Acasă Blog Pagina 4649

Vandalii au distrus foișorul de pe Tâmpa

0

Structurile din lemn ale foișorului de observație de pe Tâmpa au fost vandalizate. Persoane încă neprinse au venit cu drujba și au tăiat efectiv lemnul care acoperea căsuța. Iar o scară a fost smulsă și aruncată în vale. La acest proiect au lucrat în anul 2015, 12 arhitecţi tineri care au dorit să creeze un punct decorativ și util. Vandalii au distrus însă locul din teribilism sau poate au vânat doar lații de lemn pe care i-au cărat apoi din vârful Tâmpei.
Administratorii sitului natural Tâmpa spun că au fost tăiate 12 bucăţi de lemn de pe acoperişul decorativ al foișorului și că acum au fost deja luate măsurile pentru a repara structura. Cu toate acestea atrag atenţia că acest acoperiş era folosit de mulţi excursioniști ca belvedere şi pentru a face fotografii, cu toate că avea 2 metri înălţime şi, cocoțați pe acoperiș, îi puneau în pericol pe cei care foloseau foișorul așa cum se cuvine. Autoritățile locale au permis realizarea acestui proiect-experiment, în această locație greu accesibilă, aflată in inima rezervatiei naturale, pentru a crea o legătură cu narura și ca un loc sigur care să ofere o perspectivă generală inedită.

Impozit cu 50% mai mic pentru clădirile folosite în turism

0

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ieri actul normativ care aduce modificări Legii 227/2015 privind Codul fiscal, transmite Administraţia Prezidenţială. Astfel impozitul pe clădirile şi terenurile folosite în prestarea serviciilor turistice va fi redus cu 50%. „Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie”, arată legea promulgată de şeful statului.  De asemenea, impozitul pe terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%.

17 pe loc la Senat și 15 pe loc la Camera Deputaților, la Brașov

0

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Braşov a publicat hotărârea prin care au rămas definitive candidaturile din judeţul Brașov pentru alegerile parlamentare. În cursa pentru unul dintre cele 9 mandate de deputat de Braşov sunt înscrişi 136 de candidaţi, 135 trimiși 14 partide și un independent.
Pentru cele 4 mandate de senator de Braşov, candidează 69 de reprezentanți de la 15 partide.
Alegerile pentru Parlamentul României se vor desfăşura în 6 decembrie. Parlamentul României va fi compus din 465 de aleşi, dintre care 136 de senatori şi 329 de deputaţi.
Aritmetic, la Brașov concurența ar fi de 17 pe loc la Senat și 15 pe loc la Camera Deputaților. Conform afinităților politice deja conturate în electorat la alegerile locale și în urma sondajelor, au șanse să intre sigur în Parlament doar reprezentanții PNL, USR PLUS și PSD. Își vor împărți un mandat, poate două, dacă trec pragul electoral, Pro România, UDMR sau PMP.

Parteneriatul cu Japonia continuă: Primarul Allen Coliban susține Centrul Musashino

0

l Primarul Brașovului a mărturisit că pentru el cultura japoneză ocupă un loc aparte

Primarul Allen Coliban s-a întâlnit ieri cu Mariko Kimura, coordonatoarea Centrului Musashino – Japonia, și reprezentanta orașului Musashino la Brașov, pentru a discuta despre dezvoltarea acestui centru la Brașov, despre continuarea parteneriatului între cele două orașe și despre implicarea Municipalității în evenimentele de susținere a participării echipei României la Jocurile Olimpice de Vară, Tokyo 2021, unde Musashino este orașul gazdă pentru echipa României. Primarul Allen Coliban a primit din partea Primăriei Musashino o scrisoare de felicitare pentru alegerea sa în funcție și propunerea de continuare a bunei colaborări dintre cele două orașe.

Un curs de GO la Centrul Musashino

Primarul Coliban și-a arătat întregul suport pentru dezvoltarea acestui centru, mai ales că pentru el cultura japoneză ocupă un loc aparte. Astfel, a fost printre primii cursanți de limbă japoneză a Centrului Musashino, în anii ‘90 a practicat kyokushin, un stil de arte marțiale de origine japoneză, iar după 2000 a început practicarea GO-ului, un joc de strategie, de asemenea, de origine japoneză. În timpul discuțiilor, i-a propus d-nei Mariko Kimura înființarea unui curs de GO în cadrul centrului, având în vedere faptul că acest joc de strategie se bucură de interes la nivel local și național.  

