Acasă Blog Pagina 4794

Vacanța de lângă casă: Comori semnate de Gustav Klimt, la Castelul Peleș

0

l De două ori a venit Klimt și în România: în anul 1884, la invitația Regelui Carol I, și în anul 1917, cu un an înainte de a muri
l Comanda primită de la Regele Carol I a fost una din cele mai importante lucrări pe care le-a făcut
Controversat la vremea sa, pictorul Gustav Klimt este acum unul dintre cei mai bine cotati pe plan mondial. În 2006, Portretul Adelei, cunoscut drept “Mona Lisa” a Austriei, a fost vândut cu 135 de milioane de dolari unui muzeu particular din New York. În lumea licitațiilor de artă, Klimt l-a detronat astfel pe Picasso.
La 45 de km de Brașov, Castelul   Peleș ascunde comori rare ale acestui pictor invitat de însuși regele Carol   I al Românei pentru a picta în castelul de la Sinaia. Unele picturi murale aflate în sala de teatru sau pe tavanul sălii de onoare din Peleș au fost reproduse în anul 2012 pentru a putea fi admirate mai ușor, în detaliu, de vizitatori.

Burghezi șocați

Pictura lui Klimt șoca burghezii Austriei, iar critica îi reproșa „urâțenia“ personajelor sale. Azi, Klimt este considerat unul dintre cei mai importanți pictori vienezi, și fondatorul curentului Art Nouveau. La fel ca Impresionismul, acest curent a pornit ca o revoltă contra stilului academic tradițional de artă. Creația lui Klimt este un omagiu adus femeii și e plină de un erotism rafinat. Alături de Mozart și de Strauss, reprezintă unul dintre pilonii identității vieneze.

Două vizite în România

De două ori a venit Klimt și în România, în anul 1884 și în anul 1917. Comanda primită de la Regele Carol I a fost una din cele mai importante lucrări pe care le-a făcut. A pictat pe piatră portretele strămoșilor regelui și portrete alegorice în Sala de Teatru a palatului. L-au ajutat un frate și un coleg de școală, în micul atelier pe care și l-au închiriat. Lucrările fost montate cu mare grijă. Ruxandra Beldiman, muzeograf la Palatul Peleș, a studiat mult viața artistului vienez. Despre vizitele lui în Ardeal nu se cunosc prea multe date. Se pare că tot el a pictat și decorațiile vechilui Teatru Național din București, care a fost bombardat în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Fiu de aurar

S-a născut în Baumgarten, lângă Viena, în familia unui gravor. Tatăl își avea atelierul în suburbiile Vienei. Meșterea cu mult aur și argint, dar afacerile îi mergeau prost. Familia a trăit chiar multă vreme în sărăcie. Împreună cu frații săi, Klimt a copilărit în atelierul tatălui. Peste ani a început să folosească mult auriu și argintiu în picturile lui, influențat de munca tatălui său și de amintirile copilăriei.

Sursă de inspirație pentru Brâncuși

Viena epocii lui Klimt înseamna cafenele boeme, valsul și femeile elegante. Portretelor oficiale ale marilor doamne de la curtea imperială a Habsburgilor, pictorul le răspundea cu cele ale femeilor fatale împodobite ca niște idoli orientali. Prietenii îl descriau ca pe un om câteodată depresiv, de multe ori însă vesel, glumeț, cu tabieturi sâcâitoare și reacții din cele mai ciudate, timid în general, dar și îndrăzneț. Pictorul Klimt rămâne în istoria artei ca părinte al „Secesiunii“ și ca primul artist modern.   A fost o sursă de inspirație pentru sculptorul Brâncuși.

Decorator de biserici

Klimt a studiat la Școala de Arte Decorative din Viena, de la 14 ani. Încă de pe atunci a primit mici comenzi. În 1882, și-a deschis un atelier de pictură, împreună cu fratele său Ernst și cu colegul lui, Franz Matsch. S-au specializat în picturi murale. Afacerile nu le-au mers deloc rău. Au primit comenzi de la teatre, muzee, instituții publice, dar și biserici.

Picturi controversate

În 1892, i-au murit tatăl și fratele. A făcut rost de bani și s-a mutat într-un atelier mai mare, unde și-a continuat munca. În 1893, Klimt și Matsch au primit comanda să decoreze marele hol din Universitatea vieneză. Au fost mici certuri între cei doi artiști, iar comenzile au fost onorate cu întârziere. Seria de picturi „Filosofia“, „Medicina“ și „Justiția“ au provocat controverse. Câțiva ani mai târziu, lucrarea „Filosofia“ a fost expusă, așa neterminată, la Paris World Fair și a primit marele premiu al expoziției.

