10.7 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4667

Liga 3.ACS SR Brașov, meci nebun la Ploiești cu Astra 2/Corona, victorie cu Sepsi OSK /Kids Tâmpa, eșec pe ICIM cu CSO Plopeni

0

ACS SR Brașov a obținut un punct din deplasarea de la Ploiești, scor 2-2  cu Astra II  după un meci spectaculos, cu goluri și ocazii mari la ambele porți. Brașovenii au început în forță, iar după doar cinci minute conduceau cu 2-0 grație golurilor marcate de Fekete (1) și Horia Popa (5-pen). Ploieștenii au întrat în joc prin golul lui Zaharia(11), iar până la pauză, Astra a avut doua bare, dar și un gol anulat. Brașovenii se putea desprinde, însă bara l-a salvat pe portarul gazdelor la reluarea lui Horia Popa. În partea secundă, Zaharia a reuşit egalarea în minutul 81, iar în prelungiri, Dumitrovici și Rența au ratat ocazii imense la poarta Astrei.

Corona a trecut de Sepsi OSK cu 2-0, prin golurile lui Cristescu (39-pen) și Nicolau (63). Sepsi a fost mai periculoasa în prima repriză, dar la cabine în avantaj au întrat cei de la Corona prin golul marcat din penalti de Cristescu. În partea secundă, Nicolau a adus liniștea în tabăra gazdelor după o centrare a lui Roşu (63). Elevii lui Călin Moldovan conduc autoritar Seria a 5-a cu punctaj maxim după primele 4 etape.

 

Tot astazi, ACS Kids Tâmpa Brașov a pierdut meciul disputat pe teren propriu cu CSO Plopeni, scor 1-3. Golul echipei brasovene a fost marcat de Kerekeș (65-pen),iar pentru oaspeți au înscris Dumitrașcu (1), Marinescu (38) și Vlad (90+5).

 

Liga  3, seria 5, etapa a 4-a

Seria 5, etapa 4

AFC Astra 2 –  ACS SR Braşov 2-2
Kids Tâmpa Braşov – CSO Plopeni 1-3
Corona Braşov – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 2-0
Sâmbătă,  ora 15:00
KSE Târgu Secuiesc – AFC Odorheiu Secuiesc
CS Blejoi – Olimpic Cetate Râşnov

Margarina este incriminată nejustificat pentru conținutul de grăsimi trans. Margarinele Upfield se află deja din 2012 sub pragul de 2%, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii în România

0

Upfield, cea mai mare companie de produse alimentare de larg consum pe bază de plante și care deține brandurile Rama, Delma și Becel, salută legislația românească care limitează conținutul de acizi grași trans la 2% în alimentele procesate. Cu toate acestea, compania subliniază că produsele sale au fost printre primele care au adoptat în mod proactiv și voluntar limita de 2%, înainte de activarea oricărei legislații locale, internaționale sau europene în acest sens. Compania solicită autorităților să întărească controlul și să accelereze reglementarea celorlalte alimente care nu sunt incluse în prevederile acestei legislații, pentru a respecta standardele de sănătate și siguranță ale consumatorilor, așa cum a procedat și industria margarinei încă din 2012. Upfield dorește să adauge și faptul că, tot din 2012, produsele sale sunt lipsite 100% de grăsimi parțial hidrogenate, o sursă de acizi grași trans.

„Demonizarea margarinei este total neîntemeiată. Deși ar mai putea fi producători pe piață care trebuie să respecte pragul de 2%, produsele noastre au fost deschizătoare de drum în transformarea acestora în margarina sănătoasă de astăzi. Proactiv și voluntar și cu respect și considerație pentru consumatori și studiile medicale, am întreprins acțiunile necesare pentru ca margarina să fie un aliment sănătos cu grăsimile nesaturate necesare de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător”, a declarat Ana Popa, Head of Sales România și Moldova. „Este adevărat că margarina are încă o reputație proastă, în ciuda contribuției sale reale la o alimentație sănătoasă. Deși am întreprins multe transformări, avem totuși nevoie de o educare a consumatorilor cu privire la margarină și conținutul său de acizi grași sănătoși”, a conchis Popa.

Grăsimile conțin în mod natural acizi grași trans în cantitate mică. Acizii grași trans se găsesc și în grăsimile de origine animală și în lactate. Margarina este un aliment pe bază de plante, cu uleiuri naturale. Grăsimile nesaturate din uleiurile de floarea-soarelui, in și de rapiță utilizate în margarină, considerate grăsimi bune, contribuie semnificativ la conținutul adecvat de acizi grași.

Aceste uleiuri sunt o sursă importantă de Omega-3 și Omega-6 și sunt, de asemenea, un ingredient util datorită conținutului semnificativ de vitamina E din uleiul de floarea-soarelui. Acizii grași joacă un rol important în multe procese fiziologice – furnizează energie, au un impact pozitiv asupra hormonilor, sistemului nervos și ajută organismul să utilizeze vitaminele liposolubile.

Upfield este cea mai mare companie de produse de larg consum pe bază de plante din lume și unul dintre liderii pieței locale pe segmentul margarinei, cu mărci de uz casnic precum Rama, Delma și Becel.

Upfield crede în puterea alimentației pe bază de plante, deoarece acestea tind să fie bogate în fibre, vitamine și minerale ce ajută la scăderea tensiunii arteriale și a colesterolului LDL (rău), reduc riscul de diabet și ajută la menținerea unei greutăți sănătoase. Cu o vastă experiență, Upfield este lider în noua eră axată pe ingrediente și procese tot mai naturale ce oferă produse sănătoase, cu gust bun și de calitate superioară.

Cum a văzut Asociaţia Pro Democraţia alegerile locale de la Braşov

0

Asociaţia Pro Democraţia Club Brașov (APD Brașov), organizaţie neguvernamentală, non-profit şi neafiliată politic a constatat următoarele, în ce privește organizarea alegerilor locale în 2020, în municipiul Brașov, având în vedere experiența unor membri ai organizației care au fost președinți sau locțiitori în secția de vot și a membrilor organizației care și-au exercitat dreptul de a vota.

  1. Constatări legate de pregătirea membrilor secției: 
  • Membrii comisiei fără experiență și instruiți superficial

„Activitatea de instruire a reprezentanților partidelor politice în cadrul comisiilor Birourilor Electorale ale Secțiilor de Vot este, de regulă, realizată de fiecare formațiune politică în parte. La aceste alegeri am remarcat pregătirea insuficientă a reprezentanților partidelor politice.

