15.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovLa Brașov, se închid și creșele

La Brașov, se închid și creșele

La Brașov, se închid și creșele, pentru 14 zile, a horărât astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, în urma măsurilor luate de Comitetul Judetean pentru Situații de Urgentă cu privire la suspendarea activității didactice in interiorul unităților de învățământ.
Decizia în baza căreia se suspendă activitatea creșelor este: La o rată a incidenței cumulate peste limita de alertă de 3/1000 locuitori, în Municipiul Brașov, pe durata intrării în on-line a cursurilor a tuturor unitățiilor școlare din Municipiul Brașov, se suspendă activitatea în toate creșele.

- Advertisement -

Iată HOTĂRÂREA C.L.S.U. Nr. 20 Data : 27.10.2020

Privind: instituirea unor măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de contaminare cu noul coronavirus COVID-19, în Municipiul Braşov
Având în vedere prevederile H.G. nr.856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul Romaniei începand cu data de 15.10.2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
Luând în considerare:

– evoluția pandemiei de COVID-19 cauzată de noul coronavirus SARS-CoV-2;

- Advertisement -

– incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile la nivelul Municipiului Brașov, respectiv 3,24/1000 locuitori;

– Ordinul nr. 5487/2020 al Ministerului Educației și Cercetării și Ordinul nr. 1494/2020 al Ministerului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;
Având în vedere prevederile art. 7, Cap. III, lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., prevederile art. 8 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., în temeiul prevederilor art. 24, lit. b) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență;

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă criterii de funcționare a creșelor din Municipiul Brașov, conform anexei;

Art. 2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data emiterii;

Art. 3. Comitetului Operativ cu Activitate Temporară (C.O.A.T.) va comunica prezenta hotărâre tuturor membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov (C.L.S.U.) și instituțiilor implicate, în vederea punerii în aplicare ;

Art. 4. Prezenta hotărâre se publică pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Brașov.

Preşedintele

Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov

Primarul Municipiului Braşov

George Scripcaru

Criterii de funcționare a activității în creșele din Municipiul Brașov, astfel:

– La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu COVID-19 într-o grupă de creșă, se suspendă activitatea grupei respective pentru o perioadă de 14 zile;

– La apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în grupe diferite ale aceleiași creșe, se suspendă activitatea creșei pe o perioada de 14 zile de la data de debut al ultimului caz;

– În cazul confirmării unui caz în rândul angajaților unei creșe, iar acesta nu a venit în contact cu alți angajați din creșă se vor suspenda cursurile de la grupa respectivă;

– În cazul în care angajatul a venit în contact cu alți angajați din creșă, fără a intra în contact cu copiii de la alte grupe, se vor suspenda cursurile de la grupa respectivă și vor fi izolați la domiciliu angajații cu care acesta a venit în contact;

– Personalul care efectuează activitate în creșă, în condiţiile în care nu a intrat în contact cu persoana confirmată cu COVID-19, îşi va desfăşura activitatea în continuare;

– În perioada de suspendare a grupei creșei, directorul Serviciului Public de Administrare Creșe va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:

– curăţenia şi aerisirea sălilor de grupă;

– dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor creșei (grupe, dormitoare, oficii, grupuri sanitare, cabinet medical, holuri, etc.);

– La o rată a incidenței cumulate peste limita de alertă de 3/1000 locuitori, în Municipiul Brașov, pe durata intrării în on-line a cursurilor a tuturor unitățiilor școlare din Municipiul Brașov, se suspendă activitatea în toate creșele.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina