Acasă Blog Pagina 4720

Cum afli că ai colesterolul mărit fără teste de sânge

0

Colesterolul mărit este una dintre principalele cauze ale bolilor cardiovasculare. Excesul de grăsimi de pe vasele de sânge îngreunează fluxul sanguin către organele vitale și, astfel, riscul de infarct sau accident vascular cerebral este mult mai crescut.
Din păcate, colesterolul mărit nu dă simptome decât în momentul în care un organ este afectat și valorile crescute sunt descoperite întâmplător, cu ocazia analizelor de sânge de rutină. Medicii recomandă efectuarea anuală a analizelor de rutină, care includ și analiza colesterolului LDL și HDL
Totuși, până faci testele ai grijă și la semne.

Semne că ai colesterolul mărit

Un simptom mai puțin obișnuit al colesterolului mărit este durerea, amorțeala sau furnicăturile mâinilor sau picioarelor. Astfel de probleme apar din cauza excesului de grăsime care se depune pe vasele de sânge și care favorizează apariția cheagurilor de sânge, care împiedică circulația sanguină.
Colesterolul mărit din sânge afectează celulele nervoase și asta poate duce la senzația de înțepătură la nivelul mâinilor sau dureri de călcâie.
Alte cauze ale acestor dureri/furnicături sunt consumului excesiv de alcool și diabetul zaharat de tip 2.
Un alt semn că ai colesterolul crescut este durerea în piept sau angina pectorală care se ameliorează în repaus. Aceasta apare de obicei atunci când inima este deja afectată de nivelul crescut al colesterolului.
Apariția unor pete galbene de grăsime în zona pleoapelor (xantelasma) este, de asemenea, un semn că ai colesterolul crescut. Afecțiunea apare cu precădere după vârsta de 40 de ani și este mai frecventă la femei decât la bărbați.
Alte probleme de sănătate asociate xantelasmei sunt diabetul, hipotiroidismul, hiperlipidemia sau diverse forme de cancer.
Senzația de oboseală, lipsa de energie, respirația urât mirositoare, amețeala, durerile de cap, vederea neclară și indigestia sunt, de asemenea, posibile manifestări ale colesterolului crescut.
Dacă ai unul sau mai multe simptome dintre cele prezentate mai sus, adresează-te medicului de familie pentru a-ți recomanda analize ce pot determina cauza.

Ponturi din farmacia toamnei

0

Iată câteva ponturi care te ajută să fii mai sănătos folosind roadele toamnei:
Strugurii. Luptă împotriva radicalilor liberi, încetinesc îmbãtrânirea celulelor și stimuleazã imunitatea organismului.
Prunele. Au efect descongestionant pentru ficat, stimulent al funcțiilor nervoase.
Nucile. Asigură un aport de grãsimi nesaturate, minerale, vitamina E, sulf și arginină, menþinând arterele flexibile și inima într-o stare bună de funcționare.
Hrean. Se consumă ca salată sau ca macerat, timp de două-trei săptămâni.
Usturoi. Se mănâncã 3-5 cãþei zilnic, timp de două-trei sãptămâni, sau se beau câteva înghițituri de macerat de usturoi.
Tinctură de propolis (concentrație 20-30%). În decursul unei zile se iau 20-30 de picãturi diluate în 100 ml apă, timp de una-două săptămâni.
Polen. 2 lingurițe de granule zilnic, timp de o lunã.
Lămâi. Se consumã ca atare, suc sau macerat.
Mere proaspete, suc sau macerat.
Iaurtul este un antibiotic natural. Trebuie consumat zilnic, eventual, cu cereale.
Germeni de grâu. Se pot face cure de câte o lună, consumând câte 100 g de germeni de grâu zilnic.
Sfecla roșie. E bună în slăbiciune generală. Se bea pe parcursul unei zile un pahar de suc, în reprize, înainte de masă, cu minimum o jumătate de oră. Două pahare pe zi de suc de sfeclă combat gripa. Acest remediu are efecte antifebrile și tonice.

