12.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4637

ACS Kids Tâmpa Brașov, deplasare dificilă la Ploiești

0

Cei de la ACS Kids Tâmpa Brașov vor juca astăzi, de la ora 15.00, la Ploiești, cu Astra 2 în cadrul etapei a 6-a din C5. Aflați în subsolul clasamentului, cu doar 3 puncte în cinci etape, elevii lui Adrian Hârlab – Ciprian Anghel și Nicolae Văduva au mare nevoie de un rezultat bun, în special pentru moralul tinerilor jucători. „E un nou test dificil pentru noi, mai ales că venim după trei înfrângeri, dar încercăm să facem uitate jocurile precedente. Trebuie să eliminăm greșelile personale, luăm gol destul de repede, iar apoi este dificil să reintrăm în meci. Echipa a doua a Astrei este alcătuită din jucători tineri. Sunt fotbaliști cărora le place să aibă mingea în posesie și abordează ofensiv toate partidele. Așadar, nu ne va fi ușor, dar mergem să ne jucăm șansa și, chiar dacă rezultatele noastre nu au fost cele mai bune, avem și multe lucruri pozitive pe care le-au arătat băieții noștri, iar acestea ne dau speranțe. O să creștem de la meci la meci, ne obișnuim cu nivelul de la seniori și vor veni și rezultatele”, a spus antrenorul Ciprian Anghel. Pentru meciul de la Ploiești, antrenorii brașoveni nu vor putea conta pe serviciile lui Andrieș și Mihăilă, ambii suspendați. În schimb va reveni atacantul Dragoș Popa, care și-a ispășit suspendarea.

(P) Web Hosting România – care este oferta de preț și cât ar trebui să plătești pentru servicii de calitate?

0
Web Hosting Romania

Ultimele luni au avut un impact major asupra tuturor domeniilor de activitate. Pandemia de COVID-19 a remodelat stilul de viață cu care am fost obișnuiți până acum, iar comportamentul consumatorilor s-a adaptat noilor vremuri. Au crescut vânzările pe Internet, astfel că brandurile care nu aveau până acum un site au realizat că este vital să ai prezență online pentru a supraviețui realității de azi. Am putea spune că migrarea către comerțul electronic a fost accelerată cu cel puțin cinci ani, dat fiind că multe branduri nu erau încă pregătite să facă o mișcare atât de importantă.
Daca te afli în aceeași situație, probabil că ai prospectat deja piața de web hosting Romania și, inevitabil, te-ai întrebat cât ar trebui să plătești pentru servicii de calitate.
Există mai mulți factori pe care trebuie să-i iei în considerare în momentul în care te decizi să construiești un site. Desigur, fiecare business este diferit și generează costurile sale, însă sunt câteva servicii fără de care nu poți funcționa: web hosting, domeniu, design grafic, dezvoltare web, creare de conținut și marketing.
Dintre toate, serviciile de găzduire sunt poate cele mai importante și trebuie alese cu mare atenție. Calitatea lor influențează performantele site-ului. Degeaba direcționezi majoritatea bugetului de care dispui spre web design dacă nu ai, spre exemplu, un site care să se încarce rapid. În România, există trei tipuri de web hosting: găzduire partajată, cloud VPS și servere dedicate. Pornind de la această idee, vei putea să iei mai ușor o decizie bună.
Cea mai populară dintre acestea este găzduirea partajată datorită prețului foarte mic. Un abonament de bază costă aproximativ 1 Euro pe lună și oferă suficiente resurse și caracteristici cât să susțină un site la început de drum. Dar nu și un magazin online. Multe persoane nu cunosc sau subapreciază importanța serviciilor de web hosting și preferă să economisească în acest sens pentru a investi în marketing sau web design. Daca ți-ai propus să deschizi un site care să vândă, nu doar să existe, atunci va fi necesar să te orientezi spre găzduire VPS sau servere dedicate. Prețul este mai mare (aproximativ 15 Euro pe lună, respectiv 54 Euro pe lună), însă și performanțele sunt crescute.
În primul rând, trebuie să ai în vedere faptul că orice magazin online stochează datele personale ale clienților. Găzduirea partajată presupune să împarți serverul cu alte sute sau chiar mii de site-uri, ceea ce înseamnă că și securitatea va avea de suferit. Nu are nicio relevanță cu ce provider colaborezi; dacă un site ia un virus, este posibil ca toate celelalte site-uri să fie afectate. Apoi, ține cont de faptul că site-ul tău are nevoie de resurse generoase pentru ca cerințele și nevoile sale să fie susținute. Cel puțin dacă îți propui să investești în marketing, așteaptă-te ca traficul să crească de la o zi la alta. Un pachet de web hosting potrivit te asigură că viteza de încărcare nu va fi afectată și că site-ul tău nu va pica în momentul în care resursele sunt epuizate.
Costurile pentru serviciile de web hosting România diferă de la un provider la altul, însă prețul nu ar trebui luat în considerare decât în momentul în care ai mai multe variante și nu știi de la cine să cumperi. În general, ar trebui să colaborezi cu firma care îți oferă cât mai multe caracteristici la un preț onest. Sunt câteva aspecte pe care trebuie să le ai în vedere: uptime de 99,99%, suport tehnic 24/7, certificat SSL inclus în pachet, backup zilnic realizat automat și resurse scalabile. De altfel, este bine să beneficiezi de o perioadă de probă după care să-ți poți primi înapoi banii în cazul în care ești nemulțumit.

130 de noi cazuri COVID la Brașov

0

130 de noi cazuri de COVID 19 au fost inregistrate la Brașov, din care 24 sunt retestări ale unor pacienți deja confirmați pozitiv la coronavirus. Din fericire, în ultimele 24 de ora la Brașov nu au fost înregistrate decese în spitalele COVID din județul Brașov.
În țară 4013 cazuri noi de Covid au fost depistate în ultimele 24 de ore, fiind a doua zi când se depășește pragul de 4000 de infectări. Au fost raportate și 73 de decese, iar numărul pacienților internați la Terapie Intensivă a urcat la 721.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 15 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 168.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 125.009 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.013 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 2988 126
2. Arad 3504 81
3. Argeș 5927 34
4. Bacău 6202 150
5. Bihor 4301 53
6. Bistrița-Năsăud 1845 33
7. Botoșani 2100 49
8. Brașov 7295 130
9. Brăila 2851 50
10. Buzău 3156 41
11. Caraș-Severin 1859 42
12. Călărași 1127 30
13. Cluj 5092 227
14. Constanța 3987 83
15. Covasna 1580 40
16. Dâmbovița 4937 83
17. Dolj 3994 58
18. Galați 5243 114
19. Giurgiu 1448 30
20. Gorj 2379 32
21. Harghita 1655 83
22. Hunedoara 3034 60
23. Ialomița 1587 14
24. Iași 7275 200
25. Ilfov 4284 101
26. Maramureș 2777 76
27. Mehedinți 1655 17
28. Mureș 2846 123
29. Neamț 4500 93
30. Olt 2423 77
31. Prahova 7438 137
32. Satu Mare 1048 56
33. Sălaj 1259 35
34. Sibiu 3290 129
35. Suceava 7599 116
36. Teleorman 2090 52
37. Timiș 5423 175
38. Tulcea 1169 24
39. Vaslui 3915 66
40. Vâlcea 3355 96
41. Vrancea 3017 18
42. Mun. București 24895 777
43. – 141 2
TOTAL 168.490 4.013

*Având în vedere prevederile art. 4, alin. 2 și 4 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, incidența cazurilor la 14 zile pentru județe și Municipiul București este în curs de actualizare și va fi comunicată ulterior, imediat cum vom primi aceste date.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 691 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 27
2 ARAD 11
3 ARGEŞ 5
4 BACĂU 11
5 BIHOR 22
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 1
8 BRĂILA 6
9 BRAŞOV 24
10 BUZĂU 3
11 CĂLĂRAŞI 5
12 CARAŞ-SEVERIN 1
13 CLUJ 32
14 CONSTANŢA 13
15 COVASNA 4
16 DÂMBOVIŢA 10
17 DOLJ 22
18 GALAŢI 12
19 GIURGIU 2
20 GORJ 16
21 HARGHITA 19
22 HUNEDOARA 7
23 IALOMIŢA 1
24 IAŞI 71
25 MARAMUREŞ 8
26 MEHEDINŢI 16
27 MUREŞ 3
28 NEAMŢ 25
29 OLT 9
30 PRAHOVA 23
31 SĂLAJ 0
32 SATU MARE 7
33 SIBIU 34
34 SUCEAVA 19
35 TELEORMAN 33
36 TIMIŞ 16
37 TULCEA 6
38 VÂLCEA 26
39 VASLUI 27
40 VRANCEA 7
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 92
42 ILFOV 15
TOTAL 691
Până astăzi, 5.674 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 14.10.2020 (10:00) – 15.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.611. Dintre acestea, 721 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.770.481 de teste. Dintre acestea, 29.646 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.575 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.081 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 211 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 15 octombrie.