„Astăzi am primit vizita oficială a reprezentanților Musashino la Brașov și am discutat despre istoricul relațiilor diplomatice și culturale dintre cele două municipalități, dar și despre perspectivele de colaborare, pentru că ultimii ani, din păcate au fost marcați de un con de umbră asupra acestor relații. Din punctul meu de vedere, relația culturală cu Japonia și comunitatea din Musashino este una foarte importantă. Brașovul are un istoric al acestor relații, este probabil cea mai îndelungată relație cu o comunitate din Japonia, pe care o are un oraș din România. Ar fi păcat să nu o dezvoltăm în folosul brașovenilor și al tinerilor brașoveni în primul rând. Pentru că foarte mulți tineri brașoveni au învățat limba japoneză și au ajuns profesioniști pornind de la aceste relații pe care Centrul Musashino le-a dezvoltat la Brașov”, a declarat primarul Allen Coliban.

Liceanul Coliban, printre primii cursanți la limba japoneză

„Astăzi am venit din partea Primăriei Musashino să adresăm felicitările noastre pentru obținerea mandatului de către noul primar. Mă gândeam că domnul primar are vârsta la care ar fi putut să fi făcut cursuri la noi. Mă întrebam despre acest lucru și am aflat astăzi și am fost foarte impresionată de faptul că în timp ce era elev de liceu la Colegiul Andrei Șaguna a fost într-adevăr la cursurile Centrului Musashino. Am fost bucuroasă că ne-a salutat în japoneză și chiar ne-a cântat un cântecel în japoneză. Am aflat și că este experimentat în mai multe discipline specifice Japoniei și sper să continuăm și să lărgim colaborarea noastră pe această linie”, a precizat Mariko Kimura la finalul întâlnirii.
D-na Kimura i-a prezentat primarului și o parte dintre bunele rezultate obținute de cursanții acestui centru în ultima perioadă. Astfel, la cel mai recent concurs de discursuri în limba japoneză, primele două locuri au fost ocupate de studenții acestui centru, iar la examenul de evaluare a cunoștințelor de limbă japoneză (Japanese Language Proficiency Test – Nihongo Nouryoku Shiken), cursanții centrului    au obținut cel mai mare punctaj, clasându-se în primii 15 la nivel mondial.
În ceea ce privește continuarea parteneriatului dintre cele două orașe, autoritățile publice din Musashino au trimis o propunere de parteneriat, care va fi aprobată, conform primarului, de autoritățile  brașovene până la sfârșitul acestui an.

Investiţie de aproape 7 milioane de lei la Colegiul Transilvania

0

l Proiectarea și lucrările de eficientizare energetică a corpului A vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile

Primăria Brașov a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirilor publice din Municipiul Brașov – Colegiul Tehnic Transilvania, corp A,. finanțată din fonduri europene nerambursabile. Firmele care vor realiza proiectarea și execuția acestor lucrări sunt S.C. Romfit Grup SRL, în calitate de lider de asociere, și S.C. HAR&H SRL, în calitate de asociat, valoarea contractului fiind de 6.836.564,93 lei fără TVA.

Clădirea va avea cisteme alternative de energie electrică și termică

Conform contractului, documentaţia necesară va fi elaborată în termen de patru luni, iar execuţia lucrărilor se va face în termen de 15 luni. Lucrările de eficientizare energetică presupun o reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, respectiv termoizolarea planşeului – placă pod cu strat de vată minerală de 25 cm şi realizarea unei şape de protecţie, înlocuire tâmplăriei din lemn și a celei PVC cu tâmplarie PVC performantă cu profil pentacameral şi cu geam termoizolant, termoizolarea pereţilor exteriori de pe faţadele laterale şi faţada posterioară cu vată minerală de 8 cm. De asemenea, o reabilitare termică a sistemului de încălzire şi de furnizare a apei calde de consum prin înlocuirea centralei termie cu una care va avea două cazane de condensaţie şi refacerea instalaţiilor de încălzire. Vor fi instalate alternative de producerea energiei electrice termice pentru consum propriu, adică se va apela, pentru caldă, la panouri solare montate pe acoperiş, iar pentru energie electrică pentru iluminat, la panouri fotovoltaice montate pe acoperiş.