Scutul nevăzut: Ce sunt anticorpii, soldații care te apără de COVID 19

0

l Acțiunea anticorpilor poate fi comparată cu o vânătoare, în care anticorpii sunt câinii care caută și hăituiesc prada, adică virusul

Auzim în fiecare zi despre anticorpii care ne apără de COVID. Ce sunt anticorpii și cum ne asigură ei imunitatea față de noul coronavirus, dar și de alți viruși, microbi sau bacterii.
Anticorpii sunt celule dezvoltate de sistemul imunitar în urma unei infecţii, aşa cum este cazul COVID-19, care deţin proprietatea de memorare a particularităţilor unui virus, astfel încât să îl atace în momentul în care pătrunde din nou în organism. Pe scurt, anticorpii sunt proteine care apără organismul de infecţii. Dr. Warner Greene, director la Centrul de Cercetare HIV din cadrul Gladstone Institutes, San Francisco, precizează că acțiunea anticorpilor poate fi comparată cu o vânătoare, în care anticorpii sunt câinii care caută și hăituiesc prada, adică virusul. În momentul în care anticorpii se fixează pe o țină (de exemplu, pe un virus), se declanșează o reacție în lanț foarte complexă, menită să elimine amenințarea.

Anticorpii identifică ameninţarea

Anticorpii sunt proteine specializate, în forma literei Y, care se fixează pe microorganismele străine, care pătrund în corp (bacterie, virus, parazit, fungi). Aceste proteine sunt „cercetașii” sistemului nostru imunitar, cei care patrulează prin corp și caută posibile amenințări, care trebuie înlăturate. Anticorpii nu elimină direct bacteriile sau virusurile, doar le identifică și le „marchează”, pentru ca acestea să fie apoi distruse de celulele T, notează ehealthromania, citând LiveScience.
Anticorpii se mai numesc imunoglobuline (Ig) și, deși toți au aceeași formă de Y, există 5 tipuri de anticorpi: IgG, IgM, IgA, IgD și IgE.

Diferenţele între anticorpi

IgG și IgM sunt anticorpii care circulă prin sânge și ajung la organe, cei de tip IgA se găsesc în secrețiile corpului și în mucus, iar IgE sunt anticorpii care declanșează de obicei reacțiile alergice (la polen, alune etc). IgD este un tip de anticorpi mai puțin cunoscut, care are rol în activarea celulelor care produc anticorpii (limfocitele de tip B). Primul tip de anticorpi care este produs de limfocitele B, după expunerea la un virus, este tipul IgM. Acești anticorpi apar după 7-10 zile de la infectare. Ei se fixează pe un antigen al respectivului virus.

După 10-14 zile de la infectare, corpul începe să producă și anticorpii tip IgG

După aproximativ 10-14 zile de la infectare, corpul începe să producă și anticorpii tip IgG, care sunt cei mai puternici. Ei pot să confere imunitate pasivă intrauterină, pentru că pot trece prin placentă, de la mamă la făt. Acest tip de protecție este foarte important, pentru că sistemul imunitar al unui bebeluș se dezvoltă mai târziu. De asemenea, acești anticorpi pot rămâne în organism timp de mai multe luni sau chiar ani, conferind astfel imunitate în cazul unei infecții recurente.

Ce ne spun testele

Prezența anticorpilor în organism poate fi identificată prin teste specifice, numite teste de anticorpi. Acestea pot detecta dacă organismul a produs o suficientă cantitate de anticorpi, astfel încât arată dacă respectiva persoană a fost infectată cu un anumit virus sau cu o bacterie. Testele de anticorpi analizează de obicei tipurile IgM (arată o infecție acută, prezentă) sau IgG (arată o infecție anterioară, care a fost eliminată).
Spre exemplu, testele de anticorpi pentru SARS-CoV-2 caută anticorpii care s-au fixat pe „proteina țepușă” a coronavirusului. Pentru că este nevoie de timp pentru ca organismul nostru să producă suficienți anticorpi, de obicei aceste teste pot arăta un rezultat pozitiv după cel puțin 2 săptămâni de la infectare.

Când apar anticorpii în cazul infecţiei cu Covid

Cercetările privind răspunsul imun în infecţia cu noul coronavirus au arătat că anticorpii IgM pot fi detectaţi în sângele pacientului după 3 până la 6 zile şi IgG, după aproximativ 8 zile de la infectare.
Studii efectuate oferă repere incipiente cu privire la prezenţa anticorpilor în cazul infecţiei cu Covid-19. Un studiu efectuat pe 208 probe de la 82 cazuri confirmate şi 58 de cazuri suspecte (suspecţii au avut rezultat negativ la testare PCR, dar avuseseră simptomatologie tipică infectării cu Sars-Cov2), a evidenţiat prezenţa anticorpilor tip IgM la 5 zile de la debutul simptomelor (cu o variaţie de 3-6 zile) şi a anticorpilor IgG la 14 zile după debutul simptomelor (cu o variaţie de 10-18 zile).
Un alt studiu care a inclus 222 de pacienti a arătat că IgG a fost detectat cel mai timpuriu în ziua a patra a bolii şi cel mai înalt nivel a fost atins în a patra săptămână de boală. Un nivel mai înalt al IgG pare că se asociază cu un grad mai mare de severitate a bolii.
Un alt studiu a arătat că în a 15-a zi de la infecţie IgM a fost prezent la mai mult de 90% dintre pacienţii Covid, iar IgG la aproximativ 80% dintre pacienţi.

