Acasă Blog Pagina 4670

Liga 4 Brașov, etapa a 3-a. Derbi la Săcele

0

Liga 4 Brașov programează, astăzi, de la ora 15.00, meciurile etapei a 3-a din grupa 1. Precizia Săcele va juca pe teren propriu cu ACS Steagu Roșu Brașov, iar Colțea se va duela, pe terenul sintetic de la Tărlungeni, cu ACSM Codlea. În această rundă, Olimpic Zărnești va sta. „Este o pauză bine venită pentru noi, poate mai recuperăm din jucătorii accidentați“, a spus Mihai Stere, antrenorul zărneștenilor. Clasament Liga 4 Brașov: 1. ACS Steagu Roșu Brașov 4p (2j), 2. Olimpic Zărnești 2p (2j), 3. ACSM Codlea 1p (1j), 4. Precizia Săcele 1p (1j), 5. Colțea 1p (2j).

Etapa 3, brigăzile de arbitri şi observatorii:

Precizia Săcele – ACS Steagu Roșu Brașov, azi, ora 15.00
Arbitri: Octavian Ciucanu – Mircea Guran, Marian Șerban
Observator: Mihai Băcescu
Colțea Brașov – ACSM Codlea, azi, ora 15.00
Arbitri: Mihai Velea – Mirel Pepine, Emanuel Militaru
Observator: Ciprian Mardan

Un brașovean pe lista FIFA! Kyros Vassaras îl vrea pe lista FIFA pe brașoveanul Marian Barbu

0

Autor: Adi MARICA

l Șeful CCA îl vrea pe lista FIFA pe centralul făgărășean de 32 de ani, cel care a avut o ascensiune fulminantă în arbitrajul românesc

Președinte CCA, grecul Kyros Vassaras, „umblă“ la lista arbitrilor români de pe lista FIFA. Conform Prosport, într-o ședință a Comisiei Centrale a Arbitrilor, fostul mare arbitru grec a anunțat înlocuirea lui Sebastian Colțescu (Craiova) și Marius Avram (București) cu Andrei Chivulete (București) și Marian Barbu (Făgăraș/ Brașov). Se pare că șeful arbitrajului românesc vrea să să schimbe liniile în arbitraj, astfel că Marius Avram și Sebastian Colțescu, considerați fără perspective, ar trebui scoși de pe această listă și înlocuiți cu Marian Barbu și Andrei Chivulete, doi dintre cei mai apreciați arbitrii din noul val. Propunerea lui Vassaras urmează să fie ratificată vineri în cadrul ședinței Comitetului Executiv la FRF.

Al treilea arbitru brașovean pe lista FIFA

Dacă Marian Barbu va fi validat de către Comitetul Executiv al FRF, acesta ar fi doar al 3- lea arbitru brașovean care pătrunde pe lista FIFA, primii fiind Ghiță Constantin și Radu Petrescu. La nivel de asistenți, Brașovul i-a avut pe lista FIFA pe Marius Beudeanu și Florin Hîncu. Marcel Savaniu, actualul observator în cadrul AJF Brașov, a fost și el asistent FIFA, dar nu a reprezentat Brașovul în perioada în care a activat în arbitraj.

Ochit de Sandu Deaconu

Marian Barbu (32 de ani) a început arbitrajul în urmă cu 16ani şi a fost declarat în mai multe rânduri cel mai bun arbitru din lotul CJA Braşov. Născut la Făgaraş, pe 13 august 1988, Marian Barbu a facut pasul către fotbalul naţional în ianuarie 2013 – când a fost promovat în Liga 3. Făgărăşeanul a fost urmărit atent de şefii arbitrajului românesc, iar un an mai târziu, Alexandru Deaconu îl promova la excepţional în Liga a II-a. „Marian Barbu a fost intens urmărit de noi toţi. Este un real talent. Este şi un mesaj clar către toţi arbitrii din ligile inferioare. Cine îşi face treaba bine, ajunge sus“, declara Deaconu pentru site-ul FRF. Imediat a venit şi prima delegare în Liga I, un meci Pandurii – Corona Braşov (2014).