Mișcarea secesionistă

O dată cu trecerea anilor, Klimt simțea tot mai mult că arta vieneză se cramponează de normele academice. Mișcarea secesionistă din rândurile artiștilor îi încuraja pe tineri. Prima mare expoziție a acestora a atras 57.000 de vizitatori. Klimt a rămas în centrul acestui curent până la începutul secolului XX.

Somnul, viața și moartea

După anul 1900, Klimt s-a concentrat pe portrete și peisaje. Somnul, viața, speranța și moartea, au fost subiectele principale abordate de artistul vienez. A terminat două mari comenzi de picturi murale „The Beethoven Frieze“ și decorațiile pentru Palatul Stoclet. Multe veri și le-a petrecut la Attersee, lângă Salzburg. Peisajele de aici au fost o sursă importantă de inspirație.

„Sărutul“ amanților

Tot la Attersee, în 1907, a pictat și cel mai cunoscut tablou al său, ,,Sărutul“. Pictura îl reprezintă pe autor împreună cu una dintre iubitele sale. Tema celebrează atracția sexuală dintre cele două sexe. Pentru prima dată a fost expusă în public în 1908. Cele mai somptuoase portrete sunt cele ale iubitelor sale: Emilie, Adele, Margaret. Admiratorii artistului obișnuiau să spună despre frumoasele doamne: „Freud le interpreta visele, Klimt le pictează“. Grotescul morții și pulsiunea sexuală se împletesc în picturile lui.
Acum, celebra pictură „Sărutul“ se află în Galeria Belvedere din capitala Austriei. Tabloul este considerat un simbol al Vienei.

În dizgrația împăratului

Din 1900 până în 1903, Klimt a primit mai multe comenzi din partea Universității din Viena. Pentru lucările sale decorative a folosit mult metal, ceramică și sticlă. Împăratul Austriei, Franz Joseph II, nu îl agreea însă deloc pe Klimt. Atât de mult îi displăcea pictura lui, încât șoferul împăratului avea poruncă să ocolească toate clădirile decorate de artist. În 11 ianuarie 1918, Klimt s-a îmbolnăvit grav. A murit pe 6 februarie, de pneumonie. Cu numai un an înainte, fusese în vizită în România.

Peleș, reședința regilor României

Castelul Peleș a fost reședința preferată a Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914). Construcția sa a început în anul 1873 și a fost încheiată în anul 1914. Primul arhitect al castelului a fost Wilhelm Doderer, urmat de Johannes Schultz și de Karel Liman. Decorațiile interioare se datorează unor ateliere germane și austriece. Având diverse stiluri decorative (neo-Renaștere germană și italiană, neo-baroc german și austriac, rococo, hispano – maur) sălile castelului constituie cel mai reprezentativ ansamblu istoric din România. Se remarcă contribuțiile pictorului Gustav Klimt, reprezentând curentul Secession-ului vienez. Sfătuit de importanti istorici, Regele Carol I a strâns o colecție bogată de artă, o colecție de arme (cca.4000), precum și o valoroasă bibliotecă. Împreună cu soția sa, Regina Elisabeta, regele a încurajat artiștii. La castel, aveau rezervate apartamente poetul Vasile Alecsandri și muzicianul George Enescu. Peleșul putea fi vizitat de oricine își dorea asta, încă din vremea Regelui Carol I. A devenit muzeu în anul 1953. Pe vremea lui Ceaușescu, Palatul a fost închis.

135 milioane $ pentru „Portretul Adelei Bloch-Bauer“

Tabloul „Bauerngarten”, de Gustav Klimt, s-a vândut în martie 2017 la Sotheby’s Londra cu 48 de milioane de lire sterline, stabilind atunci al treilea cel mai ridicat preţ pentru o operă a artistului vândută în Europa. Estimat la 45 de milioane de lire sterline, lucrarea a fost adjudecată în final cu 47.971.250 de lire sterline, la licitaţia dedicată impresionismului şi artei moderne organizată la Londra.
Reprezentanţii casei de licitaţie au spus că tabloul de la 1907, „Bauerngarten”, este una dintre cele mai remarcabile lucrări ale artistului care a apărut pe piaţă. Klimt este totodată unul dintre cei 10 artişti a cărui operă a depăşit la licitaţii suma de 100 de milioane de dolari, următorii artişti în top fiind Gaugain, Cezanne, Rothko, Picasso, Modigliani, Bacon, Giacometti, Pollock şi De Kooning. La aceeaşi licitaţie, tabloul lui Pablo Picasso, „Plant de tomates”, a fost vândut pentru suma de 17 milioane de lire sterline. Tabloul lui Gustav Klimt „Portretul Adelei Bloch-Bauer“,   una din capodoperele artistului, a fost vândut în iunie 2006 la o licitatie care a avut loc în New York, pentru fabuloasa suma de 135 milioane $. Adele Block-Bauer este singurul model pe care Klimt l-a imortalizat în două tablouri.