Pe teritoriul României, 17.190 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.986 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.136 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 43 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.313 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.197 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.020 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.017.822 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.812 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Primarii PNL din Ţara Făgăraşului nu o mai vor pe Mara Mareș la Camera Deputaților

0

Primarii PNL din Ţara Făgăraşului şi Rupea nu au mai vrut-o pe Mara Mareș pe lista pentru încă un mandat la Camera Deputaților. Ei s-au impus în faţa conducerii judeţene a partidului și au hotărât să fie reprezentați de un candidatul propriu la alegerile parlamentare. Marţi, 13 octombrie 2020, aleşii locali au cerut conducerii PNL Braşov să supună la vot propunerile pentru lista de candidaţi de la Camera Deputaţilor. Au fost două propuneri pentru candidatul care să reprezinte Ţara Făgăraşului, Mara Mareş, actualul deputat, şi Dumitru Flucuş, primarul reales de la Şinca Nouă. Deşi n-a fost un vot conform statutului ci doar unul informativ, cele mai multe voturi le-a obţinut Dumitru Flucuş, 11, iar Mara Mareş, 7 voturi. Joi, 15 octombrie a.c., aşa cum spun primarii, se vor stabili, în biroul politic judeţean al PNL Braşov, candidaţii pentru alegerile parlamentare şi locurile acestora pe liste, scrie Monitorul de Făgăraș.
,,Dorinţa noastră, a primarilor PNL din Ţara Făgăraşului şi a celor din zona Rupea, a fost de a fi reprezentaţi în Parlamentul României, iar în partid să avem autoritate. Tot greul la alegeri pică pe noi, iar când trebuie să fim ascultaţi şi susţinuţi, lucrurile se schimbă. Au fost presiuni pe conducerea organizaţiei, dar am ţinut să ne impunem şi noi punctul de vedere. Şi am reuşit. Candidatul propus de noi pentru Ţara Făgăraşului este din rândurile noastre, Dumitru Flucuş de la Şinca Nouă, care trebuie să se afle pe un loc eligibil pe listele PNL. S-a votat, iar votul a fost 11 pentru Dumitru Flucuş şi 7 pentru Mara Mareş. Nu avem nimic cu Mara Mareş, dar avem şi noi un cuvânt de spus. Cred că este un pionierat în ţară acţiunea noastră. Suntem convinşi că şi alte organizaţii vor lua exemplul nostru şi nu vor mai tăcea. Ne-am săturat să ni se spună de la centru ce trebuie să facem, să fie impuşi candidaţii, iar când avem nevoie aceştia să nu ne reprezinte. Noi sperăm ca Dumitru Flucuş să fie plasat pe locul 2 sau cel mult locul 3 pe lista PNL Braşov pentru Camera Deputaţilor. Vom vedea mâine în biroul politic judeţean la care vom merge în aceeaşi formaţie, adică 18 primari” a spus Florin Ioani, primarul comunei Viştea, pentru Monitorul. El a vorbit în numele tuturor primarilor din Ţara Făgăraşului şi Rupea.

Pericol de explozie pe Centura Brașovului

0

Pe Centura Brașovului, la intersecția cu DJ103A, un autocamion încărcat cu 840 de butelii cu gaz s-a răsturnat în această noapte pe carosabil, în sensul giratoriu din zonă, a anunțat centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române În urma impactului, buteliile cu gaz s-au împrăștiat pe șosea, blocând astfel traficul pe ambele sensuri și punând în pericol particianții la trafic. Locul a fost urgent delimitat și izolat. Nu au fost persoane rănite. Pentru că exista însă pericolul de explozie, forțe ale Ministerului Afacerilor Interne au acționat la fața locului pentru remedierea situației. Circulația a fost deviată pe rute alternative. S-a lucrat toată noaptea pentru eliberarea intersecției, iar operațiunea a fost finalizată în jurul orei 7.00, când circulația a fost reluată.

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND DEMARAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI „Dezvoltarea activității G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. prin achiziția de echipamente și soft-uri performante necesare operațiunilor de debavurare și finisare piese din metal”

0

Data publicării 15.10.2020

GSS EQUIPMENTS S.R.L., cu sediul în România, Regiunea 7 Centru, sat Cristian, Comuna Cristian, str. Voluntari, nr. 30, jud. Brașov, derulează în perioada 15.09.2020 – 31.07.2021, proiectul „Dezvoltarea activității G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. prin achiziția de echipamente și soft-uri performante necesare operațiunilor de debavurare și finisare piese din metal”, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 6076/15.09.2020 încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijiocii/ Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, Cod apel proiecte POR/604/2/1 –2.1.A Microintreprinderi.
Titlu proiect: „Dezvoltarea activității G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. prin achiziția de echipamente și soft-uri performante necesare operațiunilor de debavurare și finisare piese din metal”
Beneficiar proiect: GSS Equipments
Program de finantare: Programul Operațional Regional 2014 – 2020
Autoritatea de Management: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
Organism Intermediar: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Valoarea totală a proiectului este de 1.411.710,70 lei, din care
Asistența financiară nerambursabilă este de 946.400,04 lei.
Cod SMIS: 133757
Obiectivul general al proiectului de investitii: dezvoltarea activității societății G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. care să asigure creșterea competitivității economice a acesteia, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Date de contact beneficiar:
(România, Regiunea 7 Centru, sat Cristian, Comuna Cristian, str. Voluntari, nr. 30, jud. Brașov, telefon 0728 898 896, fax -, e-mail: g.staicu@gssgroup.ro; )

www.regio-adrcentru.ro

www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pisică pierdută în Ghimbav. Răspunde la numele Zara

0

Pisica din imagini a fost pierdută în Brașov – în zona Ghimbav, în cartierul Florilor. Răspunde la numele Zara.

Cine are informații este rugat să sune la nr. de tel. 0752438196.

Se ofera recompensă, dacă este cazul.

Brașovul, scena mai multor atacuri la case de schimb valutar

0

l De departe, cel mai dur caz, rămas nerezolvat, s-a petrecut în 29 ianuarie 2009 pe Bulevardul 15 Noiembrie

O casă de schimb valutar din centrul Brașovului, din piața magazinului Star, a fost jefuită ieri dimineață, în jurul orei 08.40, când în zonă circulația era intensă. Atacatorul, care purta mască, a așteptat ca angajata casei să deschidă, dar a avut grijă să dea buzna peste ea înainte de a intra în cabina protejată. La fața locului au fost mobilizate imediat echipe operative care au început investigațiile pentru găsirea autorului și pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs jaful. „Din primele cercetări a reieșit faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în incinta unei case de schimb valutar, la scurt timp după deschiderea acesteia, ar fi amenințat angajata societății în cauză și ar fi sustras o sumă de bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina Maria Ivan. Deocamdată, autorul jafului nu a fost prins. De-a lungul anilor, Brașovul a fost scena mai multor atacuri la case de schimb valutar, unele extrem de dure. De departe, cel mai sângeros caz, rămas oarecum nerezolvat, s-a petrecut în 29 ianuarie 2009.

Cele mai sângeroase atacuri la casele de schimb valutar din Brașov

29 ianuarie 2009
Ciprian Ion şi Răzvan Grasin erau angajaţi ai casei de schimb valutar Candy din Braşov. În seara jafului, cei doi se pregăteau să transporte la bancă încasările din ziua respectivă din punctul de lucru situat pe Bulevardul 15 Noiembrie. Au pus banii într-o sacoşă de rafie şi s-au urcat în maşina unuia dintre ei, însă n-au apucat să pornească. Un bărbat s-a apropiat de automobil, a îndreptat pistolul spre ei şi a început să tragă. I-a împuşcat pe amândoi, după care a luat geanta cu bani şi a fugit. Urmărit de un cetățean, atacatorul s-a întors şi a tras în bărbatul aflat în spatele lui. Gheor­ghe Dumitru Lîlă (pe atunci avea 55 ani) a fost împuşcat în inimă şi a murit pe loc. Ata­catorul a abandonat geanta cu bani şi a dispărut. Arestat mai târziu pentru alte atacuri, Serghei Gorbunov a fost condamnat, dar după vreo 10 ani a fost eliberat și extrădat în Moldova.

21 august 1999
Vânzătoarea unei case de amanet situate în centrul oraşului a fost atacată de doi indivizi mascaţi. Loredana Ioana Eftimie a început să ţipe şi să se lupte cu ei. Sub ameninţarea cuţitului, i-au cerut să deschidă casa de bani. Fiul patroanei firmei, aflat într-o cameră alăturată, a auzit ţipetele, a forţat uşa şi a intrat în magazin. Cei doi infractori au reuşit să fugă. Nicio persoană aflată în clădire nu a intervenit, deşi în imobil îşi au sediul mai multe firme.

Februarie 2002
Poliţiştii braşoveni au reuşit să întrerupă un jaf armat comis de un individ deosebit de periculos, pe strada Uranus, în apropierea celei mai frecventate pieţe din Braşov, Piaţa Astra. Totul a durat numai cinci secunde şi a fost filmat. Jefuitorul, care îşi acoperise faţa cu o cagulă, a fost capturat atunci şi nu a apucat să ia prada, pentru că poliţiştii braşoveni l-au imobilizat în timp ce acesta ameninţa cu arma operatoarele casei de schimb. Vasile Burceanu, din Braşov, era supravegheat de poliţişti deoarece criminaliştii de atunci îl bănuiau pe Burceanu că el ar fi jefuit, în 3 ianuarie 2002, o altă casă de schimb valutar de pe Calea Bucureşti. În 1994, Burceanu fusese condamnat la un an şi patru luni de închisoare pentru furt, cu suspendarea pedepsei, iar în 1997 Judecătoria Braşov l-a condamnat din nou la patru ani şi şase luni tot pentru furt. Burceanu a fost eliberat condiţionat în luna octombrie 1999, rămânându-i un rest de pedeapsă de 713 zile. După ce s-a eliberat, recidivistul a primit o amendă penală pentru că a fost prins conducând fără pemis auto. În 2002, Burceanu a atacat din nou, de data asta fiind înarmat.

14 februarie 2002
Sâmbătă, 14 februarie 2002, la ora 8.30, cele două vânzătoare de la casa de schimb valutar aparţinând SC Bachide Prod Com SRL, şi casa de amanet SC Credit Bond SRL, situate în acelaşi spaţiu, de pe strada Uranus numărul 6, au venit la serviciu, ca de obicei, fără să bănuiască ce le aşteaptă. Tot atunci şi-a făcut apariţia în zonă şi tâlharul. Avea o căciulă neagră şi mănuşi tricotate de aceeaşi culoare şi se plimba agitat, uitându-se înspre casa de schimb. Poliţiştii îl filmau din blocul de vizavi. Până la ora 9.00, Vasile Burceanu a filat zona. S-a asigurat că nu e lume multă în jur. La ora 9.03, şi-a tras căciula peste faţă şi a scos pistolul. A intrat în forţă în sediul în care erau cele două operatoare. Burceanu a apucat să le ameninţe cu arma. De spaimă, una dintre fete s-a aruncat sub biroul pe care era calculatorul. Cu arma îndreptată spre femei, tâlharul a apucat să spargă vitrina în care erau expuse bijuteriile de aur, în valoare de 313 milioane de lei. Când să pună mâna pe aur, poliţiştii au intrat peste el şi l-au pus la pământ. Totul a durat doar cinci secunde. Operatoarele nu ştiau nimic despre supravegherea Poliţiei şi au fost şocate la vederea bărbaţilor de la Forţa de Intervenţie. La ora 9.04, Vasile Burceanu era deja în duba Poliţiei. În sediul de pe Uranus, în ziua jafului, erau aproape 80 de milioane de lei, 200 de dolari, 300 de euro şi bijuterii în valoare de peste 300 de milioane de lei.