Vassaras a făcut anunțul

Anunţul promovării braşoveanului în lotul de arbitri pentru Liga I a venit în cadrul stagiului de pregătire organizat de CCA de la Cheile Grădiştei, care a avut la începutul în vara lui 2018. „A fost cea mai fericită zi din cariera mea de arbitru. Este ceva normal pentru că este încununarea a 14 ani de arbitraj. În cadrul cursului de la Cheile Grădiştei, preşedintele CCA, Kyros Vassaras, a fost cel care a făcut anunţul. Tot timpul m-am gândit la următorul pas în arbitraj. Cînd arbitram la Liga a 4-a mă gîndeam să ajung la Liga a 3-a şi tot aşa. Mereu am visat să ajung în Liga I, iar următorul pas este lista FIFA. Acesta este următorul meu obiectiv. Acum circa cinci ani, Alexandru Deaconu m-a văzut la un meci amical pe lângă Bucureşti şi cred că i-a plăcut cum am arbitrat.. A mai venit la alte două meciuri şi a fost mulţumit. Am avut şansă, altfel nu-mi explic cum eu, un băiat de la Făgăraş, să ajung până în Liga I. Am acumulat multă exerienţă la nivelul Ligii 2-a. Poate, acum doi, trei ani, nu eram pregătit să fac saltul. Acum simt cu adevărat că sînt pregătit“, spunea arbitrul braşovean imediat după anunțul că a fost promovat în lotul pentru Liga I.

Cel mai greu a fost să ajung în Liga a 3-a!

Suprinzător, Marian Barbu consideră că cel mai greu pas în arbitraj a fost să pătrundă în lotul pentru Liga a 3-a. „Începutul în arbitraj nu a fost deloc uşor. A fost o perioadă în care am tot încercat să promovez în Liga a 3-a. Cred că în arbitraj cel mai important pas este de la Liga a 4-a la Liga a 3-a, pentru că nu eşti cunoscut pe plan naţional. Pentru mine acest pas a fost foarte greu, deja ratasem două examene. Începusem chiar să mă îndoiesc şi mă gândeam că arbitrajul nu este pentru mine. Atunci, arbitrajul a trecut pe planul secund şi mi-am propus ca principalul obiectiv să fie acela să termin facultatea, Am avut şansa ca pînă să termin facultatea să fiu şi promovez în lotul pentru Liga a 3-a şi totul s-a schimbat. Am terminat facultatea de inginerie, după care şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, ambele la Braşov“, spunea Marian Barbu pentru Monitorul Expres.

Modelul arbitrajului spaniol

Marian Barbu consideră că arbitrii spanioli sînt cei mai bine pregătiţi. „Urmăresc foarte mult meciurile din campionatele puternice din Europa, în special, Primera Division. Eu cred că Spania are cel mai puternic campionat, iar arbitrii spanioli sînt cei mai bine pregătiţi“, a spus arbitrul de Liga I.

A practicat karate în copilărie

Înainte să se apuce de arbitraj, în copilărie, Marian a făcut timp de trei ani karate. „Mi -a plăcut acest sport. Cam trei ani de zile am făcut karate. Am mers şi la cîteva concursuri zonale şi de fiecare dată m-am clasat pe locul 4. Am fost foarte dezamăgit că nu luam medalii, astfel că am renunţat şi am trecut la fotbal. Îmi place enorm fotbalul, dar am realizat că nu am mari şanse ca jucător. Un coleg din liceu m-a sfătuit să aleg arbitrajul. Am calităţi fizice, am personalitate şi multă dorinţă de a reuşi“, declara Barbu.

