.
Guvernul își motivează decizia de a acorda aceste sporuri, în nota de fundamentare a proiectului de OUG, prin faptul că în perioada stării de alertă „se dispun noi activități pe care trebuie să le desfășoare direcțiile de sănătate publică în situații de risc epidemiologic și biologic, sens în care personalul direcțiilor de sănătate publică are instituite și alte obligații, printre care enumerăm asigurarea triajului epidemiologic din punctele de trecere a frontierei, monitorizarea persoanelor aflate în auto-izolare la domiciliu, a persoanelor aflate în carantină, recoltarea probelor în teren de la persoanele care corespund definiției de caz pentru testare COVID-19, activități în care sunt implicați inclusiv funcționari publici”.
Decizia Guvernului de a aloca sporuri de 40% conducerilor DSP-urilor și de 30% funcționarilor vine într-un moment în care scandalurile legate de ineficiența direcțiilor de sănătate publică în timpul epidemiei de COVID-19 se țin lanț.

Investiţii de 43 de milioane de lei în reţelele de apă şi canalizare la Săcele

0

Administraţia locală din Săcele anunţă că până în 2027, la finele actualului ciclu de finanţare din fonduri europene, va investi peste 43 de milioane de lei în reţelele de apă şi canalizare din municipiu, ştiut fiind faptul că aceasta este una dintre localităţile urgane din România cu cele mai reduse utilităţi de acest gen. Reabilitarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Săcele au fost cuprinse în lista prioritară de investiții din Master Planul Județului Brașov, propuse pentru a se realiza din fondurile europene. În acest context, administrația săceleneană s-a angajat la întocmirea documentațiilor tehnice și execuția de reabilitare și extindere rețele de alimentare cu apă și canalizare pe mai multe străzi din ocalitate.

27 de străzi pe lista de extindere, în cartierele Baciu şi Cernatu

În lista de extindere şi reabilitare a reţelelor se află cartierele Baciu și Cernatu, cu 27 de străzi. Pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în cartierul Baciu pe 13 străzi, se fac investiţii în valoare de 22.974.164 lei. Lucrarea este deja în curs de execuție prin finanțare de la bugetul de stat și de la bugetul local. Reabilitarea și extinderea rețele de apă şi canalizare în acelaşi cartier, însă în a doua etapă, ce cuprinde alte cinci străzi, va costa 9,129 milioane lei. Pentru cartierul Cenatu, care are nouă străzi în acest proiect, valoarea investiţiilot se ridică 11,789 milioane lei. Aceste ultime proiecte sunt deocamdată în stadiul în care au fost realizate studiile de fezabilitate și aprobați indicatorii tehnico-economici.

Compania Apa se ocupă de lucrări

Pentru restul municipiului Săcele, documentaţiile tehnice şi execuţia lucrărilor de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare vor fi asigurate de operatorul regional SC Compania Apa SA. Este vorba în acest caz de 56,88 kilometri de reţele de apă şi 60,3 kilometri de reţele de canalizare. „La acestă dată studiul de fezabilitate este finalizat și depus spre avizare la Autoritatea de Implementare, pentru finanțare din Fonduri Europene prin rogramul Operaționalde Infrastructură Mare (POIM), iar proiectul tehnic se află în faza de avizare la autoritatea de mediu. Investițiile pentru Municipiului Săcele se ridică la valoarea de 25.611.000 euro, fără TVA. Din această sumă 16.488.000 euro sunt pentru rețele de canalizare menajeră, iar 9.123.000 euro pentru rețele de alimentare cu apă. Perioada estimată pentru implementarea proiectului este 2021 – 2027”, a precizat primăria municipiului Săcele.

În caz de urgență: Sprijin pentru părinți și în noul an școlar

0

• Guvernul va acorda părinţilor un sprijin de 75% din salariu în cazul suspendării cursurilor într-o şcoală
Guvernul va acorda părinţilor, în noul an şcolar, un sprijin de 75% din salariu în cazul în care cursurile se suspendă într-o anumită şcoală pe motive ce ţin de pandemia COVID-19, a declarat, joi, prim-ministrul Ludovic Orban. „În perioada stării de urgenţă a existat o formă de sprijin a familiilor cu copii. Pe perioada în care au fost suspendate cursurile şcolare, un părinte, la alegere, a avut posibilitatea să stea acasă, într-un fel de concediu, să spun, plătindu-i-se 75% din salariul său. Şi pentru începerea şcolii vom lua o măsură similară. Măsura, în schimb, va fi flexibilă, pentru că situaţia epidemiologică fiind diferită de la localitate la localitate, nu va fi o măsură generală, aşa cum a fost, (…) va fi o măsură locală. Dacă într-o şcoală avem cazuri şi se închide şcoala 14 zile, toţi părinţii elevilor din şcoala respectivă vor primi, pe perioada suspendării cursurilor, să zicem de 14 zile, acea formă de sprijin de 75%”, a explicat Orban, citat de Agerpres.
După ce a participat ieri la inaugurarea Muzeului mineritului, proiect reabilitat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, el a fost întrebat de ziarişti dacă părinţii ai căror copii vor rămâne acasă după începerea anului şcolar vor fi sprijiniţi financiar.