Și-a șocat părinții: Anna Lesko a ajuns în România ca dansatoare

0

Anna Lesko a vorbit, într-un interviu acordat pentru viva.ro, despre trecutul ei neștiut. A ajuns în România la vârsta de 16 ani. Inițial, ea a lucrat ca dansatoare, iar recent s-au împlinit două decenii de când a intrat în industria muzicală. A ajuns în România cu trupa de balet. „Tatăl meu nici nu ştia, era plecat în Moscova atunci, iar mama rămăsese să aibă grijă de noi, fetele. Şi noi eram crescute cu mare stricteţe, nu mergeam la discotecă, ci învăţam să avem grijă de gospodărie şi să ne pregătim pentru viaţă. Iniţial, în trupă, eu coseam costumele pentru fete. Apoi, am intrat ca rezervă în trupă, iar în câteva luni am ajuns să dansez. Am reuşit să depăşesc acel moment. A trebuit să le demonstrez multor oameni din jurul meu că puteam face această trecere din Chişinău în Bucureşti”, a spus Anna Lesko.
Atunci a văzut pentru prima dată cum este atmosfera într-un club, iar asta s-a întâmplat datorită iubitului ei. „Când m-am hotărât să rămân în România, pentru părinţii mei a fost un şoc. A fost ceva cumplit pentru ei, mai ales că eu vin şi dintr-o zonă în care educaţia era mai rigidă. Am văzut prima oară un club când am venit în România. Eram într-o relaţie şi partenerul meu de atunci m-a dus pentru prima dată într-un astfel de loc. Până la 17 ani şi jumătate nu intrasem în niciun club”, a mai povestit Anna Lesko.

Răzvan și Irina Fodor au aniversat 10 ani de căsnicie

0

Emoții pentru cuplul Răzvan și Irina Fodor. Ei au aniversat 10 ani de căsnicie. După ce au stat separați cât timp prezentatorul TV a participat în cadrul emisiunii „Asia Express”, pe care a și câștigat-o de altfel, cei doi soți au fost din nou despărțiți. Întâmplarea a făcut ca Fodor să fie plecat cu treabă chiar în aceste zile, însă Irina a găsit soluția. Împreună cu fetița lor, și-a făcut bagajele și a plecat. „Nici prin cap nu mi-a trecut să las aniversarea de 10 ani a căsniciei noastre să treacă, iar noi să fim la sute de kilometri distanță unul de altul. (..) Nu vă gândiți că dau iama peste om pe unde merge și el cu treabă, doar că de data asta, nu pot să las o aniversare foarte importantă pentru noi să treacă iar noi să fim separați. Pe 4 septembrie, împlinim 10 ani de la cununia religioasă, și am auzit că trebuie să ne facem cadouri cu ocazia asta (..) Imediat ce planul a încolțit în căpșorul meu, l-am și pus în aplicare, așa că iată-ne cu bagajele făcute și cu o droaie de fluturi în stomac. Drumul era lung până la tati, dar noi ne-am înarmat cu energie, iubire și multe gustărele. Iată-ne, deci, în fața porții locației unde are Fodor treabă. Prima persoană care ne-a văzut, s-a uitat la noi cu milă. Arătam ca și cum am fi venit după pensia alimentară. Fodorică, în schimb, s-a topit. Și ne-a topit și pe noi. Îmbrățișări și pupături de parcă am fi fost la sute de kilometri unii de alții până atunci“, povestește Irina pe blog.