Aprilie 2002
Un individ înarmat a atacat casa de schimb valutar „Andrada Exchange“, de pe Strada Republicii. Atacatorul nu purta cagulă, avea vârsta cuprinsă între 23 şi 27 de ani, 1,60 m, păr negru, tuns obişnuit, ten deschis, astenic. Operatoarea spune că individul înarmat ar mai fi fost însoţit de o persoană, cu care venise mai devreme la casa de schimb interesându-se de euro. Deşi în oficiu mai erau bani şi alte sume importante, atacatorul s-a mulţumit doar cu 500 de dolari, banii pe care operatoarea tocmai îi număra în momentul jafului.

Februarie 2004
Următorul jaf armat asupra unui patron de casă valutară s-a comis în Cartierul Scriitorilor, în 27 februarie 2004. Atacatorul a fost Serghei Gorbunov. L-a atacat pe Pavel Sabău în scara blocului în care locuia omul de afaceri. L-a împuşcat de trei ori cu un pistol Makarov şi i-a furat geanta în care erau 250 de milioane de lei vechi. Gorbunov a abandonat însă arma, de 9 mm cu amortizor, precum şi tuburile cartuş inscripţionate S&B 9 mm, după ce a fost a fost la rândul lui atacat de vecinul victimei, un jandarm care locuia la parter şi care a ieşit din casă imediat după ce a auzit focurile de armă. Adrian Ciubotă s-a repezit la Gorbunov, încercând să-i smulgă arma. După ce a încasat mai multe lovituri de la jandarm, Gorbunov s-a prăbuşit prin geamul unei uşi de pe casa scărilor, dar a reuşit să scape fugind.

Octombrie 2005
Un cetăţean iordanian, patronul a trei case de schimb valutar din Braşov, a rămas fără şase miliarde de lei vechi după ce a fost jefuit chiar în faţa uşii apartamentului în care locuia.

Trend ascendent: Brașov a sărit la o rată a infectărilor de 2,03 cazuri la mia de locuitori

0

l Cea mai mare rată a infectărilor în județul Brașov a fost ieri la Victoria, unde incidența este de 4,10 îmbolnăviri la mia de locuitori

106 cazuri noi de COVID 19 s-au înregstrat ieri la Brașov, iar rata de infectare a crescut în județ la 1,65 îmbolnăviri la mia de locuitori, iar în municipiul Brașov la 2,03
În țară au fost înregistrate ieri 4016 cazuri noi de COVID-19 înregistrate, cu peste 900 mai multe decât marți. Alte 35 de decese au fost raportate la nivel național, iar la Terapie Intensivă este un nou record de pacienți – 686. Este pentru prima dată când România depășește pragul de 4000 de cazuri zilnice.


Cea mai mare rată a infectărilor din județ a fost ieri la Victoria

Cea mai mare rată a infectărilor în județul Brașov a fost ieri la Victoria, unde incidența este de 4,10 îmbolnăviri la mia de locuitori. Municipiul Brașov are o rată a infectărilor de 2.03. Dintre orașele din județ, doar Ghimbav și Zărnești mai au rata de infectare peste 2. Alte patru localități au sărit însă pragul de 3: Ucea, Mândra, Prejmer și Sânpetru. Județul Brașov avea ieri o incidență medie COVID-19 în ultimele 14 zile de 1,65 cazuri la mia de locuitori. Municipiul Brașov are, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, o incidență de 2,03, cu 587 de infectări în ultimele 14 zile.

Școala Generală nr. 8 intră în scenariul Roșu

Școala Generală nr. 8 se închide și intră de azi în scenariul roșu, după ce în școală au fost confirmate trei infectări cu coronavirus. Toți elevii și cadrele didactice urmează să treacă la cursurile online. După ce școala a anunțat instituțiile abilitate, DSP, Inspectorat școlar și Prefectura despre existența celor trei cazuri de COVID, s-a decis ieri măsura trecerii în scenariul roșu începând din 15 octombrie. În județul Brașov, peste 25 de unități de învățământ au trecut la scenariul roșu până acum.

291 pacienți sunt internați în spitale din județ, dintre care 22 la ATI

291 pacienți sunt internați în spitale din județ, dintre care 22 la ATI. Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se prezintă astfel:
► În cele 7 centre locale din județul Brașov de testare COVID-19 s-au prelucrat 67135 teste, dintre care 564 teste în data de 13.10.2020. Acestora li se adaugă testele recoltate în județul Brașov care au fost prelucrate la alte centre din țară.
■ 5588 pacienți au fost declarați vindecați
■ 291 pacienți sunt internați în spitale, dintre care 22 la ATI
■ 847 persoane cu test pozitiv se află în izolare la domiciliu
■ 1122 persoane sunt în carantină la domiciliu
■ 0 persoane în carantină instituționalizată
■ 237 persoane au decedat.

Campania „Dar din suflet”: Seniorii din Brașov cu pensii de până la 1.000 de lei primesc tichete de Crăciun

0

l Persoanele îndreptățite să beneficieze de tichetele sociale sunt pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, cu vârsta de minim 63 ani femeile și minim 65 ani bărbații

În baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 71/2019 Direcția de Asistență Socială Brașov derulează în perioada 15.10.2020-31.12.2020 Campania „Dar din suflet pentru seniori” cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun. Persoanele îndreptățite să beneficieze de tichetele sociale sunt pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, cu vârsta de minim 63 ani femeile și minim 65 ani bărbații, care împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2020 inclusiv și a căror pensie este de până la 1.000 lei inclusiv. De asemenea, solicitanții nu trebuie să aibă datorii neeșalonate față de bugetul local.

10 tichete sociale în valoare de 10 lei

În cadrul campaniei, se acordă 10 tichete sociale în valoare de 10 lei (valoare totală 100 lei) și pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare.
Acte necesare:
-cerere tipizată;
-actul de identitate (CI sau BI) în original și copie;
-cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie;
-împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile;
-actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, în original și copie;
Actele menționate mai sus sunt obligatorii, neprezentarea unuia dintre acestea conducând la imposibilitatea acordării tichetelor sociale. Documentele de identitate și cupoanele de pensie trebuie prezentate atât în original, cât și în copie. Distribuirea tichetelor sociale se va face după următorul program: luni, marți, miercuri, vineri 14.00-17.00 și joi 14.00-18.00.

Trebuie să prezinte un cupon de pensie

Condiția pentru ridicarea lor de către persoanele îndreptățite fiind prezentarea unui cupon de pensie anterior datei de 01.09.2020. În Campania similară, derulată în anul 2019, s-au distribuit tichete valorice pentru un număr de 3140 beneficiari.
Pentru relații suplimentare, puteți contacta serviciul de specialitate al Primăriei la nr. de telefon 0368-469995, pe adresa de email dasbv@dasbv.ro sau la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, din str. Panselelor, nr. 23. Distribuirea tichetelor valorice se va face cu respectarea tuturor regulilor impuse de autorități în această perioadă și luarea măsurilor necesare în scopul protecției, securității și sănătății beneficiarilor și angajaților.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.

O bandă de alergare compactă îți permite să faci mișcare acasă fără să transformi o cameră întreagă în sală de fitness. Pentru un apartament sau o locuință cu spațiu limitat, contează dimensiunile aparatului, suprafața de alergare, viteza, sistemul de pliere și locul disponibil pentru depozitare. Descoperă în continuare cum să alegi un model potrivit spațiului disponibil și tipului de antrenament preferat:

Spațiul disponibil trebuie măsurat înainte de alegerea benzii

O bandă descrisă drept compactă poate ocupa mai mult loc decât estimezi din fotografiile produsului. Verifică dimensiunile aparatului în poziție de utilizare și, pentru un model pliabil, dimensiunile după pliere.

Măsoară zona în care vrei să te antrenezi și păstrează suficient spațiu liber pentru urcare, coborâre și utilizare în siguranță. Nu amplasa banda într-un loc în care ușile, mobilierul sau obiectele decorative limitează mișcarea.

Gândește-te și la depozitare. Dacă banda va fi strânsă după fiecare sesiune, verifică greutatea aparatului, prezența roților de transport și direcția în care se pliază. Un aparat compact pe hârtie devine incomod dacă trebuie să muți mobilierul de fiecare dată când vrei să îl folosești.

Formatul slim economisește spațiu fără să elimine criteriile tehnice

Modelele cu profil redus sunt concepute pentru locuințe în care fiecare metru pătrat contează. Unele au console simplificate, structură pliabilă sau dimensiuni reduse față de benzile clasice. În categoria de benzi de alergare slim, de exemplu, există modele cu viteze maxime de 6 sau 12 km/h și suprafețe de utilizare cu dimensiuni diferite.

Din acest motiv, eticheta „slim” nu spune singură dacă aparatul este potrivit pentru mers, jogging sau alergare. Un model limitat la 6 km/h este orientat în principal către mers. La 12 km/h devin posibile sesiuni într-un ritm superior, însă trebuie analizate și dimensiunile suprafeței de alergare, stabilitatea aparatului și caracteristicile utilizatorului.

Suprafața de alergare influențează libertatea de mișcare

O suprafață scurtă și îngustă poate fi suficientă pentru mers, însă poate deveni restrictivă pentru o persoană înaltă sau pentru alergare într-un ritm susținut. Nu compara, așadar, benzile doar după dimensiunile exterioare. Verifică separat suprafața utilă pe care calci.

În oferta actuală Go4Fit există, de exemplu, modele compacte cu suprafețe de 90 × 40 cm, 100 × 40 cm și 120 × 42 cm. Diferențele sunt relevante deoarece influențează spațiul disponibil pentru pas și tipul de utilizare.

Viteza și motorul trebuie raportate la antrenamentul planificat

O bandă cumpărată pentru mers zilnic nu are aceleași cerințe ca una destinată alergării regulate. Definește de la început ce vrei să faci pe aparat, nu doar cât spațiu ai disponibil.

Pentru mers, o viteză maximă redusă poate fi suficientă. Dacă vrei să introduci jogging sau alergare, verifică viteza maximă și specificațiile aparatului pentru utilizarea respectivă. În gama de benzi de alergare de la Go4Fit există modele compacte, dar și variante Performance și Premium, cu motoare, viteze și suprafețe de alergare diferite.