Lista FIFA 2019

Ovidiu Hațegan (40 de ani)
Istvan Kovacs (36 de ani)
Horațiu Feșnic (31 de ani)
Marius Avram (41 de ani)
Sebastian Colțescu (43 de ani)
Radu Petrescu (38 de ani)
Marcel Bîrsan (38 de ani)

Lista FIFA 2020

Ovidiu Hațegan (40 de ani)
Istvan Kovacs (36 de ani)
Horațiu Feșnic (31 de ani)
Marian Barbu (32 de ani)
Andrei Chivulete (33 de ani)
Radu Petrescu (38 de ani)
Marcel Bîrsan (38 de ani)

Focar de coronavirus la Viitorul lui Hagi

0

FC Viitorul a anunţat nouă cazuri de infectare cu noul coronavirus în lotul echipei, dintre care cinci sunt jucători. „FC Viitorul Constanţa a efectuat luni, 26.10.2020, o nouă testare Covid-19, iar rezultatele sosite astăzi, 27.10.2020, au fost, din păcate, pozitive în nouă cazuri. Dintre acestea, cinci sunt din rândul jucătorilor, iar alte patru din cadrul staff-ului auxiliar al echipei noastre. Toți cei depistaţi pozitiv urmează procedurile impuse de autorităţi în astfel de situaţii pentru a evita răspândirea virusului”, se precizează în comunicatul clubului patronat de Gică Hagi. FC Viitorul încă îi are indisponibili pe Boboc şi pe Ganea, care încă se află în izolare, după ce au fost infectaţi cu coronavirus la acţiunile României U21 din această lună.Următorul meci al echipei din Ovidiu ar fi trebuit să fie duminică, în deplasare, cu Poli Iaşi, însă LPF a acceptat cererea făcută de FC Viitorul de a amâna partida, care urmează acum să fie reprogramată.

Josep Maria Bartomeu și-a dat demisia din funcția de președinte al Barcelonei

0

Josep Maria Bartomeu nu mai este președintele Barcelonei! După Consiliul de Administrație organizat de urgență marți după-amiază, atât președintele catalanilor, Josep Maria Bartomeu, cât și restul directorilor clubului catalan au decis să demisioneze. Josep Maria Bartomeu a devenit preşedintele clubului FC Barcelona în ianuarie 2014. În mandatul său a cucerit trei titluri de campion în Spania, 4 Cupe ale Regelui, 2 Supercupe ale Spaniei, 1 Uefa Champions League, 1 Supercupă a Europei şi 1 Campionat Mondial al Cluburilor. El i-a succedat în funcţie lui Sandro Rosell.

La Brașov, se închid și creșele

0

La Brașov, se închid și creșele, pentru 14 zile, a horărât astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, în urma măsurilor luate de Comitetul Judetean pentru Situații de Urgentă cu privire la suspendarea activității didactice in interiorul unităților de învățământ.
Decizia în baza căreia se suspendă activitatea creșelor este: La o rată a incidenței cumulate peste limita de alertă de 3/1000 locuitori, în Municipiul Brașov, pe durata intrării în on-line a cursurilor a tuturor unitățiilor școlare din Municipiul Brașov, se suspendă activitatea în toate creșele.

Iată HOTĂRÂREA C.L.S.U. Nr. 20 Data : 27.10.2020

Privind: instituirea unor măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de contaminare cu noul coronavirus COVID-19, în Municipiul Braşov
Având în vedere prevederile H.G. nr.856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul Romaniei începand cu data de 15.10.2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
Luând în considerare:

– evoluția pandemiei de COVID-19 cauzată de noul coronavirus SARS-CoV-2;

– incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile la nivelul Municipiului Brașov, respectiv 3,24/1000 locuitori;

– Ordinul nr. 5487/2020 al Ministerului Educației și Cercetării și Ordinul nr. 1494/2020 al Ministerului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;
Având în vedere prevederile art. 7, Cap. III, lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., prevederile art. 8 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., în temeiul prevederilor art. 24, lit. b) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență;

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă criterii de funcționare a creșelor din Municipiul Brașov, conform anexei;

Art. 2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data emiterii;

Art. 3. Comitetului Operativ cu Activitate Temporară (C.O.A.T.) va comunica prezenta hotărâre tuturor membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov (C.L.S.U.) și instituțiilor implicate, în vederea punerii în aplicare ;

Art. 4. Prezenta hotărâre se publică pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Brașov.

