Acasă Blog Pagina 4803

Atenție! Bicarbonatul de sodiu ne poate face și rău

0

l Bicarbonatul poate liniști stomacul, însă afectează inima, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din California
Bicarbonatul poate liniști stomacul, însă afectează inima. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din California și publicat în „Journal of Medical Toxicology”.
Bicarbonatul este folosit la foarte multe lucruri, de la curățarea și dezinfectarea casei, până la calmarea unui stomac deranjat. Foarte multă lume consumă bicarbonat cu apă pentru a scăpa de arsuri stomacale.

A ajuns la urgență din cauza bicarbonatului

Specialiştii prezintă cazul unui bărbat de 50 de ani cu diabet zaharat, hipertensiune și gastrinom (sindromul Zollinger-Ellison), care a ajuns la urgență din cauza vărsăturilor și a diareii de care suferea de o săptămână. Pacientul nu mai mânca bine de câteva zile și se simțea slăbit, letargic. În timpul primului control medical, a avut un episod brusc de tahicardie ventriculară. Pacientul suferea de arsuri stomacale și deranjamente gastrice persistente în ultimii 7 ani, în urma eliminării gastrinomului. Nu respecta tratamentul medicamentos prescris de medic pentru hipertensiune, diabet și hiperaciditate gastrică. În schimb, folosea bicarbonatul de sodiu ca agent antiacid, pentru reducerea acidității excesive a stomacului. De ani buni, obișnuia să adauge câte 1 linguriță de bicarbonat de sodiu în băuturile sale, la nevoie, în fiecare zi.

Când este bicarbonatul de sodiu periculos?

În literatura științifică apar câteva cazuri de toxicitate cauzate de consumul excesiv de bicarbonat de sodiu. Oamenii îl foloseau pentru reducerea acidității gastrice. Mulți au auzit că bicarbonatul de sodiu alimentar poate fi folosit în locul bicarbonatului de sodiu pur pentru controlul acidozei metabolice. Au raportate cazuri de morbiditate atunci când a fost utilizat în acest scop. Există și un caz de toxicitate sistemică apărută în urma aplicării externe a bicarbonatului de sodiu alimentar pentru reducerea iritațiilor de scutec la copii. Bicarbonatul de sodiu alimentar nu este pur. El conține un agent acidifiant (care ajută la creșterea aluaturilor sau compozițiilor) și un agent de uscare (ex. amidon). O linguriță de bicarbonat de sodiu alimentar conține de zeci de ori mai mult sodiu și bicarbonat decât tabletele orale cu bicarbonat pur.

Bicarbonatul de sodiu în doze mari

Consumul excesiv de bicarbonat, sau supradozarea poate duce la alcaloză metabolică (creșterea bicarbonatului seric). O consecință mult mai severă este însă hipokalemia, care înseamnă scăderea nivelului de potasiu din sânge. Hipopotasemia poate agrava alcaloza metabolică. Consumul de bicarbonat în doze mari poate perturba de asemenea nivelul de electroliți. La rândul ei, această perturbare înrăutățește alcaloza metabolică. Alcaloza duce la scăderea nivelului de calciu ionizat, iar hipocalcemia poate provoca tetanie sau dereglarea ritmului cardiac.
Creșterea nivelului de sodiu în sânge (hipernatremie) din cauza conținutului mare de sodiu din bicarbonat poate da stări de iritabilitate, agitație, letargie sau convulsii. Alcaloza metabolică severă poate avea consecințe și la nivel: respirator (apnee la copii), cardiac (scăderea capacității de contractare a mușchiului cardiac, aritmii ventriculare, tahicardie), neurologic (parestezie, spasme musculare, răsucirea involuntară a unui mușchi sau a unui grup de mușchi, tetanie, mioclonus, apărute probabil din cauza scăderii nivelului de calciu).

Abuzul de bicarbonat de sodiu

Abuzul de bicarbonat de sodiu (pentru reducerea acidității stomacale) de către pacienții alcoolici a dus la hipertensiune arterială, rabdomioliză (distrugerea celulelor mușchilor striați), insuficiență renală cu dializă. Femeile gravide și persoanele care iau diuretice nu trebuie să consume bicarbonat de sodiu!
Pacientul menţionat anterior, al cărui caz a fost menţionat de specialişti, și-a revenit după ce a primit perfuzii. La externare, a fost sfătuit să nu mai folosească bicarbonatul de sodiu pentru reducerea acidității stomacale, ci să reînceapă tratamentul prescris de medic.