Ce trebuie să mănânci la micul dejun dacă ai tensiunea mare

0

Micul dejun se spune că este cea mai impăortantă masă a zilei, dar este și mai important ceea ce punem în farfurie la prima masă a zilei. În funcție de ceea ce mâncăm dimineața poate să ne ajute să slăbim sau să ținem la distanță diverse boli. Printre acestea se numără hipertensiunea. Un nou studiu realizat de specialiștii de la Universitatea Harvard și publicat recent în revista American Heart Association arată că tensiunea arterială poate fi ținută sub control dacă mâncăm la micul dejun un aliment banal.

Cereale la micul dejun pentru o tensiune arterială optimă

În urma unei metaanalize ce a inclus 13.000 de participanți cu vârste între 40 și 86 de ani, medicii au descoperit că peste 7.000 dintre aceștia au dezvoltat hipertensiune arterială și au fost curioși să afle care au fost obiceiurile alimentare ale acestora din urmă, în comparație cu participanții sănătoși.
Astfel, ei au descoperit că participanții hipertensivi nu obișnuiau să mănânce cereale la micul dejun. În schimb, cei care mâncau zilnic o porție de cereale aveau un risc cu aproape 20% mai redus de a se confrunta cu tensiune arterială mărită.

Care sunt cele mai bune cereale pentru inimă?

Răspunsul simplu este: cerealele integrale, precum ovăzul sau fulgii cu tărâțe de grâu. Sunt de evitat cerealele rafinate, cu zahăr, cum sunt fulgii de porumb, atrag atenția autorii studiului. Cerealele integrale conțin fibre care ajută la prevenirea acumulării de grăsime pe vasele de sânge și, în consecință, riscul de hipertensiune este scăzut, la fel și cel de boli coronariene, infarct, accident vascular cerebral sau boli renale. Desigur, la fel de importante sunt și celelalte măsuri, precum menținerea greutății corporale în limitele normale, exercițiile fizice zilnice și regimul sărac în grăsimi saturate și sare, afirmă dr. Jinesh Kochnar, autorul principal al studiului. Multe persoane mănâncă foarte sărat, depășind „doza” zilnică recomandată, de 2 grame – adică o linguriță. Sarea se poate ascunde și în unele alimente unde nu te aștepți. De asemenea, printre cauzele hipertensiunii se numără și consumul excesiv de alcool, vârsta înaintată, obezitatea, fumatul, stresul, diabetul.

Despărțirea anului: Walter și Raluca Zenga divorțează

0

Walter și Raluca Zenga, unul dintre cele mai admirate și frumoase cupluri din showbizul românesc, își spun „adio” după 17 ani de dragoste ca în povești. Povești cu final neașteptat, iată. Se pare că Walter Zenga este cel care a depus actele de divorț în Dubai, dorind o separare rapidă și discretă. Pentru asta ar fi angajat o armată de avocați. Italianul s-a și mutat deja singur, într-un apartament de lux tot în zonă. În ciuda faptului că nu mai locuiesc în Dubai în aceeași casă, fostul mare portar este topit după copii, Walter Jr. (9 ani) și Samira (11 ani), pe care îi vizitează aproape zilnic. Se mai zvonește că Raluca Zenga nu dorește să renunțe la mariaj, dar nici la numele de Zenga. Cum au ajuns doi oameni care iubesc și au doi copii minunați la divorț? Relația s-ar fi degradat în ultima perioadă, când cei doi soți nu mai erau prieteni nici măcar pe Instagram. Motivele despărțirii ar fi apărut odată cu distanțele tot mai mari dintre cei doi și lipsa comunicării. Walter a avut mai multe angajamente în ultimii ani, de curând a demisionat și de la Cagliari, fiind obligat, prin natura meseriei, să pună mii de kilometri între el și familie. La rândul ei, Raluca era mai mereu plecată pentru promovarea blogului personal de călătorii, în locuri exotice ca India, Sri Lanka sau Africa, unde nu l-a invitat aproape niciodată pe soțul ei. Coincidență sau nu, mai mereu când Walter revenea în Dubai, Raluca pleca în călătorie de afaceri, scrie fanatik.ro. Zenga i-ar fi reproșat frumoasei soții că și-a făcut „un anturaj greșit” și că a devenit prea mondenă.

