Acasă Blog Pagina 4753

Idei apărute în prag de votare: Piaţeta din intersecţia Calea Bucureşti – str. Carpaţilor, regândită de către un arhitect voluntar­

0

Piațeta construită în anii ‘80 pe trotuarul de la intersecția dintre Calea București și strada Carpaților, în fața actualei Bănci Carpatica, va fi reconfigurată după un proiect propus de un arhitect voluntar, promite arhitectul-șef al municipiului cu patru zile înainte de alegerile locale.

Ce propune arhitectul voluntar

„Ne preocupă amenajarea sau reamenajarea de spații publice în cartierele brașovene, acolo unde se pot aduce îmbunătățiri, respectiv plantări de arbori și arbuști, iluminat ambiental și arhitectural. Unul dintre aceste spații este situat la intersecția dintre Calea București și Strada Carpaților, un spațiu pe care dorim să-l însuflețim, în care trecătorii să-și dorească să se oprească pentru a se odihni sau pentru a admira peisajul. În zonă va fi realizată o barieră de protecție a trecătorilor față de traficul auto, se va realiza mobilier urban, zone generoase de odihnă realizate din beton, prefabricate decorative sau piatră, spații verzi. Propunerea este realizată la nivel de concept, de către un arhitect brașovean care s-a oferit să facă voluntar această amenajare, și va urma pașii procedurali pentru a fi pusă în practică“, a declarat arhitectul-șef al municipiului, Marilena Manolache.

„Barieră” de protecţie între traficul auto şi cel pietonal

Arhitectul voluntar propune ca zona pietonală din intersecția amintită să fie reconfigurată ca spaţiu public pietonal de tranziție dinspre str. Carpaților spre Calea București, dar şi ca rezolvare a cerințelor utilizatorilor din spațiile comerciale și blocurile de locuinţe din zonă. Din conceptul prezentat de acesta, va exista o separare mai clară față de traficul auto, printr-o „barieră” de protecție care să le confere pietonilor siguranță, separare vizuală, intimitate. În paralel cu traseul pietonal, vor fi create alveole de loisir pentru utilizatorii spațiilor comerciale și blocurilor rezidențiale dotate cu zone generoase de odihnă, vegetaţie decorativă, taluzuri în­ierbate. Totodată, va fi creată o zonă de tampon/filtru către căile de acces în blocul de patru etaje de pe str. Carpaţilor și va fi sistematizat accesul în spațiile comerciale din parterul acestuia. Spațiul va fi dotat cu mobilier urban, zone generoase pe care pietonii se pot așeza realizate din beton, prefabricate decorative sau piatră. Vor fi amenajate spații verzi și terasamente și taluzuri create cu ajutorul unor pereți de sprijin cu înălțime variabilă, realizați din tablă metalică tip Corten, piatră/beton şi prefabricate decorative.

Propunere de „acoperiş verde” pentru blocul de 8 etaje din zonă

Proiectul cuprinde și amenajarea de „acoperișuri verzi“ percepute de la nivelul zonelor pietonale și chiar și din traficul auto, pentru terasele de la etajele întâi ale blocului P+8 și a legăturii dintre blocul P+8 și P+4. Totodată, fluxurile de circulație vor fi marcate diferit, prin pavaj – trecere de pietoni, traseu tranziție str. Carpaților – Calea București, parcarea din spatele blocurilor şi alveolele de loisir. Amenajarea va rezolva și o serie de deficiențe legate de accesul la trecerea de pietoni, spune arhitectul-şef al municipiului, Marilena Manolache. Odată cu această modernizare este propus şi un iluminat decorativ, cu stâlpi decorativi de iluminat general, iluminat indirect sub „banchete” şi iluminat de accent pentru arbori inclus în paviment.

Îi zice „Diamantul meu”: Antonia și-a tatuat pe corp chipul lui Alex Velea

0
Noi restricții pentru minorii care doresc tatuaje sau piercinguri

Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Cei doi au împreună doi băieți și o relație așa cum și-au dorit. Aceștia nu ezită să își facă declarații de dragoste în mediul virtual, spre încântarea fanilor care îi urmăresc pas cu pas. De data asta, Antonia a făcut un gest surprinzător pentru tatăl copiilor ei. Ea și-a tatuat chipul lui Alex Velea pe spate și le-a arătat internauților rezultatul. De altfel, artistul a reacționat imediat și i-a transmis acesteia un mesaj. „Diamantul meu”, a scris Alex Velea, în timp ce ținea mâna pe spatele soției sale. Relația lor merge ca pe roate, deși mulți nu le-au dat vreo șansă împreună. Ei bine, Antonia mărturisește că între ea și Velea nu au existat certuri mari. „Nu au fost până acum certuri care să ne pună relația la încercare. Peste fiecare am trecut datorită iubirii și respectului, fiecare a știut să îl asculte pe celălalt și să depășim aceste momente care apar în orice cuplu”, a declarat Antonia, potrivit Spynews.

Alexia Eram și Mario Fresh fac planuri de nuntă

0

Alexia Eram și Mario Fresh formează un cuplu de aproape 5 ani, sunt fericiți împreună și au discutat deja despre pasul următor. Recent, s-a vorbit despre o posibilă sarcină a fiicei prezentatoarei TV. Așa că aceștia au lămurit misterul în cadrul emisiunii de la PRO TV. „Cred că atunci când chiar o să ne căsătorim nu o să ne mai creadă lumea, la cât de mult s-a zvonit asta”, a spus Alexia la o emisiune tv, amuzată de toată situația. Momentan nu se pune problema despre o sarcină, dar în ceea ce privește logodna și viitoarea nuntă, Mario Fresh a menționat că ține neapărat să pregătească un moment special, iar cererea să fie una memorabilă. „Se va întâmpla, stați liniștiți. I-am zis că vreau să fie ceva foarte special”, a spus sigur pe el artistul. „Mi-a zis că s-a gândit cum, că vrea să fie ceva wow, să mă dea pe spate”, a ținut să sublinieze imediat și partenera lui.