De asemenea, subliniem lipsa instruirii experților electorali, în condițiile în care Ghidul pentru Alegerile locale conținea inadvertențe (spre exemplu ”sigilarea în sacii cu buletine a ștampilelor și a listelor electorale utilizate în procesul de votare” ), acest lucru generând situații care au consumat timp suplimentar pentru a demonstra că aceste informații sunt greșite. Lipsa informațiilor clare cu privire la circuitul depunerii documentelor a generat stres în rândul multor președinți de secții de vot. În general au fost mulți membri noi în secțiile de vot, persoanele mai  în vârstă alegând să se retragă: ”Eu din 10 membri, am avut doi cu experiența dintre care, o doamna nascuta in 46 și un domn care avea experiența doar în gestionat alegătorii la usa…”

“La secția de vot unde merg de obicei, erau oameni în vârstă între membrii secțiilor de votare, pe care îi cunoșteam. Acum am recunoscut doar o singura persoana. Restul toți erau noi, tineri”. „, notează Pro Democraţia.

  1. Constatări legate Materialele pentru vot: 
  • Buletin de vot: design prost, calitate slabă, pagini multe și inutile care îngreunează numărătoarea și crează confuzie în rândul alegătorilor:

„Este foarte posibil să fim printer ultimele țări din lume care folosesc adevărate broșuri cu peste 10 pagini,  pentru a ne exprima votul. Trecând peste faptul că este folosită o cantitate enormă de hârtie, ele îngreunează procesul electoral: de la timpul necesar alegătorului pentru a găsi partidul preferat în maldărul de foi, la orele chinuitoare în care președintele secției trebuie să verifice foaie cu foaie (pentru că nu toți înțeleg că președintele poate delega atribuții, chiar dacă el răspunde) fiecare buletin, după 14 ore de stat în secție. Astfel, procesul electoral durează și peste 24 de ore. Automat lasă loc de erori, pentru că, oboseala își spune cuvântul.

În acest sens, recomandăm modificarea structurii buletinului de vot, pentru a ușura atât localizarea partidului/ candidatului preferat și a reduce timpul petrecut în cabină de către alegător, cât și numărarea buletinelor de către membrii secției de vot, dar și eventuala verificare a buletinelor de vot. Ideea de a enumera pe buletin candidații este puțin necesară, deoarece puține persoane intră în cabină și citesc tot buletinul. Este mult mai practic să fie făcut un afiș mare cu candidații pe fiecare partid, la intrarea în secție, unde poate fi studiat, fără să îngreuneze procesul votării de către eventualele persoane care vin la vot, fără a avea o opțiune  în minte. În anexa se pot găsi modele de buletine de vot cu o singură pagină”.

Cea de-a doua recomandare: este necesară o atenție mai mare la detalii în realizarea materialelor în procesul electoral (ștampile calitative, loc suficient pentru semnături în listele electorale, imprimarea de calitate a buletinelor de vot – hartie si cerneala, capsate/ lipite bine astfel incat sa nu se desprindă, etc.)

  1. Constatări legate de comunicarea instrucțiunilor 
  • Comunicare deficitară din partea secretariatului tehnic
  • Lipsa instruirii președinților și locțiitorilor
  • Primirea informației privind luarea în primire a materialelor cu o seara înainte, organizare deficitară
  • Lipsa instrucțiunilor privind ambalarea și predarea materialelor
  • Includerea operatorilor de tableta în liste de prezență separate și gestionarea datelor cu caracter personal ale  acestora  
  • Lipsa informațiilor privind circuitului actelor și a echipei care se deplasează la sediul Biroului Electoral Municipal

„Dacă la alte alegeri, președinții secțiilor de votare din Brașov au primit o foaie cu circuitul actelor, în acest an, nu au mai primit, deși locația, dar și anumite aspecte erau diferite față de ultimii ani. Acest lucru a avut un impact negativ și a contribuit la oboseala și demoralizarea experților electorali, coroborat cu creșterea volumului de muncă (un buletin în plus de numărat). Experții electorali au primit 5 dosare, dar numai 4 se depuneau. De asemenea, Ghidul instituia obligativitatea ca echipa formată din președinte, locțiitor și operator să fie însoțită și de 2 membri ai Biroului Secției de Votare. Nu a existat nicio verificare în acest sens, nu toate secțiile au delegat membri, s-a generat doar o cheltuială în plus fiind alocate câte 2 mașini/secție de vot pentru transportul materialelor.”

  • Furnizarea de informații contrare sau lipsă de informații 

În materialul de instruire adresat experților electorali se specifica să se introducă ștampilele și listele electorale în saci, dar ele trebuiau predate

La categoria lipsă de informații se poate încadra, de exemplu, și lipsa de informații  privitoare la numele persoanei de la IT.

  • Echipamentul IT nu este pregatit pentru derularea unui proces de înregistrare de peste 6 ore. 

În unele cazuri secțiile au avut probleme cu tabletele: Tableta  se oprește, se supraincalzeste și nu se știe dacă pe cardul de memorie se pastreaza toate înregistrările.

4.Constatări legate de organizarea procesului electoral

  • Din punct de vedere legislativ ar trebui prevăzute în mod explicit atribuțiile președintelui care pot fi delegate locțiitorului său membrilor BESV.

Acest lucru devine deosebit de important la momentul verificări voturilor. Tehnic, președintele poate forma echipe pentru verificarea și numărarea voturilor. Procesul este filmat și toate echipele pot fi formate în așa fel încât președintele, persoana care răspunde de tot procesul, să poată garanta corectitudinea procesului. “Să pui o singura persoana să citească, 4 tipuri de buletine, câte 800 sau 1000 ori 4 buletine, răsfoind neîncetat, este inuman” . 

  1. Constatări privind amplasarea și dotarea secțiilor de vot – responsabilitatea administrației locale 
  • Materiale pentru dezinfecție care nu se puteau folosi (bidoane de 5 l care nu puteau fi deschise)
  • În unele cazuri, personalul auxiliar a lipsit cu desăvârșire iar temperatura măsurată pe mână nu era reală
  • Secții de votare care nu permit o capacitate de 14 membrii plus votanți și eventual observatori Secții de votare organizate în clase de școală pentru care accesul elevilor este limitat la maxim 15 elevi (cu folosirea integrală a spațiului), iar în cazul organizării secției de votare permit o capacitate de 14 membri plus votanți și eventual observatori cu folosirea a jumătate din spațiul clasei. În acest mod se încalcă prevederile legale privind asigurarea distanțării în vederea răspândirii SARS COV2.
  • Cheltuieli inutile cu termometre alocate fiecărei secții de votare, în condițiile în care obligația de masurare a temperaturii revine personalului auxiliar din partea unității școlare la intrarea în incinta.

Mai mult ca oricând putem aprecia că este nevoie de modernizare în ce privește organizarea alegerilor din România. De la buletine de vot la sistem de informare.

 

„Propunem cu titlu de recomandare, Realizarea unui aplicații AEP pentru mobil. Putem afirma cu încredere că toată lumea din țară care ajunge membru în secție de votare are telefon mobil. Astfel că, AEP ar putea realiza o aplicație dedicată de mobil pentru a descărca instrucțiuni, pentru acces la BEJ –ul local etc. Totodată, în aplicație se vor putea descărca instantaneu toate deciziile BEC sau ale BEJ urilor. Bineînțeles că se poate realiza o astfel de structură în care, membrii secțiilor de vot să poată comunica la nivel județean, cu BEJ-urile, selectând județul.