Preşedintele

Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov

Primarul Municipiului Braşov

George Scripcaru

Criterii de funcționare a activității în creșele din Municipiul Brașov, astfel:

– La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu COVID-19 într-o grupă de creșă, se suspendă activitatea grupei respective pentru o perioadă de 14 zile;

– La apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în grupe diferite ale aceleiași creșe, se suspendă activitatea creșei pe o perioada de 14 zile de la data de debut al ultimului caz;

– În cazul confirmării unui caz în rândul angajaților unei creșe, iar acesta nu a venit în contact cu alți angajați din creșă se vor suspenda cursurile de la grupa respectivă;

– În cazul în care angajatul a venit în contact cu alți angajați din creșă, fără a intra în contact cu copiii de la alte grupe, se vor suspenda cursurile de la grupa respectivă și vor fi izolați la domiciliu angajații cu care acesta a venit în contact;

– Personalul care efectuează activitate în creșă, în condiţiile în care nu a intrat în contact cu persoana confirmată cu COVID-19, îşi va desfăşura activitatea în continuare;

– În perioada de suspendare a grupei creșei, directorul Serviciului Public de Administrare Creșe va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:

– curăţenia şi aerisirea sălilor de grupă;

– dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor creșei (grupe, dormitoare, oficii, grupuri sanitare, cabinet medical, holuri, etc.);

– La o rată a incidenței cumulate peste limita de alertă de 3/1000 locuitori, în Municipiul Brașov, pe durata intrării în on-line a cursurilor a tuturor unitățiilor școlare din Municipiul Brașov, se suspendă activitatea în toate creșele.

Brașovul, sub scenariul roșu. Școlile doar în online, restaurantele livrează doar la pachet

0

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 34/27.10.2020, privind constatarea depășirii incidenței cumulate de 3/1000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 în ultimele 14 zile, în municipiul Brașov și comuna Hărman, precum și instituirea unor măsuri suplimentare de prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus.

Principalele măsuri suplimentare instituite în aceste localități, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28.10.2020, ora 0:00, sunt:

1. Se suspendă activităţile didactice care presupun prezenţa „faţă în faţă” în unităţile de învăţământ preuniversitar (scenariul roșu);

2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, barurilor în interiorul clădirilor este interzisă;

3. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

4. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la alin. 2 și alin.3 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

5. Se suspendă activitatea cu publicul a cluburilor și discotecilor.

6. Activitățile cu publicul ale cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise.

7. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă.
8. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

9. Se suspendă activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentare) târguri și oboare.

Studenţii Universității Transilvania fac, de mâine, doar cursuri online

0

Senatul Universității Transilvania din Brașov a decis ca începând de mâine, 28 octombrie 2020, cursurile, seminarele și laboratoarele să se desfășoare exclusiv online, deocamdată până în data de 10 noiembrie. Decizia a fost luată de Senatul Universității la recomandarea specialiștilor Direcției de Sănătate Publică, după ce municipiul Brașov a înregistrat o incidența de 3 cazuri de COVID la mia de locuitori.
Până acum, la Universitatea Transilvania din Brașov doar cursurile se desfășurau online, iar seminarele, laboratoarele și lucrările practice se desfășurau, fizic față în față.
Căminele universității vor rămâne deschise în această perioadă, cu recomandarea ca studenții să respecte măsurile impuse de autorități. Universitatea Transilvania din Brașov dispune de infrastructura necesară pentru desfășurarea în bune condiții a activităților didactice online. Platforma de e-learning a UniTBv permite accesul studenților și al cadrelor didactice în mod securizat și are numeroase funcții utile pentru diferite tipuri de activități.

