Acasă Blog Pagina 4818

Noua creşă din Astra va fi gata la primăvară

0

Construcţia viitoarei creşe din cartierul Astra a ajuns la stadiul fizic de 65%, iar reprezentanţii Municipalităţii spun că anul viitor, în primăvara, Braşovul va pune la dispoziţia tinerelor familii din zonă, cele 80 de locuri pentru copii. Viitoarea a primit în această săptămână şi vizita de monitorizare din partea Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru – finanţator al proiectului, iar viceprimarul Costel Mihai spune că expertul tehnic al ADR, Nicoleta Stelea, s-a arătat mulţumită de modul în care evoluează proiectul şi de calitatea lucrărilor realizate până acum. „Aceasta a fost prima vizită de moitorizare a finanţatorului, de la semnarea contractului, reprezentanta ADR Centru arătându-se impresionată plăcut de modul în care au decurs lucrările până acum. Concluziile sale au fost că obiectivele specifice definite în contractul de finanțare sunt în curs de realizare și nu sunt întârzieri în execuția lucrărilor. Stadiul implementării proiectului din punct de vedere financiar este de 47,8%, iar din punct de vedere fizic este de circa 65%. Personal, păstrez în permanenţă legătura cu constructorul pentru a vedea cum evoluează acest proiect şi am toată încrederea că până primăvara viitoare vom avea încă o creşă pe care să o punem la dispoziţia braşovenilor, în cartierul Astra”, a declarat viceprimarul Braşovului, Costel Mihai.
Lucările de construire a creşei de pe strada Apollo se desfăşoară pe trei zone diferite de clădire, cele mai avansat fiind Tronsonul 3 şi Tronsonul 2. Aici au fost finalizate integral construcţiile de rezistenţă, zidării şi tencuieli, hidroizolaţie şi hidranţi, iar cele de tâmplărie şi termoizolare sunt, de asemenea, aproape de final. Pe cele două tronsoane de clădire se lucrează deja şi la instalaţiite sanitare, electrice şi termice care sunt finalizate în medie, în proporţie de 50%. Pe Tronsonul I de clădire, început ultimul, lucrările de rezistenţă sunt la 95%, iar cele la zidărie, la 50%. Construirea noii creşe, de pe strada Apollo a început în august 2019, când Primăria Braşov a predat amplasamentul din Astra către constructorul AEON Building Braşov. Termenul de finalizare prevăzut în contract este de 31 martie 2021. Investiţia pentru ridicarea acestei unităţi se ridică la 10,213 milioane de lei, din care 2.8 milioane reprezintă contribuţia din fonduri europene.

Mai puțină presiune pe bugetul local: Braşovul predă proiectul Sălii Polivalente către Compania Naţională de Investiţii

0

• Consiliul Local Braşov a aprobat ieri, într-o şedinţă de îndată, predarea terenului pe care se va construi complexul sportiv multifuncțional de la Bartolomeu
Consiliul Local Braşov a aprobat ieri, într-o şedinţă de îndată, predarea către Compania Naţională de Investiţii a terenului pe care se va construi Sala Polivalentă de la Bartolomeu – Municipal. Cu această ocazie a atras atenţia şi noua valoare a investiţiei, de peste 404,5 milioane lei, în condiţiile în care anul trecut, în noiembrie, valoarea era de aproape 280 de milioane lei. Decizia de predare a amplasamentului şi a proiectului, către CNI a fost transmisă la Bucureşti, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei încă de ieri, imediat după şedinţă.