În concluzie, alegerile locale din 2020 au venit să ne confirme încă odată, necesitatea supunerii dezbaterii publice și ulterior a aprobării pe cale parlamentară, a CODULUI ELECTORAL care să include  procedurile standard, organizarea și orice alte aspecte legate de tipurile de alegeri, referendum / alegeri anticipate, inclusiv prevederi legate de  incidente la art. 63, alin. 1 și alin. 2 – Constituția României, pentru realizarea unei legislații unitare și clare”, notează Asociaţia Pro Democraţia – Club Braşov.

Alianța USR PLUS, bilanț după alegerile locale: 77 de consilieri și 3 primari

0

ALianța USR PLUS a făcut azi, în cadrul unei conferințe de presă, un scurt bilanț după alegerile locale din 27 septembrie, iar proaspătul primar ales al municipiului Brașov, Allen Coliban, spune că rezultatele arată „un început bun”, de la care se poate porni construcţia în fiecare comunitate în parte.

„În judeţul Braşov, Alianţa USR PLUS a obţinut 77 de consilieri, dntre care opt judeţeni, trei primari şi un al patrulea independent, pe care l-a susţinut. Este un început bun pentru noua clasă politică ce s-a închegat după anul 2016. (…) A venit momentul construcţiei, avem patru ani în care trebuie să demonstrăm că putem face mai bine pentru comunităţile noastre”, a spus Allen Coliban.

În urma alegerilor din 27 septembrie, Alianţa USR PLUS a obţinut funcţiile de primar în municipiul Braşov, în oraşul Victoria şi în comuna Sânpetru.

Potrivit deputatului Tudor Benga, cel care a coordonat campania electorală pe judeţ, rezultate bune au fost înregistrate, la nivel de consilii locale, nu doar în municipiul Braşov, unde Alianţa are 12 mandate, ci şi în Sânpetru, Ghimbav sau Bod

Brașovul are 8 focare și 8 microfocare de COVID, în firme, instituții și spitale

0

Direcția de Sănătate Publică Brașov confirmă că  în județul Brașov  există 16 focare și microfocare COVID-19 de colectivitate. Este vorba de 8 focare și 8 microfocare:

FOCARE:
* Secția Neurologie (pavilionul Astra) a Spitalului Clinic Județean de Urgență
* Centru de plasament, municipiul Făgăraș
* Secția Interne I (pavilion Mârzescu) a Spitalului Clinic Județean de Urgență
* Centru rezidențial pentru persoane vârstnice, municipiul Făgăraș
* Lotul național de judo (tineret și seniori)
* Secția cronici Zărnești a Spitalului de Pshiatrie și Neurologie

MICROFOCARE:
* Firmă privată, municipiul Brașov
* Firmă privată, localitatea Hoghiz
* Firmă privată, orașul Victoria
* Casă de tip familial, orașul Ghimbav
* Firmă privată, municipiul Brașov
* Secția Chirurgie I (pavilionul central) a Spitalului Clinic Județean de Urgență
* Secția Cardiologie II (pavilionul Astra) a Spitalului Clinic Județean de Urgență
* Centru de plasament, orașul Ghimbav
* Casă de tip familial, municipiul Săcele
* Secția Hematologie (pavilion Mârzescu) a Spitalului Clinic Județean de Urgență.

Cresc cazurile de COVID și la Brașov: 78, de ieri până azi

0

În timp ce la Brașov cazurile nou raportate de COVID 19 au fost de ieri până azi 78, și în țară trendul este în creștere evidentă: 2343 de cazuri noi au fost înregistrate  în ultimele 24 de ore,  cel mai mare număr zilnic de până acum.  Este a treia zi cu peste 2000 de cazuri zilnice. Au fost raportate și 53 de decese în ultima zi. După București, cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în Bacău (168), Iași (107), Ilfov (102). În total, au fost prelucrate în ultimele 24 de ore 26.011 de teste.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 2 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 132.001 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

105.582 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.343 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 1928 44
2. Arad 2774 37
3. Argeș 5561 16
4. Bacău 4721 168
5. Bihor 3671 50
6. Bistrița-Năsăud 1541 17
7. Botoșani 1708 24
8. Brașov 6200 78
9. Brăila 2433 28
10. Buzău 2823 23
11. Caraș-Severin 1406 24
12. Călărași 855 9
13. Cluj 3566 66
14. Constanța 3048 76
15. Covasna 1285 44
16. Dâmbovița 4110 32
17. Dolj 2939 58
18. Galați 4359 24
19. Giurgiu 1168 28
20. Gorj 2022 22
21. Harghita 1057 27
22. Hunedoara 2407 25
23. Ialomița 1282 8
24. Iași 5258 107
25. Ilfov 3499 102
26. Maramureș 2139 32
27. Mehedinți 1436 6
28. Mureș 1938 44
29. Neamț 3329 70
30. Olt 1909 37
31. Prahova 6027 77
32. Satu Mare 745 17
33. Sălaj 760 17
34. Sibiu 2278 37
35. Suceava 6649 47
36. Teleorman 1396 44
37. Timiș 4129 79
38. Tulcea 929 17
39. Vaslui 3163 78
40. Vâlcea 2397 68
41. Vrancea 2740 18
42. Mun. București 18285 517
43. – 131 1
 TOTAL 132.001

 

2.343

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 569 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 18
2 ARAD 10
3 ARGEŞ 11
4 BACĂU 32
5 BIHOR 13
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 5
7 BOTOŞANI 4
8 BRĂILA 15
9 BRAŞOV 32
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 3
12 CARAŞ-SEVERIN 2
13 CLUJ 20
14 CONSTANŢA 19
15 COVASNA 7
16 DÂMBOVIŢA 9
17 DOLJ 19
18 GALAŢI 4
19 GIURGIU 6
20 GORJ 10
21 HARGHITA 3
22 HUNEDOARA 1
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 40
25 MARAMUREŞ 4
26 MEHEDINŢI 7
27 MUREŞ 4
28 NEAMŢ 25
29 OLT 1
30 PRAHOVA 26
31 SĂLAJ 4
32 SATU MARE 8
33 SIBIU 17
34 SUCEAVA 16
35 TELEORMAN 15
36 TIMIŞ 5
37 TULCEA 5
38 VÂLCEA 31
39 VASLUI 5
40 VRANCEA 4
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 95
42 ILFOV 13
TOTAL 569

Până astăzi, 4.915 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 01.10.2020 (10:00) – 02.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (36 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

 

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

 

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.795. Dintre acestea, 571 sunt internate la ATI.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.471.499 de teste. Dintre acestea 26.011 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.436 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.575 la cerere.