Greutatea maximă suportată trebuie verificată înainte de cumpărare

Limita de greutate indicată de producător este o specificație tehnică pe care nu trebuie să o ignori. Ea se referă la utilizarea aparatului în parametrii pentru care a fost construit.

Nu porni de la ideea că orice bandă compactă are automat o capacitate redusă. În gama Slim Go4Fit sunt listate modele care acceptă utilizatori de până la 120 kg. Capacitatea diferă însă de la un aparat la altul, deci verifică fișa produsului înainte de alegere.

Dacă banda va fi folosită de mai multe persoane din casă, ia în calcul utilizatorul cu greutatea corporală mai mare și cerințele de antrenament ale fiecăruia.

Zgomotul și vibrațiile contează într-un apartament

Motorul nu este singura sursă de zgomot. Contactul repetat al picioarelor cu suprafața benzii produce vibrații care se pot transmite prin podea, mai ales în timpul alergării.

Poziționează aparatul pe o suprafață dreaptă și stabilă și respectă recomandările producătorului privind instalarea. Un covoraș destinat echipamentelor fitness poate proteja pardoseala și poate contribui la limitarea transmiterii vibrațiilor, fără să facă însă aparatul complet silențios.

Contează și momentul antrenamentului. Într-un bloc, mersul la viteză moderată produce de regulă alt nivel de impact decât alergarea rapidă. Dacă locuiești deasupra altui apartament, ia în calcul inclusiv modul în care se transmite zgomotul structural.

Banda compactă poate susține antrenamente variate

Dimensiunile reduse nu înseamnă că trebuie să folosești aparatul în același mod la fiecare sesiune. În funcție de vitezele disponibile, poți alterna mersul relaxat, mersul alert și intervalele de intensitate diferită.

Pentru început, poți lucra cu sesiuni scurte și crește treptat durata. O altă variantă este antrenamentul pe intervale, cu perioade de efort alternate cu recuperare la viteză redusă. Intensitatea trebuie adaptată condiției fizice și limitelor aparatului.

Dacă modelul dispune de înclinare, aceasta poate modifica solicitarea antrenamentului fără să fie necesară creșterea vitezei. Verifică dacă reglarea este manuală sau automată, deoarece modul de utilizare diferă.

Depozitarea simplă ajută la folosirea constantă a aparatului

O bandă compactă este practică atunci când poate fi pregătită rapid pentru antrenament. Dacă scoaterea ei presupune mutarea repetată a unor obiecte grele, există riscul să o folosești mai rar decât ai planificat.

Alege dinainte un loc pentru utilizare și unul pentru depozitare. Verifică accesul la priză, spațiul necesar cablului și posibilitatea de a muta banda fără să zgârii pardoseala. Atenție, nu o depozita într-o poziție care nu este prevăzută de producător.

Banda potrivită combină dimensiunile compacte cu utilizarea dorită

Când alegi o bandă de alergare compactă, pornește de la două întrebări: cât spațiu ai și cum vrei să te antrenezi. Măsoară zona disponibilă, verifică suprafața de alergare, viteza, motorul, limita de greutate, sistemul de pliere și condițiile de depozitare.

Un model compact bine ales îți permite să integrezi mersul sau alergarea în program fără să ocupi permanent camera cu echipamente voluminoase. Compară specificațiile în funcție de antrenamentele planificate și alege o bandă pe care o poți folosi confortabil și constant acasă.

Stocarea energiei fotovoltaice înseamnă păstrarea surplusului produs de panouri într-o baterie, pentru a-l folosi mai târziu. Este o soluție utilă dacă produci energie în timpul zilei, dar consumi mai mult seara, noaptea sau în perioadele cu soare redus.

Pentru multe locuințe, producția fotovoltaică atinge valori ridicate între aproximativ 11:00 și 16:00. În același interval, casa poate fi goală, iar consumul rămâne redus. După apus pornesc iluminatul, electrocasnicele, sistemele de încălzire, aerul condiționat sau încărcarea mașinii electrice. Fără o baterie, surplusul pleacă în rețea, iar seara cumperi din nou energie.

Un sistem de stocare mută energia din intervalul de producție în intervalul în care ai nevoie de ea. Astfel, poți crește autoconsumul, poți reduce energia preluată din rețea și poți păstra o rezervă pentru aparatele prioritare, dacă sistemul include funcție de backup.

Ce înseamnă stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice?

Un sistem de stocare include acumulatori, un invertor compatibil, protecții electrice și echipamente de monitorizare. Aceste componente preiau surplusul de energie solară, îl păstrează în baterii și îl livrează ulterior consumatorilor din casă sau din firmă.

Energia produsă de panouri poate urma trei trasee:

Fără acumulatori, consumi energia disponibilă pe loc și trimiți diferența în rețea. Cu stocare, păstrezi o parte mai mare din producția proprie pentru seară sau pentru intervalele în care panourile nu produc suficient.

Bateriile solare funcționează diferit față de un acumulator auto. Un acumulator auto livrează pentru câteva secunde un curent de descărcare mare, necesar pornirii motorului. O baterie destinată unui sistem fotovoltaic se încarcă și se descarcă repetat, de regulă zilnic. Acest ciclu de încărcare influențează durata de utilizare și trebuie luat în calcul înainte de alegerea echipamentului.

Pentru locuințe, cele mai răspândite soluții folosesc tehnologia Li-ion, iar multe sisteme moderne folosesc celule LiFePO4, adică litiu-fier-fosfat. Acestea oferă un comportament stabil pentru utilizare staționară și suportă multe cicluri de încărcare. Tehnologia Ni-MH apare mai des în baterii portabile și echipamente mici, în timp ce bateriile cu plumb rămân întâlnite în anumite aplicații, însă au limite diferite de eficiență, greutate și utilizare.

Cum funcționează stocarea energiei solare în practică?

Panourile produc curent continuu, iar invertorul îl transformă în curent alternativ, compatibil cu instalația electrică a casei. Într-un sistem bine configurat, energia urmează o ordine clară: acoperă mai întâi consumul instantaneu, apoi încarcă bateria, iar surplusul rămas poate merge în rețea.

După apus, bateria preia treptat alimentarea locuinței. Dacă nivelul ei de încărcare scade sub pragul configurat sau dacă aparatele cer mai multă putere decât poate livra sistemul, locuința preia energie din rețea.

De exemplu, dacă panourile produc într-o după-amiază 8 kWh peste consumul curent al casei, iar bateria poate stoca această energie, o poți utiliza ulterior pentru iluminat, frigider, router, televizor și alte aparate cu consum moderat. Durata reală depinde de consumul activ în acel moment.

Invertorul hibrid coordonează transferul energiei între panouri, baterie, rețea și consumatori. BMS-ul, prescurtare de la Battery Management System, monitorizează parametri precum tensiune nominală, temperatură, nivel de încărcare și curent de descărcare. Dacă detectează valori în afara limitelor admise, BMS-ul limitează funcționarea pentru protecția bateriei.

Nu este recomandat să descarci complet bateria în mod repetat. Producătorul stabilește praguri de protecție, iar instalatorul poate configura o rezervă de energie pentru situații neprevăzute. Dacă vrei alimentare în timpul unei pene de curent, această rezervă devine utilă.

De ce merită să stochezi energia produsă de panourile fotovoltaice?

Stocarea are sens mai ales dacă produci frecvent surplus la prânz și consumi mult după apus. În majoritatea locuințelor, acesta este profilul obișnuit: producție mare ziua și cerere ridicată seara.

În primul rând, crești autoconsumul. În loc să livrezi imediat surplusul, îl păstrezi pentru propriile nevoi. Acest lucru te ajută să folosești local o proporție mai mare din energia generată de panouri.

Apoi, reduci energia cumpărată din rețea. Bateria poate susține consumul de seară al frigiderului, luminilor, routerului, televizorului, laptopurilor sau al unor pompe de circulație. Economiile diferă de la un caz la altul și depind de capacitatea bateriei, puterea instalată a panourilor, tariful din contract, pierderile de conversie și obiceiurile de consum.

Stocarea îți oferă și mai mult control. În aplicația sistemului poți vedea producția, importul din rețea, nivelul bateriei și consumul casei. Dacă ai echipamente smart home, poți programa anumite activități în orele cu producție bună: încălzirea apei, funcționarea pompei de căldură sau încărcarea vehiculului electric.

Totuși, bateria nu transformă automat o casă conectată la rețea într-o locuință complet independentă. Iarna, producția fotovoltaică scade, iar consumul poate crește. Privește stocarea ca pe o metodă de a reduce dependența de rețea și de a îmbunătăți utilizarea energiei proprii.

Cum poate fi utilizată ulterior energia stocată?

Poți folosi energia păstrată în baterie pentru consumatori obișnuiți, pentru aparate cu putere mai mare sau pentru circuite de rezervă. Alegerea depinde de dimensiunea sistemului și de modul în care a fost proiectat.

Pentru utilizare uzuală, bateria poate alimenta seara:

Aparatele mari cer o analiză mai atentă. Plita cu inducție, cuptorul electric, boilerul, pompa de căldură, aerul condiționat sau stația de încărcare pentru vehicul electric pot avea consum ridicat. Aici trebuie să separi două noțiuni: capacitatea și puterea.

Capacitatea, exprimată în kWh, arată câtă energie poate stoca bateria. Puterea, exprimată în kW, arată cât poate livra simultan. O baterie de 10 kWh poate păstra o cantitate bună de energie, dar dacă invertorul livrează maximum 5 kW, nu vei putea alimenta în același timp toți consumatorii de mare putere.

Înainte să alegi un echipament, compară specificațiile complete pentru sisteme de stocare a energiei, inclusiv puterea nominală, puterea de vârf, capacitatea utilizabilă și compatibilitatea declarată cu invertorul.

Dacă ai o mașină electrică, poți folosi producția solară pentru încărcare în timpul zilei sau poți utiliza energia din baterie în anumite limite, seara. Evită însă configurările care descarcă rapid bateria casei doar pentru încărcarea vehiculului, dacă obiectivul tău principal este backup-ul. O stație de încărcare inteligentă poate ajusta curentul în funcție de surplusul solar disponibil.

Ce componente sunt necesare pentru un sistem cu stocare?

O instalație sigură nu se rezumă la baterie. Ai nevoie de componente compatibile, proiectate pentru aceeași configurație.