Şedinţă de îndată la Consiliul Local, pentru hotărârile de predare a proiectului

Primarul George Scripcaru spune că a convocat şedinţa de îndată astfel încât hotărârile de predare să fie fie trimise cât mai repede la Bucureşti, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. „Am stat ieri (miercuri, n.n) până seara târziu pentru verifica, încă o dată indicatorii tehnico- economici, unde este inclusă și contribuția noastră. Aceste două hotărâri vor fi trimise la București, pentru a fi analizate, împreună cu celelalte documente existente la dosar. Ulterior va fi aprobată o hotărâre de Guvern privind preluarea investiției de către Compania Națională de Investiții. Este un proiect important pentru Brașov, dar și unul cu o valoare mare, astfel că preluarea lui va reduce foarte mult presiunea pe bugetul local”, a explicat primarul în ședința de plen, ce s-a desfășurat în regim de videoconferință.

150 de milioane în plus faţă de indicatorii tehnico-economici din noiembrie

Conform hotărârii de Con­siliu Local de ieri, Municipalitatea predă către Minister, la Compania Naţională de Investiţii „CNI” S.A, în baza de protocol, şase amplasamente terenuri, în suprafaţă totală de 12.9704 mp situate în zona fostului Stadion Municipal. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice. În acest proiect, Primăria Braşov va finanţa racordările la utilităţi ale terenului, iar Compania Naţională de Investiţii, construcţia propriu-zisă. Complexul multifuncţional – Sala polivalentă va beneficia de finanațare de la bugetul de stat, dacă şi CNI va fi de accord să dea un document similar, de preluare. Valoarea investiţiei este estimată la 404,556 milioane lei (83,518 milioane euro), conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi acum de Consiliul Local Braşov. Din această sumă, partea de construcţie şi montaj costă 254,539 milioane lei (52,548 milioane euro). Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai investiției, aprobați în luna noiembrie a anului trecut, de către Consiliul Local Brașov, viitorul complex sportiv multifuncțional de la Bartolomeu era estimat la 279.675.330 de lei, inclusiv TVA.

La fiecare ploaie, străzi sub apă la Brașov

0

Ploaia torențială de ieri după-amiază a adus din nou inundații pe străzile Brașovului. Ca de fiecare dată la o ploaie mai puternică, canalizarea orașului a cedat, iar apa a inundat șoselele. La Stadionul Tineretului, zonă afectată la fiecare ploaie, autoturismele apraope că au fost înghițite de lacul format. Și autobuzele din noua flotă de transport în comun au făcut față la limită..Cantitățile de apă au depășit 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, chiar 50…70 l/mp. Directorul de exploatare al Companiei Apa, Teodor Sava, a declarat că au fost mai multe cauze pentru inundarea zonei de la stadion, una fiind cantitatea mare de precipitaţii. Acesta a precizat că a plouat foarte mult pe versanţi, iar apele au fost preluate de cele două canale care trec prin zona Stadionului Tineretului (Graft şi Timiş). „În zona Stadionului Tineretului am realizat lucrări ample. Sistemul de captare poate face faţă unor cantităţi mari de apă, peste normal, dar nu şi unui potop”, a explicat Sava. O altă problemă ar fi că gurile de canalizare au fost blocate de gunoaie.

Candidați susținuți de morți la alegerile locale din Râşnov

0

Doi candidați la alegerile locale din orașul Râșnov, s-au înscris în cursa electorală cu liste de semnături din partea unor persoane decedate, după cum reiese din dosarele depuse la Biroul electoral.
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au deschis două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals în declarații, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal. „În fapt, la datele de 16 august, respectiv 17 august 2020, polițiștii au fost sesizati de către președintele Biroului electoral de circumscripție nr. 7 Râșnov cu privire la faptul că pe listele de susținători a doi candidați la alegerile locale din orașul Râșnov s-ar regăsi datele și semnăturile unor persoane care erau decedate la data întocmirii acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției județului Brașov, comisar de poliție Alina Ivan.