 

Pe teritoriul României, 10.697 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.452 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.138 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.379 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 839 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.144 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 207.820 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatată, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.702 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  120 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Transferul toamnei. Valentin Mihăilă merge la Parma! „O operațiune în valoare de aproximativ 8 milioane de euro“

0

Valentin Mihăilă (20 de ani) este dat de presa italiană ca și transferat la Parma! Ştirea este anunţată de jurnalistul Gianluca di Marzio, pe site-ul propriu. „Parma s-a dezlănţuit în ultimele zile ale perioadei de mercato. După ce au cumpărat deja 4 jucători, emilienii au încheiat tranzacţia pentru Valentin Mihăilă, aripa  stângă născută în 2000, de la Universitatea Craiova. O operațiune în valoare de aproximativ 7-8 milioane de euro pentru Parma, care și-a asigurat unul dintre cele mai promiţătoare talent din România. Crescut la academia Craiovei, Mihăilă a debutat în prima echipă la 18 ani și se are deja 70 de apariții, zece goluri și treisprezece pase decisive. Mihăilă este, de asemenea, un punct fix în echipa națională a României U21: a jucat șase jocuri marcând cinci goluri, inclusiv un hat-trick împotriva Finlandei”, scrie Gianluca Di Marzio. În acest moment, Mihăilă se află în Belgia pentru un tratament medical. Dacă oltenii vor încasa 8 milioane de euro, atunci va fi egalat recordul tranzacţiei lui Alexandru Mitriţă, care a fost cedat la începutul anului 2019, la NY City.

PNL Brașov se curăță de penali. Oprică iese din joc

0

Autor:  Mihaela Parghel

l La nivelul filialei județene a fost luată decizia ca toți candidații PNL care au avut o condamnare penală să nu fie validați în Consiliul Județean Brașov sau în consiliile locale

l Organizația municipală a PNL Brașov a fost dizolvată și va fi reorganizată, iar conducerea ei va fi preluată de Adrian Veștea

Conducerea filialei judeţene a PNL Braşov a decis ieri, într-o şedinţă la nivelul partidului, să dizolve toate organizaţiile care nu au obţinut media pe judeţ de 37%. Aceasta este media obținută de PNL pe județ, și pragul la care se raportează președintele Adrian Veștea atunci când vorbește de performanța sau lipsa de performanță a unei organizații. Prima pe lista conducerilor care au fost dizolvate prin decizia de ieri a Biroului politic județean este chiar cea de la organizația PNL Braşov, condusă până ieri de Adrian Oprică. Conducerea organizației va fi preluată interimar chiar de preşedintele filialei judeţene, Adrian Veştea, care va face reorganizarea. Alegeri în interiorul partidului vor avea loc la începutul anului viitor, în ianuarie-februarie. Tot ieri, Veștea a dat o veste care a produs aproape un cutremur în anumite zone ale partidului. La nivelul filialei județene a fost luată decizia ca toți candidații PNL care au avut o condamnare penală să nu fie validați în Consiliul Județean Brașov sau în consiliile locale.

PNL anunță ,,fără condamări“!

„Până la data validării mandatelor, toți candidații trebuie să depună o declarație de integritate. Cei care au avut condamnări penale, nu vor mai fi validați pe funcțiile de consilier local sau consilier județean. Liberalii care au procese pe rol nu vor putea ocupa nici funcții publice alese, respectiv vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, viceprimar sau președinte de comisie”, a mai precizat ieri Adrian Veștea.
Fără precedent, problemele de integritate vor duce la înlăturarea unor nume cunoscute din PNL de pe listele abia votate. Dar, spun voci din partid, este și o „deratizare“ necesară pentru alianțele politice cu USR PLUS, care nu acceptă ,,penali“ în funcții publice, dar și înainte de alegerile generale, când partidul trebuie să se prezinte cu oameni asupra cărora să nu mai planeze niciun fel de acuze.

Iar Oprică dispare

Veștea le-a mai cerut tuturor candidaților să depună declarații de integritate, prin care să susțină că nu au suferit niciodată vreo condamnare definitivă. Și a anunțat că tuturor consilierilor care au suferit vreo condamnare definitivă li se va retrage sprijinul politic. Așa, fostul lider local Adrian Oprică primește a doua lovitură.   Oprică a fost  condamnat în 2015, la un an de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând un autovehicul sub influenţa alcoolului.

Și-au depus deja demisia Liviu Cocoș și Mihai Donțu

Liviu Cocoş și Mihai Donțu, amândoi aleși pe listele CJ, au demisionat deja pentru că ambii au suferit condamnări. Liviu Cocoş, fost primar la Predeal, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în calitate de consilier local tot la Predeal. În 2011, Cocoş, alături de alţi doisprezece consilieri locali, a atribuit preferenţial locuinţe ANL. Sentinţa a fost menţinută şi de Curtea de Apel Braşov, decizia fiind definitivă.
Mihai Donţu a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare, având termen de supraveghere de 3 ani, pentru ucidere din culpă. El a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 60 de ani pe o trecere de pietoni. Adrian Gabor dispare de pe listele noilor aleși. Vicepreședinte CJ în ultimul mandat, Gabor este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Din aceleași motive se va retrage și consilierul județean Dragoş Romulus Crăciun.

George Scripcaru?

Pe de altă parte însă, primarul în funcţie, George Scripcaru, care a obţinut acum un loc de consilier local, îşi poate păstra mandatul, pentru că în cele trei dosare în care a fost cercetat nu a fost condamnat. În schimb, el nu va putea ocupa o funcţie de viceprimar, pentru că este încă în cercetare. Adrian Veștea a refuzat să explice de ce această decizie vine după finalizarea alegerilor, în contextul în care i-a acceptat până acum pe acești candidați și nu a avut o problemă să îi pună pe liste.

Alți lideri la organizațiile care nu au obţinut 37%

Printre organizaţiile locale care nu au obţinut 37% sunt şi cele de la Codlea (31%), Făgăraş (17%), Săcele (34%), Predeal (24%), Zărneşti (28%) sau Rupea (36,8%). La unele, preşedinţii interimari sunt aceiaşi ca şi până acum. Este cazul organiziei PNL Săcele, unde interimatul va fi asigurat în continuare de Ciprian Sterpu. În schimb, organizația municipală Făgăraș va fi condusă interimar de secretarul de stat Mihail Veștea, iar cea de la Zărnești, de către Ionuț Banciu. La Victoria, organizația va fi condusă de Cristina Bratu, iar la Codlea, de Sorin Popoiu.
Printre organizațiile din mediul urban care au trecut „pragul“ sunt cele de la Ghimbav, cu 43,8% la urne, și Râșnov, cu 42%. PNL a obținut scoruri peste cel minim cerut de conducera partidului și la Apața (47%), Beclean (40%), Bran (57%), Budila (54%), Bunești (48%), Cața (72%), Comăna (69%), Drăguș (54%), Hălchiu (67%), Feldioara (62%), Moieciu (53%), Șoarș (59%), Șinca Nouă (59%), Ucea (50%) și Viștea (54%). Liderii acestor organizații pot respira ușurați.