„Îmi iubesc corpul!“ Carmen Negoiță a pozat complet goală

0

Inspirată de locurile pe care le-a văzut în vacanța de pe litoralul românesc, dar și mândră de corpul său, Carmen Negoiță a realizat o ședință foto incendiară. Nu s-a mai pozat în costum de baie, ci s-a dezbrăcat de inhibiții și a arătat…aproape tot! Mai precis, Carmen Negoiță s-a lăsat surprinsă goală și bronzată, singurul accesoriu extra large al „ținutei” fiind o pălărie imensă, care ii ascunde vedetei zonele intime. „Îmi iubesc corpul! Am aproape 40 de ani, am 2 copii mari, vergeturi și tot. M-a dus în cele mai frumoase locuri, am avut experiențe uimitoare și m-a făcut să mă simt ca o femeie atât de frumoasă. Îmi arăt recunoștința încercând să-l antrenez cât de mult pot și să-l mențin sănătos”, s-a confesat ea pe Facebook. Promotoare a unui stil de viață sănătos, Carmen Negoiță a declarat într-un interviu că este flexitariană, iar acest lucru presupune „70-80% mănânc vegan-vegetarian și din când în când mai mănânc și carne”. Meniul vedetei este întotdeauna unul echilibrat și conține, de asemenea, multe lichide. „În general, în prima parte a zilei beau foarte multă apă și ceai, beau cam un litru de apă și ceai. Mai iau uneori o gustare, depinde cum sunt și cu evenimentele și cu plecatul de acasă. Mic dejunul poate fi fulgi de ovăz, pe care îi înmoi, adaug tot felul de semințe, cu fructe sau mai fac omletă din albușuri, să îmi iau proteină, cu avocado, cu spanac…. Dacă sunt în oraș îmi comand ori un pește, ori o salată, ori o mâncare vegetariană”, a mai spus vedeta într-un interviu pentru Verdict.ro.

Conchita de România își caută un soț milionar

0

Unii spun Conchita de România când se referă la unul dintre cele mai controversate personaje din showbizul românesc. Zilele trecute, Dudu, așa cum îl cunosc prietenii, și-a serbat ziua de naștere cu mare fast, iar de la evenimentul de fițe nu au lipsit nici femeile, nici bărbații, dar nici banii și băuturile alese. De fapt, Dudu Conchita nu se uită la bani niciodată! Scoate teancuri din buzunar și aruncă în stânga și în dreapta, demonstrând că îi merge de minune. Mulți se întreabă ce anume face Conchita de la noi, de are buzunarele așa de pline? Ei bine, probabil primește daruri scumpe. Și acum, de ziua lui, Dudu s-a lăudat printe altele cu o geantă Hermes, care valorează cam 140.000 de euro. Gura lumii spune că Dudu Conchita are gânduri de căsătorie, așa că nu ar fi de mirare să-l vedem, cât de curând, la brațul unui milionar. De altfel, la party a fost și un milionar arab.