Jocurile foamei de voturi: Guvernul atacă la Curtea Constituțională depunerea moțiunii de cenzură

0

Premierul Ludovic Orban a anunțat, ieri, că Guvernul va ataca astăzi sau mâine la Curtea Constituțională depunerea moțiunii de cenzură în vacanța parlamentară. „Am luat decizia să declanșăm conflictul de natură constituțională între Guvern și Parlament. Până acum toate moțiunile au fost depuse în sesiunile parlamentare, nu în vacanță”, a spus Ludovic Orban, la Parlament. „O asemenea lipsă de respect față de prevederile constituționale, o asemenea tratare în bășcălie a moțiunii de cenzură nu am mai întâlnit la niciun partid în ultimii 30 de ani”, a subliniat premierul.
Ludovic Orban a precizat că moțiunile de cenzură nu pot fi depuse decât în sesiunile ordinare. „În sesiunile extraordinare s-ar putea depune 18 moțiuni de cenzură, ce țară ar mai fi aia?”, a adăugat liderul PNL. „Le spun clar celor de la PSD: nu vă jucați cu focul, nu forțați procedura. Până nu se pronunță Curtea, demersul este neconstituțional. A nu ține cont de acest conflict și a te duce înainte fără niciun fel de noimă ar fi o nesocotire a Constituției. E o decizie pe care am luat-o în cursul zilei de azi”, a precizat Ludovic Orban.
Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate în sesiune extraordinară comună, joi, la ora 12.00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de social-democraţi la adresa Cabinetului Orban.
Moțiunea a fost citită în plenul reunit, iar după ședința Parlamentului, Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va ridica la CCR un conflict juridic de natură constituțională în legătură cu depunerea moțiunii.
Momentul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură încă nu a fost stabilit de conducerea Parlamentului. PSD a anunțat că va stabili calendarul moțiunii în ședința Comitetului Executiv al partidului de astăzi.
Purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că depunerea moțiunii în sesiune extraordinară respectă „litera și spiritul” Constituției. „Din punctul nostru de vedere suntem în litera și spiritul Constituției. Și PNL consideră asta, ținând cont că domnul Orban a declarat că nu se va adresa Curții Constituționale. În Constituție nu se face diferența între acțiunile întreprinse în sesiune ordinară și sesiune extraordinară. Este extraordinară doar prin nume. E o altă sesiune a Parlamentului. Vacanța este suspendată în acest moment”, a precizat Lucian Romașcanu. Deși susține că PSD vrea să voteze cât mai repede, Romașcanu a spus că, potrivit Constituției, nu există un termen pentru votul moțiunii. „În principiul votul se spune că ar trebui să fie după 3 zile după ce a fost citită în plen. După 3 zile poate pica oricând, și după 3 zile și după 7 zile”, spune purtătorul de cuvânt al PSD.

Moțiunea de cenzură nu poate fi promovată decât într-o sesiune ordinară a Parlamentului

Moțiunea de cenzură nu poate fi promovată decât într-o sesiune ordinară a Parlamentului, a declarat joi la RFI senatorul Pro România Adrian Țuțuianu, în opinia căruia apar probleme de constituționalitate. El spune totuși că parlamentarii ProRomânia vor vota moțiunea de cenzură. „Eu cred că această moțiune trebuia introdusă din luna mai, când am cerut noi, cei din Pro România, ca toți parlamentarii să revină la lucru în procedură normală. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru, ca rezultat al unui blat între PNL și PSD, respectiv președintele Klaus Iohannis. După părerea mea, moțiunea de cenzură nu poate fi promovată decât într-o sesiune ordinară a Parlamentului. Ca urmare, eu cred că sunt probleme de constituționalitate”, a declarat Adrian Țuțuianu la RFI. Și președintele Klaus Iohannis a lăsat să se înțeleagă, miercuri, că CCR ar putea fi sesizată în legătură cu moțiunea de cenzură pe care PSD a depus-o în sesiune extraordinară.