PNL subliniază din nou că nu va colabora cu PSD

Pentru PNL urmează discuțiile și parteneriatele politice la nivelul fiecărei localități în parte, pentru a face majorități acolo unde se poate. Președintele PNL Adrian Veștea a amintit că singurul partid cu care exclude o alianță oriunde în localitățile județului este PSD. „Urmează să avem discuții în fiecare localitate. Nu vom face alianță sub nici o formă cu PSD. Este decizia dată de Partidul Național Liberal, prin vocea președintelui partidului”, a declarat ieri Adrian Veștea.
În ceea ce privește alte partide, inclusiv Pro România, Adrian Veștea nu a dat un răspuns categoric.

Adrian Veştea, preşedintele PNL Brașov: „În momentul în care vom valida consilierii locali, municipali şi judeţeni, toţi colegii vor da o declaraţie de integritate că nu au avut nicio condamnare. Voi fi foarte strict şi mă voi asigura că cei care ajung acolo nu au probleme de ordin penal. Cei care sunt cercetaţi, am decis să nu poată candida la vreo funcţie publică aleasă, de tipul vicepreşedintelui de CJ, viceprimar  sau  preşedinte de comisie în Consiliile locale sau Consiliul Judeţean. Vor rămâne simpli consilieri până la prima sentinţă. Au fost situaţii când unii colegi au fost trimişi în judecată şi apoi achitaţi. Dar vă asigur că vom acţiona în consecinţă în momentul când va apărea o sentinţă pe portalul veunei instanţe”

Avem sau n-avem? Focare de COVID-19 în mai multe instituții din Brașov?

0

l Prefectul Văsii susține că există focare de COVID-19 în instituțiile publice, dar refuză să spună unde sunt acestea

Prefectul Mihai Cătălin Văsii susține că există focare de COVID-19 în mai multe instituții deconcentrate și le cere șefilor acestora să ia măsuri de limitare a riscului de infectare. Cu toate acestea, prefectul Cătălin Văsii refuză cu înverțunare să spună care sunt instituțiile în care sunt astfel de focare, pentru a-i face mai vigilenți pe cetățenii care apelează la acestea sau pe cei care lucrează acolo.
„Avem mai multe focare COVID-19 în instituții publice, iar apariția acestor focare a fost cauzată, în principal, de angajați ai respectivelor instituții. Dumneavoastră, în calitate de conducători ai serviciilor publice deconcentrate, aveți obligația de a vă asigura că oamenii din subordine respectă cu strictețe regulile de protecție sanitară, care sunt foarte simple – să poarte mască, să-și spele și să-și dezinfecteze frecvent mâinile și să păstreze distanța fizică. Iar dacă este nevoie, să impuneți cu fermitate respectarea acestor reguli esențiale pentru limitarea răspândirii noului coronavirus! Angajații din instituțiile publice trebuie să fie exemple de responsabilitate. În caz contrar, avem o mare problemă, atât în raport cu pandemia, cât și cu cetățenii, cărora trebuie să le arătăm respect și prin respectarea regulilor de protecție sanitară. Vă solicit, de aceea, să asigurați materialele și echipamentele necesare în acest sens și să luați toate măsurile care se impun pentru protecția personalului și a celor care apelează la serviciile instituțiilor unde se lucrează cu publicul”, a spus prefectul Mihai Cătălin Văsii, conform unui comunicat de presă transmis imediat după întâlnirea cu ședii de instituții deconcentrate. Atât purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, cât și prefectul au refuyat, și de această dată, să ofere alte detalii despre instituții unde sunt focare de COVID/19.
La rândul său, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau a subliniat că, potrivit definiției de caz, persoanele care respectă cu strictețe regulile privind purtatul măștii, igiena mâinilor și distanțarea fizică nu sunt considerate contacți direcți ai unei persoane confirmate cu COVID-19, chiar dacă au stat în aceeași încăpere cu aceasta, prin urmare evită plasarea în carantină la domiciliu sau instituționalizată.

Un ONG va face o acțiune de plantare în Parcul Dendrologic, pentru a-și marca centenarul

0

Clubul Soroptimist Internațional Brașov își va marca centenarul în acest weekend, printr-o acțiune de plantare pe care o va face în Parcul Dendrologic – Grădină Botanică pe care Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt în dezvoltă la Noua. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor (RPLP) Kronstadt, care va asigura puieții care vor fi plantați.
„De această dată, clubul nostru intenționează să planteze 16 arbori, deoarece acesta este numărul membrelor active la nivelul județului Brașov. Astfel începem seria de evenimente organizate atât în țară, cât și la nivel mondial, pentru aniversarea centenarului Soroptimist Internațional, din 3 octombrie 2021. Unul dintre primele proiecte majore ale acestui club, înființat acum 100 de ani, a fost  «Salvati arborele rosu!». Era vorba despre Sequoia, măreții arbori roșii fiind tăiați fără milă la vremea respectivă. Soroptimistele au pledat pentru o legislație corectă, pentru salvarea acestor arbori și nu numai. Au luptat cu firme de cherestea puternice și au obținut sprijinul publicului larg pentru acel proiect“, a declarat președintele Clubului Soroptimist International Brașov, Ana Covaci.

Odată cu acest eveniment pornește campania de plantări de toamnă

Acțiuni similare vor fi desfășurate, în data de 3 octombrie 2020, de toate cluburile Soroptimist Internațional din țară. „Odată cu această acțiune a Clubului Soroptimist International Brașov este demarată campania de toamnă de împăduriri din Parcul Dentrologic Kronstadt. Doamnele vor planta primii arbori din cei 100 pe care intenționăm la rândul nostru să îi plantăm în acest parc, în această perioadă. Noi pregătim puieții și stabilim locul în care vor fi plantați. Principalele specii ce se vor planta în parc sunt magnolia, tuia, pinul, frasinul, stejarul ienupărul, ulmul, castanul, teiul și unele tipuri de arbuști ornamentali. O parte importantă din puieții ce urmează să fie plantați au fost produși în pepiniera proprie a Regiei, în cursul anului 2020”, a precizat reprezentantul RPLP Kronstadt, ing. silvic Dragoș Moldovanu.

Soroptimist Internațional s-a înființat în 1921 în Statele Unite

Soroptimist International este o organizație nonguvernamentală, înființată în anul 1921 în Statele Unite ale Americii, în care acum activează aproximativ 72.000 de membre din 121 de țări. Menirea ei este de a susține dezvoltarea personală și profesională a fetelor și a femeilor, prin educație și formare profesională, sănătate, antreprenoriat, participare la piața muncii, acces la cultură și contribuție la dezvoltarea durabilă. De asemenea, luptă pentru drepturile omului, egalitate, dezvoltare şi mai ales pentru pace, prin bună înţelegere internaţională şi prietenie. Cu statut consultativ, Soroptimist International reprezintă o voce la centrele ONU din New York, Geneva, Viena şi Paris. În România, a început activitatea la nivel de Club în anul 1993, iar Uniunea (care are șapte cluburi) a fost creată în anul 1999. Clubul din Brașov a fost înființat în anul 1995.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.