Mihai Morar donează un munte de haine după ce a slăbit 15 kilograme

0

La 38 de ani, Mihai Morar a făcut o schimbare totală cu imaginea sa. Și-a schimbat stilul alimentar, stilul vestimentar și a început să facă sport intens. A slăbit 15 kg, a renunțat la hainele vechi și și-a dat seama că viața e mai simplă într-un tricou alb și o pereche de jeanși. Mihai Morar a făcut recent curățenie în șifonier, a strâns un munte de saci cu haine bune, de firmă, extravagante, pe care le-a purtat la emisiunea de la Antena Stars, și a decis să le doneze celor care ar avea nevoie. A făcut un apel pe Facebook și a primit o mulțime de aprecieri și gânduri bune. Am scăpat de un munte de trecut. «Masivul» din spatele meu e format din toate «căutările» mele vestimentare din ultimii 15 ani, din cei 13 ani de emisiuni zilnice la TV și din cea mai stresantă întrebare a acestei vieți: «eu cu ce mă îmbrac în seara asta la TV?» Și, era să uit, din cele 15 kilograme în plus pe care le purtam sub hainele astea până acum câțiva ani. Un «Everest» din ce-am purtat și nu mai port. Un «Mont Blanc» format din ce-am fost ca să fiu ce sunt azi. Azi, când 8 zile din 7 ies din casă în tricou alb sau negru, mi-e foarte clar că nu o să mai port niciodată nimic din lanțul muntos din spatele meu. Așa că, am ales să le dăruiesc întru folosul celor care le vor găsi rostul. Am ce pune pe mine mâine dimineață”, a scris Mihai Morar pe Facebook.

Iuliana și Adrian Enache, împreună de 25 de ani

0

Iuliana Marciuc și Adrian Enache sunt împreună de 25 de ani, dar nu s-au căsătorit. Au un băiat de acum mare, însă de nuntă nu se mai vorbește de multișor. Prezentatoarea TV a spus și care este motivul pentru care au luat această decizie. Eu cred că dacă nu a fost atunci, la început, nu ştiu dacă schimbând regulile jocului, cumva nu greşim. Şi atunci, dacă greşim, dacă ne e bine aşa, de ce să ne căsătorim? Căsătoria cred că e principalul motiv de divorţ. Nu vreau să am acest motiv”, a declarat Iuliana Marciuc pentru Click!. Relația Iulianei Marciuc cu Adrian Enache a început în 1995, pe când artistul încă era căsătorit. Iubirea lor a fost greu încercată, spun ei. David Mihnea, fiul lor, are 15 ani și nu pare că ar vrea să-i calce pe urme tatălui său, să performeze în lumea muzicii, ci, mai degrabă… în lumea teatrului și a filmului. Adolescentul este pasionat de regie, film și actorie.

Cugetări

0

Johann W. von Goethe: „Mulţi trăiesc viaţa, puţini o pricep”

Calendar religios: 6 octombrie

0

Ortodox
† Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida
Greco-catolic
Sf. ap. Toma.
Romano-catolic
Sf. Bruno, pr.

S-a întâmplat la 6 octombrie

0

1408: Prima atestare documentară a oraşelor Iaşi şi Bacău
1437: Conventul de la Cluj-Mănăştur adevereşte o înţelegere între răsculaţi şi nobili, în cursul Răscoalei de la Bobâlna
1849: 13 generali maghiari lideri ai revoluţiei maghiare din 1848 au fost executaţi de autorităţile austriece la Arad
1889: În zona Montmartre din Paris, în arondismentul 18, se deschide clubul de divertisment Moulin Rouge, care va deveni cel mai faimos teatru varieté din lume
1902: Se naşte Petre Ţuţea, filosof şi eseist român (d. 1991)
1927: Se naşte Ioan Pop de Popa, medic român
1929: Se naşte Mihai Drăgănescu, inginer electronist român, membru al Academiei Române (d. 2010)
1947: Se naşte Ionela Prodan, cântăreaţă de muzică populară (d. 2018);
1991: Actriţa americană Elizabeth Taylor se căsătoreşte cu muncitorul în construcţii Larry Fortensky pe care l-a cunoscut într-un centru de reabilitare pentru consumul de alcool. Acesta a fost cel de-al şaptelea soţ al actriţei de care se va separa cinci ani mai târziu
2002: Se naşte Cleopatra Stratan, artistă româncă din Moldova