Cu această ocazie se fac și lucrări la fațade și recompartimentări

Vor fi modernizate sistemele de climatizare şi ventilare pentru asigurarea calităţii aerului din interior şi vor fi reabilitaate toate instalaţiile de iluminat din clădire. Contractul include şi câteva intervenţii conexe, la finisaje, faţade, recompartimentări interioare şi lucrări specific pentru asigurarae siguranţei la incendiu.  Corpul A al Colegiului Tehnic „Transilvania” a fost construit în perioada anilor 1908-1911. Aceasta are formă de „E” în plan, are suprafața construită (amprenta la sol) de 816,80 mp și suprafața desfășurată de 3.266,00 mp. Construcția adăpostește spații cu funcțiuni legate de specificul activității de învățământ: săli de clasă, cabinete școlare, cancelarie, bibliotecă, spații administrative și funcțiuni conexe: depozite, grupuri sanitare, spații tehnice și întreținere, circulații.

Ţiriac a donat 5 paturi ATI pentru spitalul din Săcele

0

Compania omului de afaceri Ion Ţiriac a donat Spitalului municipal Săcele cinci patrui pentru secţia a Anestezie-Terapie Intensivă, complet echipate, astfel încât unitatea medicală are acum la dispoziţie şapte paturi de acest tip. Anunţul a fost făcut ieri, de către primarul municipiului Săcele, printr-o postarea pe Facebook. „Spitalul Municipal Săcele a beneficiat de o donație de cinci paturi ATI din partea Țiriac Group Romania. Împreună cu celelate două paturi ATI deja existente, acestea vor fi folosute pentru pacienții pozitivi COVID-19 cu forme severe de boală, în zona de terapie intensivă existentă în structura spitalului”, este mesajul primarului Virgil Popa. Donaţia este cu atât mai importantă cu cât judeţul Braşov este de mai mult timp la limita ocupării paturilor de ATI existente în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, pentru pacienţii cu COVID-19. La ultima raportare făcută luni de Instituţia Prefectului, în baza datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică Braşov, în judeţul Braşov erau 363 pacienți cu forme medii, grave sau severe de COVID-19 internați în spitale, dintre care 29 la ATI.

A treia oară: CCR amână din nou decizia de impozitare a pensiilor speciale

0

l Camera Deputaţilor a adoptat, în luna iunie, legea care prevede taxarea cu 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei, dar Înalta Curte de Casație și Justiție și Avocatul Poporului au contestat legea la CCR

Curtea Constituțională a amânat ieri o decizie privind impozitarea cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei pentru data de 8 decembrie. Curtea Constituțională a amânat astfel pentru a treia oară pronunțarea unei decizii asupra sesizărilor privind legea care prevede impozitarea pensiilor speciale. Actul normativ a fost contestat de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Avocatul Poporului, pe motiv că ar fi vorba despre o dublă impozitare. Sesizările ICCJ și Avocatului Poporului s-au mai aflat de două ori pe masa CCR, fiind amânată o decizie. Printre categoriile care beneficiază de pensii speciale se numără și judecătorii Curții Constituționale.

Instanţa supremă susţine în sesizarea către CCR că legea este neconstituţională

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în luna iunie, legea care prevede taxarea cu 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei și cu 10% a celor între 2001 și 7001 lei. Concret, va fi taxată diferenţa între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii. Instanţa supremă susţine în sesizarea către CCR că legea este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile mai multor articole din Constituţie. ICCJ arată în hotărârea de sesizare a CCR că unul dintre cele cinci principii ale fiscalităţii reglementate de Codul fiscal vizează „justeţea impunerii sau echitatea fiscală”, care „asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia”.

Câți beneficiari de pensii speciale sunt în România

La sfârșitul lunii mai, în România beneficiau de pensii de serviciu 9.528 de persoane, în creştere cu 225 faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Deputații au adoptat miercuri, impozitarea pensiilor speciale. Cei mai mulţi dintre cei care primesc pensii de serviciu – 4.088 – sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie. Aceasta este de 19.039 de lei, din care 17.790 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat. De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 830 de persoane. Pensia medie era de 5.765 lei, din care 3.307 lei suportaţi de la bugetul de stat. Mai beneficiază de pensii speciale parlamentarii, numărul acestora fiind 791 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.768 de lei (2.760 lei de la bugetul de stat). Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii, citate de Agerpres, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.426 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.345 lei, din care 7.759 lei suportaţi din bugetul de stat. Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 605 persoane, media fiind de 8.147 lei, din care 4.183 de lei cota suportată din bugetul de stat. De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.788 pensionari, pensia medie fiind de 4.679 lei, din care 2.757 lei suportaţi din bugetul de stat.