O bandă de alergare compactă îți permite să faci mișcare acasă fără să transformi o cameră întreagă în sală de fitness. Pentru un apartament sau o locuință cu spațiu limitat, contează dimensiunile aparatului, suprafața de alergare, viteza, sistemul de pliere și locul disponibil pentru depozitare. Descoperă în continuare cum să alegi un model potrivit spațiului disponibil și tipului de antrenament preferat:

Spațiul disponibil trebuie măsurat înainte de alegerea benzii

O bandă descrisă drept compactă poate ocupa mai mult loc decât estimezi din fotografiile produsului. Verifică dimensiunile aparatului în poziție de utilizare și, pentru un model pliabil, dimensiunile după pliere.

Măsoară zona în care vrei să te antrenezi și păstrează suficient spațiu liber pentru urcare, coborâre și utilizare în siguranță. Nu amplasa banda într-un loc în care ușile, mobilierul sau obiectele decorative limitează mișcarea.

Gândește-te și la depozitare. Dacă banda va fi strânsă după fiecare sesiune, verifică greutatea aparatului, prezența roților de transport și direcția în care se pliază. Un aparat compact pe hârtie devine incomod dacă trebuie să muți mobilierul de fiecare dată când vrei să îl folosești.

Formatul slim economisește spațiu fără să elimine criteriile tehnice

Modelele cu profil redus sunt concepute pentru locuințe în care fiecare metru pătrat contează. Unele au console simplificate, structură pliabilă sau dimensiuni reduse față de benzile clasice. În categoria de benzi de alergare slim, de exemplu, există modele cu viteze maxime de 6 sau 12 km/h și suprafețe de utilizare cu dimensiuni diferite.

Din acest motiv, eticheta „slim” nu spune singură dacă aparatul este potrivit pentru mers, jogging sau alergare. Un model limitat la 6 km/h este orientat în principal către mers. La 12 km/h devin posibile sesiuni într-un ritm superior, însă trebuie analizate și dimensiunile suprafeței de alergare, stabilitatea aparatului și caracteristicile utilizatorului.

Suprafața de alergare influențează libertatea de mișcare

O suprafață scurtă și îngustă poate fi suficientă pentru mers, însă poate deveni restrictivă pentru o persoană înaltă sau pentru alergare într-un ritm susținut. Nu compara, așadar, benzile doar după dimensiunile exterioare. Verifică separat suprafața utilă pe care calci.

În oferta actuală Go4Fit există, de exemplu, modele compacte cu suprafețe de 90 × 40 cm, 100 × 40 cm și 120 × 42 cm. Diferențele sunt relevante deoarece influențează spațiul disponibil pentru pas și tipul de utilizare.

Viteza și motorul trebuie raportate la antrenamentul planificat

O bandă cumpărată pentru mers zilnic nu are aceleași cerințe ca una destinată alergării regulate. Definește de la început ce vrei să faci pe aparat, nu doar cât spațiu ai disponibil.

Pentru mers, o viteză maximă redusă poate fi suficientă. Dacă vrei să introduci jogging sau alergare, verifică viteza maximă și specificațiile aparatului pentru utilizarea respectivă. În gama de benzi de alergare de la Go4Fit există modele compacte, dar și variante Performance și Premium, cu motoare, viteze și suprafețe de alergare diferite.

Greutatea maximă suportată trebuie verificată înainte de cumpărare

Limita de greutate indicată de producător este o specificație tehnică pe care nu trebuie să o ignori. Ea se referă la utilizarea aparatului în parametrii pentru care a fost construit.

Nu porni de la ideea că orice bandă compactă are automat o capacitate redusă. În gama Slim Go4Fit sunt listate modele care acceptă utilizatori de până la 120 kg. Capacitatea diferă însă de la un aparat la altul, deci verifică fișa produsului înainte de alegere.

Dacă banda va fi folosită de mai multe persoane din casă, ia în calcul utilizatorul cu greutatea corporală mai mare și cerințele de antrenament ale fiecăruia.

Zgomotul și vibrațiile contează într-un apartament

Motorul nu este singura sursă de zgomot. Contactul repetat al picioarelor cu suprafața benzii produce vibrații care se pot transmite prin podea, mai ales în timpul alergării.

Poziționează aparatul pe o suprafață dreaptă și stabilă și respectă recomandările producătorului privind instalarea. Un covoraș destinat echipamentelor fitness poate proteja pardoseala și poate contribui la limitarea transmiterii vibrațiilor, fără să facă însă aparatul complet silențios.

Contează și momentul antrenamentului. Într-un bloc, mersul la viteză moderată produce de regulă alt nivel de impact decât alergarea rapidă. Dacă locuiești deasupra altui apartament, ia în calcul inclusiv modul în care se transmite zgomotul structural.

Banda compactă poate susține antrenamente variate

Dimensiunile reduse nu înseamnă că trebuie să folosești aparatul în același mod la fiecare sesiune. În funcție de vitezele disponibile, poți alterna mersul relaxat, mersul alert și intervalele de intensitate diferită.

Pentru început, poți lucra cu sesiuni scurte și crește treptat durata. O altă variantă este antrenamentul pe intervale, cu perioade de efort alternate cu recuperare la viteză redusă. Intensitatea trebuie adaptată condiției fizice și limitelor aparatului.

Dacă modelul dispune de înclinare, aceasta poate modifica solicitarea antrenamentului fără să fie necesară creșterea vitezei. Verifică dacă reglarea este manuală sau automată, deoarece modul de utilizare diferă.

Depozitarea simplă ajută la folosirea constantă a aparatului

O bandă compactă este practică atunci când poate fi pregătită rapid pentru antrenament. Dacă scoaterea ei presupune mutarea repetată a unor obiecte grele, există riscul să o folosești mai rar decât ai planificat.

Alege dinainte un loc pentru utilizare și unul pentru depozitare. Verifică accesul la priză, spațiul necesar cablului și posibilitatea de a muta banda fără să zgârii pardoseala. Atenție, nu o depozita într-o poziție care nu este prevăzută de producător.

Banda potrivită combină dimensiunile compacte cu utilizarea dorită

Când alegi o bandă de alergare compactă, pornește de la două întrebări: cât spațiu ai și cum vrei să te antrenezi. Măsoară zona disponibilă, verifică suprafața de alergare, viteza, motorul, limita de greutate, sistemul de pliere și condițiile de depozitare.