Explozie la un bloc din Astra

0

Echipajele I.S.U. Brașov intervin în cartierul Astra la o explozie, cauzată de o butelie, folosită la lucrările de izolație a unui bloc cu patru etaje, de pe strada Neptun. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, sunt două victime. Victimele sunt doi bărbați de 49 şi respectiv 45 de ani care lucrau la izolație. La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD şi autoscara mecanică.
„Cele două victime, conștiente, prezintă arsuri la nivelul membrelor superioare și torace. La locul intervenției se află două echipaje ale SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al I.S.U. Brașov.

Patriarhul Daniel a ,,afurisit” guvernul

0

Patriarhul Daniel: În toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, de Sfântul Dimitrie cel nou. Peste câteva luni regimul comunist a căzut

Patriarhul Daniel a declarat marţi, la cermoniile organizate cu ocazia sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou că, în toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte pe motiv că în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naţionale, ar avea loc o şedinţă importantă, iar ”această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut”, clădirea devenind sediul Patriarhie. Afirmaţiile sale au fost făcute şi pe fondul restricţiilor decise de autorităţi cu privire la ceremoniile din acest an, în contextul pandemiei de COVID-19. „În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombire, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeaşi zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naţionale, ar avea loc o şedinţă importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a afirmat Patriarhul Daniel în cuvântul rostit marţi la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală. „Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înfiinţat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care prin radio şi televiziune transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii şi slujba Vecerniei spre bucuria credincioşilor ortodocşi români din ţară şi din diaspora”, a continuat patriarhul, potrivit basilica.ro. Prin aceasta vedem că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6:7), a subliniat Patriarhul Daniel, „Fraţilor, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, a continuat Patriarhul.
Pelerinajul de Sf. Dumitru din acest an s-a desfăşurat cu respectarea unor măsuri stricte, sanitare şi de distanţare socială, fiind deschis doar celor care locuiesc în Bucureşti. Restricţii similare au fost decise şi la Iaşi, cu ocazia sărbătorii Cuvioasei Parascheva, la acel moment Patriarhul calificând măsurile drept discrimatorii şi disproporţionate, acuzând faptul că Biserica Ortodoxă Română nu a fost consultată.

Rata de infectare în localitățile din județul Brașov

0

Municipiul Brașov și alte cinci localități din județ au rata de infectare peste 3 cazuri de îmbolnăviri cu COVID la mia de locuitori, conform raportătii de astăzi făcută de Direcția de Sănătate Publică Brașov. O localitate, comuna Părău, are astăzi rata peste 4,33.

Incidenţa cazurilor de COVID-19 pe fiecare localitate în parte se prezintă azi, 27.10.2020,astfel:

Parau 4.33
Harman 3.92
Sanpetru 3.86
Ghimbav 3.58
Brasov 3.24
Cristian 3.10
Bran 2.98
Sinca Noua 2.97
Tarlungeni 2.86
Prejmer 2.66
Predeal 2.60
Dumbravita 2.46
Bunesti 2.41
Sacele 2.33
Rasnov 2.19
Halchiu 2.17
Victoria 2.10
Voila 2.09
Bod 2.00
Codlea 1.92
Vulcan 1.91
Zarnesti 1.85
Dragus 1.70
Ucea 1.61
Rupea 1.47
Moieciu 1.47
Ormenis 1.40
Sercaia 1.34
Hoghiz 1.34
Mandra 1.29
Fagaras 1.27
Harseni 1.26
Vistea 1.22
Fundata 1.19
Feldioara 0.91
Augustin 0.91
Teliu 0.87
Sinca 0.77
Comana 0.64
Poiana Marului 0.60
Maierus 0.58
Apata 0.54
Lisa 0.53
Beclean 0.48
Budila 0.40
Homorod 0.37
Cata 0.36
Crizbav 0.33
Vama Buzaului 0.27
Ungra 0.00
Ticusu 0.00
Soars 0.00
Sambata de Sus 0.00
Recea 0.00
Racos 0.00
Jibert 0.00
Holbav 0.00
Cincu 0.00