Un sezon cu surprize: „Chefii la cuțite“ au primit-o pe Gina cu burtică

0

Emisiunea „Chefi la cuțite” a dat startul filmărilor pentru un nou sezon, sezonul cu numărul 9. Această nouă perioadă de filmări vine cu o premieră: o Gina Pistol cu burtică de mămică. Frumoasa prezentatoare nu va mai fi însă singură la prezentare, ci îl va avea alături pe Speak, care îi vine în ajutor. „Rolul meu va fi acela de a sta alături de susținători atunci când concurenții intră la jurizare și uneori de a-i întâmpina pe cei care urmează să meargă la bancurile de lucru. Am stat mult de vorbă cu Gina, mi-a povestit în detaliu cum se desfășoară lucrurile, mi-a zis că voi cunoaște foarte multe povești, că voi simți emoțiile concurenților și că toată experiența va fi ceva surprinzător. A avut dreptate, pentru că deja se întâmplă asta, iar mie îmi place foarte mult.”, a spus Speak.

Speak intră la „Chefi la cuțite”

Debutul filmărilor pentru noul sezon a fost plin de surprize pentru Gina Pistol. Pentru a avea grijă de ea, chefii i-au pregătit o cameră specială, amenajată fix pe gustul ei, unde să se poată odihni și de unde să privească tot ce se întâmplă cu concurenții. „Chefii au fost deosebit de drăguți, nu mă așteptam la o asemenea surpriză și îmi dau seama că noi chiar am ajuns o familie”, a povestit Gina. Gina Pistol și Smiley vor deveni în curând părinții unei fetițe. Vedeta este însărcinată și așteaptă cu nerăbdare să își țină bebelușul în brațe.

Anca Țurcașiu se relansează

0

Anca Țurcașiu se pregătește să se întoarcă pe prima scenă a muzicii din România. Anunțul oficial a fost făcut chiar de artistă, iar apropiații și fanii au felicitat-o și i-au transmis multe gânduri pozitive. Potrivit mărturisirilor cântăreței, la piesa de relansare a colaborat cu artistul și compozitorul Ovidiu Cernăuţeanu, cunoscut publicului ca Ovi. „Un pian, Ovi producător, compozitor, prieten și o piesă nouă în curând. După mulți ani de repaus, o revenire sperăm noi în forță. Autorul textului rămâne secret. Aveți vreo idee cine ar fi?” este mesajul scris de cântăreață pe contul ei de Facebook, dar și pe cel de Instagram, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos. În legătură cu dezvoltarea personală, artista a recunoscut că are un mentor: „M-am documentat, am citit, am şi un mentor. E cineva care nu mai trăieşte, dar care a scris nişte cărţi minunate. Am început să văd altfel lucrurile, am înţeles cine suntem cu adevărat şi cine putem fi. Noi suntem singurii noştri stăpâni, să facem ce vrem pe acest pământ în singura viaţă pe acest pământ. Singura de care suntem conştienţi. De prezent, de aici. Eu sunt un om care trăiesc în prezent: azi, acum, aici!”.

Andreea Bălan, internată de urgență în spital

0

Momente dramatice pentru Andreea Bălan. Acum două nopți, artista s-a dus singură la un spital privat din Capitală, chinuită de niște dureri abdominale. Medicii au stabilizat-o, dar se pare că Andreea a fost la un pas de septicemie (infecție generalizată), lucru confirmat pentru Click! de surse din apropierea solistei. Ea se află la spitalul privat unde a născut-o pe cea de-a doua fiică a ei și unde a trecut pe lângă moarte imediat după operația de cezariană. Medicii au salvat-o atunci dintr-o situație extrem de dificilă, așa că nu e de mirare că solista a ales același spital când a simțit că este într-o stare gravă.
De obicei foarte activă pe rețelele sociale, Andreea nu a mai postat nimic, ultimul ei mesaj fiind cu dublu înțeles: „Viața îți dă cât poți duce”.