Panourile fotovoltaice determină câtă energie poți produce. Invertorul hibrid sau invertorul compatibil cu baterii gestionează fluxul dintre producție, consum, acumulator și rețea. Bateria păstrează energia, iar BMS-ul o protejează prin monitorizarea parametrilor electrici și termici.

Sistemul trebuie să includă siguranțe, întrerupătoare, protecții la supratensiune, cabluri dimensionate corect și, dacă dorești backup, o cutie de comutare sau o soluție EPS. EPS reprezintă ieșirea de alimentare de rezervă, care funcționează doar în configurațiile proiectate pentru acest scop.

Verifică mereu compatibilitatea dintre baterie și invertor. Două echipamente pot avea tensiune nominală apropiată, dar pot comunica diferit sau pot avea limite distincte de curent de descărcare. Folosește listele de compatibilitate publicate de producători și lasă instalatorul autorizat să confirme configurația.

Tipuri de sisteme de stocare

Sistemele DC-coupled conectează bateria pe partea de curent continuu, de regulă printr-un invertor hibrid. Această configurație apare frecvent în instalațiile noi.

Sistemele AC-coupled folosesc un invertor separat pentru baterie și pot fi potrivite pentru modernizarea unui sistem fotovoltaic existent. Alegerea depinde de echipamentele deja montate, de obiectivul de backup și de bugetul disponibil.

Poți alege și între sisteme modulare sau soluții compacte. Modelele modulare permit extinderea capacității prin adăugarea unor module compatibile. Această opțiune poate fi utilă dacă plănuiești să cumperi un vehicul electric, să instalezi o pompă de căldură sau să mărești puterea panourilor.

Un sistem on-grid poate folosi bateria pentru autoconsum, însă nu oferă automat energie în timpul unei întreruperi. Pentru backup ai nevoie de invertor cu funcție dedicată, circuite separate și decuplare sigură de rețeaua publică. Sistemele off-grid funcționează separat de rețea, dar cer o dimensionare atentă, deoarece trebuie să acopere și perioadele cu producție solară redusă.

Folosește direct energia solară atunci când este disponibilă, programează aparatele mari în orele cu producție bună și păstrează o rezervă de baterie dacă ai nevoie de continuitate pentru frigider, internet, iluminat sau centrală. Informează-te din documentația tehnică, compară datele relevante și discută configurația potrivită cu un specialist autorizat.

Profitul la bursă se poate obține din abordări foarte diferite, iar strategia potrivită depinde de obiectivele tale, timpul pe care îl poți dedica investițiilor și riscul pe care ești dispus să îl accepți. Problemele apar atunci când cumperi acțiuni după criterii diferite și ajungi să iei fiecare decizie în funcție de ce se întâmplă în piață în ziua respectivă. Strategia te ajută să îți stabilești reperele după care alegi investițiile, gestionezi portofoliul și reacționezi atunci când prețurile se mișcă în direcția opusă așteptărilor tale.

Pornește de la obiectivul pentru care investești

Strategia capătă sens atunci când știi ce urmărești cu banii investiți. Poate vrei să acumulezi capital pe parcursul următorilor 15 sau 20 de ani, să construiești treptat o sursă suplimentară de venit sau să urmărești oportunități care presupun mai multă implicare din partea ta. Fiecare obiectiv vine cu alte decizii privind perioada investiției, riscul acceptat și structura portofoliului.

Dacă încă lucrezi la aceste elemente și vrei să îți construiești baza înainte să alegi strategia, poți descoperi cursurile de investitii în care informațiile sunt organizate în funcție de nivelul și obiectivele investitorului.

Stabilește cât risc poți accepta în portofoliu

Randamentul urmărit trebuie pus în relație cu riscul pe care îl presupune strategia. Dacă o scădere de 20% te determină să renunți la poziții pe care intenționai să le păstrezi câțiva ani, o strategie cu fluctuații mari îți poate crea probleme chiar dacă, teoretic, se potrivește obiectivului de randament.

Contează și cât din capital ajunge într-o singură companie, industrie sau categorie de active. Riscul poate fi controlat prin alocarea capitalului și diversificare, iar limitele stabilite din timp reduc situațiile în care o mișcare puternică a pieței ajunge să schimbe întregul plan.

Decide cât timp vrei să aloci investițiilor

Strategia trebuie să se potrivească și programului tău. Analiza frecventă a companiilor, urmărirea rezultatelor trimestriale și ajustarea pozițiilor presupun timp, în timp ce alte abordări permit intervenții mai rare și un portofoliu administrat cu mai puțină implicare.

Ia în calcul câte ore poți dedica investițiilor într-o săptămână obișnuită, deoarece entuziasmul de la început poate susține temporar un ritm greu de păstrat ulterior. Dacă vrei să îți construiești propriul sistem de investiții și să aprofundezi procesul după care iei deciziile în piață, alege Beat the Market și lucrează la o strategie pe care să o poți aplica în mod consecvent.

Construiește reguli pentru cumpărare înainte să apară oportunitatea

O strategie bună ar trebui să îți spună în ce condiții merită să incluzi o companie în portofoliu. Criteriile pot ține de rezultatele businessului, evaluare, perspectivele industriei, nivelul datoriilor sau alți factori relevanți pentru abordarea pe care ai ales-o.

Fără câteva reguli stabilite dinainte, o scădere de 25% poate părea imediat o oportunitate, iar o companie care a crescut cu 40% poate deveni atractivă doar pentru că prețul continuă să urce. Criteriile de selecție te ajută să judeci fiecare situație în raport cu strategia ta și cu argumentele care susțin investiția.

Gândește strategia și pentru perioadele în care scade piața

Este simplu să urmezi planul atunci când majoritatea pozițiilor sunt pe profit. O perioadă în care portofoliul pierde 15% sau 20% pune însă strategia într-un context complet diferit, iar deciziile luate atunci pot avea un impact important asupra rezultatelor pe termen lung.

Planul ar trebui să includă modul în care tratezi scăderile și motivele pentru care o poziție poate fi redusă sau închisă. Corecția prețului, deteriorarea rezultatelor companiei și schimbarea argumentelor inițiale reprezintă situații diferite, iar strategia te ajută să le tratezi separat.

Profitul rămâne rezultatul mai multor decizii luate pe parcursul anilor, iar strategia îți dă cadrul în care le iei. Obiectivele, toleranța la risc, timpul disponibil și regulile după care îți gestionezi portofoliul te ajută să alegi o abordare pe care o poți susține inclusiv atunci când piața trece prin perioade dificile.

Dacă ai grijă de ten, faci naveta pe jos sau ieși la plimbare chiar și când e frig, protecția solară în sezonul rece te privește. La fel, dacă plănuiești o zi la munte ori petreci mult timp afară. Nu aștepta până se încălzește: temperatura nu arată câtă radiație ultravioletă ajunge la piele, iar senzația de frig nu te avertizează asupra expunerii.

Sfaturile despre SPF iarna par adesea să se contrazică. Unele recomandă aplicarea fără excepție, altele îl scot complet din rutină. În realitate, contează indicele UV, timpul petrecut afară, zăpada și suprafața pielii rămase descoperite.

Protecția nu trebuie să transforme o dimineață obișnuită într-un ritual complicat. Cu o cremă potrivită din selecția de produse La Roche-Posay de pe HelpNet, haine și puțină atenție la prognoza UV, poți alege o rutină care se schimbă odată cu planurile tale.

Cum te ajută SPF-ul când frigul ascunde radiația UV

Frigul nu filtrează razele. Senzația de pe obraz îți spune dacă aerul e rece, nu câtă radiație ultravioletă ajunge la piele. De aceea, o zi înnorată sau cu vânt nu este automat o zi fără expunere. Contează planul zilei.

În sezonul rece, nivelul UV este de obicei mai scăzut decât vara, dar nu dispare. Temperatura și radiația nu cresc și nu scad împreună. NIH MedlinePlus explică faptul că norii pot reduce radiația UV, fără să o oprească, iar protecția pielii rămâne relevantă când stai afară (NIH MedlinePlus, 2023). E o distincție simplă, dar ușor de ratat când soarele nu încălzește fața.

Contează și ce înseamnă factorul de protecție de pe ambalaj. SPF-ul se raportează în principal la protecția împotriva UVB, asociate mai direct cu arsurile. Mențiunea „spectru larg” indică protecție atât împotriva UVA, cât și UVB. American Academy of Dermatology recomandă un produs cu spectru larg și SPF 30 sau mai mare pentru pielea expusă (pagina consultată în 2026). Nu ai nevoie să alegi automat cel mai mare număr de pe raft. Ai nevoie de protecție potrivită planului și de o formulă pe care chiar o aplici.

Ca să alegi fără să-ți complici dimineața, verifică următoarele:

– caută pe ambalaj mențiunea „spectru larg”, nu doar cifra SPF;

– alege SPF 30 sau mai mare pentru zonele expuse, conform recomandării AAD (pagina consultată în 2026);

– verifică indicele UV al localității, mai ales înaintea unei ieșiri prelungite;

– alege o textură pe care o suporți pe piele; o cremă rămasă nefolosită în sertar nu te ajută.

Dacă folosești deja o cremă hidratantă, o variantă cu SPF poate scurta rutina, cu condiția să fie aplicată conform etichetei și să aibă protecție cu spectru larg (Scenic Dermatology, 2024). Pielea uscată de iarnă poate face unele formule mai greu de purtat. Caută una care se așază bine, nu una care promite totul. Pentru detalii despre produsele cu SPF, poți consulta helpnet.ro.

Zăpada schimbă expunerea, chiar dacă aerul rămâne rece

Zăpada reflectă radiația UV spre zonele care rămân neacoperite. Într-un articol publicat în 2024, Scenic Dermatology notează că zăpada proaspătă poate reflecta până la 80% din radiația UV care ajunge la suprafața ei (Scenic Dermatology, 2024). Asta nu înseamnă că expunerea totală se dublează pentru fiecare persoană: contează și durata, vremea, altitudinea și suprafețele din jur. Pe pârtie sau pe un traseu luminos, nasul, pomeții și urechile pot primi lumină din mai multe direcții.

De exemplu: pleci dimineața la schi și rămâi pe pârtie până la prânz. Casca și geaca acoperă mult, dar nasul, obrajii, urechile și buzele pot rămâne la vedere. Aplici un produs cu spectru larg și SPF 30 sau mai mare pe pielea expusă, porți ochelari cu protecție UV și reaplici aproximativ la fiecare două ore cât timp ești afară, precum și după transpirație intensă, conform recomandării AAD (2026). Pe buze poți folosi un balsam cu SPF. Pentru pielea uscată, o formulă mai hidratantă poate fi mai ușor de purtat.