Irina Loghin s-a infectat cu COVID

0

Veste șocantă pentru iubitorii de muzică populară, după ce Irina Loghin a fost confirmată pozitiv la testul Covid-19. Artista a fost internată la Matei Balș, alături de soț, fiu și nora acesteia. Irina Loghin (81 de ani) era deja internată la „Matei Balș”, după ce soțul său, Ion Cernea, şi fiul lor, Ciprian Cernea, împreună cu soția acestuia, au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. Confirmarea că este infectată a venit ulterior primului test, care a ieșit negativ.
„Dragii mei, după cum probabil ați aflat, am fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Vreau să vă asigur pe toți că sunt bine, că nu am avut și nu am absolut niciun simptom, iar radiografia pulmonară și toate analizele de sânge au ieșit în regulă. Mi-am făcut testul din proprie inițiativă, fiind a treia oară când îl fac, la distanță de o lună. Din păcate, de data aceasta am avut ghinionul ca rezultatul să fie pozitiv. Dar Dumnezeu mă iubește și m-a ferit de o formă mai agresivă a acestei boli. Cu emoții în suflet v-am simțit aproape în aceste zile. Am primit sute de telefoane, mii de mesaje pe pagina de Facebook. După cum spune una din melodiile mele, «Câte flori mi-ați dat voi mie/Nu pot crește pe câmpie», tot așa, nu vă pot mulțumi eu fiecăruia în parte pentru gândurile bune…Vă mulțumesc tuturor pentru că mă prețuiți, pentru că mi-ați dovedit încă o dată că îmi sunteți alături atât la bine, dar mai ales la greu! În încheiere, atât vă pot spune: «Eu sunt tot Irina voastră/ Iar voi… tot ce am mai bun!»”, a scris celebra artistă pe rețelele de socializare.

Cugetări

0

Proverb grecesc: „Două lucruri nu se pot ascunde: beția și dragostea”

Calendar religios: 1 septembrie

0

Ortodox
†) Sf. Cuv. Dionisie Exiguul; Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul şi Marta, mama sa; Sf. 40 de Muceniţe din Adrianopol (Începutul anului bisericesc).
Greco-catolic
†) Sf. cuv. Simeon Stilitul; Serbarea Psf. Născătoare din Mi-asine; Sf. m. Aitala.
Romano-catolic
†) Ss. Egidiu, abate; Iosua.

S-a întâmplat la 1 septembrie

0

1939: Germania nazistă a invadat Polonia, declanşând Al Doilea Război Mondial
1939: Adolf Hitler semnează ordinul de începere a eutanasierii sistematice a bolnavilor mintali şi a persoanelor cu dizabilităţi
1944: Moare Rebreanu, scriitor român, membru al Academiei Române (n. 1885)
1983: Uniunea Sovietică a doborât avionul de pasageri KAL-007 aparţinând liniei sud coreene
1995: Moare Adrian Dohotaru, poet şi dramaturg român (n. 1939)
2008: Moare Sorin Gheorghiu, actor român de teatru şi film (n. 1939)
2011: Moare Alexandru Pesamosca, academician, doctor chirurg, supranumit „îngerul copiilor” (n. 1930)
2017: Moare Zoe Petre, istoric, publicist şi om politic român (n. 1940)

Rețeta zilei

0

Supă de toamnă

Ingrediente: 1 sfeclă, 1 pahar lapte, 1 conopidă, 1-2 linguri untdelemn, 1/2 lingură făină, 1 l supă de carne, apa, 2 fire praz, 2-3 cartofi, 2-3 frunze varză.
Mod de preparare: Se curăţă legumele, se spală se taie felii şi se înăbuşă într-o parte de ulei. Se face un sos alb astfel: se pune făina în restul de ulei, se amestecă bine şi se adaugă laptele călduţ. Se lasă să clocotească şi se amestecă cu legumele. Se subţiază adăugând 4 ceşti cu zeamă de carne sau de zarzavat. Se potriveşte de sare şi, când este gata se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

O carte pe zi

0

Isus şi rădăcinile evreieşti ale Mariei – Brant Pitre

În ortodoxie e numită mai ales «Născătoare de Dumnezeu» şi «Pururea Fecioara Maria». În catolicism, titlurile ei sunt mai multe, mai ales în litanii. Pentru protestanţi, e doar mama lui Isus. Dar câţi dintre aceia care o invocă – sau o ignoră – se străduiesc să o cunoască? Nici nu e uşor. Evangheliile ne spun foarte puţin, iar celelalte scrieri ale Noului Testament – aparent, mai nimic. Teologul american Brant Pitre aplică şi cercetării de faţă aceeaşi me­todă cu care ne-a obişnuit: o atentă explorare a Vechiului Testament.

Bancul zilei

0

La examenul oral de română:
– Ce zi e azi?
Toată lumea tace.
– La ce materie daţi azi examen?
Toată lumea tace.
– Ce culoare au manualele voastre?
În sfârșit, se aude o voce din spate:
– Încerci să ne pici, ticăloaso!?