Un model compact bine ales îți permite să integrezi mersul sau alergarea în program fără să ocupi permanent camera cu echipamente voluminoase. Compară specificațiile în funcție de antrenamentele planificate și alege o bandă pe care o poți folosi confortabil și constant acasă.

Stocarea energiei fotovoltaice înseamnă păstrarea surplusului produs de panouri într-o baterie, pentru a-l folosi mai târziu. Este o soluție utilă dacă produci energie în timpul zilei, dar consumi mai mult seara, noaptea sau în perioadele cu soare redus.

Pentru multe locuințe, producția fotovoltaică atinge valori ridicate între aproximativ 11:00 și 16:00. În același interval, casa poate fi goală, iar consumul rămâne redus. După apus pornesc iluminatul, electrocasnicele, sistemele de încălzire, aerul condiționat sau încărcarea mașinii electrice. Fără o baterie, surplusul pleacă în rețea, iar seara cumperi din nou energie.

Un sistem de stocare mută energia din intervalul de producție în intervalul în care ai nevoie de ea. Astfel, poți crește autoconsumul, poți reduce energia preluată din rețea și poți păstra o rezervă pentru aparatele prioritare, dacă sistemul include funcție de backup.

Ce înseamnă stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice?

Un sistem de stocare include acumulatori, un invertor compatibil, protecții electrice și echipamente de monitorizare. Aceste componente preiau surplusul de energie solară, îl păstrează în baterii și îl livrează ulterior consumatorilor din casă sau din firmă.

Energia produsă de panouri poate urma trei trasee:

Fără acumulatori, consumi energia disponibilă pe loc și trimiți diferența în rețea. Cu stocare, păstrezi o parte mai mare din producția proprie pentru seară sau pentru intervalele în care panourile nu produc suficient.

Bateriile solare funcționează diferit față de un acumulator auto. Un acumulator auto livrează pentru câteva secunde un curent de descărcare mare, necesar pornirii motorului. O baterie destinată unui sistem fotovoltaic se încarcă și se descarcă repetat, de regulă zilnic. Acest ciclu de încărcare influențează durata de utilizare și trebuie luat în calcul înainte de alegerea echipamentului.

Pentru locuințe, cele mai răspândite soluții folosesc tehnologia Li-ion, iar multe sisteme moderne folosesc celule LiFePO4, adică litiu-fier-fosfat. Acestea oferă un comportament stabil pentru utilizare staționară și suportă multe cicluri de încărcare. Tehnologia Ni-MH apare mai des în baterii portabile și echipamente mici, în timp ce bateriile cu plumb rămân întâlnite în anumite aplicații, însă au limite diferite de eficiență, greutate și utilizare.

Cum funcționează stocarea energiei solare în practică?

Panourile produc curent continuu, iar invertorul îl transformă în curent alternativ, compatibil cu instalația electrică a casei. Într-un sistem bine configurat, energia urmează o ordine clară: acoperă mai întâi consumul instantaneu, apoi încarcă bateria, iar surplusul rămas poate merge în rețea.

După apus, bateria preia treptat alimentarea locuinței. Dacă nivelul ei de încărcare scade sub pragul configurat sau dacă aparatele cer mai multă putere decât poate livra sistemul, locuința preia energie din rețea.

De exemplu, dacă panourile produc într-o după-amiază 8 kWh peste consumul curent al casei, iar bateria poate stoca această energie, o poți utiliza ulterior pentru iluminat, frigider, router, televizor și alte aparate cu consum moderat. Durata reală depinde de consumul activ în acel moment.

Invertorul hibrid coordonează transferul energiei între panouri, baterie, rețea și consumatori. BMS-ul, prescurtare de la Battery Management System, monitorizează parametri precum tensiune nominală, temperatură, nivel de încărcare și curent de descărcare. Dacă detectează valori în afara limitelor admise, BMS-ul limitează funcționarea pentru protecția bateriei.

Nu este recomandat să descarci complet bateria în mod repetat. Producătorul stabilește praguri de protecție, iar instalatorul poate configura o rezervă de energie pentru situații neprevăzute. Dacă vrei alimentare în timpul unei pene de curent, această rezervă devine utilă.

De ce merită să stochezi energia produsă de panourile fotovoltaice?

Stocarea are sens mai ales dacă produci frecvent surplus la prânz și consumi mult după apus. În majoritatea locuințelor, acesta este profilul obișnuit: producție mare ziua și cerere ridicată seara.

În primul rând, crești autoconsumul. În loc să livrezi imediat surplusul, îl păstrezi pentru propriile nevoi. Acest lucru te ajută să folosești local o proporție mai mare din energia generată de panouri.

Apoi, reduci energia cumpărată din rețea. Bateria poate susține consumul de seară al frigiderului, luminilor, routerului, televizorului, laptopurilor sau al unor pompe de circulație. Economiile diferă de la un caz la altul și depind de capacitatea bateriei, puterea instalată a panourilor, tariful din contract, pierderile de conversie și obiceiurile de consum.

Stocarea îți oferă și mai mult control. În aplicația sistemului poți vedea producția, importul din rețea, nivelul bateriei și consumul casei. Dacă ai echipamente smart home, poți programa anumite activități în orele cu producție bună: încălzirea apei, funcționarea pompei de căldură sau încărcarea vehiculului electric.

Totuși, bateria nu transformă automat o casă conectată la rețea într-o locuință complet independentă. Iarna, producția fotovoltaică scade, iar consumul poate crește. Privește stocarea ca pe o metodă de a reduce dependența de rețea și de a îmbunătăți utilizarea energiei proprii.

Cum poate fi utilizată ulterior energia stocată?

Poți folosi energia păstrată în baterie pentru consumatori obișnuiți, pentru aparate cu putere mai mare sau pentru circuite de rezervă. Alegerea depinde de dimensiunea sistemului și de modul în care a fost proiectat.

Pentru utilizare uzuală, bateria poate alimenta seara:

Aparatele mari cer o analiză mai atentă. Plita cu inducție, cuptorul electric, boilerul, pompa de căldură, aerul condiționat sau stația de încărcare pentru vehicul electric pot avea consum ridicat. Aici trebuie să separi două noțiuni: capacitatea și puterea.

Capacitatea, exprimată în kWh, arată câtă energie poate stoca bateria. Puterea, exprimată în kW, arată cât poate livra simultan. O baterie de 10 kWh poate păstra o cantitate bună de energie, dar dacă invertorul livrează maximum 5 kW, nu vei putea alimenta în același timp toți consumatorii de mare putere.

Înainte să alegi un echipament, compară specificațiile complete pentru sisteme de stocare a energiei, inclusiv puterea nominală, puterea de vârf, capacitatea utilizabilă și compatibilitatea declarată cu invertorul.

Dacă ai o mașină electrică, poți folosi producția solară pentru încărcare în timpul zilei sau poți utiliza energia din baterie în anumite limite, seara. Evită însă configurările care descarcă rapid bateria casei doar pentru încărcarea vehiculului, dacă obiectivul tău principal este backup-ul. O stație de încărcare inteligentă poate ajusta curentul în funcție de surplusul solar disponibil.