Într-o ieșire cu zăpadă, ține la îndemână câteva repere:

– acoperă urechile și gâtul când activitatea permite;

– poartă ochelari cu protecție UV sau ochelari de schi;

– aplică SPF pe față, mâini și alte zone descoperite;

– ia produsul cu tine dacă petreci mult timp afară, ca să îl reaplici.

Indicele UV, nu calendarul, trebuie urmărit

Două persoane pot ieși în aceeași zi de iarnă și totuși să aibă expuneri diferite. Una merge la birou și petrece aproape toată ziua înăuntru; alta stă pe pârtie, pe zăpadă, ore în șir. Aceeași rutină pentru amândouă poate însemna fie protecție insuficientă, fie o obligație mai apăsătoare decât e nevoie. Un pic de context ajută.

Ca reper, CDC recomandă măsuri de protecție când indicele UV local ajunge la 3 sau mai mult (CDC, 2026). Verifică prognoza pentru localitatea ta, nu doar pictograma cu nori. Dacă ai primit de la dermatolog o recomandare personalizată pentru o afecțiune sau un tratament, urmeaz-o pe aceea, nu un prag general.

Pentru a potrivi obiceiul cu ziua ta:

– când indicele UV ajunge la 3 sau mai mult, folosește protecție pe pielea expusă, conform CDC (2026);

– la schi ori într-o plimbare lungă pe zăpadă, adaugă ochelari, haine și reaplicare aproximativ la două ore, conform AAD (2026);

– într-o zi petrecută în interior, nu transforma automat intervalul recomandat pentru exterior într-o obligație de reaplicare; ține cont de expunerea reală și de sfatul medicului;

– dacă SPF-ul obișnuit îți irită pielea sau nu-ți place cum se așază, caută o formulă pe care o vei folosi cu plăcere.

Nu e nevoie să porți SPF în fiecare clipă sau să-l abandonezi până la primăvară. Alege în funcție de planul zilei și de indicele UV, nu doar de anotimp. Dacă vrei să compari texturi, vezi detalii despre produsele cu SPF pe helpnet.ro. Le poți cumpăra online sau în farmaciile HelpNet.

Poate cel mai înșelător lucru iarna este lipsa senzației de arsură. Fără căldură pe obraji, e ușor să crezi că pielea nu primește radiație, deși frigul și expunerea sunt lucruri diferite. Calendarul spune anotimpul, nu intensitatea UV din locul în care ești.

Pune verificarea indicelui UV lângă alegerea hainelor, mai ales când ai în plan pârtia ori o plimbare lungă. În zilele obișnuite, păstrează o rutină pe care o poți respecta fără să te streseze. La următoarea ieșire, lasă prognoza și timpul petrecut afară să conteze, nu doar temperatura.

Informațiile din acest articol au scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiesc consultul unui medic sau specialist.

Referințe:

– https://www.aad.org/media/stats-sunscreen 

– https://www.cdc.gov/skin-cancer/sun-safety/index.html

– https://magazine.medlineplus.gov/article/sunscreen-in-the-winter

– https://www.scenicdermatology.com/sunscreen-in-winter-and-snow-a-guide-for-minnesotans/

Materialul unui telefon influențează mai mult decât aspectul: confortul în mână, greutatea, încălzirea în timpul jocurilor și costul reparațiilor. Un telefon din titan nu e indestructibil, iar unul din aluminiu nu e automat mai fragil. Producătorii aleg materialele ca să echilibreze greutatea, rigiditatea, conectivitatea și prețul.

Din ce e alcătuită carcasa

Un smartphone modern combină mai multe materiale. Rama laterală e de obicei din titan, aluminiu sau, mai rar, oțel. Spatele folosește sticlă, uneori metal sau compozite, iar ecranul e acoperit cu sticlă tratată. În interior, aluminiul, cuprul și grafitul susțin componentele și disipă căldura. Contează ansamblul, nu doar rama.

Titanul

Telefoanele folosesc aliaje de titan, mai ales pentru ramă. Titanul rezistă bine la deformare, coroziune și transpirație, oferă rigiditate fără greutatea oțelului și se potrivește finisajelor mate, care ascund amprentele.

Are însă limite. Transferă căldura mai lent decât aluminiul, așa că telefonul are nevoie de răcire internă eficientă. Nici nu protejează ecranul: la o cădere pe colț, rama poate scăpa intactă, iar sticla se poate fisura.

Aluminiul

Aluminiul este ușor, ușor de prelucrat și disponibil în multe culori prin anodizare. Transferă rapid căldura, permite telefoane subțiri și poate reduce costurile de producție și reparație. Fiind mai moale, adună mai ușor zgârieturi fine, dar o ramă bine proiectată face față utilizării zilnice.

Compară dimensiunile, masa și finisajul. Pagina dedicată modelului iPhone 18 Pro te ajută să verifici detaliile de construcție înainte să compari variante similare.

Sticla

Sticla de pe spate permite încărcarea wireless, accesoriile magnetice și buna funcționare a antenelor. NFC, tehnologia folosită la plățile contactless, are nevoie de materiale care lasă semnalul să treacă. Sticla mată ascunde amprentele și alunecă mai puțin, cea lucioasă scoate în evidență culorile.

Rezistența la zgârieturi nu înseamnă rezistență la căderi: zgârierea apare prin frecare, iar fisura printr-un impact concentrat. Pentru detalii despre aliaje, poți consulta și pagina despre titan.

Comparație rapidă

Pe scurt, titanul se folosește la ramă și structură, oferă rezistență bună raportat la greutate, dar transferă căldura lent și costă mai mult. Aluminiul apare la ramă și șasiu, e foarte ușor, conduce rapid căldura și are un cost accesibil, deși se zgârie mai ușor. Sticla acoperă spatele și ecranul, cântărește mai mult, iar rezistența ei la zgârieturi depinde de tratament.

De aceea, majoritatea telefoanelor combină titan sau aluminiu cu sticlă.

Contează materialul la cădere?

Da, dar nu decide singur rezultatul. Contează unghiul căderii, forma colțurilor, grosimea ramei și cât de mult iese modulul foto în relief. O cădere pe spate poate sparge capacul de sticlă, chiar dacă rama rămâne intactă, iar pe beton sau piatră riscul crește. Dacă scapi des telefonul, nu te baza doar pe titan: folosește o husă cu margini ridicate și o folie de calitate, și caută teste de rezistență pentru modelul exact.

Materialul și temperatura

Aluminiul conduce căldura mai bine, dar temperatura depinde mai ales de răcirea internă, precum camerele de vapori sau foile de grafit. Un telefon din titan nu e automat mai fierbinte. Caută recenzii care testează telefonul după 20–30 de minute de joc sau filmare, iar dacă se încinge, scoate temporar husa groasă.

Greutate, aderență și confort

Forma contează la fel de mult ca materialul. Marginile drepte pot deveni incomode la un telefon lat și greu, iar cele rotunjite se așază mai bine în palmă. Titanul oferă o senzație densă, aluminiul e mai ușor, iar sticla lucioasă poate aluneca. Compară greutatea, grosimea, lățimea și aderența cu și fără husă.

Materiale și preț

Titanul poate crește prețul prin costul materiei prime și prelucrarea dificilă, dar plătești și pentru ecran, procesor, camere și actualizări. Aluminiul lasă adesea buget pentru dotări mai utile. Verifică din timp costul înlocuirii ecranului și a spatelui de sticlă. Dacă păstrezi telefonul doi sau trei ani, aceste costuri pot conta mai mult decât denumirea atractivă a ramei din fișa tehnică.

Flagship, gama medie și pliabile

Flagship-urile combină titan sau aluminiu cu sticlă mată, iar în aceeași familie modelul standard poate avea aluminiu și cel mai scump, titan. Gama medie folosește aluminiu, sticlă sau compozite mai ușoare și mai rezistente la spargere. La pliabile contează mai ales balamaua și protecția la praf.

Cum alegi materialul potrivit

Alege materialul după rutina ta, nu după reclamă. Pentru jocuri și filmare, urmărește testele de temperatură, iar pentru un telefon ușor, compară greutatea exactă, grosimea și lățimea. Fără husă, preferă un spate mat. Verifică și unde apare titanul sau aluminiul, ce sticlă protejează ecranul și cât costă reparațiile pentru modelul ales.

Concluzie

Titanul, aluminiul și sticla au fiecare rolul lor, iar cel mai bun telefon le combină inteligent. Nu alege doar după materialul din reclamă, ci după greutate, confort, răcire și costul reparațiilor. Cu o husă bună și o folie de calitate, orice telefon premium îți poate servi bine ani la rând.

Învie Tradiția îi invită pe bucureșteni la Târgul Roadelor de Toamnă, organizat între 1 și 31 octombrie 2026, în showroom-ul din Str. Mihai Eminescu nr. 142, Sector 2.

Timp de o lună, vizitatorii pot descoperi produse românești de sezon, obiecte realizate de meșteri și producători locali, dar și o selecție de cadouri, suveniruri și produse pentru casă. Showroom-ul este deschis de luni până vineri, între orele 09:00 și 17:00.

Târgul pornește de la una dintre cele mai cunoscute imagini ale toamnei românești: cămara care începe să se umple și gospodăria care se pregătește pentru sezonul rece. În această perioadă, la Învie Tradiția pot fi găsite produse pentru cămară, precum zacuscă, miere și dulcețuri, dar și ceramică, obiecte din lemn, textile și alte produse inspirate din tradiția românească.

În același timp, târgul este și un prilej pentru cei care cunosc deja produsele din magazinul online să le vadă de aproape și să descopere mai ușor ce li se potrivește.

Produsele pot fi comandate și online

Cei care nu pot ajunge în showroom pot descoperi și comanda produsele și de pe invietraditia.ro, astfel încât Târgul Roadelor de Toamnă să poată fi urmărit și de cei din afara Bucureștiului.

Pentru vizitatorii showroom-ului există însă și un motiv în plus să treacă pragul Învie Tradiția: pe toată durata evenimentului este organizată o tombolă cu un premiu special, la care pot participa exclusiv cei care vin fizic în showroom.