Invitații de weekend: Începe Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov

0

• Adrian Cioroianu, Ada Milea şi Mircea Baniciu sunt invitații speciali în primul weekend al Festivalului
La Râşnov debutează astăzi ediţia 12.2 a Festivalului de Film şi Istorii (21 – 30 august 2020). Programul final cuprinde 29 de filme, 8 concerte, 16 dezbateri, Şcoala de Vară şi peste 50 de invitaţi speciali cu care publicul larg va putea intra în dialog. Un cocktail cultural a la FFIR, cu acces gratuit, dar locurile limitate pentru siguranţă (maxim 250 de persoane) în Cetatea Râşnov. Publicul este asteptat în cele 10 zile să consume cultură în mod responsabil.

Dezbateri live pe Facebook și Youtube

În timpul zilei ne vom delecta cu dezbateri ce vor fi transmise live atât pe pagina de Facebook a festivalului, cât şi pe canalul Youtube. Trecutul va fi analizat, prin dezbateri precum cele despre Trianon, momentul 23 august 1944 între realitate şi mistificare sau germanii din România după al Doilea Război Mondial, păstrându-se totuşi atenţia şi asupra viitorului, în încercarea de a anticipa ce va urma (Reevaluări şi reflecţii despre viitorul Europei, Libertatea presei în perioade de criză, Ce şi cum învaţă învingătorii? Etc.).

Seri cu concerte și nopți cu filme special alese

Serile suntem invitați la concerte cu invitați speciali, de la Ada Milea şi Mircea Baniciu sau Adrian Despot. Nopţile le putem petrece tot sub cerul liber, în aerul răcoros de munte, vegheaţi de cetate, cu filme special alese, unele în premieră în România (Jojo Rabbit, Promisiunea zorilor/La promesse de l’aube, La poarta eternitâţii / At eternity’s gate, Secrete oficiale / Official secrets s.a.). Nu vor lipsi nici filmele documentare, înscrise în competiţie sau secţiunea specială, acestea putând fi urmărite online.
Programul complet este disponibil pe website si Facebook: www.ffir.ro /www.facebook.com/filmsiistoriirasnov

Tema principală de anul acesta este Război şi Pace

FFIR este fuziunea dintre trecut şi viitor, 10 zile şi un spaţiu în prezent, în care oameni din culturi, medii şi generaţii diferite, ajung împreună din acelaşi motiv: din pasiunea pentru filme bune, concerte faine şi nopţi de neuitat în grădina Cetăţii Râşnov. Tema principală de anul acesta este Război şi Pace, iar evenimentul a fost gândit şi planificat pentru a se desfăşura în două etape: 17 – 26 iulie şi 21 – 30 august 2020. Festivalul de Film şi Istorii Râşnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe şi Eveniment Responsabil, organizat de Primăria Râşnov, Asociaţia Mioritics şi Asociaţia Râşnov Society. FFIR are susţinerea unor parteneri importanţi: German Marshall Fund, ETA2U, Schneider Electric, System Plus, Nespresso, Friedrich Naumann Foundation for Freedom, Ambasada Suedei, Ambasada Norvegiei, British Council România, Institutul Francez din România, Estonian Film Institute, Ambasada Olandei, Ambasada Irlandei s.a.