Cum a cucerit-o Cabral pe Andreea

0

Cabral Ibacka își amintește cu nostalgie de felul în care a reușit să o cucerească pe Andreea, în urmă cu 14 ani. Cei doi formează acum un cuplu stabil, sunt căsătoriți și au o fetiță minunată. Prezentatorului însă, nu i-a fost deloc ușor să ajungă aici. Cabral a dat cele mai haioase răspunsuri, legate de viața sa de cuplu. El recunoaște că dragostea „la prima vedere” nu a fost reciprocă. Frumoasa actriță s-a lăsat greu convinsă. „Dragoste. La prima vedere. Clar. După șase luni de vedere, că acritura nu voia să iasă în oraș cu mine. Până la urmă, a ieșit la o cafea. Și șarmul meu incredibil, prezența mea enigmatică, tenul meu luminos… toate acestea au făcut-o să nu-și mai dorească să plece. 14 ani. Sau cam așa ceva…”, a mărturisit Cabral într-un interviu acordat revistei Viva. Cât despre reacția părinților Andreei de la vremea respectivă… „A, dar nu au fost probleme acolo. Și-au făcut cruce cu limba și au sperat că știe ea ce face. Acum, că sunt preferatul socrului și că nici soacra nu m-ar ucide în somn… se pare că a știut colega de rate ce să aleagă…”, povestește el. Ca orice cuplu, cei doi au mai avut certuri. Amândoi sunt încăpățânați în acele situații și niciunul nu cedează. „Nu cedează niciunul. Și umorul meu fabulos dispare ca prin minune, se trece la lupta la baionetă, tragem cu tunurile, dăm cu ghioaga, pornim laserele…”, glumește Cabral. În urmă cu 2 ani a apărut pe lume și micuța Namiko. Bineînțeles, viața de cuplu s-a schimbat radical, odată cu nașterea fetiței. „Timp nu mai e. Decât pentru Mica Bucle. Așa i se spune micului dragon…”, a mai spus prezentatorul.

Cugetări

0

Proverbe universale: „O duminică petrecută frumos aduce o săptămână bună”<br>

Calendar religios: 4 septembrie

0

Ortodox
Sf. Mc. Vavila, Ep. Antiohiei; Sf. Prooroc Moise; Sf. Mc. Petroniu
Greco-catolic
Sf. ep. m. Vavila; Sf. pf. Moise.
Romano-catolic
Ss. Rozalia, fc.; Moise, profet

S-a întâmplat la 4 septembrie

0

1541: Asupra Transilvaniei se instaurează suzeranitatea Porţii otomane
1881: Se naşte George Bacovia, poet român (d. 1957)
1907: Moare Edvard Grieg, compozitor norvegian (n. 1843)
1912: Se naşte Raoul Şorban, critic de artă (d. 2006)
1929: Călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german LZ 127 Graf Zeppelin se încheie la Friedrichshafen. Aproximativ 40.000 de oameni vor asista la revenirea lui
1940: Carol al II-lea demite guvernul Gigurtu şi-l însărcinează pe generalul Ion Antonescu să formeze un nou guvern
1963: Moare Robert Schuman, om politic francez (n. 1886)
1968: Moare Victor Iliu, regizor, artist emerit, unul dintre maeştrii cinematografiei româneşti (n. 1912)
1989: Moare Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză (n. 1903)
1991: Preşedintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, recunoaşte independenţa celor trei state baltice: Estonia, Letonia şi Lituania
1992: Moare Dan Deşliu, poet român (n. 1927)
2002: Moare Cornel Vulpe, actor român (n. 1930)
2003: Moare Lola Bobescu, violonistă şi profesoară română, stabilită în Belgia (n. 1920)

Rețeta zilei

0

Pere în sos de vin

Ingrediente: 4 pere mari coapte aproximativ 150 g fiecare, sucul de la o lămâie, 4 linguri de zahăr, 500 ml. vin alb, frunze de mentă.
Mod de preparare: Se decojesc perele, dar nu li se îndepărtează codiţa. Perele se stropesc imediat cu suc de lămâie, să nu se înnegrească. Vinul se dă în fiert cu zahăr şi se lasă sa fiarbă 5 minute. Se introduc înăuntru perele şi se înăbuşă aproximativ 15 minute până se înmoaie. Perele se scot din sos şi se aşază pe 4 farfurii. Se lasă să fiarbă sosul de vin până ce se obţine un sirop, care se toarnă peste pere, înainte de servire. Mod de servire Se ornează perele cu mentă si se servesc alături de biscuiţi sau fursecuri.

O carte pe zi

0

Nouă străini, Liane Moriarty

Nouă persoane ajung într-un centru de relaxare izolat, unele dintre ele pentru că vor să slăbeasca, unele ca să-şi schimbe stilul de viaţă, altele din motive pe care nu le pot recunoaște nici chiar faţă de ele însele. Însă niciunul dintre oaspeţi nu-şi imaginează ce vor însemna cele zece zile de lux, meditaţie şi consiliere pentru care au plătit. La Editura Trei, de aceeaşi autoare, a apărut și romanul ,,Marile minciuni nevinovate“ (care a stat la baza unui serial de exceptie produs de HBO).

Bancul zilei

0

– Îmi pare rău domnule, dar nu va pot lăsa în cazinou fără cravată!
– Cum îmi ceri mie să port cravată, iar tipul ăsta care trece pe lângă noi e gol pușcă.
– Domnul la care vă referiți nu vine, ca dv, el pleacă.