Tombola nu este disponibilă online.

O lună dedicată produselor românești

Prin Târgul Roadelor de Toamnă, Învie Tradiția continuă să aducă în prim-plan produsele românești și meșteșugarii care păstrează tradițiile vii. Brandul promovează obiecte și produse realizate în România și colaborează cu artizani și producători din diferite zone ale țării.

Evenimentul este deschis atât celor care caută produse pentru casă sau pentru cămară, cât și celor aflați în căutarea unui cadou românesc sau care vor pur și simplu să descopere mai multe despre produsele tradiționale și oamenii din spatele lor.

Informații despre Târgul Roadelor de Toamnă

Perioada: 1–31 octombrie 2026
Program: luni–vineri, 09:00–17:00
Locație: Str. Mihai Eminescu nr. 142, Bloc 1, parter, ap. 1, intrarea din stânga blocului, Sector 2, București
Intrarea: liberă
Online: produsele pot fi comandate și pe invietraditia.ro
Tombola: disponibilă exclusiv pentru vizitatorii showroom-ului

Despre Învie Tradiția

Învie Tradiția promovează produse românești și meșteșugari care duc mai departe tradițiile și tehnicile locale. În portofoliul brandului se regăsesc produse din ceramică, lemn și textile,
alimente tradiționale, suveniruri și pachete de cadou. Brandul Învie Tradiția este marcă
înregistrată la OSIM din 2016.

Contact:

office@invietraditia.ro
0740 821 317
invietraditia.ro

Alegerea dintre BCA de 25 cm și BCA de 30 cm apare frecvent atunci când construiești o casă, faci o extindere sau refaci pereții exteriori. Diferența pare mică, însă poate influența structura, performanța termică a fațadei, suprafața utilă și costul total al lucrării.

BCA-ul, numit și beton celular autoclavizat, este realizat din ciment, var, nisip silicios, apă și agent de expandare. Blocurile sunt tratate în autoclavă, la temperatură și presiune controlate. Materialul are o greutate mai redusă decât betonul și permite o execuție relativ rapidă a zidăriei, însă grosimea trebuie aleasă conform proiectului.

Ce diferă, concret, între cele două grosimi

Un perete din BCA de 30 cm este mai gros decât unul de 25 cm și poate contribui la o rezistență termică mai bună a zidăriei. În anumite proiecte, grosimea suplimentară poate conta și din punct de vedere structural. În același timp, un perete mai gros ocupă mai mult spațiu și poate necesita adaptări la fundație, elevație sau soclu.

Nu porni de la ideea că un perete mai gros înseamnă automat o construcție mai sigură. Inginerul structurist stabilește grosimea necesară în funcție de numărul de niveluri, dimensiunea și poziția golurilor pentru uși și ferestre, tipul planșeelor și condițiile terenului.

Primul criteriu: rolul peretelui

Înainte să compari produsele, stabilește rolul fiecărui perete din proiect. Pereții exteriori, pereții portanți interiori și compartimentările au cerințe diferite.

Dacă construiești o anexă ușoară, precum o magazie sau o cameră tehnică, verifică mai întâi soluția prevăzută în proiect. Chiar și în cazul construcțiilor mici, fundația și zidăria trebuie gândite împreună.

Densitatea și conductivitatea termică trebuie comparate împreună

Grosimea blocului nu spune totul despre performanța peretelui. Consultă fișa tehnică și compară caracteristicile declarate pentru fiecare produs.

Urmărește în special:

De exemplu, un BCA de 25 cm cu o conductivitate termică redusă poate contribui la o performanță termică bună a peretelui, mai ales atunci când este integrat într-un sistem de termoizolație corect dimensionat. Verifică și declarația de performanță a produsului, precum și conformitatea cu standardul aplicabil blocurilor din beton celular autoclavizat.

Izolația termică: zidăria face parte dintr-un sistem

În cazul unui perete exterior, performanța finală depinde de toate straturile: tencuiala interioară, zidăria, adezivul, termoizolația, stratul de armare și finisajul fațadei. BCA-ul de 30 cm oferă, în general, o rezistență termică mai mare decât cel de 25 cm, însă termoizolația exterioară are de obicei o influență importantă asupra coeficientului U al peretelui complet.

Cere proiectantului calculul termotehnic pentru întreaga fațadă, nu doar pentru blocul de zidărie. Acordă atenție și zonelor în care pot apărea pierderi de căldură, precum soclul, buiandrugii, stâlpii, centurile, glafurile și îmbinările cu planșeele. Dacă aceste detalii nu sunt executate corect, performanța termică a peretelui poate scădea.

Suprafață utilă, fundație și buget

La aceeași amprentă a casei, pereții de 30 cm ocupă mai mult spațiu decât cei de 25 cm. Diferența de 5 cm se adună pe întregul contur al clădirii și poate conta mai ales în camere mici, holuri sau băi.

Compară costul întregului sistem, nu doar prețul unui bloc. Include în calcul cantitatea de BCA, mortarul, transportul, manipularea, manopera, termoizolația, buiandrugii și celelalte elemente necesare zidăriei.

Dacă vrei să schimbi grosimea prevăzută în proiect, verifică și modul în care peretele se așază pe fundație, precum și alinierea dintre soclu și fațadă.

Când alegi 25 cm și când alegi 30 cm

BCA-ul de 25 cm poate fi potrivit atunci când această grosime este prevăzută în proiect, iar caracteristicile produsului corespund cerințelor structurale și termice ale construcției. Avantajul este că ocupă mai puțin spațiu și poate fi utilizat împreună cu un sistem de termoizolație exterioară dimensionat corespunzător.

BCA-ul de 30 cm poate fi necesar atunci când proiectul prevede o grosime mai mare a zidăriei sau când configurația construcției impune această soluție. În acest caz, trebuie luate în calcul cantitatea mai mare de material, spațiul ocupat de perete și eventualele adaptări ale fundației sau soclului.

Alegerea finală trebuie făcută conform proiectului, nu doar în funcție de diferența de preț dintre cele două variante.

Execuția face diferența

Primul rând de BCA se montează pe mortar de nivelare, peste hidroizolația prevăzută în proiect. Verifică atent nivelul și alinierea blocurilor, deoarece abaterile de la bază se vor transmite și către rândurile următoare.

Aplică mortarul pentru rosturi subțiri conform instrucțiunilor producătorului și acordă atenție blocurilor care trebuie tăiate. Respectă modul de țesere a zidăriei la colțuri și decalarea rosturilor verticale.

Nu modifica poziția pereților portanți, dimensiunea golurilor sau grosimea zidăriei fără acordul arhitectului și al inginerului structurist.

Checklist înainte de comandă

  1. Verifică grosimile prevăzute în proiectele de arhitectură și structură.
  2. Stabilește care pereți sunt portanți și care au doar rol de compartimentare.
  3. Compară densitatea, rezistența la compresiune și valoarea lambda.
  4. Analizează peretele în ansamblu, inclusiv termoizolația și detaliile fațadei.
  5. Verifică impactul grosimii asupra fundației, soclului și suprafeței utile.
  6. Alege mortarul și accesoriile compatibile cu blocurile folosite.
  7. Calculează necesarul de materiale și verifică stocul și condițiile de livrare.
  8. Cere acordul proiectantului înainte de orice modificare față de soluția prevăzută în proiect.

Alegerea dintre BCA de 25 cm și BCA de 30 cm trebuie făcută în funcție de proiect, rolul peretelui și cerințele construcției. Grosimea influențează atât partea structurală, cât și performanța termică, suprafața utilă și costul final al lucrării.

Compară caracteristicile tehnice ale produselor, analizează peretele ca sistem complet și respectă soluția stabilită de proiectant. Astfel, alegerea BCA-ului va fi corelată cu întreaga construcție, nu doar cu diferența de 5 cm dintre cele două variante.

O vacanță la mare cu bunici, părinți și copii poate crea unele dintre cele mai frumoase amintiri de familie. În același timp, fiecare generație are propriul ritm. Cei mici vor joacă și activități, bunicii apreciază confortul și momentele de liniște, iar părinții își doresc, de cele mai multe ori, să se relaxeze fără să organizeze programul în fiecare zi.

De aceea, alegerea resortului este foarte importantă. Un loc potrivit pentru întreaga familie reduce drumurile, simplifică mesele și oferă suficiente alternative încât fiecare să își poată petrece vacanța așa cum îi place.

Pornește de la nevoile fiecărei generații

Înainte să compari camere și facilități, gândește-te la oamenii cu care pleci. Vârsta copiilor, mobilitatea bunicilor și activitățile preferate de adulți pot schimba complet alegerea.

Dacă îți dorești un sejur în sudul litoralului, poți alege hotel Mera Resort din Venus, un resort de 4 stele cu servicii all-inclusive, potrivit pentru vacanțele în familie.

Stabilește două sau trei lucruri importante pentru toată lumea. Pot fi apropierea de plajă, piscinele, mesele incluse sau activitățile pentru copii. În felul acesta, compararea variantelor devine mult mai simplă.

Alege camere care oferă confort și intimitate

O vacanță în familie nu înseamnă că trebuie să petreceți fiecare minut împreună. Bunicii pot avea propria cameră, în timp ce părinții și copiii au nevoie de suficient spațiu pentru odihnă și lucrurile celor mici.

Dacă rezervi mai multe camere, întreabă dacă acestea pot fi amplasate în apropiere. Astfel, vă întâlniți ușor pentru mese sau activități, fără ca fiecare generație să renunțe la intimitate.

Verifică și detalii precum existența liftului, balconul, tipul paturilor și distanța față de restaurant, piscine sau plajă. Pentru bunicii ori pentru părinții care se deplasează mai greu, câteva minute în minus de mers pot conta mult.

Verifică accesul la facilitățile importante

Într-un resort mare, nu este suficient să existe multe facilități. Contează și cât de ușor ajungeți la ele.

Analizează traseele dintre camere, restaurant, piscine și plajă. Aleile ușor de parcurs sunt utile atât pentru seniori, cât și pentru familiile cu copii mici. Zonele de odihnă și spațiile umbrite sunt, de asemenea, binevenite în zilele călduroase.

Accesul facil la plajă simplifică programul. Dacă cel mic are nevoie de somnul de prânz sau bunicii vor să se retragă mai devreme, revenirea în cameră nu trebuie să fie dificilă.