A schimbat canalul: Elena Ionescu, de la „Survivor”, la „Mămici cu lipici“

0

Experienţa „Survivor România” de la Kanal D i-a deschis Elenei Ionescu apetitul pentru camerele de luat vederi. Iată că, după ce a câştigat marele premiu, solista a primit o ofertă tentantă, de a participa la Antena 1 la o emisiune de divertisment. O veţi vedea total schimbată, cu un bust mult mai generos, după intervenţia chirurgicală efectuată în urmă cu două zile. Zilele trecute, câştigătoarea marelui premiu de 250.000 lei, la reality-show-ul „Survivor România”, a fost surprinsă făcând slalom între sediul postului de televiziune Antena 1 şi cabinetul medicului estetician Călin Doboş, specialist în operaţii estetice. „Dacă pentru mulţi anul 2020 a fost unul cu ghinion, iată că pentru Elena a fost unul cu realizări. A câştigat premiul cel mare la reality-showul de la Kanal D şi a semnat cu Antena 1 pentru o nouă emisiune. De data aceasta este vorba despre un show cu mămici vedete, «Mămici cu lipici», în care îl va implica şi pe fiul ei, Răzvan, şi în care vor fi şi alte persoane publice care au copii. Elena vrea o viaţă mai bună pentru copilul ei şi cum nu sunt concerte şi evenimente acum e bucuroasă că poate câştiga bani din munca în televiziune. Ei i-ar fi plăcut şi la «Te cunosc de undeva», show-ul transformărilor, însă nu-i timpul trecut”, au povestit surse apropiate solistei. Elena a rămas singură cu copilul ei, după ce în 2019 a divorţat de Dragoş Stanciu, la numai un an de la nuntă. Ea a dat de înţeles că el s-ar fi întors la o fostă iubită, cu care de altfel nu ar fi rupt niciodată relaţia. Dragoş spune că adevărul este, de fapt, undeva, la mijloc: „Am divorţat în mod civilizat, la notar, obţinând custodia comună pentru fiul nostru. Este adevărat că în momentul de faţă formez un cuplu cu o fostă prietenă de dinaintea căsătoriei mele dar, în definitiv, acesta nu a fost motivul pentru care am părăsit căminul conjugal”. Elena Ionescu a făcut parte din trupa “Mandinga”, în perioada 2006- 2016, apoi a decis că vrea o carieră solo.

Cerbul de Aur în 2020 #GENERAȚII

0

Festivalul Cerbul de Aur 2020 de la Brașov a fost anulat, din cauza pandemiei de coronavirus. Însă, TVR a pregătit o variantă adorată, un spectacol înregistrat. Se numește „Cerbul de Aur 2020 #GENERAȚII” și este un spectacol omagiu adus tuturor celor care au contribuit la transformarea festivalului într-un nume atât de cunoscut în lumea spectacolelor. Pe aceeași scenă au fost aduși artiși care au câștigat în trecut, dar și muzicieni noi, unind astfel trecutul și prezentul. Un moment aparte va fi reprezentat de un duet între Monica Anghel și Bella Santiago, câștigătoare a „X Factor”. Trailerul realizat de TVR îi arată și pe Connect-R, Raluka, Ana Baniciu și Mircea Radu. Filmările pentru Cerbul de Aur 2020 au avut loc în zilele de 28, 29 și 30 iulie, iar acum spectacolul se află în faza de editare, urmând să fie difuzat la mijlocul lunii septembrie. Ediția din acest an a celebrului festival ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20-23 august, la Brașov.

Oana Radu s-a măritat cu antrenorul ei

0

Zi memorabilă pentru Oana Radu, una dintre cele mai mediatizate soliste din România. Ea s-a măritat ieri cu antrenorul ei de fitness, fără să îi pese de gura lumii, care o condamnă că și-a găsit fericirea „prea repede”, după moartea iubitului ei, Alin Mihai Suflea, care a fost incendiat în Craiova. Oana Radu radiază acum la brațul lui Cătălin Georgescu și a publicat pe Instagram primele poze de la cununia civilă. O rochie albă, diafană, cu mâneci lungi, care îi ascundeau tatuajele, coroniță, manichiură de mireasă, machiaj profesional. Pantofi aurii și un buchet superb, din orhidee și spice de grâu. Așa s-a pregătit Oana Radu (26 de ani) pentru ziua în care i-a spus „Da” bărbatului care a antrenat-o în sala de sport și alături de care se antrenează acum pentru o viață lungă și frumoasă. Mirele Cătălin Georgescu s-a îmbrăcat ceva mai sport, dar asta nu a știrbit cu nimic însemnătatea momentului. „Sunt o femeie măritată. Te voi iubi pentru totdeauna”, a scris Oana Radu pe Instagram, în dreptul fotografiilor de la cununia civilă.

Cugetări

0

Proverb turcesc

„Înțeleptul nu spune ce știe, iar prostul nu știe ce spune.”