Brașoveanul ,,Vlad“ a sărit cu parașuta de la 4000 de metri

0

Deși adoră sporturile extreme, brașoveanul Adrian Nartea, intepretul personajului principal din serialul „Vlad”, nu avea trecut în palmares și un salt în tandem cu parașuta. Asta până săptămâna trecută, când și-a făcut curaj și a mers pe aerodromul de la Clinceni, unde și-a îndeplinit visul. Cu ceva emoții înainte de urca în avion, Adi Nartea a mărturisit că-și dorea de mult să facă acest salt cu parașuta, însă ideea i s-a întărit de curând, când, în urma unei vacanțe în nordul Moldovei, s-a dat pe cea mai lungă tiroliană din România. „Acum două săptămâni am fost la Sucevița, unde m-am dat cu o tiroliană, cea mai lungă din țară, un kilometru și 100 de metri. Nu știam că mă pregătesc practic psihologic pentru saltul ăsta cu parașuta în tandem. Am puține emoții. Le-am dat mesaj alor mei să le spun că mi-a părut bine. Glumesc”, a declarat Nartea pentru Libertatea cu câteva clipe înainte de a face instructajul. „Vreau să o mai fac, să văd cum este fără teama aia de la început”. Imediat ce a atins pământul, interpretul lui Vlad a mărturist că a avut parte de o experiență unică și că ar fi regretat dacă nu și-ar fi făcut curaj să sară de la 4.000 de metri. Atât de mult i-a plăcut încât este convins că o să revină pentru a repeta saltul în tandem. ,,A fost o panică, o teamă care m-a împiedicat să-mi dau seama de foarte multe lucruri, dar în același timp, m-am bucurat de foarte multe lucruri. A fost o trecere de la bucurie, la panică și iar bucurie. Acum aș vrea să o mai fac o dată, pentru că știu ce mă așteaptă și atunci pot să bucur de mai mult din treaba asta. Chiar vreau să o mai fac, să văd cum este fără teama aia pe care o ai la început”, a spus actorul. Adi a fost mai liniștit în momentul în care a aflat că instructorul care-l însoțea e printre cei mai experimentați din România.

Cugetări

0

Ralph Waldo Emerson: „Oamenii văd doar ceea ce sunt pregătiți să vadă”

Calendar religios: 23 septembrie

0

Ortodox
†) Zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia.
Greco-catolic
†) Conceperea Sf. pf. Ioan Botezătorul. [Sf. Padre Pio].
Romano-catolic
†) Ss. Pius din Pietrelcina, pr. **; Zaharia şi Elisabeta, R.

S-a întâmplat la 23 septembrie

0

490 î.Hr.: Are loc bătălia de la Marathon.
63 î.Hr.: Se naşte Augustus, împărat roman (d. 14)
1386: Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Ţara Românească (până la 31 ianuarie 1418)
1403: Mircea cel Bătrân reînnoieşte alianţa cu regele Poloniei Wladyslaw al II-lea Jagiello
1926: Se naşte John Coltrane, muzician american (d. 1967)
1930: Se naşte Ray Charles, muzician american (d. 2004)
1941: Se naşte Sofia Vicoveanca, interpretă română de muzică populară
1943: Se naşte Julio Iglesias, cântăreţ spaniol
1948: Se naşte George Mihăiţă, actor român de teatru şi film
1950: Se naşte Şerban Ionescu, actor român de teatru şi film (d. 2012)
1963: Se naşte Jules Cazaban, actor român (n. 1903)
1967: Se naşte Ştefan Nădăşan, inginer român, membru al Academiei Române (n. 1901)
1970: Moare André Bourvil, actor francez (n. 1917)
1998: Rezoluţia 1199 a ONU cere Belgradului încetarea focului, retragerea forţelor sale şi iniţierea unui dialog politic cu albanezii din Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor
2013: Moare Geo Saizescu, regizor român (n. 1932)

Rețeta zilei

0

Varză dulce cu frigănele

Ingrediente: 1 varză, câteva bucăţele de unt, câteva linguri pesmet, sare; Friganele : 5-6 felii de pâine alba, 3 linguri brânză telemea rasă, 1-2 linguri făină, 1 pahar lapte, 2 ouă, ulei.
Mod de preparare: Se taie varza în sferturi, se fierbe pe jumătate în apă sărată, se scurge, se taie firişoare subţiri şi se pune într-o formă rezistentă la foc. Se acoperă varza cu pesmet şi cu bucăţele de unt. Mod de servire Varza se serveşte cu frigănele de pâine acoperite cu telemea rasă.

O carte pe zi

0

Iartă-mă că te-am iubit, de Ela E. H.

Romanul prezintă o poveste de dragoste cu aspecte psihologice ale abandonului, dependenţei de oameni, fricii de singurătate. Un roman atipic care te poate ajuta să înţelegi unde şi de ce ai greşit în relaţiile cu oamenii pe care cândva i-ai iubit ca pe nişte zei. Un roman de dragoste, de suferinţă, un roman al realităţii crunte.

Bancul zilei

0

Matematica e foarte simplă. Dacă tu ai 400 de lei și soția ta are 100 de lei, înseamnă ca ea are 500 de lei!