Caută activități pentru copii, dar și momente de liniște

Cei mici au nevoie de varietate. Piscinele, locurile de joacă și programele de animație le pot umple ziua cu experiențe noi, însă un resort potrivit pentru trei generații trebuie să ofere și alternative pentru adulți.

În timp ce copiii se joacă, bunicii pot savura o cafea pe terasă, pot face o plimbare sau se pot bucura de câteva ore de odihnă. Părinții pot profita, la rândul lor, de momentele în care programul celor mici le permite să se relaxeze.

Nu încercați să faceți totul împreună. Puteți păstra micul dejun, cina sau plimbarea de seară drept momente comune, iar restul zilei să rămână flexibil.

Alege un sistem de masă care simplifică vacanța

Pentru un grup format din mai multe generații, mesele pot deveni rapid o provocare. Copiii pot avea nevoie de mese mai mici și dese, bunicii pot prefera anumite preparate, iar adulții nu vor să caute un restaurant diferit în fiecare zi.

Un sistem all-inclusive poate simplifica această parte a vacanței. Verifică, însă, ce include concret pachetul, programul meselor și opțiunile disponibile pentru copii sau pentru persoanele cu anumite preferințe alimentare.

Nu le cere bunicilor să aibă grijă de copii întregul concediu

Vacanța este și pentru ei. Chiar dacă bunicii își doresc să petreacă timp cu nepoții, este bine să discutați înainte despre program și așteptări.

Poate exista o după-amiază în care bunicii stau cu cei mici, iar părinții se relaxează separat, dar acest lucru ar trebui să fie o alegere, nu o obligație. La fel de firesc este ca bunicii să își dorească o dimineață liniștită sau o plimbare în doi.

Un program flexibil îi ajută pe toți să se bucure de vacanță fără senzația că trebuie să respecte permanent agenda întregului grup.

Păstrați câteva momente pentru toată familia

Farmecul unei vacanțe cu trei generații vine tocmai din timpul petrecut împreună. Nu este nevoie de un program elaborat. O cină relaxată, câteva fotografii pe plajă, o plimbare după masă sau câteva ore petrecute la piscină pot deveni amintirile despre care veți vorbi mult timp.

Alege un resort care oferă suficientă varietate pentru copii, confort pentru bunici și timp de relaxare pentru părinți. Atunci când fiecare generație își găsește propriul ritm, vacanța la mare devine mai simplă, mai relaxată și, mai ales, mai frumoasă pentru întreaga familie.

Filtrul de ulei păstrează lubrifiantul cât mai curat înainte ca acesta să circule prin motor. În timpul funcționării, uleiul preia particule metalice rezultate din uzură, reziduuri de ardere, praf și depuneri. Dacă filtrul se încarcă prea mult, debitul de ulei poate avea de suferit, iar motorul ajunge să funcționeze cu ulei insuficient filtrat.

Problema nu apare mereu brusc. Uneori, șoferul observă martorul de ulei aprins, zgomote la pornire sau un motor care devine mai gălăgios după ce se încălzește. Alteori, filtrul înfundat reprezintă doar efectul unei probleme mai vechi, cum ar fi schimburile întârziate de ulei, depunerile din motor sau folosirea unui lubrifiant necorespunzător.

Ce rol are filtrul de ulei și cum protejează motorul

Filtrul face parte din sistemul de ungere și curăță uleiul înainte ca pompa să îl trimită către componentele aflate în mișcare. Alege un filtru ulei compatibil cu marca, modelul, motorizarea și anul de fabricație al mașinii.

Este important de menționat că filtrul nu poate reface proprietățile unui ulei degradat. El reține impuritățile, însă nu poate corecta o vâscozitate nepotrivită sau lipsa aditivilor de protecție dintr-un ulei folosit peste intervalul recomandat.

Sistemul de ungere deservește piese care funcționează la viteze și temperaturi ridicate. Printre acestea se numără arborele cotit, cuzineții, arborele cu came, tacheții hidraulici, lanțul de distribuție și turbocompresorul. La motoarele moderne, canalele de ungere au dimensiuni mici, iar depunerile pot afecta circulația uleiului.

Un filtru de ulei include, de regulă, câteva componente importante:

Supapa de by-pass protejează motorul de lipsa totală a lubrifierii. Totuși, ea permite uleiului nefiltrat să circule prin motor, iar această situație nu trebuie ignorată.

Ce înseamnă, de fapt, un filtru de ulei înfundat

Un filtru se înfundă atunci când mediul filtrant reține mai multe impurități decât poate gestiona în condiții normale. Uleiul întâmpină rezistență la trecere, iar presiunea din circuit poate varia. În majoritatea cazurilor, supapa de by-pass se deschide înainte ca motorul să rămână complet fără ulei.

Această protecție temporară nu rezolvă cauza. Particulele abrazive continuă să circule și pot afecta lagărele, tacheții, distribuția sau turbina. Un filtru colmatat prematur poate indica și nămol acumulat în baie, contaminare cu combustibil, antigel ajuns în ulei sau uzură internă avansată.

Filtrul de ulei nu trebuie confundat cu filtrul de combustibil. Un filtru de motorină sau benzină înfundat provoacă, de obicei, pornire dificilă, ezitări la accelerație și pierdere de putere. Filtrul de ulei afectează în primul rând lubrifierea și protecția pieselor interne.

Simptomele frecvente ale unui filtru de ulei înfundat

Semnele de mai jos nu confirmă singure un filtru colmatat. Ele pot apărea și din cauza unei pompe de ulei uzate, a unui senzor defect, a unui sorb înfundat sau a nivelului redus de ulei. Totuși, merită să acționezi rapid dacă apar.

Martorul de presiune a uleiului se aprinde sau pâlpâie

Martorul roșu de ulei indică o posibilă lipsă de presiune în circuit. Dacă se aprinde în mers și rămâne activ, oprește motorul într-un loc sigur. Nu continua deplasarea până la service, deoarece câteva minute de funcționare cu presiune insuficientă pot provoca avarii costisitoare.

Martorul poate apărea la ralanti, după încălzirea motorului, în viraje sau la frânare. Verifică mai întâi nivelul uleiului, însă nu presupune că problema dispare dacă joja indică un nivel corect.

Zgomote neobișnuite la pornire sau după încălzire

Ticăitul tacheților hidraulici, zgomotul lanțului de distribuție sau bătăile metalice din partea inferioară a motorului pot semnala lubrifiere slabă. La motoarele turbo, un sunet ascuțit sau neobișnuit din zona turbinei merită verificat imediat.

Unele zgomote apar doar la pornirea la rece. În acest caz, supapa anti-retur a filtrului poate să nu mai păstreze uleiul în circuit. Dacă zgomotul persistă mai mult de câteva secunde sau reapare frecvent, un service trebuie să verifice presiunea reală a uleiului.

Ulei îngroșat, depuneri sau miros de combustibil

Uleiul închis la culoare nu arată automat un filtru înfundat, mai ales la diesel. Mai relevante sunt nămolul vizibil sub capacul de umplere, consistența foarte groasă, particulele metalice sau mirosul puternic de motorină.

La mașinile diesel echipate cu filtru de particule, regenerările întrerupte pot dilua uleiul cu combustibil. Nivelul de pe jojă poate chiar să crească, iar uleiul își pierde capacitatea de lubrifiere. În această situație, service-ul trebuie să identifice cauza înainte de montarea unui filtru nou.

Scăderea performanței, un semn indirect

Filtrul de ulei nu reduce direct puterea motorului. Totuși, depunerile și presiunea redusă pot afecta turbina, distribuția variabilă sau tacheții hidraulici. Motorul poate răspunde mai lent la accelerație, poate funcționa neregulat sau poate intra în regim de protecție.

Riscurile pentru motor dacă ignori problema

Un filtru încărcat excesiv nu produce mereu o defecțiune imediată. Riscul crește dacă mașina circulă mult timp cu ulei vechi sau cu martorul de presiune aprins.

Printre consecințele posibile se află:

Costul unui schimb de ulei și filtru rămâne mult mai mic decât reparația unei turbine sau refacerea motorului. Nu amâna verificarea dacă observi bătăi puternice, miros de ulei încins, fum în compartimentul motor sau scurgeri mari de ulei.

Cauzele înfundării filtrului de ulei

Schimburile întârziate de ulei reprezintă una dintre cele mai întâlnite cauze. Uleiul oxidează în timp și formează depuneri care ajung în filtru. Intervalele extinse de 20.000–30.000 km pot apărea în planurile de service ale unor producători, însă traficul urban din România, drumurile scurte și pornirile dese pun presiune suplimentară pe ulei.

Mulți specialiști recomandă un interval de aproximativ 10.000–15.000 km sau un an, în funcție de manualul mașinii, motor și stilul de condus. Pentru mașinile folosite predominant în oraș, intervalul mai scurt oferă rezultate mai bune.

Alte cauze frecvente includ:

  1. folosirea unui ulei fără aprobarea cerută de producător;
  2. montarea unui filtru nepotrivit sau de calitate slabă;
  3. depunerile acumulate după un istoric de service incert;
  4. contaminarea uleiului cu apă, antigel sau combustibil;
  5. probleme la pompă, sorb sau ventilația carterului.

Cum se verifică problema într-un service

Dacă suspectezi un filtru de ulei înfundat, oprește motorul în cazul în care se aprinde martorul roșu. Apoi verifică nivelul uleiului pe teren drept, conform procedurii din manual. Nu adăuga aditivi care promit creșterea presiunii și nu face spălări interne agresive fără recomandarea mecanicului.

În service, mecanicul ar trebui să verifice:

Diagnoza electronică ajută, dar nu înlocuiește măsurarea mecanică a presiunii. Aceasta arată dacă motorul primește suficient ulei în condiții reale de funcționare.

Prevenție și recomandări de înlocuire

Pentru a asigura o lubrifiere corectă, se recomandă schimbarea filtrului la fiecare schimb de ulei. Un filtru nou montat cu ulei vechi se poate încărca rapid cu impuritățile rămase în circuit.

Respectă câteva reguli simple:

Dacă ai cumpărat recent o mașină second-hand fără istoric clar, programează o revizie completă cât mai curând. Verifică nivelul uleiului periodic și urmărește orice zgomot nou sau martor aprins. Alege filtrul compatibil și solicită o verificare într-un service dacă apar semne de presiune scăzută ori lubrifiere necorespunzătoare.