Ce componente sunt necesare pentru un sistem cu stocare?

O instalație sigură nu se rezumă la baterie. Ai nevoie de componente compatibile, proiectate pentru aceeași configurație.

Panourile fotovoltaice determină câtă energie poți produce. Invertorul hibrid sau invertorul compatibil cu baterii gestionează fluxul dintre producție, consum, acumulator și rețea. Bateria păstrează energia, iar BMS-ul o protejează prin monitorizarea parametrilor electrici și termici.

Sistemul trebuie să includă siguranțe, întrerupătoare, protecții la supratensiune, cabluri dimensionate corect și, dacă dorești backup, o cutie de comutare sau o soluție EPS. EPS reprezintă ieșirea de alimentare de rezervă, care funcționează doar în configurațiile proiectate pentru acest scop.

Verifică mereu compatibilitatea dintre baterie și invertor. Două echipamente pot avea tensiune nominală apropiată, dar pot comunica diferit sau pot avea limite distincte de curent de descărcare. Folosește listele de compatibilitate publicate de producători și lasă instalatorul autorizat să confirme configurația.

Tipuri de sisteme de stocare

Sistemele DC-coupled conectează bateria pe partea de curent continuu, de regulă printr-un invertor hibrid. Această configurație apare frecvent în instalațiile noi.

Sistemele AC-coupled folosesc un invertor separat pentru baterie și pot fi potrivite pentru modernizarea unui sistem fotovoltaic existent. Alegerea depinde de echipamentele deja montate, de obiectivul de backup și de bugetul disponibil.

Poți alege și între sisteme modulare sau soluții compacte. Modelele modulare permit extinderea capacității prin adăugarea unor module compatibile. Această opțiune poate fi utilă dacă plănuiești să cumperi un vehicul electric, să instalezi o pompă de căldură sau să mărești puterea panourilor.

Un sistem on-grid poate folosi bateria pentru autoconsum, însă nu oferă automat energie în timpul unei întreruperi. Pentru backup ai nevoie de invertor cu funcție dedicată, circuite separate și decuplare sigură de rețeaua publică. Sistemele off-grid funcționează separat de rețea, dar cer o dimensionare atentă, deoarece trebuie să acopere și perioadele cu producție solară redusă.

Folosește direct energia solară atunci când este disponibilă, programează aparatele mari în orele cu producție bună și păstrează o rezervă de baterie dacă ai nevoie de continuitate pentru frigider, internet, iluminat sau centrală. Informează-te din documentația tehnică, compară datele relevante și discută configurația potrivită cu un specialist autorizat.

Profitul la bursă se poate obține din abordări foarte diferite, iar strategia potrivită depinde de obiectivele tale, timpul pe care îl poți dedica investițiilor și riscul pe care ești dispus să îl accepți. Problemele apar atunci când cumperi acțiuni după criterii diferite și ajungi să iei fiecare decizie în funcție de ce se întâmplă în piață în ziua respectivă. Strategia te ajută să îți stabilești reperele după care alegi investițiile, gestionezi portofoliul și reacționezi atunci când prețurile se mișcă în direcția opusă așteptărilor tale.

Pornește de la obiectivul pentru care investești

Strategia capătă sens atunci când știi ce urmărești cu banii investiți. Poate vrei să acumulezi capital pe parcursul următorilor 15 sau 20 de ani, să construiești treptat o sursă suplimentară de venit sau să urmărești oportunități care presupun mai multă implicare din partea ta. Fiecare obiectiv vine cu alte decizii privind perioada investiției, riscul acceptat și structura portofoliului.

Dacă încă lucrezi la aceste elemente și vrei să îți construiești baza înainte să alegi strategia, poți descoperi cursurile de investitii în care informațiile sunt organizate în funcție de nivelul și obiectivele investitorului.

Stabilește cât risc poți accepta în portofoliu

Randamentul urmărit trebuie pus în relație cu riscul pe care îl presupune strategia. Dacă o scădere de 20% te determină să renunți la poziții pe care intenționai să le păstrezi câțiva ani, o strategie cu fluctuații mari îți poate crea probleme chiar dacă, teoretic, se potrivește obiectivului de randament.

Contează și cât din capital ajunge într-o singură companie, industrie sau categorie de active. Riscul poate fi controlat prin alocarea capitalului și diversificare, iar limitele stabilite din timp reduc situațiile în care o mișcare puternică a pieței ajunge să schimbe întregul plan.

Decide cât timp vrei să aloci investițiilor

Strategia trebuie să se potrivească și programului tău. Analiza frecventă a companiilor, urmărirea rezultatelor trimestriale și ajustarea pozițiilor presupun timp, în timp ce alte abordări permit intervenții mai rare și un portofoliu administrat cu mai puțină implicare.

Ia în calcul câte ore poți dedica investițiilor într-o săptămână obișnuită, deoarece entuziasmul de la început poate susține temporar un ritm greu de păstrat ulterior. Dacă vrei să îți construiești propriul sistem de investiții și să aprofundezi procesul după care iei deciziile în piață, alege Beat the Market și lucrează la o strategie pe care să o poți aplica în mod consecvent.

Construiește reguli pentru cumpărare înainte să apară oportunitatea

O strategie bună ar trebui să îți spună în ce condiții merită să incluzi o companie în portofoliu. Criteriile pot ține de rezultatele businessului, evaluare, perspectivele industriei, nivelul datoriilor sau alți factori relevanți pentru abordarea pe care ai ales-o.

Fără câteva reguli stabilite dinainte, o scădere de 25% poate părea imediat o oportunitate, iar o companie care a crescut cu 40% poate deveni atractivă doar pentru că prețul continuă să urce. Criteriile de selecție te ajută să judeci fiecare situație în raport cu strategia ta și cu argumentele care susțin investiția.

Gândește strategia și pentru perioadele în care scade piața

Este simplu să urmezi planul atunci când majoritatea pozițiilor sunt pe profit. O perioadă în care portofoliul pierde 15% sau 20% pune însă strategia într-un context complet diferit, iar deciziile luate atunci pot avea un impact important asupra rezultatelor pe termen lung.

Planul ar trebui să includă modul în care tratezi scăderile și motivele pentru care o poziție poate fi redusă sau închisă. Corecția prețului, deteriorarea rezultatelor companiei și schimbarea argumentelor inițiale reprezintă situații diferite, iar strategia te ajută să le tratezi separat.

Profitul rămâne rezultatul mai multor decizii luate pe parcursul anilor, iar strategia îți dă cadrul în care le iei. Obiectivele, toleranța la risc, timpul disponibil și regulile după care îți gestionezi portofoliul te ajută să alegi o abordare pe care o poți susține inclusiv atunci când piața trece prin perioade dificile.